un blog de Radu Dumitru

►► Susține blogul cu un click la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlipPC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

Turul Burgerilor: comfort food la House of Cravings

5 Feb 2025  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

5 comentarii

House of Cravings este un restaurant care servește ceea ce uneori se cheamă comfort food, adică o mâncare… satisfăcătoare, să zicem, la care poftești și din când în când îți faci o plăcere vinovată.

La ce mă refer? Meniul lor include câțiva burgeri, inclusiv cu pui și pulled pork, dar și philly cheese steak, cubano și un brisket grilled cheese pe care l-aș încerca data următoare. Mai au acolo quesadilla, crispy strips de mai multe feluri, popcorn chicken, sandvișuri de mic dejun, chiar și carbonara făcute după rețeta clasică, folosind guanciale și pecorino.

În plus, au mai multe tipuri de cartofi prăjiți și par făcuți de ei acolo, din cartofi proaspeți. Cartofi normali, cartofi dulci, cartofi asezonați cu lămâie și piper, cartofi loaded cu smântână, telemea și ceapă verde. Pe lângă ei poți lua diverse sosuri.

Noi am luat un burger și o porție de crispy. Burgerul se numește Irene’s Burger și includea carne de vită (am cerut-o smashed, poți alege și normală), bacon, cheddar, brânză Havarti, dulceață de bacon și castraveți murați. A fost bunicel, dar poate fi îmbunătățit. Mi s-a părut cam uscat, iar dulceața nu am simțit-o. Ar fi avut nevoie și de mai mult sos.

Crispy strips au fost foarte buni, mari, gustoși, crocanți. Cartofii prăjiți (am luat unii normali și unii dulci) au fost excelenți, la fel și sosurile pe care le-am ales. Cel numit Gochujang este picant și gustos, iar cel de maioneză cu usturoi avea usturoi din plin, cum și trebuie.

Am luat la final și o felie de tort de ciocolată, care a fost foarte gustos și fără a fi excesiv de dulce.

Au fost bune și băuturile. Am luat un Disaronno Sour care a fost bine făcut, am băut și o Zăganu New England IPA, o bere mai recentă care-mi place. Un ceai și o limonadă au fost de asemenea bune.

O problemă la House of Cravings este că localul pare făcut în curtea dintre două case, curte care a fost închisă total cu un acoperiș. Acoperișul acela nu izolează bine termic și este răcoare în interior, dar erau încălzitoare pe gaz din loc în loc. Mi s-a părut și puțină lumină, iar becurile erau din acelea albe cam prea reci pentru gustul meu. Nu un dealbreaker, dar se mai pot îmbunătăți lucrurile.

Serviciul a fost însă foarte rapid și prietenos. Mâncarea a sosit incredibil de repede. Poți vedea de la masă în bucătărie, printr-un geam, și era vânzoleală mare acolo. M-aș mai întoarce pentru a încerca și altele din meniu. În spatele sălii am văzut și o masă mai mare care avea lângă ea o zonă de copii, câteva jucării prinse pe perete, și poate fi o idee bună pentru o întâlnire în mai mulți.

House of Cravings se află pe str Berzei 44, lângă intersecția cu Știrbei Vodă (Google Maps). Orarul este L-V 12-22, meniul poate fi văzut aici, rezervări se pot face prin Ialoc. Localul este făcut de cei care dețin și Cookies & Friends, care este undeva pe Banu Manta lângă Primăria Sectorului 1 și unde se găsesc diverse prăjituri bune, inclusiv rulouri cum făcea cândva Cinnabon.

    5 comentarii

  1. Nu i rău 12 euro cel mai ieftin burger…

      (Citează)

  2. Nu prea imi e clar. A fost bine? N-a fost bine? A fost bun? N-a fost bun?

      (Citează)

  3. Acu nu zic da vreau sa spun ca taman ma returnai da la fratii unguri. Si-am bagat fro 3 zile la rand la stifler bar. Au mai multe locatii prin budapesta. Un burger mare 47 da lei si-o bere dreher la halba de juma, 14 lei. Al mai scump burger era 55 lei. Al mai eftin 35. Si erau toti buni. Cica chiflele erau facute de ei.
    Cu atmosfera cu lume cu alea alea. Ce e prin bucale in domeniul asta pare ceva trist spre deprimant. Si extrem de scump.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus