►► Susține blogul cu un click la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip・PC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Bursa americană a avut ieri a treia zi consecutivă de scădere, indicele Fear & Greed ajungând la cea mai scăzută valoare văzută de mine: patru pe Extreme Fear.
Indicele acesta este calculat pe baza unor indicatori bursieri, luându-se în calcul volumul tranzacțiilor și felul lor, estimările pentru un anumit termen viitor șamd. De altfel, ca un indicator al “performanței” președintelui Trump, indicele respectiv a trecut în zona de teamă (sub 45) undeva în a doua jumătate a lunii decembrie și acolo stă de atunci.
De altfel, performanța bursei americane în ultima săptămână este pe roșu:
Totul se trage de la taxele vamale anunțate de Trump, desigur, care au creat un haos mare în întreaga lume. Am citit undeva de 9500 de miliarde de dolari șterse din valoarea totală a companiilor de la bursă. Apple în particular a fost foarte afectată pentru că politica Trump a impus taxe vamale foarte mari Chinei și Vietnamului, unde Apple fabrică foarte multe dintre produsele sale, dar și Taiwanului și altor țări asiatice de unde vin multe componente. O scădere cu 20% a acțiunilor este ceva mai rar întâlnit.
Oricum, așa arată amatorismul la conducerea țării și a economiei. Nu știu ce-și închipuie Trump. Oare că dacă bagă taxe vamale, de a doua zi oamenii din acele țări vor spune “gata dom’le, să cumpărăm mai multe de la americani!”? Aș spune că reacția va fi probabil cea opusă.
De asemenea, mi se pare naivitate să crezi că schimburile comerciale se pot schimba peste noapte. De exemplu, într-o declarație recentă Trump spune că americanii importă multe mașini din Europa, în timp ce europenii cumpără puține mașini din SUA. Păi.. da. Europa funcționează cu mașini precum Dacia Sandero, mici și cu consum redus, nu cu Ford F-150.
Este un motiv pentru care producătorii americani nu distribuie în Europa majoritatea modelelor din SUA: orașele Europeni vechi nu sunt gândite pentru Yukon XL sau Escalade, lăsând la o parte costurile lor. Iar Honda Civic și Toyota Corolla avem și aici, doar că produse în Europa local sau importate de la mama lor, nu din SUA.
De altfel, discuția poate continua despre multe alte produse. Europenii sunt lideri în anumite domenii, precum vinuri, parfumuri, lux și alte asemenea. Chiar și mașini sport, SUA fiind o piață foarte mare pentru Porsche și Ferrari. Este naivitate să crezi că astfel de lucruri se pot echilibra peste noapte, că se pot construi peste noaptea fabrici ample șamd.
În același timp, SUA ia partea leului în comerțul cu servicii. Cei din UE cumpără servicii de la americani de 427 miliarde de euro, iar SUA plătește pentru servicii din UE doar 319 miliarde de euro. Nu știu dacă aici intră și produse digitale (ce plătim la Google, Steam, Apple, Netflix etc), unde cele mai multe sunt tot de origine americană. “Bunurile” în ziua de astăzi nu mai intră doar cu paletul de marfă.
Taxele vamale au, în esență, două scopuri. Unul este protecționismul și altul este obținerea de bani la buget, că statul trebuie să construiască porturile și căile ferate pe care să circule mărfurile importate, ca să zic de relația directă cu importurile, plus alte cheltuieli bugetare.
Ca măsură protecționistă, mie mi se pare că taxele vamale sunt utile doar pentru a încuraja consumul local, dar acolo unde există alternativă locală. Mi se pare în regulă să ai taxe vamale la unt de import, câtă vreme există producători locali de unt de la care vei fi astfel încurajat să cumperi. Și la fel poți încuraja achiziția de pe plan local în multe alte industrii. Poate că aluminiul produs într-o țară cu sclavie sau costuri mici este mai ieftin, dar din taxe vamale îl poți aduce la același preț cu cel produs local la tine în țară, că altfel îți distruge acea industrie.
Asta este taxa vamală de protecție a industriei proprii. Există însă o diferență mare între o taxă minoră, gândită pentru a încuraja producția locală, și taxa folosită în mod punitiv într-un război economic.
Obținerea de bani la buget este o altă consecință a taxelor vamale. În general cetățenii nu câștigă din taxe vamale. Pentru ei, prețul produsului de la raft crește, în special când taxele au valori din acestea astronomice de genul 45%. Guvernul se îmbogățește din taxe vamale, că ia bani de fiecare dată când îi trec mărfurile granița, dar asta ar fi ok câtă vreme statul folosește acei bani pentru a face viața cetățenilor mai bună.
Administrația Trump momentan pare să concedieze oameni și să închidă din puținele programe sociale pe care le aveau. Mai mult, o cădere substanțială a bursei nu va crește nivelul de trai al cetățeanului american de rând. Acesta rămâne cu prețuri mari la raft și un viitor incert la locul său de muncă.
Pare o strategie proastă și mi-ar plăcea să pot spune “dar este țara și treaba lor”. Din păcate, trăim într-o lume puternic interconectată, cel puțin economic și comercial, și se va răsfrânge rapid și aici. De fapt, bursa de la București a luat-o în jos în ultimele zile.
Revenind la bursa americană, aceasta a înregistrat cea mai mare scădere bursieră de la începerea pandemiei încoace. Este haos acolo. Declarații contradictorii ale unor demnitari americani arată că este haos și în rândul lor.
Dacă aveți acțiuni, sper că le-ați vândut la timp, adică în ziua în care au fost anunțate taxele vamale. Eu așa am făcut, chit că aveam puține dețineri. Bursa deja scăzuse mult în acea zi, dar m-am gândit că aceasta sigur nu este o scădere de o singură zi, ci una care se va întinde pe mai mult timp. Mai mult, după astfel de scăderi bursa de obicei nu-și revine decât lent și pe termen mai lung.
Este însă haos pe toate părțile. De exemplu, vedeta bursei, compania NVIDIA, a ajuns acum pe la 97 usd per acțiune (a fost și 87 usd la un moment dat ieri), de la 120 usd la jumătatea lui martie și 140 usd la jumătatea lui februarie. Analiștii au păreri contradictorii. În aceeași zi, pe 3 aprilie, un analist a estimat că acțiunile vor fi la 185 usd peste un an, dar alt analist a estimat 120 usd.
Apropo, momentan vedem situația în care unii investitori au speranța că situația se va repara rapid. Foarte mulți cred că peste puțin timp, poate câteva săptămâni sau luni, Trump va declara victoria Americii în războiul comercial și va renunța la taxele vamale impuse, moment în care bursa va renaște precum copacii la venirea primăverii. S-ar putea întâmpla asta, dar sunt la fel de multe șanse să nu se întâmple, caz în care va mai urma o corecție.
Eu aș sta departe de bursa americană pentru o vreme. Un sfat bun este să cumpărați când acțiunile sunt jos. Problema este că nimeni nu știe ce înseamnă “jos” în condițiile în care deciziile se iau fără un plan clar, fără analize bune și cu intenții neclare, ca să nu zic mai rău, în spate. Nu sunt vremuri bune pentru investiții, în afara cazului în care știți ce să faceți.
Bitcoin, apropo, a scăzut ieri până la 75k dolari, după ce acum 4 zile era 87k dolari. Vânzarea de pe burse nu a dus la o mutare a banilor în criptomonede, se pare, deși domeniul acela este altul în care niciodată nu este clar ce determină o variație mare a monedelor.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
15 comentarii
08/04/2025 la 7:00 AM
Eu zic să nu vă luați după analiști când discută despre ce se va întâmpla.
Dacă ar ști ce se va întâmpla, nu mai erau analiști, erau miliardari și aveau alte preocupări.
Okochea(Citează)
08/04/2025 la 9:50 AM
This!
Cătălin Tănase(Citează)
08/04/2025 la 9:52 AM
Warren Buffet si-a vandut toate actiunile acum 4 ani si n-a mai cumparat nimic.
Pobabil stia ce urmeaza.
mac gregor(Citează)
08/04/2025 la 8:01 AM
Sell the dip!
Andrei(Citează)
08/04/2025 la 9:01 AM
“Dacă aveți acțiuni, sper că le-ați vândut la timp, adică în ziua în care au fost anunțate taxele vamale. Eu așa am făcut, chit că aveam puține dețineri.”
mulțumim pt sfaturile financiare, știm că bloggerii se pricep la orice
unii dintre noi profita și cumpără la prețuri mici, nicidecum nu se sperie și vând.
vezi că te contrazici singur, apropo
“Un sfat bun este să cumpărați când acțiunile sunt jos.”
“Nu sunt vremuri bune pentru investiții, în afara cazului în care știți ce să faceți.”
Tano(Citează)
08/04/2025 la 9:13 AM
ce face nwradu pe etoro nu o poti numi investitie pe bursa
Cristi(Citează)
08/04/2025 la 9:52 AM
“Vânzarea de pe burse nu a dus la o mutare a banilor în criptomonede, se pare, deși domeniul acela este altul în care niciodată nu este clar ce determină o variație mare a monedelor.”
Încă o dată, criptomonedele urmează cursul monedelor clasice, pentru că, ce să vezi, se bazează pe banii clasici
Cătălin Tănase(Citează)
08/04/2025 la 10:20 AM
Hodl
Robert(Citează)
08/04/2025 la 10:56 AM
Forever
Andrei(Citează)
08/04/2025 la 10:25 AM
Sper ca o sa aflam in cativa ani cine a facut miliarde..in februarie erau atinse recorduri, totul mergea extraordinar si acum totul s a prabusit
Alin(Citează)
08/04/2025 la 11:12 AM
A iesit maimuta portocalie si-a dat cu maciuca, toate alea s-au dus in cap, maimuta si pretenii cumpara in draci si apoi maimuta revine asupra deciziei…..hai ba c-am zis si io asa, acu v-ati suparat toti facem cum era inainte. Si zbang iar cresc toate alea. Si hop maimuta si pretenii au facut o carca de bani.
Blackskull(Citează)
08/04/2025 la 1:09 PM
Si economia va reveni unde a fost, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Sigur. Asa functioneaza.
Andrei(Citează)
08/04/2025 la 2:24 PM
Pai ce treaba avem noi cu economia? Combinatiile sa iasa
Sorin(Citează)
08/04/2025 la 3:15 PM
Mă enervează de mor expresia “bursa a pierdut șpe trilioane de dolari”.
N-a pierdut nimeni nimic. Valoarea acțiunilor a scăzut cu x. Mâine o să scadă și mai mult. Sau o să crească. Sau nu.
Când o să vinzi acțiunile, o să câștigi sau o să pierzi ceva, în funcție de prețul la care le-ai cumpărat.
Adrian(Citează)
09/04/2025 la 9:49 AM
Este la fel ca cei care spun ca au pierdut un milion de lei la pariuri, cand de fapt ei au pariat doar 100 de lei pe 15 meciuri (din care au ghicit 13 sau 14) si aveau castig potential de un milion.
Andrei G(Citează)