un blog de Radu Dumitru

►► Susține blogul cu un click la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlipPC Garage. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

Articole interesante de citit astăzi – 19 ianuarie 2025

19 Jan 2025  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Cum arată și cum funcționează fabricile care lucrează pentru Shein. Aici se fac rochii și pantaloni și pulovere care costă doar câțiva dolari. Algoritmul magazinului determină interesul pentru un produs și comandă câteva bucăți în plus.

Starship 7 a părut o ploaie de meteoriți după o explozie spectaculoasă după lansare. Cum ar fi să ajungi în Turks and Caicos, în Caraibe, și apoi să-ți cadă în cap rămășițele unei rachete?

Walmart sărăcește comunitățile în care deschide magazine. Este un cumul interesant de factori: se pierd joburi în alte magazine, iar salariile la Walmart sunt mici, așa că per total comunitatea este mai săracă, în ciuda faptul că s-a deschis un magazin cu prețuri mai mici.

Un tribunal din Germania a decis că nu poate fi numită Ciocolată Dubai decât cea produsă acolo. Nu m-ar mira să fie o decizie la nivel de UE în curând, dacă cei din Dubai vor să-și protejeze ideea.

Iată un loc frumos pentru făcut o baie. Două clădiri înalte din Dubai vor fi unite printr-o piscină panoramică, la ultimul etaj. Va fi un ultra-penthouse.

Viața de pilot de elicopter anti-incendiu. Vânturi puternice, fum, sol portocaliu, misiuni zi după zi.

Când este importantă în viață comunicarea între parteneri si când nu. It was funny.

Fostul președinte din Coreea de Sud a fost arestat după ce investigatorii au escaladat garduri și au tăiat sârmă ghimpată.

Mai multe moduri de a găti creveți:

Un magazin de rățuște de baie din San Francisco are succesEste unul și în București, dacă nu s-o fi închis între timp.

Unde se duc cei din comunitățile Amish în vacanță. În Pinecraft, Florida, se pare.

25 de destinații pentru călătorii în 2025.

Unele case din Los Angeles au supraviețuit incendiului. Ghiciți de ce? Aveau acoperiș de metal și pereți de beton sau garduri înalte, fără vegetație chiar lângă ele.

Beckham a purtat un ceas Tudor, ceea ce-l face vedeta cu cel mai ieftin ceas din această săptămână.

Un fotograf a surprins 1000 de vulturi pleșuvi la un loc. O fi fost inaugurarea unui nou președinte sau congresul partidului sau ofertă la ciocolată Dubai sau ceva…

Orașe medievale din Franța. Am vizitat Eguisheim și Riquewihr, care sunt sate mici în zona frumoasă a Alsaciei, lângă Colmar. Sunt, de fapt, unele dintre cele mai pitorești sate din lume, pline de flori, case frumoase, localuri unde să mănânci niște charcuterie lângă un vin franțuzesc.

asus s5507

    10 comentarii

  1. Dezavantajul ăsta cu rețele tip Walmart este cunoscut și la noi încă din anii 2000 când primaria a făcut “curățenie” printre micii comercianți (considerați si acum evazioniști de către cetățenii care nu au lucrat o zi în acest domeniu) simultan cu sosirea marilor retaileri (cu bugete imense de publicitate).

      (Citează)

    • „considerați si acum evazioniști de către cetățenii care nu au lucrat o zi în acest domeniu”

      Iar cetățenii care au lucrat în domeniu își amintesc și fițele de patronache parvenit, salariile mizerabile, programul la discreția „șăfului”, grețurile cu „mai sunt 100 ca tine la ușă”, șmenurile care ar putea fi catalogate lejer evaziune… :D

      Sosirea marilor retaileri le-a mai tăiat din fumurile și tronurile de mici dumnezei. Care nu s-a adaptat, salutări.

        (Citează)

    • Fix așa să le spui și celor din SUA care mai fac și studii, vai de ei.

        (Citează)

    • Tu vorbeai de noi pentru a susține opinia ta în privința situației din SUA. Unii ar spune că vorbeai să te afli-n treabă. Alții vorbesc din experiență, iar unde n-au (gen micii comercianți din SUA de dinainte de Walmart), tac.

        (Citează)

    • Peredhil:
      „considerați si acum evazioniști de către cetățenii care nu au lucrat o zi în acest domeniu”

      Iar cetățenii care au lucrat în domeniu își amintesc și fițele de patronache parvenit, salariile mizerabile, programul la discreția „șăfului”, grețurile cu „mai sunt 100 ca tine la ușă”, șmenurile care ar putea fi catalogate lejer evaziune…:D

      Sosirea marilor retaileri le-a mai tăiat din fumurile și tronurile de mici dumnezei. Care nu s-a adaptat, salutări.

      Ai intrat vreodată într-un magazin la țară? Adică, într-un sat? Cu cea mai ieftină marfa adusă din Metro, la preț dublu și jumate satul cumpăra “pe caiet”, până la pensie sau salariu?
      Aia mai bogați, inclusiv aia care aveau magazine mergeau duminică la “oraș” pentru cumpărături personale 😉

        (Citează)

    • Cătălin Tănase

      19/01/2025 la 1:32 PM

      Păi, ăla care nu plătește taxe, chiar e evazionist :)

        (Citează)

    • „mai sunt 100 ca tine la ușă”

      Asta o aud si azi cei care lucreaza pt “marii retaileri”! Cunosc cel putin 3 persoane de la lanturi diferite(BricoDepot, Lidl si Kaufland) care au primit exact aceasta replica cand au cerut un salariu mai mare. Asta e realitatea in continuare, si lor le convine tot timpul sa angajeze alti oameni mai ieftini decat sa ofere mariri sau promovari…

        (Citează)

    • Probabil că el s-a rezolvat, o fi șef de raion

        (Citează)

    • @Dan, nu pot sa bag mana in foc ca este acelasi lucru peste tot, dar in general in aceste lanturi de magazine, grilele de salarizare sunt stabilite la nivel de zona (sau cel putin de magazin). Asadar un sef de magazin nu prea are libertatea de a negocia salariul cu un anumit angajat.

        (Citează)

  2. Becks a ambasador Tudor, e normal sa le poarte ceasurile.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus