►► Susține blogul cu un click la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip・PC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
29 Dec 2007 ·
Uncategorized ·
Am prin casă câteva ziare luate de ai mei la Revoluţie. Un exemplar din Libertatea, luat chiar atunci când se aruncau pe gratis din tractoare, în primele zile ale revoluţiei. Şi am mai găsit azi câteva, şi le-am răsfoit cu plăcere, pt că atunci nu mă interesau. Am un Studenţimea Democrată, “săptămânal al studenţilor români“, anul I, numărul 2, ediţie specială, 8 pagini, vineri 29 decembrie 1989, 2 lei. De acum 18 ani. Pe prima pagină e scris mare “Teroarea s-a întors pentru totdeauna în întunericul pe care l-a apărat!“. E […]
29 Dec 2007 ·
Uncategorized ·
Azi am fost la tuns. Tot la bordel, aici în cartier. Şi cum aveam o coamă destul de mare, se vedea bine diferenţa între zona deja tunsă şi cea neprelucrată. Domnişoară care m-a tuns a luat-o sistematic, dintr-o parte, astfel încât la un moment dat aveam jumătatea dreaptă a capului tunsă, cu părul mai scurt, iar jumătatea stânga era ca înainte, cu aspectul de Tarzan autohton. Domnişoara care mă tundea a plecat vreo 2 minute şi am avut timp mai mult să mă privesc în oglindă în acest stadiu. Arătam ca […]
27 Dec 2007 ·
Următoarea listă se bazează exclusiv pe ce mi-a plăcut mie şi pe ce am văzut eu în 2007. E posibil să nu fie toată lumea de acord, dar asta e viaţa. Sunt sigur că puteam găsi mai multe categorii, dar nu mi-au mai venit idei şi m-am hotărât să lansez postul la apă cu ce am născotit până acum. Filmul anului: Transformers (locul 2: 300) Cea mai bună comedie: Superbad Cel mai dezamăgitor film cu pretenţii: Ghost Rider (locul 2: Spider-man 3) Premiul “nu-mi vine să cred că mă uit la […]
25 Dec 2007 ·
Uncategorized ·
Trece şi Crăciunul, aşa că lăudaţi-vă cu ce aţi primit anul acesta. Eu doar nişte dulciuri, inclusiv un pachet Milka ce conţine şi o cană mov imensă. În rest mi-am luat luna aceasta cam tot ce aveam nevoie, şi deci nu prea au avut ai mei ce să-mi ia. Voi ce-aţi găsit sub brad?
25 Dec 2007 ·
Uncategorized ·
Culmea, deşi scriu atât de mişto pe blog :P, nu prea mă pricep la urări pompoase şi nici nu-mi plac, aşa că vă doresc un Crăciun fericit şi să fie plin de cadouri şi bunătăţi, petrecut unde şi împreună cu cine vă doriţi mai mult. Merry C. şi sper că Moşul a fost darnic cu voi!
21 Dec 2007 ·
Uncategorized ·
A fost ieri şi petrecerea firmei. Totul bun şi frumos, am băut, am mâncat, am dansat, s-au ţinut şi discursuri de lungimea potrivită, am şi râs o grămadă cu şi de colegi, am făcut poze, ne-am holbat la diverse femei îmbrăcate provocator, etc. O noapte foarte reuşită. Cam diluate cocktailurile în Maxx, pt ca la plecare nu eram nici măcar ameţit, dar barmaniţa blondă atrăgea pe toată lumea pt încă o băutură.
17 Dec 2007 ·
GÂNDURI ·
BookBlog a avut un chestionar online mai demult, şi parcă ţin minte că l-aş fi completat şi eu, probabil ajungând acolo via Jen. Azi m-am uitat mai atent pe rezultate. Eu am o problemă cu faptul că “mai mult de jumătate ar fi dispuşi să plătească pt acces la conţinut ce conţine informaţii despre evenimente culturale”. 28.3% ar fi dispuşi să plătească un abonament lunar, iar alţi 22,7% au declarat că se mai gândesc. Aceste rezultate nu mi se par relevante şi nici nu-mi place ideea de a plăti: 1. Puşi […]
16 Dec 2007 ·
Uncategorized ·
La Banca Românească am aflat că anul acesta trebuia să se ţină petrecerea de Crăciun în Coyote Cafe din Pasajul Victoriei. Mai amuzant e că această petrecere se va face cu banii angajaţilor. După cum scrie Iris pe blog, taxa este de 70 de RON de persoană. Pentru că nu şi-au anunţat participarea decât puţini angajaţi, petrecerea s-a amânat pentru ianuarie, deşi am o presimţire că atunci vor avea şi mai puţini chef. De ce ar da cineva 70 de lei firmei, când ar putea să le spună colegilor preferaţi “hai […]