Mereu mi-am dorit să mă dau într-un rollercoster din acela serios, cu viteză şi suişuri şi coborâşuri mari. Am fost la Eurodisney, dar acelea sunt cam de copii, nu chestiile serioase pe care le vezi în filme sau în documentare pe Discovery. Când mă uit la filmul de mai jos, din Japonia, unde s-a deschis un rollercoaster care coboară la 120 de grade, adică la “mai mult” decât vertical, de stai cu capul în jos, mă întreb totuşi dacă aş avea curajul să o fac. Ajuns în faţa lui, m-aş uita […]

Aş fi curios să văd o operaţie chirurgicală live. N-am vreo plăcere morbidă din asta, dar e genul de experienţă care nu poate fi deloc înţeleasă la televizor, chiar și în documentare despre medicină, ci trebuie să o vezi cu ochii tăi. Pur şi simplu sunt curios cum se taie pielea, cât de elastică este, cât sânge curge, cum arată organele în interior, cât de atent trebuie să te porţi cu ele (sunt bibelouri sau îţi bagi mâna prin om şi scotoceşti în el?), cum tragi de oase şi din acestea. […]

Şi nu mă refer la ce scrie pe uşă, ci la cum trebuie să te porţi la toaleta publică, de exemplu la muncă. Eu am o problemă cu WC-ul pe care îl împarţi cu colegii, fiind un fenomen social destul de interesant de studiat. O primă întrebare ar fi dacă te saluţi sau nu cu cei pe care îi întâlneşti acolo. Poate stai la pisoar, cu mândria în mână, şi mai intră un coleg. Îl saluţi cu un “bună ziua” sau te faci că nu-l observi şi te concentrezi doar asupra […]

De bine de rău, Libia avea acum câteva luni o situaţie clară în lume. Lider nebun, dictatură militară, din ăstea, dar măcar era limpede în ce categorie încadrai ţară. Acum este o mare învălmăşeală. Au trecut 100 de zile de când NATO a atacat Libia şi ţara e dezbinată. NATO nu cade de acord la o cale viitoare de acţiune, dar nici nu se poate retrage pentru că ar lăsa câteva oraşe controlate de rebeli la mila lui Gaddafi. E un fel de impas. Eu mă uit pe cifrele fantastice şi […]

Prea multe lucruri scapă nepedepsite, deşi în mod evident cineva greşeşte. Practic zilnic sunt ştiri despre un astfel de subiect, când ţi se spune ce şi cum se făcea greşit, dar niciodată că persoana care a făcut greşeala a fost măcar trasă de urechi, numită oficial “idiot” sau măcar că a primit o penalizare din salariu. Exemple concrete? Un topograf a greșit planurile unui întreg cartier de vile, terenul oamenilor intrând cu 7 metri peste al altuia. Acum li se cer 100.000 de euro sau mutarea întregului cartier cu 7 metri […]

După cum m-am lăudat ca o găină după ce-a ouat, sâmbăta trecută am fost la cinema la X-Men First Class. Îmi place să merg în Plaza la cinema din nişte motive aparent ciudate: doar acolo se vinde nachos cu două sosuri, nu doar cu unul, şi în plus găsesc parcare rapid şi fără bătaie de cap. Fiecare cu ce-l interesează, nu? Folosesc cinemagia.ro pentru a vedea ce filme rulează, unde şi la ce oră. Site-ul e bine făcut şi uşor de utilizat, aşa că am găsit rapid ca la 14:45 începe […]

Bucuria cu care a fost întâmpinată deschiderea Pasajului Basarab spune şi ea ceva. Sute de întrebări “când se deschide?” în ultimele săptămâni, mii de oameni care au mers sâmbătă să vadă podul ca pietoni, zeci de maşini aşteptând duminică la 6 dimineaţa pentru deschiderea traficului. Mie toate acestea îmi spun că oamenii vor în primul rând rezultate, vor să vadă că se face ceva, că există o finalitate, că au şi ei un beneficiu, iar abia apoi sunt interesaţi de cât se cheltuieşte pentru asta şi cât fură unii sau alţii. […]

În ziarul Adevărul de zilele trecute a fost un articol despre cum se drogau geniile țări noastre în trecut. Astfel, am aflat ceea ce habar n-am avut până acum şi anume că Mircea Eliade fuma opium şi canabis, poetul Ion Barbu trăgea cocaină şi eter (adică… aurolac sau la ce se zice eter?), iar Titu Maiorescu îşi trata durerile de dinţi cu injecţii cu cocaină. Poate cel mai şocant, Mihai Eminescu avea un stil de viaţă foarte atipic (sau din contră, specific marilor creatori), cu narcotice şi droguri, abuz de cafea […]