Cred că nu-l vom mai revedea pe Iohannis

Și, cum vă simțiți cu alt președinte la Cotroceni?

Am o bănuială că nu-l vom revedea pe Iohannis în viitor. Like, deloc. Nu va mai apărea la evenimente publice, va refuza interviurile și intervențiile pe la diverse televiziuni pe diverse teme, nu va veni la vreun talk-show, nu va merge la Asia Express. M-ar mira să-l vedem și pe la parade de 1 decembrie, mai ales dacă vine un Georgescu la conducere.

(Mai avem vreun talk-show titrat în România? Care ar fi cel mai de soi?)

Cred că asta a fost. S-a cântat imnul la Cotroceni și la fel de bine se putea cânta Hai Acasă a lui Gil Dobrică. Președintele a fost la fel de neexpresiv și lipsit de declarații ca oricând. Unii spun că s-a emoționat la final. Așa o fi, dar a locuit acolo 10 ani și s-a terminat o etapă în care a ocupat cel mai important post din țară. Dacă nu se emoționează la final, e semn de ceva chiar mai grav. Problema de fond, lipsa “emoției” față de orice altă problemă a poporului, rămâne însă valabilă.

Tom Gallagher, un istoric britanic specializat pe Europa de Est, îi rupe un bon destul de dur la final, numindu-l “o nonentitate periculoasă”.

Cât de mare este exagerarea atunci când spunem că Klaus Iohannis și-a aruncat țara într-o situație periculoasă din cauză că nu și-a putut ascunde plictiseala sau chiar disprețul față de poporul român? Desigur, acest dispreț a mers mult mai departe, extinzându-se și asupra îndatoririlor de serviciu pe care și le-a asumat în slujba națiunii la preluarea mandatului prezidențial pe 21 decembrie 2014.

Poate că există o doză de hiperbolă aici, dar cei care, chiar și în prezent, încearcă să umfle artificial imaginea lui Iohannis vor avea dificultăți în a construi o contra-narațiune plină de detalii despre vigilența și hărnicia sa. În realitate, acolo unde aceste trăsături pot fi identificate, ele au fost cu adevărat mobilizate doar în slujba intereselor sale personale de-a lungul ultimului deceniu.

Din ce în ce mai mult, după ce a fost ales, și-a pus dorința de a se bucura pe deplin de beneficiile funcției mult deasupra nevoii de a păstra și consolida o democrație fragilă și constant ineficientă.

Citiți aici întreg materialul, este și tradus în română după partea în engleză. Și mai sunt și alte opinii externe aici.

Mă întreb dacă Iohannis se simte dezamăgit sau furios citind astfel de opinii sau, din contră, își spune “heh, am ieșit mai bine decât speram!” Unul dintre obiectivele mele la muncă a fost ca, atunci când urma să plec de acolo, să nu poată spune nimeni că n-am făcut treaba bună sau că n-am avut chef de muncă. “Măcar și-a dat silința” să se poată spune, în cel mai rău caz. Mi se pare că despre Iohannis nici asta nu o poți zice cu sinceritate. Știu că multe dintre activitățile președintelui nu sunt publice, nu putem ști noi când de bine a discutat sau nu ceva cu vreun omolog, dar după 10 ani îți cam dai seama despre cum sunt oamenii inclusiv din puținul care se vede.

Să vedem peste vreo 10 ani cum va fi privită această perioadă.

foto via Digi24.