Acum 50 de ani oamenii au fost pentru ultima oară pe Lună (și cum s-a desfășurat misiunea Apollo 17)

În 2019 am scris cu mare, mare plăcere un articol lung intitulat 50 de ani de la primul pas în afara planete noastre. Se împlineau în acea zi 50 de ani de la misiunea Apollo 11, când Neil Armstrong a fost primul om care a călcat pe Lună.

Astăzi, 14 decembrie 2022, se împlinesc 50 de ani de la ultimul pas pe lună. Pe 14 decembrie 1972, modulul lunar (numit Challenger) al misiunii Apollo 17 s-a ridicat de pe solul lunar și a făcut joncțiunea cu modulul de comandă (botezat America), rămas pe orbită. Astronauții au plecat spre Terra, unde au ajuns pe 19 decembrie. Neil Armstrong a fost primul om care a călcat pe Lună. Eugene Cernan a fost ultimul om care a călcat pe Lună. Asta, însă, se va schimba în anii următori.

Ca o paranteză, mi s-a părut amuzant că majoritatea celor care cred că aselenizările au fost trucate au cumva impresia că a fost o singură misiune lunară. Când îi întrebi dacă toate cele 6 misiuni ce au ajuns pe suprafața Lunii, în decurs de 3 ani, au fost trucate, și dacă toți cei 12 astronauți care au călcat pe Lună sunt parte din conspirație, încep să schimbe subiectul.

DRUMUL SPRE LUNĂ

În 1961, americanii erau supărați pentru că URSS dădea semne că le-o ia în față în cursa spațială, care era foarte importantă nu doar ca prestigiu în înfruntarea capitalism vs comunism, democrație vs dictatură, dar și ca posibile aplicații militare în Războiul Rece. Așa că, în 1961, Kennedy a anunțat că SUA va fi prima țară care va pune un om pe Lună, iar toate eforturile NASA se vor îndrepta în această direcție. Au numit acest plan programul Apollo.

A fost un discurs și un plan îndrăzneț, având în vedere că în acel moment un singur american (Alan Shepard) zburase în spațiu pentru un timp total de 15 minute și 22 de secunde, la o altitudine maximă de 188 kilometri. Totuși, ideea a fost foarte bună: tehnologia misiunilor lunare trebuia dezvoltată de la zero, deci practic Kennedy a deschis o cursă spațială total nouă, una în care SUA pornea la egalitate cu URSS și deci avea șanse la victorie.

Și au făcut fix asta. Într-un heirup masiv, NASA, JPL, Boeing, Northrop-Gumman, IBM și toate companiile și agențiile implicate au proiectat în timp record rachete de lansare a unei navete spațiale de mari dimensiuni. Au proiectat și un Modul Lunar, o navetă spațială capabilă să aterizeze pe Lună (da, o să zic aterizeze in loc de aselenizeze, asta e viața) și apoi să se ridice înapoi prin forțe proprii pe orbită. Capsula trebuia să susțină în viață astronauții pentru mai multe zile și să se întoarcă pe Terra fără probleme, căzând în ocean asistată de parașute. Și au făcut toate acestea în mai puțini ani decât îi ia statului român să construiască un pasaj suprateran de 100 de metri, 50 de ani mai târziu.

Programul a început cu ghinion. După câteva teste de succes pentru componente, trei astronauți au murit în misiunea Apollo 1, arzând de vii în interiorul cabinei, la sol, în timpul unei simulări pentru lansare. Gus Grissom era unul dintre astronauți, al doilea american ce a zburat în spațiu după Alan Shepard și care apoi zburase și în programul Gemini. Ceilalți doi au fost Ed White și Roger Chaffee.

Investigația a arătat că un circuit electric insuficient protejat a declanșat aprinderea focului în atmosfera de oxigen pur din cabină. Materiale inflamabile au propagat rapid focul. Echipelor de la sol le-a luat 5 minute să demonteze toate protecțiile trapelor pentru a putea deschide cabina, timp în care în focul a generat temperaturi foarte mari și presiune crescută în cabina de mici dimensiuni, închisă ermetic.

În următoarele luni, misiuni fără echipaj uman au testat diversele componente ale unei misiuni lunare adevărate, similar cu ce a făcut Artemis 1 în zilele noastre. Apollo 7 a fost primul zbor cu echipaj uman, pe orbita Pământului, apoi Apollo 8 a dus oameni pe orbita Lunii, iar Apollo 9 a testat modulul lunar pe orbita Pământului.

Apollo 10 a fost o misiune remarcabilă pentru că la bordul ei s-a aflat și Eugene Cernan, cel care, acum fix 50 de ani, făcea ultimul pas pe Lună. În Apollo 10, însă, modulul lunar a fost testat pe aproape-o-aterizare pe Lună, coborând până la 15 kilometri de suprafața ei înainte de a se ridica din nou pe orbită. Cred că este foarte enervant să ajungi atât de aproape de Lună, dar să știi că nu tu vei coborî la sol și că această onoare este rezervată deja pentru altcineva din misiunea următoare.

Acel cineva a fost Neil Armstrong. Pe 19 iulie 1969, modulul lunar Eagle ajungea pe Lună, iar Neil Armstrong își spunea celebrele cuvinte 👨‍🚀.

De la APOLLO 11 la APOLLO 17

Ca să vedeți cum a evoluat tehnologia in acest domeniu, timpul total de umblat pe Lună în misiunea Apollo 11 a fost de 2 ore și 31 de minute. Armstrong și Buzz Aldrin s-au învârtit în jurul landerului, au luat niște pietre, au plantat un steag și o placă pacifistă… na, ca de obicei când ajungi acolo.

Apollo 12, în noiembrie 1969, a petrecut aproape 8 ore de activitate extravehiculară (EVA) pe Lună. Astronauții au făcut mai multe teste și, întrucât au aterizat lângă sonda Surveyor 3, au luat niște piese din ea pentru studiat pe Pământ.

Apollo 13, în 1970, a fost o misiune celebră pentru că era cât pe aci să se termine prost. Urmăriți filmul cu Tom Hanks, prezintă foarte bine evenimentele reale. Un rezervor de oxigen a explodat în zborul către Lună, ceea ce a dus la pierderea unei cantități mari de oxigen. Gazul era folosit nu doar pentru life support, ci și pentru funcționarea altor sisteme, așa că după multe improvizații și o etapă de pilotare aproape manuală, echipajul s-a întors cu succes pe Terra, după câteva zile de făcut frigul în navetă… dar na, au scăpat.

Știți care este culmea? Unul dintre astronauții Apollo 13 trebuia să fie Ken Mattingly, dar acesta a fost înlocuit în ultimul moment de alt astronaut pentru că fusese contact direct al unei persoane cu rubeolă. Cei trei astronauți care au zburat în Apollo 13 n-au ajuns niciodată pe Lună, că n-au mai făcut parte din alte misiuni Apollo, în schimb Mattingly a zburat către Lună cu Apollo 16, chiar dacă rolul său (pilot) nu a inclus și aterizarea.

Apollo 14 a ajuns pe Lună, iar Apollo 15 a fost una dintre misiunile în care s-au mai eliminat din precauțiuni și astronauții și-au făcut de cap. EVA-ul total a fost de peste 18 ore, dublu față de misiunea anterioară, iar Apollo 15 a fost prima misiune în care s-au folosit și rovere, mașinuțe electrice, pe Lună.

Apollo 15 a fost o misiune controversată. Astronauții au luat cu ei timbre pe care la întoarcere le-au vândut pe bani mulți, iar NASA i-a sancționat pentru asta. Un astronaut căruia i s-a defectat ceasul oficial Omega a purtat apoi un ceas Bulova pe Lună, iar ulterior acesta s-a vândut la licitație cu 1,6 milioane de dolari. Astronauții au lăsat pe suprafața Lunii și o statuetă în memoria celor 14 astronauți ruși și americani decedați până în acel moment în misiuni spațiale, dar s-a lăsat cu scandal când artistul creator al statuetei a vrut să vândă replici.

Apollo 16, în aprilie 1972, era să nu mai aterizeze pe Lună după câteva probleme de propulsie în timpul zborului. Până la urmă misiunea a avut loc, dar cu o zi în minus pe solul lunar.

Misiunea pare să fi fost foarte bună. Astronauții au făcut o mulțime de experimente și au condus roverul până la 3,8 kilometri și apoi 4,4 kilometri distanță de modulul lunar. Tot din această misiune sunt și singurele imagini cu un astronaut filmat de la distanță conducând un rover.

APOLLO 17

În 1970, după două misiuni pe Lună și încă una care era să se termine în dezastru, devenise totuși clar că nu sunt multe de făcut pe Lună și că SUA a câștigat cu scor de neprezentare cursa lunară în față URSS. Societatea americană avea și alte probleme pe atunci, Vietnam, hippies, droguri, diverși răufăcători în Gotham City etc, așa că NASA a primit niște tăieri de buget.

Prin urmare, din cele 10 misiuni Apollo planificate inițial au fost tăiate trei. Apollo 17 a devenit ultima. Programul misiunilor anterioare a fost devansat și din acest motiv Apollo 15 și Apollo 16 au fost misiuni mai complexe, cu mult mai mult timp pe Lună.

Îmi închipui că a fost o luptă între astronauți pentru un loc în ultima misiune spre Lună, plus ceva intrigi de culise. Misiunea a decolat pe 7 decembrie 1972, de la Cape Canaveral, tot cu o rachetă Saturn V 🚀 sub naveta spațială. La bord se aflau Eugene Cernan, comandantul misiunii, Harrison Schmitt, geolog, și Ronald Evans, pilotul modulului de comandă, aka omul care nu calcă pe Lună.

Cernan era un astronaut cu mare experiență. Absolvent de inginerie electrică, pilot de avioane de vânătoare în Marină. A zburat de trei ori în spațiu, în 1966 ca pilot pe Gemini 9A pe orbita Terrei, apoi în 1969 în misiunea Apollo 10, cea care a coborât până la 15 km de suprafața lunară înainte de a spune “nope!” și de a se întoarce acasă, iar acum pe Apollo 17 ca și comandant.

Harrison Schmitt este singurul dintre “umblătorii de pe Lună” care nu a fost pilot militar de profesie. Omul a studiat geologia la California Institute of Technology și apoi în doctorat la Harvard (îi plăceau pietrele, nu glumă!), înainte de a se înscrie ca astronaut la NASA.

La NASA a ținut cursuri de geologie astronauților din programul Apollo, că studiatul pietrelor era principala activitate pe Lună. Când o parte din misiunile Apollo au fost anulate, comunitatea de geologi din NASA a presat agenția să-l trimită pe Schmitt cu ultima misiune pe Lună. “Ne-ați promis că ne scăpați de el! Ne-ați promis că un geolog real va ajunge pe Lună, acum este momentul!”. Așa că NASA a scos unul dintre astronauții repartizați inițial misiunii Apollo 17 din program și l-a pus pe Schmitt în locul său. Îmi închipui că cei doi nu și-au mai schimbat niciodată cadouri de Crăciun după asta.

Evans era inginer, pilot de vânătoare în Vietnam, pilot la NASA. Aceasta este singura sa misiune în spațiu.

Așa că Apollo 17, ultima misiune spre Lună, s-a lansat pe 6 decembrie. Nixon se temea că misiunea ar putea fi un dezastru cu impact politic în candidatura sa pentru un nou mandat de președinte și a vrut să amâne totul. Până la urmă s-a căzut la înțelegere cu NASA pentru o lansare după alegerile din noiembrie 1972, de unde și data de 6 decembrie.

Modulul de comandă a fost botezat America de către astronauți. Modulul lunar a fost numit Challenger. Pe drumul către Lună, Schmitt a făcut fotografia numită astăzi The Blue Marble, cu Pământul bine surprins și iluminat.

Aselenizarea a avut loc în valea Taurus–Littrow pe 11 decembrie, cu Cernan și Schmitt la bordul modulului lunar. Cuvintele spuse de Cernan la primul său pas pe Lună au fost “I’m on the footpad. And, Houston, as I step off at the surface at Taurus–Littrow, we’d like to dedicate the first step of Apollo 17 to all those who made it possible.” Cute.

Astronauții au făcut trei moonwalks în cele 75 de ore petrecute pe Lună. În prima au rupt o apărătoare de praf de pe roverul lor, dar au reparat-o după aceea.

În a doua ieșire, au condus până la 7,6 kilometri distanță de modulul lunar, limita de la care s-ar fi putut întoarce pe jos cu oxigenul din costume. Rămâne până astăzi cea mai lungă distanță la care s-a aflat un astronaut de baza sa.

În această misiune au colectat ceva numit “sol portocaliu”, dar măcar pe Lună pot fi siguri că este portocaliu de la fenomene geologice. Se pare că acea piatră avea vreo 3,5 miliarde de ani și s-a format în urma unui impact cu erupție de lavă. În total au cules 115 kilograme de pietre și au condus 35 de kilometri pe Lună.

Pe 14 decembrie s-a încheiat ultima plimbare pe Lună și astronauții au revenit în modulul lunar pentru un somn înainte de decolare. Cernan, înainte de a urca scara, a spus:

“I’m on the surface; and, as I take man’s last step from the surface, back home for some time to come – but we believe not too long into the future – I’d like to just [say] what I believe history will record. That America’s challenge of today has forged man’s destiny of tomorrow. And, as we leave the Moon at Taurus–Littrow, we leave as we came and, God willing, as we shall return, with peace and hope for all mankind. “Godspeed the crew of Apollo 17.”

Modulul lunar a decolat de pe Lună și 7 minute mai târziu era pe orbită, iar după 2 ore a andocat cu modulul de comandă în care se afla Evans. “-Mi-ați adus și mie ceva? -115 kilograme de pietre, noroc că sunt ușoare fără gravitație!”

Naveta și-a început drumul spre Pământ pe 16 decembrie și, pe 19 decembrie, modulul de comandă a coborât cu parașute în Oceanul Pacific, unde nava USS Ticonderoga i-a recuperat pe astronauți.

DUPĂ APOLLO 17

Cernan s-a retras din NASA în 1976 și a intrat în domeniul privat. A murit in 2017, la 82 de ani.

Schmitt și-a dat demisia din NASA în 1975 și in 1976 a devenit senator de New Mexico pentru un mandat de 6 ani. În prezent are 87 de ani și trăiește în New Mexico.

Evans s-a retras din NASA în 1977 și a murit in 1990 de atac de cord, la doar 56 de ani.

Dacă ajungeți în Houston, Texas, și vizitați Johnson Space Center, puteți vedea acolo expus modulul de comandă America, recuperat din ocean.

Apollo 18, 19 și 20 nu au mai avut loc, fiind anulate în tăierile de buget. Un modul Apollo a zburat in spațiu în 1975, într-o misiune Apollo-Soyuz făcută în colaborare cu URSS. Un modul american s-a întâlnit cu unul sovietic pe orbită, au andocat, doi astronauți și-au dat mână și niciunul nu a cerut azil politic în partea cealaltă.

NASA lucra însă de câțiva ani în paralel la proiectul Space Shuttle, iar unii astronauți s-au mutat pe acel program. Prima navetă spațială, numită Enterprise, a zburat în atmosferă în 1977, începând testele care în 1981 culminau cu lansarea în spațiu a navetei Columbia. Columbia urma să fie distrusă în 2003, după 28 de misiuni în spațiu.

După Apollo 17, în 1972, și până la lansarea Columbia din 1981, singurii americani care au zburat în spațiu au fost cei trei astronauți din misiunea Apollo-Soyuz.

Navetele spațiale au zburat multă vreme, apoi americanii au folosit capsule rusești pentru a ajunge în cosmos după oprirea la sol a navetelor. Pe 30 mai 2020, astronauți americani au zburat din nou în spațiu cu o capsulă americană, lansată de pe teritoriu american. Misiunea a fost cea numită Demo-2, iar capsula era una Dragon de la SpaceX.

Programul Artemis, numit după sora zeului Apollo, vrea să ducă din nou oameni la Lună. Artemis 1 a testat acum câteva zile fără personal uman capsula Orion. Artemis-2, cândva prin 2024 sau 2025, va duce trei astronauți pe orbita Lunii, o misiune asemănătoare cu Apollo 8.

Artemis 3, planificată momentan pentru 2025-2026, va fi prima misiune cu astronauți ce vor ajunge din nou pe Lună. O capsulă Orion îi va transporta pe orbita Lunii. Acolo îi va aștepta o rachetă Starship HLS a SpaceX, care îi va aseleniza și apoi îi va readuce înapoi pe orbită pentru drumul înapoi. Dacă planul se respectă, oamenii vor ajunge din nou pe Lună la aproximativ 54 de ani după ce Cernan a făcut ultimii pași acolo, apoi a stins lumina și a închis ușa după el.

sursa foto: Wikipedia.