A meritat așteptarea pentru Assassin’s Creed Shadows, care este unul dintre cele mai bune jocuri din serie

Ubisoft a promis multe despre Assassin’s Creed Shadows și, în opinia mea, a lansat cu succes un joc foarte bun, bine construit în majoritatea aspectelor. Voi spune de acum concluzia, îmi place Shadows și îl joc cu plăcere și mi se pare unul dintre cele mai complexe și bine făcute jocuri din serie și, de altfel, dintre cele lansate de Ubisoft în ultimii ani.

Mi se pare și că Ubisoft a găsit un echilibru bun în sensul că s-a îndepărtat un pic de formula clasică a jocurilor Assassin’s Creed, dar nu foarte mult. Personajul Yasuke este un tanc cu care nu trebuie să te furișezi și nici să joci foarte tactic pentru a nu fi văzut de inamici, ci poți merge direct la luptă, ceea ce va atrage cu siguranță noi fani în universul Assassin’s Creed. În același timp, baza jocurilor Assassin’s Creed și toată mecanica de furișat a seriei este în continuare acolo prin al doilea personaj, Naoe, deci eu ca #fandemic am fost mulțumit.

Shadows a reușit să mă prindă însă pe termen lung și să nu mă plictisească prin repetitivitate sau plafonarea gameplay-ului. Peisajul Japoniei feudale, pe finalul secolului 16, este inedit pentru mine și cu siguranță foarte plăcut vizual față de simplitatea, până la urmă, a deșertului din Mirage.

Grafica mi s-a părut foarte bună. Relieful din joc este foarte variat și treci des prin plantații de orez pe care lucrează săteni, prin văi muntoase traversate de râuri, prin păduri dese (uneori prea dese și dificil de traversat dacă vrei să o iei în linie dreaptă spre obiectivul tău de pe hartă) și chiar și un mare lac cu insule pe el care se află în mijlocul hărții.

Jocul este construit pe patru anotimpuri (iar fiecare are două perioade, dacă nu mă înșel) și se schimbă des între ele, ceea ce schimbă semnificativ aspectul lumii în care joci. Primăvara este superbă, cu copaci roz și flori multe, iar vara totul este verde și cu soare puternic. Toamna, întreaga natură trece la acele specifice nuanțe frumoase de portocaliu și roșu, iar de multe ori un vânt puternic aruncă frunze peste tot în aer și plantele se îndoaie foarte credibil în bătaia sa. Iarna uneori ninge puternic, personajul tău face urme prin zăpadă și viteza de deplasare scade. Sunt animale peste tot, iar lumea pare în general animată.

Ce vreau să spun, în concluzie, este că Shadows are una dintre cele mai frumoase simulări a naturii dintr-un joc și asta contribuie mult la plăcerea de a juca.

Ce i-aș reproșa jocului este că orașele sunt mici și neimpunătoare. Poate așa era specificul zonei, dar majoritatea clădirilor au un singur nivel și sunt simple, iar în acest joc nu petreci mult timp pe acoperișurile lor pentru că nu ai de ce. Este o diferență mare față de jocurile anterioare care au fost plasate în Istanbul sau prin Italia, unde arhitectura locală include clădiri mult mai înalte.

Forturile sunt în continuare prezente în joc sub formă de castele medievale, unde mai găsești clădiri mai înalte. Le vei vizita cu siguranță din două motive: majoritatea viewpoint-urilor sunt în turnurile acestor castele, iar acestea funcționează ca puncte de fast travel pe hartă, deci vei dori să le “iei”; apoi, fiecare castel are un cufăr cu obiecte bune pe care-l poți descuia după ce omori 2-5 samurai mai puternici din fiecare castel, un fel de boși locali.

Povestea este de asemenea lungă și complexă, cel puțin ca număr de quest-uri secundare. Inițial joci cu Naoe, o tânără japoneză care, fiind personajul mai firav, se bazează pe strecurat și asasinate tactice, precum în majoritatea jocurilor AC. Se luptă și ea fără probleme, în special după câteva level ups când ajunge mai puternică, dar este bine să eviți luptele cu mulți inamici deodată.

Povestea începe cu ea și, după vreo 4-5 ore, deblochezi de fapt al doilea personaj, pe Yasuke, un samurai solid cu care te poți arunca direct în lupta cu mulți inamici deodată. Abilitățile sale speciale sunt mai degrabă axate pe lupta simultană cu mulți inamici, iar ca personaj mi s-a părut chiar overpowered, având atacuri foarte puternice.

Inițial mi s-a părut că povestea îl deblochează prea târziu pe Yasuke în rolul de aliat și personaj principal și, după ce te-ai obișnuit cu Naoe atâtea ore, tendința normală este să continui tot cu ea jocul. Poți juca, de altfel, cu oricare dintre ei, iar puține misiuni te obligă la unul dintre personaje. Anumite misiuni, de altfel, îi implică pe amândoi, de exemplu cu Yasuke trebuie să cureți intrarea castelului de inamici, iar apoi jocul comută pe Naoe pentru etapa finală de furișat până la ținta ta reală.

După o vreme, am descoperit că de fapt contează cât de mult vreau să mă distrez și să descopăr skill-urile ambele personaje. Am început să fac misiunile ce necesită furișat și asasinate de la înălțime cu Naoe, dar, când văd câte o misiune ce pare doar de luptă clasică, trec pe Yasuke și mă duc la cafteala serioasă.

La o adică, însă, jocul poate fi jucat de două ori în stiluri chiar diferite, o dată cu Naoe și o dată cu Yasuke. Povestea din Shadows este din nou despre un grup misterios de oameni ce trag sforile prin țară și asupresc populația, iar personajele bune trebuie să descopere indicii despre identitatea lor și să-i asasineze unul câte unul.

Povestea este, de asemenea, spusă treptat. Joci vreo 20 de ore până când niște misiuni te fac să descoperi mai multe despre mama lui Naoe, care era Assassin, și despre misiunea lor inițială prin Japonia. Mai sunt și câteva răsturnări de situație, dar nu ceva uimitor, însă per total jocul curge bine și te împiedică mai bine decât altele din serie să te plictisești de el.

Sunt și foarte multe misiuni secundare, dar mai bine grupate acum. Ai board-ul principal cu țintele tale din povestea principală, dar multe personaje îți dau board-uri separate cu misiuni multiple, de exemplu să asasinezi un întreg clan de samurai asupritori sau un grup de funcționari corupți sau să te duelezi cu alți foști studenți ai maestrului tău sau să elimini unul câte unul niște asasini trimiși după tine șamd.

Mi-au plăcut și mici detalii precum faptul că Naoe pleacă la început cu o cicatrice mai mare pe față, dar pe măsură ce joci și trec anotimpurile se vindecă și aceasta devine tot mai puțin vizibilă. Este ca o metaforă despre maturizarea personajului în dorința de răzbunare.

Există desigur și restul mecanismelor clasice din recentele Assassin’s Creed. Ai arme de diverse niveluri și le poți și upgrada, ai diverse perk-uri și bonusuri, un skill tree mărișor cu tot felul de abilități active sau pasive și chiar și aliați pe care-i poți chema în luptă alături de tine.

Skill tree-ul este acum simplificat, în sensul că totul este mai bine organizat pe acolo. Jocul a găsit o metodă și pentru a te face să explorezi mici elemente din joc. Dacă vrei să accesezi skilluri de nivel mai înalt, trebuie să aduni knowledge points pentru a le debloca, iar asta faci participând la diverse challenge-uri pe hartă, rugându-te la temple, făcând câte un kata cu vreun maestru și alte asemenea mici activități care durează poate un minut fiecare.

Unele elemente nu mi s-au părut bine dezvoltate sau utile în joc. De exemplu, Naoe are diverse unelte la dispoziție, dar nu prea ai de ce să arunci cu steluțe și cuțite în inamici. Yasuke este și personajul ranged al jocului, îl poți echipa cu arc sau cu pușcă (numită teppo), dar nu mi s-au părut atât de utile pe acest personaj, care este clar gândit pentru a alerga în mijlocul unui grup mai mare de inamici cu o armă melee puternică în mână. Mai degrabă aș fi văzut arcul ca o armă stealth pe personajul Naoe, dar asta este viața; în cele din urmă, nu l-am folosit și nu am pus puncte în acel skill tree.

Un alt lucru care ar fi avut nevoie de mai mult fine tuning este pe la mecanica de mișcare. Jocul are problemele clasice ale seriei, în sensul că uneori personajul decide că vrea să se suie pe o balustradă când tu doar vrei să alergi pe lângă ea, iar dacă te lupți pe lângă o căpiță de fân este chiar amuzant pentru că de multe ori se ascunde în ea și apoi iese imediat afară pentru a continua lupta.

Yasuke dă un mic damage când lovește în alergare un inamic, dar asta uneori îți creează probleme când alergi prin orașe și lovești din greșeală soldați care patrulează sau alți samurai care altfel te-ar ignora total, ceea ce îi activează și devin aggro pe tine și te aleargă pe acolo.

Luptele au dodge și parry și, în general, mecanica lor merge bine, deși ferestrele de timp pentru dodge și parry la inamici mi s-au părut destul de scurte pentru un joc Assassin’s Creed, care, în general, sunt destul de ușoare. Luptele nu sunt ușoare în Shadows, iar inamicii îți pot da damage serios dacă îți prind două lovituri bune. După o vreme, când ai obiecte tot mai bune și health mai mare, luptele se mai simplifică, dar nu cât să devină plictisitoare sau să nu-ți ceară atenție deplină.

Nu prea sunt multe de spus în rest. Lumea jocului Shadows este complexă și bine construită. Grafica este foarte plăcută. Povestea este bunicică, uneori forțată emoțional și cu prea multe crize, dar în același timp și cu personaje mai complexe decât în alte jocuri și care par mai umane tocmai prin faptul că există multe momente în care le vezi interacționând cu familia sau cu alte personaje. Cred că Ubisoft a reușit să lanseze un joc bun, iar Shadows este unul dintre cele mai bune Assassin’s Creed de până acum. Așteptarea și amânările au meritat.

Ar mai fi doar de menționat că, pe PC-ul meu cu Ryzen 5800X și NVIDIA RTX 3080, jocul rulează fără probleme în 1440p cu grafica High și toate efectele speciale activate, în 60 fps constant. Shadows este evident mai complex ca grafică decât Mirage, cu mult mai multe efecte speciale, niște ray tracing adăugat și ceva mai multe efecte de particule, în special când plouă sau când vine vijelia și frunzele zboară în toate părțile. Dacă ați rulat Mirage însă bine pe PC-ul vostru, veți rula și Shadows cu bine.