►► Susține blogul cu un click la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip・PC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Review: Huawei FreeBuds Pro 4 sunt probabil cele mai bune earbuds în acest moment
Boom XB-1, un prototip de avion de pasageri, a depășit viteza sunetului »
28 Jan 2025 ·
GÂNDURI ·
Poveste fantastic de îngrijorătoare ce are în centru o angajată a SRI cu gradul de locotenent-colonel, care a sustras un milion de lei din banii instituției și i-a trimis unui bărbat pe care-l cunoscuse prin Instagram, care s-a dovedit un scam, o înșelătorie de termen lung. Libertatea are toate detaliile.
Ce este de reținut aici? Femeia era locotenent-colonel în SRI la U.M 0221 București. În martie 2023, a contactat-o prin Instagram un bărbat care s-a recomandat drept medic american, detașat în Siria cu trupele de acolo, și au început și ei ca oamenii să vorbească una-alta. În timp, bărbatul i-a turnat o poveste despre cum vrea să o întâlnească, cum este văduv din Chicago și acum și băiatul lui de 12 ani are leucemie.
În decurs de doar câteva luni, din aprilie până în iulie 2023, doamna locotenent-colonel din Serviciul de Informații Române i-a trimis acelui bărbat în jur de 910.000 de lei, pe care i-a sustras din casieria SRI, bani la care avea acces pentru că avea un job legat de fondurile operative ale instituției. Șefii doamnei locotenent-colonel s-au scuzat ulterior, spunând practic că nu era treaba lor să verifice ce fac subordonații cu banii din fondurile la care aveau acces.
Repet, în doar 4 luni de când îl cunoscuse pe respectivul om i-a trimis acestuia aproape 200.000 de euro din banii SRI-ului, prin diverse transferuri bancare. Și acum poate veți spune că respectivul o fi vreun geniu al vrăjitului și era imposibil de văzut prin păcăleala sa atunci când cerea bani de avion și ce-o mai fi cerut, dar…
Banii au fost virați din contul său deschis în valută (USD) către conturile mai multor cetățeni străini ce i-au fost indicați de către așa-zisul medic.
Printre beneficiari apar numele Isaac Yamikani Kaputalamba, Shukurova Dilyara, dar și alții, cum ar fi Mteliso, Sallan, Guc, ale căror conturi aparțineau unor bănci din Turcia. În plus față de banii virați în conturile bancare, femeia a mai fost de acord cu debitarea contului său de Revolut cu suma de 122.618,13 de lei către un cont deschis pe platforma de tranzacționare criptomonede Binance. Operațiunile au fost derulate cu acordul femeii, care a pus la dispoziție toate informațiile (cont, username, parolă, detaliile integrale ale cardului, inclusiv data expirării și CVV-ul) către un anume Agoni Progress Ikhuoria, cetățean de origine nigeriană.
Nigerian, mă! Era probabil prinț nigerian și doamna locotenent-colonel din SRI nu și-a pus niciodată problema că poate este o păcăleală atunci când trimite din banii instituției către tot felul de persoane pe care nu le cunoaște, mereu altele, din mai multe țări!
Totul a ieșit la iveală la un control. Doamna locotenent-colonel și-a dat demisia, și-a recunoscut vinovăția și a fost condamnată la 3 ani cu suspendare, pentru că atunci când furi aproape 1 milion din banii statului nu ai de ce să iei vreo pedeapsă mai dură. Nu m-ar mira ca SRI-ul să-i fi dat apoi și pensia meritată. La cât se iese din servicii la pensie cu bani mulți? Pe la 42-43 de ani? Sper că i-a prins, cu siguranță îi merită.
TLDR: prin servicii lucrează oamenii care speri că te protejează de hacking făcut de țări ostile, de furtul alegerilor, de corupție, de război hibrid și alte acțiuni de destabilizare. Ei, însă, cad pradă unor scam-uri prin Instagram în care dau banii unor necunoscuți numiți “Kaputalamba” sau “Progress”.
Și mai amuzant este că foarte mulți sunt convinși că serviciile conduc din umbră țara și au interese și planuri întinse pe ani de zile. “Serviciile, dom’le!” Cine știe, poate nu la gradul de locotenent-colonel…
« Review: Huawei FreeBuds Pro 4 sunt probabil cele mai bune earbuds în acest moment
Boom XB-1, un prototip de avion de pasageri, a depășit viteza sunetului »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
18 comentarii
28/01/2025 la 3:44 PM
This is romanika. It sounds perfectly normal.
Oamenii se mai plang de un doctor ca le omoara familia prin spital sau de un meserias ca le distruge chestii prin locuinta incercand o reparatie. Mofturi si arogante, taica!
Dar asta da masura reala a locului unde unde se afla natia pe scala calitatii factorului uman.
Tom(Citează)
28/01/2025 la 3:50 PM
Când toți visează posturi călduțe la stat, ai asemenea specimene.
nea_caisă(Citează)
28/01/2025 la 3:52 PM
Serviciile romane sufera de sindromul satului fara caini.
Nu exista un control civil al SRI, care sa verifice ce se face. Normal ca tanti se plictisea la birou.
Exista un banc pe tema asta cu serviciile romane care se compara cu CIA si KGB.
“EU stau in biroul asta, Congresul habar n-are ce fac, numai presedintele si colegii” se lauda CIA.
“Eu stau in biroul meu, in afara de Putin nimeni nu stie ce fac” se lauda KGB.
“Eu stau in biroul meu, nimeni nu stie ce fac, nici eu habar n-am” se lauda SRI.
mac gregor(Citează)
28/01/2025 la 3:54 PM
”mulți sunt convinși că serviciile conduc din umbră țara și au interese și planuri întinse pe ani de zile”
Păi, ce, nu-i (aproape) așa?
Oare chiar crezi că nu-i vorba de aceleași persoane?
Nu-s tot cei care cred că pământul e plat, că apa îmbuteliată-n plastic e sărăcită-n ”informații” și îmbogățită-n biți, nanobiți, troglodiți, boți și ostrogoți?
Pe pariu că asta de i-a trimis banii lu’ Kaputalamba și lu’ Dilyara-i o susținătoare a lu Kremlinescu?!
Profilu’ se leagă: ”serviciili” care-l susțin și informează, ”foști” din MAI/SIE/SRI/etc, întocmai ca Ionel B…
Offf! Haz de necaz…
LSorin(Citează)
28/01/2025 la 4:01 PM
Mda, daca nu am fi cetateni romani si nu am sti in ce tara locuim am putea spune “noaptea mintii!”. Dar asa…
Dan(Citează)
28/01/2025 la 4:30 PM
Am zis că o fi trimis nigerianul vreo poză cu inventarul specific și a zis cucoana că face toți banii. Dar nu. I s-au aprins ovarele după „un bărbat caucazian, în vârstă de aproximativ 50 de ani”. Cât de prost să fii să te „îndrăgostești” pe Instagram și să trimiți „iubirii” un purcoi de bani.
Dacă așa specimene sunt pe linia de contact cu rușii, ne-am scos. Trimite Vova din Novosibirsk o poză cu mușchi în zăpadă și se udă jumătate din fustele de serviciu selecționate pe criterii similare.
Peredhil(Citează)
28/01/2025 la 4:48 PM
Ok, toata lumea toarna cu acuze si cu ironii. Se simte in aer treaba cu “mie nu mi s-ar putea intampla una ca asta”. Nu ii caut scuze doamnei pentru ca a furat din banii institutiei, dar faptul ca a fost dusa de nas tine foarte mult de talentul scammerului, de psihologia victimei si de contextul in care scam-ul s-a derulat.
Privind la rece, din exterior, pare aberant, dar cand scammerul face grooming/build-up pentru saptamani, luni sau chiar ani intregi, victima este prinsa complet in panza aia de paianjen.
Va recomand podcastul The Perfect Scam, unde se discuta in detaliu astfel de scam-uri, inclusiv cu introspectii din partea victimelor. Au episoade fix cu acest scam.
BogdanM(Citează)
28/01/2025 la 4:55 PM
Psihologia victimei este: o vaca proasta.
Cam asta e psihologia “victimei”, care a tocat banii nostri.
Pyro(Citează)
28/01/2025 la 5:16 PM
„Se simte in aer treaba cu “mie nu mi s-ar putea intampla una ca asta””
Nu că n-aș da bani unui tip de 50 de ani că mi s-au aprins călcâiele, din motive de bigotism și lipsă de deschidere în această direcție. Nu aș da bani unei tipe, nu de 50, de 20, care arată trăsnet și-mi trimite pe internet clipuri 100% reale cu ea în timp ce se gândește extaziată la personalitatea mea mirifică.
Singurele persoane de sex feminin care primesc o sumă de bani, modică prin comparație, înainte sunt cele care și prestează serviciile plătite. Simplu.
Peredhil(Citează)
28/01/2025 la 5:40 PM
@BogdanM, sa fim seriosi, ca nu discutam despre o persoana oarecare, fara studii si fara discernamant.
Vorbim de un ofiter cu grad superior din cadrul SRI, institutie a carei scop este de a cunoaşte, preveni şi contracara ameninţările la adresa securităţii naţionale.
Si ce sa vezi? Ei nu sunt in stare nici macar sa contracareze scam-urile care vizeaza proprii angajati si fondurile institutiei.
Doar nu te astepti ca lumea sa mai si respecte o țoampa care nu numai ca s-a lasat pacalita de cea mai banala schema, dar a si furat bani dintr-o institutie a statului pentru asta.
Andrei G(Citează)
28/01/2025 la 5:14 PM
Important e că am anulat turul 2 și nu am permis actorilor statali adverși să ne..
Vali(Citează)
28/01/2025 la 5:17 PM
Și eu sunt de acord că un copac sau un zid de beton zdravăn era mai bun, dar e un început :)
Peredhil(Citează)
28/01/2025 la 6:21 PM
În altă ordine de idei, e prima dată când citesc o știre despre SRI în care diverși angajați cu funcții de conducere explică fără cătușe la mâini cum nu și-au făcut treaba din lipsă de.. personal.
Numai mie mi se pare ireal?
Vali(Citează)
28/01/2025 la 6:25 PM
A fost de curând un caz și prin Franța cu o doamnă care a trimis bani lui “Brad Pitt”. Undeva la 830000€.
pahomi(Citează)
28/01/2025 la 7:11 PM
Macar doamna aceea a “donat” din banii personali, nu a furat de la serviciu.
Andrei G(Citează)
29/01/2025 la 8:50 AM
😢
pahomi(Citează)
28/01/2025 la 9:33 PM
@Ionela, dacă citești pe aici. Ne vedem diseară pe FaceTime! Apropos, ai 5000 EUR pana mâine?
Foorysh(Citează)
29/01/2025 la 3:44 PM
prea incredibil ca sa fie adevarat. e cam cusuta cu ața alba, asta e delapidare mascata in print nigerian, știind prea bine ca ia 3 ani cu suspendare.
Pt 200k de euro m-as bagă și eu la o suspendare, de aici atât s-a putut, de dincolo mai mult și tot asa. sau aberez ce scriu eu aici doamna atat de slab de inger e, dar imi vine foarte greu sa cred povestile astea.
icegrandpa(Citează)