►► Susține blogul cu un click la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip・PC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
9 Jul 2024 ·
Am fost într-un parc din Galați, Grădina Publică îi zice de obicei lumea. Era după Paști, așa că erau peste tot iepuri, cadouri, ouă, din astea. Și apoi, tot pe gazonul din fața intrării principale, această instalație: Nu știu ce era. Probabil simbolizează ceva adânc și/sau tragic. Pentru mine a însemnat doar o uimire profundă să o găsesc montată unde se aleargă copiii. Este o fierătanie mare de tot, patinată în timp de oxidare. Colțurile erau arme albe. Acele piramide la fel. Toți părinții își fereau copiii de zona aceea. Mission […]
9 Jul 2024 ·
ȘTIRI ·
9 Jul 2024 ·
Obiceiul acesta este destul de popular la americani, din câte înțeleg. Dacă mâncarea adusă de ospătar nu este conform dorințelor tale, o trimiți înapoi și practic zici “vreau altă porție, una bună de data aceasta”. Și n-am văzut asta doar în filme. Am văzut-o și auzit-o în tot felul de documentare, interviuri, cursuri, tutoriale și rețete pe care le urmăresc eu, de obicei de la bucătari americani, care uneori povestesc despre astfel de pățanii. Este friptura well-done și tu ai vrut-o medium? O trimiți înapoi ca să-ți facă alta. Este mâncarea […]
8 Jul 2024 ·
Vodafone devine operatorul telecom care susține cel mai mult gamerii și comunitatea de gaming din România. În ultima vreme i-am văzut sponsorizând diverse competiții precum acel LAN Party de amploare din Politehnică, Poli e-Fest cu premii foarte mari, iar chiar weekendul anterior au fost sponsori principali la Esports Kings, care s-a desfășurat în mai multe malluri din România. Acum, Vodafone lansează cartela GoodGaming, care pentru 6 euro include nu doar net nelimitat și minute nelimitate, ci și bonusuri în jocuri populare. Din ce văd pe site-ul GoodGaming, sunt de fapt două […]
8 Jul 2024 ·
AUTO ·
Vă așteptați să zic de Hamilton în titlu? M-am bucurat pentru victoria lui de parcă aș fi fost în echipa Mercedes. Hamilton n-a mai câștigat o cursă din 2021, dar s-a văzut din ritmul pe care l-a avut pe circuit în toți acești ani că nu a renunțat niciodată să lupte la maxim pentru fiecare punct. Nu l-a ajutat niciodată mașina. Până acum. Mai important, însă, cursa de la Silverstone mi-a arătat mie că Verstappen este de bătut. Mercedes și McLaren au fost mai bune. Red Bull nu mai are monopostul […]
8 Jul 2024 ·
ȘTIRI ·
7 Jul 2024 ·
GÂNDURI ·
Nicki Minaj nu mai vine la SAGA. Cred că ar trebui să găsească scuze mai bune decât “sunt proteste în zonă” și “ca mamă, mă gândesc întâi la securitate”. Ce proteste soro? În orice oraș de pe lumea asta se întâmplă pe undeva vreun protest. Dar unde-i ceva amenințător în București? Poate că este o problemă cu festivalul SAGA și au căzut de acord să nu spună răspicat asta. Și Hardwell a ieșit de pe scenă pentru că nu a fost plătit de cei de la SAGA. M-a uimit treaba asta, […]
7 Jul 2024 ·
GÂNDURI ·
Democrații au timp să aleagă un nou candidat pentru prezidențiale în SUA, dacă ar vrea asta. Problema este dacă vor. Nu au alt om. Kamala Harris nu s-a evidențiat ca un succesor pentru Biden. Poate Pete Buttigieg. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar momentan sunt șanse tot mai mari ca Trump să fie din nou președinte. Salata Caesar împlinește 100 de ani. Este salata mea preferată și una bună am mâncat mereu la 5ensi la Victoriei. A fost inventată pe 4 iulie 1924, în Tijuana. Cine au fost cei […]