►► Susține blogul cu un click la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip・PC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
4 Aug 2017 ·
GÂNDURI ·
Procesul penal împotriva fostului primar Onțanu a încetat. Deși omul era acuzat că a luat mită 1,4 milioane de euro, faptele s-au prescris. Frumos, nu? Celor de la putere le este ușor să fure câtă vreme deghizează acest lucru printr-un hățiș de acte și complici, astfel încât eventualele controale ale altor instituții, care oricum sunt rare, sau eventualele anchete ale unor ziariști de investigație, care oricum sunt tot mai puțini, pot descoperi nereguli abia la ani de zile după săvârșirea faptelor. Nu mai contează dacă ești prins furând. Totul e să […]
3 Aug 2017 ·
GÂNDURI ·
Cea mai bună idee a fost ca la nuntă să avem o cabină foto. Probabil că ați văzut deja chestia asta pe la alții: te vezi pe un ecran, un aparat foto te fotografiază, iar fotografia este imediat imprimată pe un mic magnet ce poate fi apoi lipit de frigider sau alt suport. Nunțile sunt ocazii cu care se adună la un loc rude din toată țara sau prieteni ce nu s-au mai văzut de mult, iar o astfel de cabină este locul unde aceștia pot merge în grup pentru a […]
1 Aug 2017 ·
GÂNDURI ·
A revenit din nou în atenția publică suma exorbitantă pe care Primăria Municipiului București vrea să o cheltuie pe noi statui prin oraș, deși sunt atât de multe alte lucruri ce-ar putea fi făcute cu banii. Spun din nou în atenție pentru că aceeași discuție a mai fost purtată și în luna martie, fără mare efect. Între timp, doar au crescut enorm sumele. De exemplu, în martie se spunea că pentru ansamblul monumental Marea Unire ce va fi amplasat în Piața Alba Iulia se vor cheltui 6,5 milioane de lei. Un […]
30 Jul 2017 ·
GÂNDURI ·
Cei din administrația locală își votează salarii mult mai mari. S-a dat o lege care le permite să facă asta, așa că salariile au crescut mult. În Urlați, managerul Casei de Cultură ia 4000 de lei lunar, deși casa este în renovare de doi ani. Bibliotecarul ia 4500 de lei, deși biblioteca este închisă tot de doi ani. Oprește-ți notificările push și vei avea o viață mai liniștită. Lucrurile nu stau chiar așa. Doar pentru că oamenii nu fac efortul de a personaliza și dezactiva notificările inutile nu înseamnă că ar […]
28 Jul 2017 ·
GÂNDURI ·
Cei de la CNN au avut un reportaj foarte bun despre hărțuirea sexuală la muncă și cred că filmul de mai jos ar trebui văzut de toată lumea. Este scurt, uneori amuzant, dar și cu destulă morală ce reiese de acolo. Probabil că mulți cred că avansurile sexuale nedorite sunt ceva ce apar în timp. E un coleg sau un șef care de-a lungul lunilor zâmbește mai dubios, mai face o glumă porcoasă, mai o pipăială, poate un apropo discret. După cum le puteți auzi pe femeile de mai jos, uneori […]
26 Jul 2017 ·
GÂNDURI ·
Nashu_mare (pentru mine, chiar e naș) a găsit în cutia poștală următorul bilet: Totul este atât de amuzant încât trebuie să citiți acel site dubios. Meniul site-ului include pagini precum “strategii pentru luarea bacalaureatului”, dar și “strategii ca să nu se ia bacalaureatul”, că poate e dificil să pici examenul și ai nevoie de instrucțiuni. Partea cu petiția respectivă este însă criminală. Citez din prevederile acesteia: 1. Se va promulga o lege prin care dau un test de cultură generală toţi cei care doresc să se angajeze sau să rămână angajaţi. […]
24 Jul 2017 ·
GÂNDURI ·
Wage gap înseamnă că femeile sunt plătite mai puțin decât bărbații pentru același post, aceeași muncă, fără alt motiv decât sexul diferit. Termenul vine de la americani, unde femeile sunt plătite 80 de cenți pentru fiecare dolar câștigat de un bărbat într-un post similar. Și înainte să spuneți că femeile muncesc mai puțin și stau mai mult să se machieze în oglindă și să se dea cu cremă pe mâii, pentru că așa știți voi vreo două(zeci) la locul de muncă, astfel de studii se fac statistic. După ce studiezi milioane […]
20 Jul 2017 ·
GÂNDURI ·
Cred că suntem chiar prea îngăduitori cu problema asta de la noile porți de la metrou, unde cartela trebuie băgată în alt sens decât indică săgeata de pe cartelă. Nu există scuză pentru o asemenea eroare de configurare a noilor porți. Iată problema. În sistemul clasic cartela se introduce în aparat cu săgeata în jos, conform instrucțiunilor. La noile porți de acces cartela se introduce orizontal și nu cu săgeata înainte, ci cu săgeata înapoi, spre tine. Un semn lipit pe aparat precizează acest lucru, dar prea puțini îl văd și-l […]