►► Susține blogul cu un click la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip・PC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Adică acumulatorii, disponibili ca AA și AAA (sau LR6 și respectiv LR3, cum li se zice pe alte meleaguri) au un port USB-C pe ele și pot fi reîncărcate direct.
Am primit un comunicat că Trust a lansat recent astfel de acumulatori. Se vând în ambele dimensiuni și în pachete de 2 și 4 bucăți, împreună cu un încărcător USB cu 4 cabluri atașate, ca să poți încărca patru deodată.
Dacă tot am aflat că există, am căutat și alte variante. Pe eMAG se găsesc la vânzare unii marca Coast și alții marca Pale Blue și odată ce intri pe acolo începe algoritmul eMAG să-ți mai recomande și alții. De exemplu, marca VapCell, care este cel mai bun nume ce aduce aminte de “făcut pe vapor” de până acum.
Trust nu zice capacitatea celor lansați de ei. Cei Coast ar fi de 2.400 mAh per unitate, Vapcell zice 2.250 mAh, iar cei AAA, care sunt mai mici, au mult mai puțin. Ca de obicei în astfel de situații, nu prea ai cum să verifici capacitatea reală și nici nu știi ce calitate au. Să zicem că Trust este un brand mai cunoscut și poate au niște proceduri de QA care presupun că nu cumpără și își pun brandul pe orice produs, dar… este o presupunere. Despre ceilalți nici nu presupun nimic.
N-aș putea spune că mi se par o invenție uimitoare și revoluționară. Adică pare așa pentru că nu mai depinzi de un încărcător clasic de astfel de acumulatori, dar în același timp acum depinzi de cablul lor multiplu de încărcare, pe care ar fi bine să nu-l rătăcești. Sigur că probabil poți încărca un astfel de acumulator direct cu încărcătorul tău de telefon, dar dacă ai 2-3-4 astfel de acumulatori într-o jucărie sau într-un dispozitiv, îți ia mult să îi încarci pe rând.
Mai mult, timpul de încărcare pare imens, cam două ore se zice prin toate specificațiile pentru AA. Dacă nu ai un cablu “caracatiță”, îți ia minim 8 ore să încarci 4 astfel de acumulatoare cu încărcătorul de la telefon.
Și mai și costă. Cei Trust sunt 25 de euro pe 4 bucăți AA, deci cam 125 lei. Cei Coast sunt 160 de lei. Ambele prețuri includ cablu de încărcare. VapCell costă 46 de lei per bucată și nu scrie că ar include și cablu, deci aproape 200 de lei pentru patru bucăți și fără acel cablu de încărcare. Nu m-ar mira ca pe Temu sau alte surse să le găsiți mai ieftin.
Tot nu pot decide dacă merită un astfel de produs. Adică pot fi buni la urgență. Ești la munte într-o cabană, copilului i s-a terminat bateria de la pistolul luminos, noroc că o poți încărca prin USB-C cu încărcătorul de la telefon.
Pe de altă parte, un set de 4 acumulatori Varta AA costă 39 de lei, iar un încărcător cu 4 sloturi, tot Varta, este 60 de lei și are mufă USB-C ca să-l conectezi la orice încărcător. Patru Energizer sunt 36 de lei, patru Panasonic Eneloop Pro de 2500 mAh sunt 95 de lei. Și încarci deodată mai multe unități.
Dacă vă luați în perioada următoare un încărcător pentru AA/AAA, luați unul cu intrare USB-C. Nu are rost să depindeți și de un cablu de alimentare clasic, plus că ar trebui să fie de dimensiuni mai mici. Eu asta aș cumpăra în loc de acumulatori cu port USB-C direct incorporat, care doar adaugă points of failure și costuri mari. Și, apropo, tester de baterii. Mi-am luat eu unul și este chiar util.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
24 comentarii
05/02/2025 la 3:15 PM
Cred ca toti acumulatorii care se incarca direct pe USB-C sau micro USB sunt de tip Litiu-Ion. Culmea, astia de la Trust nu precizeaza asta. Si nici voltajul exact (presupun ca sunt pe litiu). Asta e important mai ales daca folosesti bateriile in anumite conditii: temperatura negativa (sau caldura excesiva), umiditate (apa) sau le lasi pe mana copiilor. Si nu trebuie bagate la incarcatoare clasice, pt baterii NiMh sau asemanator.
Danyzus(Citează)
05/02/2025 la 3:37 PM
Nu cred. Stiu ca au cam ~3.7 V toate bateriile Li-Ion.
Okochea(Citează)
05/02/2025 la 5:10 PM
Cel putin cele de la Coast pare ca sunt de tip Lithium. Probabil ca si cele de la Trust sunt la fel.
Andrei G(Citează)
05/02/2025 la 3:42 PM
Cel mai important lucru l-ai sarit, au 1,5V, nu 1,2V ca acumulatorii.
Ionut(Citează)
05/02/2025 la 5:39 PM
Am parcat masina doar ca sa te aplaud. Bravo, fix asta e cel mai important. Diferenta intre acumulatori si baterii sunt acei 0.3V care fac diferenta intre un produs care functioneaza sau nu.
Mihai(Citează)
05/02/2025 la 7:16 PM
Si tensiunea bateriilor scade de la 1,5V pana pe la 1V / 0,8V, moment in care in general le consideram consumate.
Am vazut o singura data, acum vreo 15 ani, un aparat foto care facea figuri daca foloseai acumulatori de 1,2V. In rest, toate electronicele au functionat foarte bine.
Andrei G(Citează)
05/02/2025 la 9:10 PM
Pai asta e avantajul ca nu scade mult. Are un cip inauntru si cand scade sub o valoare ii taie alimentarea.
Ionut(Citează)
05/02/2025 la 11:09 PM
Pai asta nu inteleg. Ai intalnit echipamente care nu au functionat cu baterii reincarcabile clasice, la 1,2 volti?
Andrei G(Citează)
05/02/2025 la 3:44 PM
Incarcarea directa are multa valoare cand acumulatorul folosit solitar. In acest fel este foarte convenabil de incarcat direct la cablul USB-C de la telefon.
Daca sunt mai multi acumulatori, devine o problema daca folosesti cablul proprietar (sau daca ii incarci pe rand) asa ca mai bine folosesti un charger dedicat care ii incarca pe toti repede.
Mai interesant decat incarcarea directa este faptul ca foarte multi astfel de accu AA si AAA sunt pe tehnologie Li-Ion, cu viteze de incarcare si capacitati mult mai mari decat cei clasici NiMh. In plus au 1.5 V (ca bateriile alkaline) si nu 1.2V ca accu NiMh.
Atentie insa la charger, trebuie unul special, nu merge cel de NiCd sau NiMh.
vladutz(Citează)
05/02/2025 la 4:08 PM
Am un incarcator pentru NiMH cu intrari USB-C si micro USB (la alegere, nu simultan). Asta rezolva partial problema incarcarii din incarcatorul standard.
Singura lui problema e ca e destul de pretentios cu acumulatorii, am unii pe care nu-i accepta deloc si altii pe cere nu-i accepta daca sunt descarcati foarte tare.
Dar daca astia Li-Ion sunt 1.5V cum zice Vladutz, e mare chestie, sunt cazuri in care cei de 1.2 nu fac fata,
Sorin(Citează)
05/02/2025 la 5:02 PM
Ce ai dat tu de la Varta e Ni-Mh nu Li-Ion. Am niste acumulatori de la Ikea Ni-MH si mereu imi fac probleme, mi se pare ca se descarca foarte repede. O sa-i incerc si pe acestia cu Li-Ion, e prima oara cand vad Li-ion de formatul AA
Alin(Citează)
05/02/2025 la 5:29 PM
Pentru o persoana care are tangenta cu tehnologia, trebuia sa stii ca exista, de ceva timp bun, cativa ani. Folosesc si sunt foarte buni, chiar si acumulatorii de 9v. Probabil ai fost ignorant sau doar faci reclama.
puleimen(Citează)
05/02/2025 la 7:04 PM
>Trust nu zice capacitatea celor lansați de ei.
Radu, ce scrie pe bateriile Trust din poză?
ovi sirb(Citează)
05/02/2025 la 7:45 PM
pai nu zice, arata.
pentru una trebuie sa ai urechi, pentru cealalta ochi :)
john2381(Citează)
05/02/2025 la 7:13 PM
Pentru acumulatorii clasici eu as evita incarcatoarele cu mufa USB, care necesita sa mai folosesti si un adaptor de priza suplimentar (eventual incarcatorul de la telefon).
Mai bine iei un model de sine statator, cu cablu clasic, care nu necesita alte adaptoare.
Andrei G(Citează)
05/02/2025 la 7:40 PM
Voi ati vazut undeva tensiunea acumulatorilor??? Nici pe site, nici pe datasheet eu nu am vazut nimic. Poate sunt eu chior…
Exista de mult timp pe aliexpress tipul asta de acumulatori. Inauntru au o celula li-ion extrem de mica si un circuit de incarcare/convertor de la 3,7 la 1.5V. Din cauza constrangerii legate de spatiu, capacitatea lor este foarte foarte mica, in jur de 2-300mA.
Cele de 9V sunt mai ok pentru ca sunt mai mari si incape o celula mai mare in carcasa.
the_real_blue(Citează)
05/02/2025 la 8:16 PM
Electronicele sunt facute sa mearga cu toleranta, adica sa considere sursa (bateria) consumata la tensiuni spre 1V.
La consumuri mari (cum erau camerele foto) conteaza capacitatea de a livra curenti mari si deci pastrarea tensiunii de lucru pe durata mai mare.
Bateria alkalina, desi pleaca de la nominal 1.5V ajunge rapid spre 0.9 cand devine initilizabila, nu mai poate livra curentul necesar.
Acumulatorul insa rezista mai mult, chiar daca pleaca de la 1.2V.
Dar sunt aplicatii/echipamente unde toleranta e mai mica si 1.2V poate fi o problema.
Am avut niste casti care n-au vrut sa mearga cu accu AAA de 1.2V.
Daca vorbim de mai multi acumulatori in serie, deferenta asta se multiplica. Deci 0.3V*4 este 1.2V care suna diferit.
Vladutz(Citează)
09/02/2025 la 10:05 AM
Am facut un test cu capetele termostate, 1 cu acumulatori, unul cu baterii carrefour 32buc la 24 lei.
Acumulatorii panasonic trebuiau reincarcati lunar, bateriile tineau ~6 luni.
Prefer bateriile normale.
Baltha Zerus(Citează)
05/02/2025 la 9:02 PM
Iti pot da mai multe exemple de electronice care dau eroare daca sunt montati acumulatori de 1.2V. un exemplu ar fi capetele termostatice electronice,
Mihai(Citează)
05/02/2025 la 11:15 PM
Deci inteleg ca la aceste echipamente, cand bateriile scad undeva pe la jumatate din putere, trebuie inlocuite?
Andrei G(Citează)
06/02/2025 la 11:01 AM
Exemplu personal 1: Am 2 telecomenzi de AC Beko, merg cu 2xAAA. Daca pun acumulatori functioneaza controlul AC, dar display-ul, si asa foarte prost si neiluminat, devine ilizibil
Exemplu personal 2: masinuta cu telecomanda, o chinezarie, complet enervanta pentru ca foloseste 5 baterii AA (seturile de baterii din magazine sunt 4, 6 sau 8)
Cu NIMH nu pleaca de pe loc.
Si sunt sigur ca am mai avut si altele de-a lungul anilor, nu mi le amintesc acum.
Sorin(Citează)
06/02/2025 la 2:08 PM
Cand ai circuite sensibile la variatiile de curent, ar trebui sa folosesti un convertor de tip step-up.
Inteleg ca pentru masinuta aia din China nu s-au mai complicat, ca sa reduca costurile de fabricatie. Dar pentru telecomanda de la Beko, mi se pare bataie de joc. Pentru tensiunea de 3V, gasesti convertoare la maxim 3-4 lei.
Gandeste-te ca o baterie clasica, alcalina, porneste de la 1,5V si este utilizabila pana aproape de 0,9V. Cand ajunge la 1,2V mai are cel putin 40% din capacitate.
Daca un echipament (telecomanda/masinuta) nu porneste sau face figuri cu acumulatori de 1,2V, inseamna ca va incepe sa faca figuri si cand bateriile clasice sunt consumate pe jumatate.
Andrei G(Citează)
06/02/2025 la 10:43 AM
fix asa! intr-un corp de AA trebuie sa incapa celula, circuitul SI portul USB, deci spatiul util ramane mic. pentru jucariile de copii, care sunt utilizate mult si des, probabil e o solutie avantajoasa ca pret. pentru echipamentele cu consum redus, gen telecomanda TV, ceas de perete, termostat etc., Energizer/Duracell rulz. in rest, de ales electronice care accepta 18650 si incarcator dedicat, fie el chiar USB-C (multe lanterne tactice au conector magnetic si cablu USB).
dupa ani de frecat NiMH in camere foto compacte, blitz-uri si alte nebunii, pot zice ca e o tehnologie cu limitari grave. si DA, aveam analizorul C9000 de la Maha :) pentru un cordless phone, probabil sunt ce trebuie. altfel, de evitat IMHO.
WhiteLion(Citează)
06/02/2025 la 1:04 PM
Voi spuneti ca au capacitate de 300 mAh, in timp ce pe cele de la Trust scrie ca au 1700 mAh, iar cele de la Coast au chiar mai mult, ajungand la 2400 mAh.
Valorile acestea sunt comparabile cu cele ale acumulatorilor clasici, de tip Ni-MH.
Presupun ca este o diferenta de calitate intre cele no-name cumparate de pe Aliexpress si cele produse de o companie serioasa. De aici si diferenta semnificativa de pret.
Andrei G(Citează)