►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
24 Jun 2011 ·
GÂNDURI ·
Băsescu a spus o prostie despre rege. Desigur, va spune că asta este părerea lui personală şi are dreptul la ea, în timp ce ca preşedinte şi-a făcut datoria oficială şi a stat alături de Regele Mihai la recepţii, a condamnat comunismul şi tot restul. În practică o fi părerea lui personală, dar când eşti primul om în stat poate nu e mereu recomandat să o şi exprimi. Atenţie, am zis că nu e recomandat, nu că ar fi interzis. Asta nu este. Iar toţi cei care au sărit acum să-l […]
24 Jun 2011 ·
GÂNDURI ·
Mă uitam pe marea schemă de reorganizare a României. Se vorbeşte despre 8 regiuni grupate geografic şi, întrucât pentru Covasna şi Harghita nu s-a găsit nici o soluţie, iar UDMR-ul tot solicită pentru cei de acolo autonomie, le lasă ca şi până acum, neschimbate. 8 regiuni şi două judeţe, ceea ce sună idiotic. Lăsând cele două judeţe pe dinafara reorganizării se recunoaşte tacit faptul că au un statut special, că acea zonă este “altfel”. Nu le dai autonomie faţă de puterea centrală, dar exerciţi puterea centrală peste tot, mai puţin în […]
12 Jun 2011 ·
GÂNDURI ·
Am nimerit ieri pe un canal de ştiri exact când Victor Ponta ţinea un discurs în fata reprezentanţilor PSD şi PNL adunaţi pentru un congres. Mi s-a părut jenant de neinteresant, banal şi uşor de uitat, încât dacă mă întrebi acum despre ce a vorbit, n-aş putea spune altceva decât “Băsescu e rău, ei sunt buni”. Cele 20 de minute de discurs n-au avut nici cap nici coadă, nici un plan de idei care să conducă spre un moment culminant, nici cuvinte alese pentru impact maxim asupra ascultătorilor. Intonaţia a fost […]
26 May 2011 ·
GÂNDURI ·
“Mircea Basescu, fratele lui Traian Basescu, a declarat miercuri ca a fost sunat de seful statului, care l-a intrebat despre implicarea fiicei sale, Raluca, intr-o firma in care aceasta este partenera de afaceri cu Laurentiu Mironescu, fostul secretar general in MAI, arestat in dosarul privind coruptia din Portul Constanta”. Ale naibii cum se leagă toate, dar desigur că sunt numai coincidențe. Constanța un oraș mic, se știau oamenii, aveau împreună o firmă, dar asta nu înseamnă că făceau ilegalități prin ea. Nu-nu, asta era firma care producea și vindea covrigi la […]
17 May 2011 ·
GÂNDURI ·
M-am uitat un pic sâmbătă la transmisia de la congresul PDL-ului. Întâi am stat pe Realitatea, dar am văzut atâta subiectivism şi atâtea comentarii răutăcioase la adresa “puterii” încât am schimbat pe Antena 3. Nu căutam o analiză a modului în care este condusă țara, ci doar o relatare de la faţa locului, simplă şi obiectivă. Evident, pe Antena 3 era şi mai rău: fiecare vorbă era răstălmăcită, se făcea mişto răutăcios de orice chichiţă, se exagerau cifre încât am aflat că în România există milioane de şomeri şi zeci de […]
22 Mar 2011 ·
GÂNDURI ·
Trei europarlamentari, unul dintre ei fiind românul Adrian Severin, sunt surprinşi pe video acceptând să primească șpagă în schimbul modificării unor legi europene. Severin vorbea senin despre faptul că vrea 12.000 de euro, ba chiar a şi trimis factură pentru ei. Înregistrările sunt prezentate de jurnaliştii englezi (apropo, asta înseamnă jurnalism – la noi în ţară când aţi văzut ultima oară măcar o încercare de astfel de reportaj?). Iată ce s-a întâmplat apoi. – Austriacul Ernst Strasser şi-a dat demisia duminică, imediat după apariţia înregistrărilor. – Slovenul Zoran Thaler a demisionat […]
17 Mar 2011 ·
GÂNDURI ·
The workers — and an increasing proportion of soldiers — struggled on Tuesday and Wednesday to keep hundreds of gallons of seawater a minute flowing through temporary fire pumps into the three stricken reactors The reactor’s operator, Tokyo Electric Power Company, said it had been able to double the number of people at the plant to 100 as a result of falling radiation levels, but that was before the sudden release of radioactive vapor. It was not immediately clear how many of the workers and soldiers at the plant might have […]
11 Mar 2011 ·
GÂNDURI ·
Ce-a zis Cristian Tudor Popescu despre verdictul Curţii Supreme, care a decis final şi irevocabil că Voiculescu a fost turnător al Securităţii: E ca un tatuaj obscen pe fesele unei dame de consumaţie. Nu cred că mai are o relevanţă şi lucrul ăsta e cel mai grav. Nu cred că cineva mai are o tresărire morală în legătură cu domnul Voiculescu şi îşi va da demisia din PC sau nu se va mai uita la Antena 3. Bănuiesc că domnii Ponta şi Antonescu nu îşi făceau o iluzie în ceea ce-l […]