un blog de Radu Dumitru

►► Susține blogul cu un click la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlipPC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

Trei ani au trecut prea repede

22 Feb 2025  ·

GÂNDURI  ·

12 comentarii

O să fiu un pic nostalgic.

Lui Alice îi expiră pașaportul în martie și ne-am dus ieri să-i facem unul nou. La primul pașaport, în martie 2022, era un bebeluș de nici 6 luni. Am ținut-o în fața camerei precum în Lion King, cu brațele întinse din lateral, fiind prea mică pentru orice altă variantă.

Ieri a dat bună ziua la intrarea în birou, a stat singură pe scaun și a zâmbit ușor la cameră, iar la plecare a zis un “o zi bună” răsunător înainte de a face o mică criză acolo pentru că voia să-și scoată bluza de pe ea.

Dintre toate actele generate de stat, apropo, pașaportul pare cel mai simplu de obținut. Trebuie certificatul de naștere, buletinele părinților și pașaportul vechi, plus o taxă pe care am plătit-o pe ghiseul.ro. Programarea se face online, se intră la ora convenită, durează 5 minute.

Mi-am adus aminte că, acum 3 ani, începerea războiului din Ucraina i-a determinat pe foarte mulți români să-și facă pașaport, iar programări se puteau face abia peste câteva săptămâni din acel moment. La intrarea în Direcția Pașapoarte am găsit, în acea zi, o coadă de aproape o sută de persoane. Prin comparație, acum am făcut programare online de pe o zi pe alta.

Tot acum 3 ani, după ce-am ieșit de la pașapoarte, ne-am luat o cafea, iar Alice a adormit instant în brațele mele. I-am făcut fotografia de mai jos. Nu-mi vine să cred că au trecut 3 ani de atunci. Îmi aduc aminte atât de clar acea zi și momentele ei mici, cum am fotografiat-o, cum ne-a mustrat ofițerul de la programări pentru că am întârziat vreo 10 minute, cum a râs Matilda care, aducând 2 cafele, a descoperit-o pe Alice astfel adormită.

Timpul chiar trece repede, din păcate. Le dau tot mai multă dreptate tuturor celor care au zis asta și celor care spun că trebuie să te bucuri de viață, să te stresezi mai puțin pentru ce nu poți influența sau ce nu contează cu adevărat și în schimb să prețuiești fiecare moment pe care-l poți petrece fericit alături de familie și prieteni. Tempus fugit, carpe diem, yolo și toate alea mi se par tot mai adevărate și mai atrăgătoare ca principii de viață.

    12 comentarii

  1. Unde veti emigra? Cum vezi urmatorii 10 ani ai lui Alice, cat mai departe de Romania? Veti lichida toate apartamentele?

      (Citează)

    • Stiu ca pare absurd, dar unii parinti mai merg si in vacante cu ai lor copii.

        (Citează)

    • Mai lasă-ne femeie cu emigratul tău că ai căpiat pe toată lumea de câțiva ani

        (Citează)

    • ”De ea” nu mai intru aici. Dulce ca fierea ești femeie. Mare noroc pe apropriații tăi că te au în preajmă.

        (Citează)

    • A,A & A, cred că îi săriți în cap Deei gratuit, de data asta. Într-un articol precedent Radu își exprima îngrijorarea pentru viitorul lui Alice într-o țară condusă de rusosuveraniști, căței magari sau ceva asemănător. Dacă aduni doi cu doi, ajungi la concluzia că dacă ai copii și posibilități, parcă ai vrea să le oferi ceva mai bun decât condiția de cetățean obedient al unui regim dictatorial.

        (Citează)

    • Nu ne-am gândit momentan la emigrare, dar așa la o primă vedere aș alege o țară mai caldă, precum Italia sau Spania.

      Îmi este greu să estimez acum felul în care se va schimba viața omului de rând dacă vin la conducere CG. E prea complexă treaba, avem Parlament, Guvern etc, avem comunicații și drept de circulație șamd. Chiar și treaba cu sferele de influență nu înseamnă că de a doua zi începe dictatură ca în Coreea de Nord, ci ar putea fi doar că vom cumpăra gaze și tramvaie de la ruși, nu de la nemți.
      Vom vedea ce se întâmplă.

      Legat de lichidat apartamentul, nu știu ce să zic. E mai rentabil să-l închiriez sau să-l văd? Nu putem ști acum.

        (Citează)

    • Peredhil: Într-un articol precedent Radu își exprima îngrijorarea pentru viitorul lui Alice într-o țară condusă de rusosuveraniști, căței magari sau ceva asemănător. Dacă aduni doi cu doi, ajungi la concluzia că dacă ai copii și posibilități, parcă ai vrea să le oferi ceva mai bun decât condiția de cetățean obedient al unui regim dictatorial.

      Nu musai regim dictatorial pentru că personal nu cred că se poate ajunge până acolo. Până acum mă așteptam însă ca fiecare an să fie mai bun decât celălalt sau măcar ca trendul general să fie crescător. Mă așteptam ca Alice să aibă acces la medicină mai bună decât avem noi, la școli mai bune, la aer mai puțin poluat, la mai multe stații de metrou, la joburi mai elevate șamd. S-ar putea să nu fie chiar așa.

        (Citează)

    • „personal nu cred că se poate ajunge până acolo.”

      Cred că nici cei din Germania în 1933 sau România în 1945 nu s-ar fi așteptat la schimbări radicale. Vedem în SUA cum funcționează echilibrul de puteri în fața unor personaje hotărâte să facă jocurile unei puteri ostile și înconjurate de o haită de slugi obediente. Și SUA, în teorie, avea o democrație mult mai solidă decât noi.

        (Citează)

    • @Deea, dar tu unde ai emigrat? Ti-ai lichidat toate proprietatiile din Romania?

      Mai lasa-ne cu sfaturile astea dupa ce tu ai demonstrat ca nu iti pasa de copiii tai si ai revenit in tara cu coada intre picioare.

        (Citează)

  2. Un articol frumos. Sa fie sănătoasă fata si voi pe langa ea!

      (Citează)

  3. Ca tata de fata nu pot decât sa ma bucur pentru tine. Ai înțeles ca viata nu este doar despre noi ci și despre ce lăsăm în urma, și aici nu ma refer la lucruri.
    Sa fiți fericiți și sa va bucurați unii de alții.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus