Era pe gardul unei case şi nu părea să se teamă deloc de oameni. Am mângâiat-o pe cap (“flocăit mâța”, după cum zicea Creangă) şi după ce m-am oprit mi-a împins ea mâna ca să mai continui. După care s-a arătat curioasă de telefonul mobil cu care o fotografiam şi am lăsat-o să-l miroasă şi să îl şi lingă. După care am plecat, iar pisica a continuat să stea degeaba pe gard şi să se uite la alte pisici din zonă şi la oamenii care treceau.

Pisica din imagine stătea la geam, cu lăbuţele pe pervaz, şi se uită de zor în depărtare, că după cineva. Abia când am strigat-o s-a uitat şi la mine ca să-i fac o fotografie. Apoi s-a întors la privitul spre ce o interesa pe ea. Parcă era un om, aşa de expresivă era în gesturi.

Tot din ciclul cumpărăturilor bizare, în Auchan se putea achiziţiona acest minunat cap de pisică portocalie, cu tot cu borcanul în care stătea. De ce, nu ştiu… şi nici nu-mi pot imagina cine ar vrea să cumpere aşa ceva. E jucărie sau sperietoare pentru copii răi? Mă întreb cât de mare este piaţa capetelor de pisică în borcan şi dacă este concurenţă mare.

Na că am văzut-o şi pe asta. O pisică mănâncă mâncare de-a ei cu furculiţa, cu lingura şi chiar cu beţe chinezeşti. Nu ştiu ce să mai zic, decât că e foarte ciudat. Şi îmi tot sună în cap “this is the way we wash our paw, wash our paw…”

Ce sa mai zic? Pare asa nevinovata… De pe Kotaku.

Am vazut ieri pe aici pe la bloc o pisica (I’m a cat person myself) tronand pe un Matiz de parca ar fi fost al ei si i-am facut niste poze. Era tare haioasa, dadea din urechi si din ochi de cate ori facea aparatul zgomot, m-am apropiat incet si tangential dar s-a speriat din ce in ce mai tare incat pana la urma a fugit. La ultima poza chiar se oprise in acea pozitie si se uita asa la mine, cand i-am facut a treia poza. De fapt vroiam sa […]