un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

asus s5507

Am avut toți trei covid și am trecut ușor prin asta

17 Nov 2022  ·

GÂNDURI  ·

19 comentarii

Nu vă speriați dacă v-ați întâlnit cu mine în ultima perioadă. Am avut (probabil, more on that later) covid cândva în luna octombrie și am stat izolați până am avut teste negative.

Într-o zi Alice a dat din nou semne că ar răci. A făcut niște febră, cam 38,5, dar nu-i curgea și nasul. Câteva mesaje schimbate cu pediatra ne-au lămurit că nu avem altă soluție decât tratamentul clasic, alternativ paracetamol și ibuprofen la fiecare 4 ore, ceea ce i-am și dat.

Cel mai mult a avut 39,6 grade Celsius. Se vedea că suferă sau că este speriată de febră, deși în rest nu avea decât o ușoară tuse. Eu eram convins că în acea noapte vom ajunge cu ea la spital. Îi dădusem totuși tratamentul de aproximativ o oră când i-am măsurat această temperatură, deci am zis să așteptăm să-și facă efect paracetamolul. I-am făcut și un duș ușor călduț, ca să-i scădem temperatura, iar acela i-a priit de minune, s-a jucat în apă și a ieșit mai veselă de acolo, apoi s-a culcat.

Matilda a trezit-o pe la ora 23 pentru încă o doză de tratament. Febra oricum mai scăzuse. S-a culcat la loc și am decis să o lăsăm să doarmă până dimineața, că un somn bun ajută mult. Dimineață mai avea doar un pic de febră. De fapt, în acea a doua zi de febră cred că n-a depășit 38,5 grade C, iar a treia zi n-a mai avut nimic și a revenit la a fi un copil vesel și jucăuș.

ÃŽn a doua zi, însă, Matilda a început È™i ea să strănute È™i să tuÈ™ească precum la o răceală. Și-a făcut un test din acela cu băgat băț în nas È™i… pozitiv. Nu i-a venit să creadă, era convinsă că nu poate fi covid, mai degrabă a făcut testul pentru că am insistat eu. Am concluzionat noi că probabil È™i Alice are deci tot covid.

De unde am luat? Nu ne este clar. Ipoteza cea mai bună este că din metrou. Treaba asta a început într-o zi de luni. Duminică am fost în oraș cu metroul, dus și întors. Am intrat și în vreo două localuri, dar n-aș crede că în minutul cât am comandat o cafea s-a întâmplat contaminarea. O să dau vina pe metrou. N-am avut deloc contact cu alți oameni în zilele anterioare.

Cu Alice s-a aflat apoi È™i rezultatul oficial. Adică la vreo 4 zile, când nu mai avea nimic, ni s-a părut nouă că are niÈ™te muci È™i am folosit aspiratorul pe ea o dată È™i am făcut È™i un test pe “produsul verde”. A fost pozitiv. Oricum, a trecut super-uÈ™or prin covid, o singură zi de febră È™i nu una înaltă. Matilda s-a vaccinat în sarcină, în 2021, deci Alice s-a născut cu anticorpi, iar apoi Matilda a făcut doza 3 la vreo lună după naÈ™tere, deci Alice a preluat È™i mai mulÈ›i anticorpi. Sunt sigur că ne-a ajutat È™i acest aspect.

What about me? Eu am fost negativ întreaga perioadă, în toate testele făcute. Inițial am crezut chiar că nu am nimic, vreo două nopți am dormit în altă cameră, ne-am pupat de la distanță prin casă, din astea. Apoi am avut și eu câteva zile cu tuse ușoară și curs nasul, dar nimic foarte grav. Practic, cred că am avut și eu covid, dar probabil o formă atât de ușoară încât n-am avut nici un test pozitiv și mi-am făcut vreo patru în 8 zile.

Testele acestea măsoară de fapt o încărcătură virală prezentă în nas sau gât. Nu mai țin minte cifrele exacte, dar un test rapid detectează o încărcătură de câteva zeci de mii de părți per milion, în timp ce un test RT-PCR este mult mai sensibil și detectează de la câteva părți per milion în sus. Sau ceva așa, oricum un raport mare de sensibilitate de detecție. N-am făcut PCR, n-am cui să duc vreun concediu medical, nu-mi trebuie la nimic dovada că am avut covid, așa că n-am mai dat banii de pomană pe un PCR.

Miros și gust am avut cu toții, dar la omicron doar în 27% dintre cazuri se mai pierde mirosul și/sau gustul. Nu mai este un simptom clar.

Asta pare să fi fost treaba cu covidul. Într-un fel sunt bucuros că s-a întâmplat acum deoarece stăm mai liniștiți pentru Alice în perioada sărbătorilor, când ne vom întâlni cu mulți oameni și copii. O să ne țină anticorpii până atunci. Din ce-am văzut în jurul meu, trec vreo minim 3 luni înainte să fii din nou vulnerabil, iar chiar și atunci poți scăpa de infecție dacă tastezi IDDQD imediat ce tușește cineva pe lângă tine.

asus s5507

    19 comentarii

  1. Am avut și noi, toată familia, la începutul lui octombrie. La noi s-a manifestat mai ales cu greață, apoi muci și tuse. Copilul a avut doar febră o zi și muci vreo două.
    Pe mine și soția, tusea ne-a ținut vreo două săptămâni după cele 4-5 zile de simptome. Data trecută, în 2021, am tușit vreo lună jumate.

    Dacă È™tiam că merg codurile de la Doom…

      (Citează)

  2. Acum covidul are simptomele unei raceli sau gripe. Daca simtiti starile alea nasoale sau va ustura in gat, bagati Fervex (din ala la plic, care se face cu apa) si scapati de problema in 1-2 zile. Mi se pare cel mai bun la orice raceala, gripa, si alte chestii care induc stari din acelea de n-ai chef de nimic, de abia de misti, te dor toate.

      (Citează)

  3. “ÃŽntr-un fel sunt bucuros că s-a întâmplat acum deoarece stăm mai liniÈ™tiÈ›i…”
    Noi suntem linistiti din decembrie 2020, ne-au incurcat insă cerințele stupide cu certificate. Te poți baza oricand pe autorități că au binele tău in vedere.

      (Citează)

  4. Ai facut si teste la o clinica ? Sau doar acasa ?

      (Citează)

  5. Fascinant cum a devenit standard să te indopi cu paracetamol la cel mai mic semn de febră. 100.000 de ani de evoluție creează un mecanism de luptă împotriva infecțiilor dar nu, bagă pastile că știe lumea mai bine.

      (Citează)

    • Nu sunt neaparat adeptul pastilelor, dar nu poti sa spui ca organismul uman mai are imunitatea pe care o aveau stramosii nostri acum 1000 de ani. Avem mancare procesata, poluare, stres, etc. Toate acestea duc la scaderea puterii de lupta a organismului cu infectiile.

        (Citează)

    • eu sunt de acord cu nea_caisa: nu iau antitermice si nu dau la copii decat daca depaseste 39. Copiilor le mai dau Nurofen/Panadol atunci cand au mai putin de 39 si, fie nu pot dormi, fie au nevoie sa iasa din casa si sa fie cat de cat activi. Altfel, moleseala din timpul zilei data de febra, la fel si febra in sine, le consider ca facand parte din sistemul de aparare al organismului.
      Febra peste 40.5-41 este, intr-adevar, foarte periculoasa pentru creier, lasa sechele iremediabile.

        (Citează)

    • Când aud asta cu ce imunitate aveau strămoÈ™ii noÈ™trii… Imunitate pentru 50 de ani speranță de viață.

        (Citează)

  6. Andrei G:
    Nu sunt neaparat adeptul pastilelor, dar nu poti sa spui ca organismul uman mai are imunitatea pe care o aveau stramosii nostri acum 1000 de ani. Avem mancare procesata, poluare, stres, etc. Toate acestea duc la scaderea puterii de lupta a organismului cu infectiile.

    Pe de alta parte, cred ca speranta de viata acum 1000 de ani era la jumatate fata de cea de acum. Deci, probabil, cei imuni scapau, iar ceilalti se duceau, pur si simplu…

      (Citează)

    • Era o laie. Care nu crăpa de la războaie, animale sălbatice sau vreo infecÈ›ie rară trăia normal până la bătrâneÈ›e ca în zilele de azi.

        (Citează)

  7. Why is this still a thing?!…

      (Citează)

  8. si eu am avut COVID prima dată tot la început de octombrie, cumva același tipar ca și la voi.

    miercuri m-am văzut cu niște colegi veniți din SUA, joi am fost obosit după băuta din centrul vechi, vineri ușoară jenă în gât. m-am testat, negativ.

    sâmbătă dimineață m-am trezit de parcă eram călcat de camion, stare febrilă și tuse. am făcut un alt test rapid, tot negativ. pentru că medicul de familie nu mi-a răspuns la telefon, am sunat la DSP și m-au trimis la Colentina să-mi fac PCR.

    acolo am ieșit iar pozitiv. mi-au făcut analize de sânge și CT la plămâni, iar concluzia a fost că nu e o formă gravă, că nu sunt afectați plămânii, însă analizele n-au ieșit bine.

    în sensul că luasem seara un fervex și de dimineață, după ~12h un paracetamol pastilă. aparent, corpul meu n-a putut procesa cum trebuie doza de paracetamol și ficatul bătea în țeavă.

    mi-au dat favipiravir și mi-au zis să iau nurofen, ca să nu dau în altele după cu ficatul. plus sirop pentru tuse.

    abia după 2 săptămâni am fost negativ.

    dacă n-ai fost la doctor, îți recomand să faci o verificare post-COVID, just in case. se pare că e un virus cu efecte ascunse și merită o vizită la doctor. mai bine să afli din timp, decât prea târziu de nu știu ce alte probleme.

    eu de exemplu, la aia cu ficatul n-aveam niciun simptom, dar analizele spuneau altceva.

      (Citează)

  9. Nu exista studiu stiintific care sa dovedeasca eficacitatea alternantei cu Ibuprofen si Paracetamol la 4,6, 8 ore. Ba chiar exista riscul unei toxicitati ridicate provocate din nestiinta. Paracetamolul spre exemplu asigura un regim antitermic pe o perioada de 8 ore fara probleme. La fel si Ibuprofenul.

      (Citează)

  10. Octav:
    eu sunt de acord cu nea_caisa: nu iau antitermice si nu dau la copii decat daca depaseste 39. Copiilor le mai dau Nurofen/Panadol atunci cand au mai putin de 39 si, fie nu pot dormi, fie au nevoie sa iasa din casa si sa fie cat de cat activi. Altfel, moleseala din timpul zilei data de febra, la fel si febra in sine, le consider ca facand parte din sistemul de aparare al organismului.
    Febra peste 40.5-41 este, intr-adevar, foarte periculoasa pentru creier, lasa sechele iremediabile.

    Prietene, eÈ™ti dus cu capu’ .. È™i dacă ai copii, mi-e milă de ei ! 😟

      (Citează)

    • Nu scriu eu des pe aici, dar n-am mai rezistat când am citit comentariul asta.

      Ai și alte argumente in afara injuriilor? Ca eu am. Pediatra mea nemțoaica mi-a spus sa dau ibuprofen sau paracetamol numai la durere și disconfort, nu pentru a scădea febra. Nu vrea nimeni sa chinuie copiii aiurea, dar febra in sine este un mecanism al sistemului imunitar și e o chestie buna.

      Am citit după aia și o grămada pe net (surse de încredere) și cam asta este consensul medical la ora actuala.

      Dacă nu poate copilul sa doarmă din pricina febrei mari, normal ca ii dau ceva sa ii scadă febra. Dar datul de medicamente așa, la intervale regulate, preventiv, mi se pare exagerat.

      Oamenii cam abuzează de ibuprofen și paracetamol. In special Paracetamolul luat in doze mari e periculos rău, poți sa crapi de la el si nu e deloc o moarte frumoasa.

        (Citează)

  11. Si noi (vaccinati cu 2 doze Pfizer in 2021, eu facand covid si in trimestrul 2 de sarcina) am avut covid la inceput de octombrie, pe fiecare ne-a afectat diferit, insa nu m-as fi asteptat sa fie asa puternic, iar pentru baietelul de 11 luni a trebuit sa chemam ambulanta, pentru ca nu ii mai scadea temperatura (ajunsese la 40 grade, molesit) in ciuda tratamentului si nu se mai hidrata (refuza solidele, apa si laptele), am stat internata cu el la Matei Bals cateva zile (dezvoltase si o mica pneumonie si incepea sa ii fie afectata functia hepatica) si ne-au pus medicii pe picioare. Acum cu baietelul trebuie sa fim atenti sa nu faca gripa, il protejam cat putem; noi adultii ne-am vaccinat (facem asta anual) si urmeaza si el, la recomandarea medicilor. Sa avem toti sanatate!

      (Citează)

    • Eu, soÈ›ul È™i copilul de 20 de luni am avut acum vreo luna jumătate covid, È™i noi prima data. Luat de la grădiniÈ›a.

      Trecut toți ok prin boala, ceva febra, ceva tuse, nimic spectaculos. Câteva zile a părut ca ne-am vindecat cu toții.

      La mine însă tusea s-a întors și s-a fscut urâta de tot. 7 săptămâni după covid tușesc in continuare și pana la urma a fost nevoie și de antibiotice. Sper sa îmi treacă de la ele într-un final.

      Ca o concluzie, covid nu e egal covid. La unii inca poate fi mai nasol.

        (Citează)

  12. 39.6 nu este o febra inalta?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus