►► Susține blogul cu un click la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip・PC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
30 Mar 2007 ·
GÂNDURI ·
Azi mergeam cu metroul şi la o staţie s-au urcat 4 băieţi, păreau cam de liceu aşa. S-au aşezat pe scaunele din faţa mea. La un moment dat unul îi zice altuia: – Ba! te-ai gândit ce-i spui lu’ maică-ta?– Ce mă?– Te-ai gândit la vreo minciună, ceva? Spune-i că ai fost cu băieţii la un fotbal, o să te creadă.– Mda, poate… Am râs. Şi eu şi colegul cu care eram, un tip tot de vârsta mea, de la servici. A fost amuzant. Ce vremuri! Mi-am adus aminte de generală […]
30 Mar 2007 ·
Uncategorized ·
Nu-mi place U2 (decât o melodie) iar Bono mă enervează la culme. Şi prin stilul de cântat, şi prin atenţia pe care o primeşte pt “acţiuni caritabile”. Toată ziua era la Papă, la Dalai Lama, la preşedinţi, de zici că ar fi Maica Tereza, nu un cântăreţ care trăieşte în lux. Acum a fost făcut cavaler. Aia lipsea. “Knight Commander of the Most Excellent Order of the British Empire“, ceremonie însoţită şi de glume din alea că ar trebui să-i zică lumea lordul lorzilor sau semizeu. Ha ha ha… n-a râs […]
27 Mar 2007 ·
Uncategorized ·
Acumulatorii mei de la aparatul foto sunt terminaţi, fac 20 de fotografii cu ei şi gata au murit. Iar încărcarea durează doar 20 de minute. Aşa că vreau să-mi iau alţii şi nu ştiu de care. Problema se pune între capacitatea acumulatorului (de ex, 2100 mAh-2500 mAh) şi timpul cât durează încărcarea (între 6 ore la cele mai scumpe, până la 16-20 de ore la cele ieftine). Problema e că în excursii prin străinătate de obicei abia stau 8 ore în hotel şi trebuie în timpul ăsta să încarc bateriile, ca […]
26 Mar 2007 ·
GÂNDURI ·
Mi se pare că cele două companii mari de telefonie mobilă, Orange şi Vodafone, dau dovadă de o nesimţire imensă faţă de clienţii cu vechime, cei care au abonament de câţiva ani, în timp ce mai au un pic şi îi pupă în fund pe cei care se abonează acum, oferindu-le oferte excelente. Inteleg că Orange are peste 8 milioane de utilizatori, şi Vodafone cu vreo 500.000 mai puţin. Probabil ca toti cei care aveau nevoie de mobil, şi-au luat, aşa că acum e într-un fel normal să bage oferte tot […]
26 Mar 2007 ·
Uncategorized ·
De ceva vreme mă bate un gând. Că ar trebui redus programul de muncă la 6 ore/zi (acum prin lege şi contract colectiv naţional, este de 8 ore/zi). De ce spun asta? Pentru că nu e important doar să munceşti, ci trebuie să şi apuci să te bucuri de ceea ce obţii prin muncă, şi să îţi rămână timp pt familie, copiii, prieteni, plimbări, şi alte activităţi relaxante. Gândiţi-vă şi răspundeţi sincer dacă nu aţi putea face în 6 ore ceea ce faceţi acum în 8. Desigur, ar fi un ritm […]
21 Mar 2007 ·
GÂNDURI ·
Azi dacă tot am avut măreaţa idee să mai trec pe la masterat, că nu aveam pe unde mă plimba pe ploaia de afară, am avut şi şansa să văd cum arată metroul când e ud. Cum să arate, la Piaţa Unirii unde l-am luat eu se cam zvântase şi mai avea doar nişte picături pe geamuri, dar mă întreb când merge pe afară dacă nu intra apă în vagoane. Oricum, mi s-a părut ceva inedit, un tren ud, din moment ce obisnuinţa e să zici că merge pe sub pământ. […]
21 Mar 2007 ·
Uncategorized ·
Îmi place şi când plouă aşa încetişor. Parcă e aer curat, şi miroase a flori. Bănuiesc că din cauza ploii. Păcat că din ce zice ForecastFox, până sâmbătă inclusiv tot va ploua, şi temperatura medie va fi în scădere. Cred că sunt singurul om care încă îşi cară căciula de iarnă în ghiozdan, dar azi a fost bine că am avut-o, spre deosebire de toţi cei care erau disperaţi că nu şi-au luat umbrela cu ei dimineaţa.
21 Mar 2007 ·
Uncategorized ·
Ieri am fost să depun cerere de cazier judiciar cu eliberare în regim de urgenţă. Birocraţia românească se face simţită peste tot, am mers jumătate de oraş şi am pierdut câteva ore pt a cere un simplu act. În continuare nu înţeleg necesitatea acelui timbru fiscal pe care îl cumpăr de la Poştă şi îl dau la Poliţie împreună cu cererea: nu mai bine plăteam 1 RON acolo şi gata? Iar taxa pt urgenţă… Jesus! Se plăteşte doar la trezoreria sectorului în care locuiesc. Doar pt trezoreria sectorului 2 există posibilitatea […]