un blog de Radu Dumitru

►► Susține blogul cu un click la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlipPC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

Articole interesante de citit astăzi – 23 februarie 2025

23 Feb 2025  ·

GÂNDURI  ·

37 comentarii

Nu este o idee bună să le dai copiilor câte o gură de alcool. Înțelepciunea populară zice că astfel vor ști despre ce e vorba și nu vor exagera atunci când scapă la alcool. Am văzut astfel de situații în practică, în liceu. Totuși, studiile statistice de amploare zic că această metodă de fapt duce mai degrabă la consum mai mare de alcool.

Turism în Coreea de Nord. Acolo pandemia de covid încă este în acțiune, se poartă măști, se ia temperatura, Phenianul este închis turismului, dar alte orașe pot fi vizitate și turiștii europeni s-au înscris pe liste. Și eu aș fi curios să văd ce-i pe acolo, fiind una dintre puținele țări încă în epoca de piatră față de lumea modernă.

Endoscopie spinală pentru hernie de disc. Nu știam că există astfel de metode minim invazive pentru a trata hernia de disc, în locul unei operații complicate.

Papa Francisc este în stare critică, spun medicii. Este conștient, dar are nevoie de oxigen și transfuzii de sânge.

A fost descoperit primul mormânt al unui faraon egiptean în mai bine de un secol. De la Tutankamon încoace nu a fost descoperit un alt astfel de mormânt.

O particulă cu o energie de 220 de milioane de miliarde de electroni-volți a fost detectată de un senzor de pe fundul Mării Mediterane.

Lansarea sezonului 2025 de Formula 1 s-a făcut cu un show amplu în Londra, unde au fost prezentate monoposturile și piloțîi lor. Lewis Hamilton a fost vedeta serii.

Hamas a eliberat ultimii ostateci israelieni pe care-i mai aveau în viață în Gaza. Tensiunea a crescut din nou acolo după ce Hamas a predat cadavrele a doi frați, unul de 9 luni și altul de 4 ani, și al mamei lor, despre care palestinienii spun că au murit în urma bombardamentelor israeliene în timp ce erau prizonieri la Hamas.

Cine decide cum se schimbă numele unor zone geografice, precum Golful Mexic sau Golful Americii.

O nouă terapie genetică ajută copii care și-au pierdut vederea să vadă din nou. O genă normală le-a fost introdusă în retină pentru a înlocui genele afectate de o boală foarte rară. În multe aspecte, știință devine uimitoare în domeniul medicinei.

Despre Amazon si Bezos luând drepturile asupra James Bond. “În poveștile cu James Bond, răufăcătorii sunt adesea miliardari industriași chei sau pleșuvi, care fie construiesc rachete, fie dețin companii media, cu femei îmbrăcate lasciv la braț. E greu de imaginat cum am putea ajunge mai aproape de un răufăcător Bond din viața reală care să preia controlul asupra francizei.”

Rolls-Royce Cullinan generația 2:

Senatorul Mitch McConnell nu va candida din nou în 2026. După 40 de ani în Senatul SUA, se va retrage.

11 filme cu puțină acțiune.

Un jucător de fotbal american a părăsit terenul în mijlocul meciului, spre stupoarea echipei. ““I ain’t addressing shit. I’m rich and never have to work another day of my life” a declarat după ce echipa l-a suspendat.

Rață cu portocale. Sandviș cu mortadella, brânză, ceapă murată și sos.

    37 comentarii

  1. 1. Cu cat tii mai mult adolescentul in frau, cu atat va da iama in alcool imediat ce pleaca din casa “bosorogilor”. Cu cat sunt parintii mai stricti si severi, cu atat se va comporta ca mistretul in papusoi, si alcoolul poate deveni ultima problema.
    2. Hamas trebuie ras de pe fata pamantului. Bagat buldozerul definitiv si ras tot, iar aia care mai raman – relocati in Somalia. Kfir si Ariel au fost omorati de bestiile alea cu mainile goale si trupurile mutilate. Shiri – la fel. Animale scelerate care ar trebui exterminate fara mila.

      (Citează)

    • Da. În mod evident 2 milioane cu copii cu tot sunt toți untermensch care nu mai nici o șansă de reabilitare și nu sunt și ei victime ale jocurilor geopolitice. Dacă nu se poate relocarea propun niște crematoare ca să rezolve problema mai repede. My heart goes out to you.
      O fi Radu superficial și ia știrile oficiale în loc să fie conectat ombilical la Haaretz dar văd și că dacă ești prea aproape se aprind idei național socialiste.

        (Citează)

    • Reabiliteaza tu puii de hamasi, ca nimeni n-a reusit pana acum. Bine ca te copleseste compasiunea, ca nu degeaba ii baga la inaintare cu bombe la piept. Poate rezolva Dolan problema, odata pentru totdeauna.

        (Citează)

    • Oare de proști au făcut egiptenii un gard spre Gaza mai dihai ca cel israelian? Și nimeni dintre ”frații” lor arabi nu vor palestinieni pe teritoriul lor deși Trumpitu a spus că plătește tot, că el vrea să facă în Gaza Riviera orientului…

        (Citează)

  2. “despre care palestinienii spun că au murit în urma bombardamentelor israeliene în timp ce erau prizonieri la Hamas” – deja te indrepti spre abjecție, my friend. Dai propaganda si minciuna arabilor, fara să menționezi absolut deloc rezultatele autopsiei făcute publice de israelieni, care spun că acei copii au murit bătuți și strânși de gât și corpurile au fost strivite post mortem ca să pară morți ca urmare a bombardamentelor. Fără să spui că jivinele de arabi au trimis alt cadavru in loc de al mamei, fără să menționezi gloata de hiene care dansau și petreceau în jurul cadavrelor copiilor în momentul predării.

    Ești absolut penibil.

      (Citează)

    • Da, dar ce facem cu nenumaratele articole lacrimogene pro-Palestina de pe acest blog? Trebuie continuat in acelasi stil.

        (Citează)

    • @Ion: toate acele informații sunt în articolul spre care este linkul.

      Și vezi că nu știi să citești, de fapt. Eu nu “dau” minciuna arabilor, că nu zic “au fost omorâți de israelieni, huo”.

      Eu zic “palestinienii spun că au murit în urma bombardamentelor”. Când spui ce pretinde o anumită parte că s-a întâmplat, nu înseamnă că ții cu ei, ci doar că relatezi ce zic ăia. N-am pretenția că aș putea ști vreodată ce s-a întâmplat acolo, de fapt, nici nu mă aștept ca vreuna din părți să recunoască vina.

        (Citează)

    • Cand alegi mereu sa prezinti doar ceea ce spun palestinienii, unii ar putea crede ca esti de partea lor.

        (Citează)

  3. Verifica putin informatiile inainte. Inteleg ca ii urasti pe.evrei..dar totusi..

      (Citează)

    • Nu-i urăsc pe evrei, n-am nici un motiv să fac asta și, de altfel, dacă citești istoria lor și vezi prin câte au trecut în ultimul mileniu, ca să nu zic doar de Holocaust, nu văd cum n-ai putea simți milă pentru acest popor.

      Nu sunt de acord cu politica lui Netanyahu privind Gaza și numărul foarte mare de civili omorâți ani din cauza ei. Este o diferență mare de tot asta. E problema ta dacă alegi să privești foarte simplu lucrurile și te înșeli în concluzie.

        (Citează)

  4. 1- total de acord. Acum explica-le ca si “impartasania” de la biserica e cu alcool si mai ales purtatoare de tot felul de bolesnite, folosindu-se aceeasi lingurita

      (Citează)

    • In general inteleg traditiile crestine si unele dintre ele mi se par chiar frumoase (desi nu sunt un credincios devotat). Dar partea cu impartasania, cand zeci de persoane ling aceeasi lingura, nu am inteles-o niciodata.

        (Citează)

  5. Daca copilul nu pune gura pe alcool pana la 18 ani, destul de probabil ca prima data cand o va face, direct coma alcoolica. Si asta de la 1-2 pahare de vin.
    In rest, bautul cu copii prezenti trebuie sa fie temperat.

      (Citează)

    • N-aș zice “Destul de probabil”. Ține de educație și anturaj, asta va decide ce va face când va pune gura pe alcool. Dacă îl înveți că e doar o băutură și nu vreo magie a simțurilor, nu văd de ce-ar bea fără oprire din prima.

        (Citează)

    • Nu ai inteles. Anturajul nu are de-a face.
      Ce e important e capacitatea corpului de a procesa alcoolul. Daca corpul nu a primit alcool 18 ani si dupa aia primeste brusc o cantitate care nu trebuie sa fie mare, atunci ceva cedeaza pentru ca corpul nu stie ce sa faca. Se va adapta cu timpul, corect.
      1-2 pahare pot fi de ajuns pentru unii.
      Concluzia e sa nu fiti mironosite cu copiii si sa le interziceti/sugerati ca alcool bau bau.

        (Citează)

    • Jules, intelegem ca tie iti place sa bei si probabil cauti scuze si pretexte ca sa bagi una mica.
      Doar ca e chiar bau-bau, incepand de la afectare hepatica pana la afectare neurologica.
      Ca orice drog, ar trebui limitat MAXIM consumul lui daca nu chiar evitat complet.

        (Citează)

  6. Ca părinte de copii adulți, vreau doar să îmi exprim mirarea că se mai discută despre consumul de alcool în condițiile în care drogurile se pot procura bine mersi, bani să ai.

      (Citează)

    • Cred că se discută pe rând despre toate.

        (Citează)

    • mirarea că se mai discută despre consumul de alcool în condițiile în care drogurile se pot procura bine mersi

      Alcool se consumă în fața lui timp de ani de zile, copilului i se pare ceva firesc să consumi alcool.
      Bănuiesc că nu sunt prea mulți părinți care consumă droguri* în fața copiilor sau nu le spun că sunt ceva periculos.
      Să-i zici “nu consuma, alcoolul e rău” când el te vede la fiecare masă de weekend cu țuiculița în față e altceva.

      *Da, știu alcoolul e tot drog, la fel tutunul și zaharul. Move on.

        (Citează)

    • @alunelu, si desi parintii nu consuma droguri in fata copiilor, consumul de droguri a ajuns la cote alarmante.
      Asa ca nu stiu cat de important este ca parintii consuma sau nu alcool la masa in fata copiilor minori.

        (Citează)

    • @Vali, ii zice “whataboutism” la argumentatia ta.
      In romana se traduce printr-o zicala destul de urata care nu-si are locul aici.
      Google e inca gratis, daca esti curios.

        (Citează)

  7. @deea. Atâta ura la o femeie mai rar. Doar ion ce ii mai tine isonul.
    Greu de spus cine are dreptate acolo că istoria nu a inceput acum câțiva ani în octombrie iar înverșunarea asta prostească nu ajuta la nimic.
    Din păcate suntem înconjurați de oamenii limitati iar lumea a ajuns sa fie condus de retardați. Păcat. Puteam face ceva frumos…

      (Citează)

  8. M-am saturat de căte sevraje de la acool am vazut, sunt urăte, nașpa, sunt si amuzanti cu halucinațiile pe care le au .

      (Citează)

  9. Problema cu Gaza este aceeași cu toată lumea musulmană, inclusiv cu cei din europa.

    Chiar dacă da, doar 0,01% sunt cei care pun osul la treabă și fac chestii foarte nasoale, violență, extremism, etc, problema e că o mare parte din ceilalți, sunt de-acord. Ultima oară era ceva covârșitor gen 80%.

    Adică toți cred că dacă nu ești musulman, viața ta valorează mult mai puțin. Aa, că nu fac nimic în privința asta, e altceva.

    Vezi cazul celor 2 doctori musulmani din australia, emigrați din afghanistan, oameni educați, cu facultate de medicină în vest, nu analfabeți din vârf de munte. Au zis pe față că dacă pacientul era evreu, făceau minimum necesar. Iar dacă era și cetățean israelian, luau măsuri active să-l omoare pentru că nu merită să trăiască. Și oamenii erau din Afghanistan, nu din Gaza sau west bank, să zici că au avut familiile poate afectate direct de conflict.

    Dacă nu poți scoate mentalitatea asta din niște oameni educați, ce șanse mai avem ca omenire?

      (Citează)

    • „Dacă nu poți scoate mentalitatea asta din niște oameni educați, ce șanse mai avem ca omenire?”

      Nu avem. Depistarea și eliminarea celor cu asemenea idei înainte de a fi noi cei eliminați. Între ruși, MAGA, chinezi și Islam, viitorul sună a clopote.

        (Citează)

    • Animalele din Gaza isi trimit ranjind progeniturile la moarte, cu grenade in jurul gatului. Acelasi animale au zdrobit trupurile unor copii de 10 luni si 4 ani, dupa care le-au ciopartit ca sa ascunda dovezile.
      “Dar nu ii putem baga pe toti in aceeasi oala”. “Dar ce vina au copiii”. “Dar hai sa-i dam inainte cu tragedia umana din Palestina”. “Este un genocid si israelienii niste criminali” – esenta tuturor articolelor pro-Palestina de pe acest blog, fi-mi-ar scarba, ca inca nu ma pot hotari daca e ignoranta sau ticalosie.

        (Citează)

    • @Deea: eu am învățat de mult că generalizările sunt inutile. Uneori le fac pentru a scurta exprimarea, dar nu asta este și ideea din spatele cuvintelor.

      Sigur că un popor poate dușmăni un alt popor, dar nu o să mă convingi niciodată că toți evreii sunt animale care bombardează copii, la fel cum nu o să mă convingi niciodată că toți palestinienii sunt animale care omoară copii sau și-i trimit pe ai lor cu grenade la gât. Cred că majoritatea oamenilor, indiferent de nația sau etnia lor, vor să aibă o viață normală și liniștită și vor doar binele pentru copiii lor.

      Acum, dacă tu crezi că toți cei 5 milioane de palestinieni trebuie rași de pe fața pământului, iar cei care mai rămân pe acolo mutați în Somalia — ce să zic, treaba ta, deși mi se pare bizar de câte ori aud un adult zicând că un întreg popor trebuie omorât. Ai aceeași mentalitate cu cei care au făcute genocide și au trimis oameni la moarte în deșertul sirian, în Polonia și Siberia și alte locuri similare cu ceea ce tu vrei să zici prin Somalia, de fapt.

      Mie mi-ar plăcea să văd pace acolo și pe toți învățând să trăiască unii cu alții. Știu că nu-i ușor, au prea mulți ani de lupte și înverșunare și propagandă în spate, dar asta mi-ar plăcea să văd.

      Dacă aș avea o baghetă magică, aș face pace acolo și le-aș deschide tuturor ochii că prosperitatea vine prin colaborare și că să se omoare între ei în numele unor duhuri invizibile este ridicol. Tu, dacă ai avea o baghetă magică, i-ai omorî pe toți. Bine că nu ai una. Poate te abții însă de la a folosi termeni precum scârbă și ticăloșie pentru mentalitatea mea.

        (Citează)

  10. După atâtea discuții serioase de mai sus mai că mi-e rușine să comentez despre ce vream să zic.
    De cînd am văzut eticheta mi s-a părut ceva greșit cu originea whisky-ului ăluia. Scrie pe el Hebridean Single Malt. Hebridele sunt un arhipelag scoțian. Oricine vag cunoscător de whisky ar trebui să știe asta.
    Două – trei google-uri mai târziu m-am lămurit. Este whisky scoțian după toate regulile și nu are nicio legătură cu Islanda.

      (Citează)

  11. Ce whisky din Islanda visezi?! Isle of raasay e in scotia…Distilierie noua de pe insule fondata in 2017!

      (Citează)

  12. Correction 23 February 2025: The headline and text of this story have been amended to reflect that the discovery of Thutmose II’s tomb is not the first since Tutankhamun’s, as the Egyptian tourism minister had claimed, as others, including those of Psusennes I, Amenemope and Shoshenq II, have been found since.

      (Citează)

  13. nwradu:
    @Deea: eu am învățat de mult că generalizările sunt inutile. Uneori le fac pentru a scurta exprimarea, dar nu asta este și ideea din spatele cuvintelor.

    Sigur că un popor poate dușmăni un alt popor, dar nu o să mă convingi niciodată că toți evreii sunt animale care bombardează copii, la fel cum nu o să mă convingi niciodată că toți palestinienii sunt animale care omoară copii sau și-i trimit pe ai lor cu grenade la gât. Cred că majoritatea oamenilor, indiferent de nația sau etnia lor, vor să aibă o viață normală și liniștită și vor doar binele pentru copiii lor.

    Acum, dacă tu crezi că toți cei 5 milioane de palestinieni trebuie rași de pe fața pământului, iar cei care mai rămân pe acolo mutați în Somalia — ce să zic, treaba ta, deși mi se pare bizar de câte ori aud un adult zicând că un întreg popor trebuie omorât.Ai aceeași mentalitate cu cei care au făcute genocide și au trimis oameni la moarte în deșertul sirian, în Polonia și Siberia și alte locuri similare cu ceea ce tu vrei să zici prin Somalia, de fapt.

    Mie mi-ar plăcea să văd pace acolo și pe toți învățând să trăiască unii cu alții. Știu că nu-i ușor, au prea mulți ani de lupte și înverșunare și propagandă în spate, dar asta mi-ar plăcea să văd.

    Dacă aș avea o baghetă magică, aș face pace acolo și le-aș deschide tuturor ochii că prosperitatea vine prin colaborare și că să se omoare între ei în numele unor duhuri invizibile este ridicol. Tu, dacă ai avea o baghetă magică, i-ai omorî pe toți. Bine că nu ai una. Poate te abții însă de la a folosi termeni precum scârbă și ticăloșie pentru mentalitatea mea.

    Cel mai grozav răspuns…

      (Citează)

  14. F.:
    Jules, intelegem ca tie iti place sa bei si probabil cauti scuze si pretexte ca sa bagi una mica.
    Doar ca e chiar bau-bau, incepand de la afectare hepatica pana la afectare neurologica.
    Ca orice drog, ar trebui limitat MAXIM consumul lui daca nu chiar evitat complet.

    Eu cred ca ai o problema de intelegere a unui text. Text bazat pe discutii recente cu doctori cu experienta. Oameni pe care ii cunosc si am incredere in ei. Dar e bine ca ai pareri. Vezi ca apa e vie si cancerul nu exista.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus