►► Susține blogul cu un click la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip・PC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
3 Jun 2012 ·
TURISM ·
Uneori îmi pare rău că nu aveam blogul în anii în care am făcut câteva excursii foarte frumoase prin Europa. Mi-ar fi plăcut să le povestesc şi pe acelea, să vă spun despre Valea Loarei, Monte-Carlo, insula If, Balaton, St Wolfgang sau Neuschwanstein, dar poate le voi revedea în viitor. Până atunci, iată nişte imagini cu golful Napoli. Le-au făcut părinţii mei de pe terasa hotelului din staţiunea Lettere, aflat la mama naibii de Castellamare di Stabia, dar cu o privelişte foarte frumoasă asupra golfului şi vulcanului Vezuviu în dreapta. Aşa […]
2 Jun 2012 ·
GÂNDURI ·
Desenele animate Avatar (3 sezoane) cred că au fost cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată. M-am uitat acum vreo doi ani la ele, la recomandarea cititorilor acestui blog, şi m-au prins de la primele episoade. Avatar urmăreşte o poveste complexă, foarte interesantă, cu personaje bine construite (chiar şi cei răi îmi plăceau) şi multe glume bune. Da, sunt desene animate, dar vi le recomand cu tărie, ba chiar mă gândesc să le revăd şi eu. Păcat că filmul care le-a urmat a fost plictisitor rău de tot. Au trecut […]
2 Jun 2012 ·
GÂNDURI ·
“Îl pun un pic pe avarie cât intru să iau pâine și un suc”
2 Jun 2012 ·
Comunicatul oficial vorbeşte despre 1000 de oameni vizitând standul Samsung din Băneasa Mall, 100 dintre ei plecând cu câte un voucher de discount 100 de euro pentru un Galaxy S III [în stoc, review-ul meu]. Eu n-am văzut decât aglomeraţia normală de mall, dar e drept că am ajuns cu 35 de minute dincolo de ora oficială a bătăii pentru vouchere. Totuşi, la ora 19:35 am înţeles că se terminase stocul de telefoane de la magazinul Samsung şi cei de acolo încercau să suplimenteze cantităţile aducând din altă parte mai multe […]
2 Jun 2012 ·
GÂNDURI ·
Men’s Health-ul original are multe articole bune la secţiunea Nutrition. Iată trei interesante (butonul de Next este sub textul introductic si cele câteva linkuri asemănătoare): Cu ce mâncare se potriveşte berea – dacă v-aţi întrebat cu ce fel de bere merge cel mai bine o pizză, un burger, un peşte sau o salată, aflaţi de aici. Mult noroc şi cu berile, insă, pentru că nu se găsesc pe toate drumurile aceste tipuri, dar măcar acum ştiţi ce să comandaţi în Waterloo sau Beer O’Clock sau 100 de Beri. Ce friptura de […]
2 Jun 2012 ·
GÂNDURI ·
Poate e greu de crezut, dar la statuia lui Traian ținând câinele în brațe se formează cozi pentru fotografierea cu acest monument deja intrat în istoria capitalei.
2 Jun 2012 ·
GÂNDURI ·
I *heart* Kelly Brook. Din câte ştiu, (.Y.) e semnul internaţional pentru inimă, nu? Descrie cavitatea toracică… Îmi place de Kelly Brook, o vedetă de la englezi, cunoscută pentru multe ei pictoriale sexy, dar şi reclame şi participări la tot felul de show-uri TV. E un fel de Nicoleta Luciu de-a lor, dar fără 4 copii. Arată bine. Fotografiile sunt de pe site-ul ei oficial kellybrook.com, proaspăt lansat. Mi se pare că la 33 de ani arata la fel de bine ca şi la 20.
1 Jun 2012 ·
Ce surpriză, angajaţii aeroportului Otopeni care transportă la avion bagajele fură din acestea, desfăcând fermoarul, luând obiecte de valoare şi închizându-le la loc! Se miră cineva că se întâmplă asta? Mie mi se pare ceva absolut normal. Am câteva sfaturi pentru a te feri de astfel de probleme: 1. Încuie-ți bagajul. Majoritatea trollerelor vin cu un lacăt sau alt sistem de blocare a fermoarelor. Nu e greu de trecut peste el, dar e o barieră în plus în calea hoţilor de la bagaje. Din sute de valize poate că nu se […]