►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Știrile zilei despre tehnologie – 14 noiembrie 2024
Am văzut Dacia Sandrider, care va concura în ianuarie în Raliul Dakar »
14 Nov 2024 ·
TikTok a avut zilele acestea o conferință despre metodele prin care combate dezinformarea făcută prin intermediul platformei în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale din România, care încep pe 24 noiembrie.
Cu 8,1 milioane de români prezenți pe TikTok, conform ultimelor măsurători, platforma este un câmp de bătălie pentru votul fiecăruia, iar mijloace murdare de a-l câștiga sunt destule, având în vedere cum a evoluat tehnologia.
Înainte să vă spun ce-au avut cei de la TikTok de declarat despre asta, vreau să zic că ii apreciez pentru astfel de inițiative. Încearcă să fie transparenți privind problemele și măsurile pe care le iau, cum și trebuie din partea unei platforme pe care intră jumătate(!) din populația țării.
Prin comparație, de exemplu, nu țin minte ca Facebook să fi făcut vreodată așa ceva, nici măcar după marile scandaluri legate de manipulările făcute de Cambridge Analytica sau când se arăta că Meta preferă conținutul negativist și chiar fals pentru că duce la engagement, în special după push-ul mare pe Groups.
Revenind însă la TikTok, ei spun că au luat diverse măsuri precum:
Asta, spune TikTok, le-a permis să elimine 99,2% din conținutul nepotrivit înainte să le fie raportat și 98,5% a fost eliminat în primele 24 de ore. După câteva întrebări, au spus că au eliminat 15.000 de elemente catalogate drept “misinformation” în limba română în acest an.
Cele de mai sus le-au spus cei de la TikTok în prezentarea lor. Problema, mi s-a părut mie, apare când intri în detalii mai fine.
De exemplu, au spus că au 6.000 de moderatori pentru țările UE. Întrebați câți moderatori sunt mai exact pe română, după un pic de reticență au avansat cifra de 96 de moderatori. Asta înseamnă că 1,5% din moderatori vorbesc română. Am căutat pe net și ultimele date vorbesc despre 150 de milioane de utilizatori TikTok în UE, iar România, cu 8,1 milioane, are deci 5% din totalul lor.
1,5% din moderatori, dar 5% din utilizatorii de TikTok. Și cum țara noastră este aproape de Rusia și “sunt interese mari la mijloc”, ca să zic așa, plus că avem niște partide care nu se feresc de dezinformare crasă (poate vă mai aduceți aminte, de la alegerile anterioare, ce zvonuri și articole circulau la comanda unor partide despre politicieni precum Iohannis sau Cioloș), eu aș fi vrut să aud că pentru România ponderea moderatorilor este mai mare, nu mai mică.
Apoi, pentru fact checking nu au un partener român, ci zona noastră este acoperită de unii numiți Lead Stories.
La foarte multe întrebări, răspunsul era “aceste informații sunt în Centrul nostru de transparență“.
Și apoi, am căutat pe Google. Sunt sigur că TikTok a spus la fel de bine că va lua măsuri pentru a proteja alegerile americane de dezinformare, unde miza este mult mai mare și numărul de utilizatori mult superior României. Și totuși, iată câteva titlul de articole din Google:
“TikTok and Facebook fail to detect harmful disinformation advertisements – putting US election at risk” / 17 octombrie via Global Witness.
Practic, site-ul respectiv a făcut un test lansând câteva reclame plătite ce conțineau “harmful disinformation”. TikTok a aprobat 50% dintre reclame, încălcând propria politică de a nu permite reclame politice. Rezultatul a fost mai slab decât teste similare pe Facebook și YouTube, platformă care a blocat reclamele și a cerut un act de identificare creatorului lor.
“TikTok users being fed misleading election news, BBC finds” / iunie 2024 via BBC.
Aici o investigație a BBC a arătat că, în preajma alegerilor din Marea Britanie, pe TikTok au circulat foarte multe clipuri false, share-uite de mulți oameni, pe diverse subiecte. De obicei cele “clasice”: informații false despre declarațiile și intențiile unor politicieni, deep fakes cu politicieni declarând diverse lucruri, chiar și zvonuri că un partid se pregătește să introducă serviciu militar obligatoriu și să trimită tinerii să lupte în Ucraina.
“China could use TikTok to influence US elections”, a declarat directorul unui serviciu de informații din SUA / martie 2024, via The Guardian.
Era o audiere în Camera Reprezentanților. Și da, este “ar putea folosi”, nu “a folosit”, dar știri precum cele de mai sus îmi spun că, deși probabil o prezentare precum cea din București a avut loc în toate țările care au ținut alegeri, în practică lucrurile pot sta foarte diferit.
Unu la mână, intențiile bune ale TikTok nu înseamnă că se concretizează automat în rezultate practice. Sunt milioane de clipuri publicate zilnic, iar uneltele de moderare și moderatorii umani pot avea scăpări.
Apoi, TikTok este, la origine, o companie chineză. Poți opri dezinformările pornite de interese 3rd party, dar ce faci când națiunea din care a pornit platforma și unde este înregistrată are propriile interese puternice în lume?
Altfel spus, TikTok poate, la nivel declarativ, să spună orice. Poate chiar și să pună în practică ceea ce spune. Noi, însă, chiar nu vom putea ști clar dacă și fac asta.
În concluzie-concluzie, am plecat de acolo cunoscând mai multe informații despre mecanismele TikTok de moderare, dar nu mai mult sau mai puțin convins că și funcționează eficient. Cred în continuare că metoda cea mai bună de combatere a dezinformării este educarea populației despre acest fenomen, despre cum să-l recunoască și despre cum să nu creadă orice circulă pe net, unde este mai mult decât niciodată vestul sălbatic.
În SUA, însă, pare că lucrurile s-au întors în favoarea TikTok. La știri se spune că una dintre prioritățile președintelui-ales Donald Trump este să elimine legea care urmează să interzică TikTok în SUA începând din martie 2025, dacă platforma nu este vândută. Asta deși Trump a introdus anumite interdicții Chinei în timpul primului său mandat, declarându-se chiar și anti-TikTok, dar acum s-a răzgândit. Poate s-a răzgândit pentru că Biden a militat pentru acea interzicerea a tikTok și campania lui Trump a fost un fel de “voi face fix opusul a ce-a făcut Biden”, dar poate și pentru că a folosit TikTok pentru a convinge oamenii să-l voteze.
« Știrile zilei despre tehnologie – 14 noiembrie 2024
Am văzut Dacia Sandrider, care va concura în ianuarie în Raliul Dakar »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
14/11/2024 la 12:44 PM
Trump (și aliații externi, că dacă zic „stăpânii” se irită filiala locală a cultului) a utilizat toate mijloacele de dezinformare posibile, iar acum vine răsplata: Musk devine practic mare sfetnic, TikTok nu mai are probleme, mai vedem ce se întâmplă în neofeudalismul în care nimeni nu trebuie să știe mai bine ceva decât liderul suprem.
Peredhil(Citează)
14/11/2024 la 12:45 PM
Toți s-au temut de TikTok în SUA să nu influențeze alegerile și nu au realizat că cel mai de succes afro-american o să facă asta pe față cu Twitter.
nea_caisă(Citează)
14/11/2024 la 3:54 PM
daca ai votat cum ti-a zis ‘reteaua sociala’ erai prost dinainte de povestea asta, valabil la ei, valabil la noi….si nu au realizat, voteaza dupa cum ai simtit cand ai stat la coada la ghiseu, voteaza dupa cum ai simtit cand ai asteptat tramvaiul sau autobuzul, voteaza dupa cum ai simtit can ai stat in coloana la Comarnic, voteaza dupa cum ai simtit cand stai vara la 40 de grade si nu ai un pom sau un parc, dar daca votezi ‘dupa retea’ ai deja nevoie de niste taxe aiurea in plus, esti prost nu o sa le simti. Ma vizeaza, te vizeaza, ne vizeaza, si tot asa.
xixache(Citează)
14/11/2024 la 5:14 PM
Îmi vine să râd sincer, pentru că zilnic dau peste live-uri de vreo 5-10 persoane băgate laolaltă care dezbat cu accent rus-moldovenesc cât de rea e UE și NATO și că România e distrusă de coloniile americane și europene, că soldații de la bazele americane violează toate femeile și copiii din satele vecine zilnic, șamd.
Zilnic!
manu144x(Citează)
14/11/2024 la 11:53 PM
Cui d-zeu ii pasa despre ce spune tik tok in loc sa-i pese despre ce face tik tok? Adica nimic.
Dar ati vazut ce echipa de maimute penale, semianalfabete si conspirationiste isi face Trump?
Dupa chipul si asemanarea lui.
Cu pacientul psihiatric Musk “de-a dreapta Tatalui”, pentru ca daca tot captureaza statul pe persoana fizica & friends macar sa o faca temeinic, sa nu mai ramana piatra pe piatra in urma lui.
Cei care l-au votat vor primi ce merita. Cu varf! Nasol ca si cei care nu l-au votat vor suferi cel putin la fel de mult.
Tom(Citează)
15/11/2024 la 12:45 AM
Da. Tot unul și unul. Americanilor le va ieși urât pe nas, atât celor get-beget cât și celor care încă au glod european pe bocanci, dar își revendică opțiunile republicane cel puțin de la Grant încoace. Problema e că restul lumii civilizate s-a bazat pe SUA ca fiind un partener de încredere și nu unul scăpat de la salonul cu glumeți. Așa că o să ne iasă pe nas și nouă.
Singurele chestii bune sunt că Israelul va primi ajutor consistent în Orientul Mijlociu, iar extremele woke vor fi reduse la tăcere. Două perle în troaca următorilor patru ani. Cel puțin patru ani, că la cum infectează băieții toate mecanismele statului, s-ar putea să nu mai fie extrași de la putere fără un al doilea război civil.
Peredhil(Citează)
15/11/2024 la 1:10 AM
Da, noi si estul europei in general ne incadram la cei care n-au votat dar vor suferi cel putin la fel de mult.
Stand stramb si judecand drept, nu poti sa nu remarci ca, pe cat de impotenta, lipsita de substanta, idei, viziune si hotarare a fost guvernarea democrata era de asteptat o reactie de forta (cel putin) egala si de sens contrar.
Simplu zis, prin vot, americanii au facut o revolutie pentru umplerea buzunarelor goale. Cei proaspat alesi sunt gata sa le umple, dar cu kkt. Si-o sa miroasa peste tot Atlanticu’, pana-n fundu’ Europei.
Tom(Citează)
15/11/2024 la 3:50 PM
Din păcate da, aici suntem. Democrații au subestimat cât de mult urăsc oamenii cultura woke. Nu au înțeles că vor oameni puternici în guvern, nu bărbați în fustă.
Adevărul e că ambele opțiuni erau dezastruoase. Dacă biden a pus 2 bărbați în fustă în guvern, Kamala era determinată să îi facă pe toți așa. Un clown show.
Acuma vine trump și merge în extrema cealaltă. Deocamdată, în afară de cel care cică va fi pe probleme cu granița și deportarea, care lucrează în asta de 25 de ani, ceilalți despre care se zvonește sună fix a clownshow, doar că în extrema cealaltă.
Un shitshow colosal va fi și în cabinetul trump.
Iar legat de Musk, oricât aș respecta omul pentru realizările Tesla și SpaceX, Musk e genul care crede că a lucra 16 ore pe zi înseamnă să te plimbi cu avionul de la o companie la cealaltă, și se enervează când alții nu vor să lucreze 16 ore pe zi ca el. Probabil are reintroduce sclavia dacă ar putea. Probabil vor aboli salariul minim, vor desființa plata orelor suplimentare și la revedere, înapoi în 1916 când Carnegie rezolva grevele cu mitraliera.
manu144x(Citează)
15/11/2024 la 9:56 AM
Trebuiesc și aplicate aceste reguli.
gg(Citează)
15/11/2024 la 12:36 PM
vin vremuri grele pt europa ( sua ne lasa sa ne descurcam singuri ), rusii ne-ar ataca daca nu ar fi ocupati cu ukr pe moment, iar china ( prin tik tok) ne face varza creierii la tinerele generatii + arunca produse la pret de dumping ce distrug industria europeana care a mai ramas
noi o avem pe greta, ursula si alti politicieni cu capul in nori,
oricum treaba se va imputi mai rau in vestul europei , decat in est ( my 50 cents)
teo(Citează)