un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Oferte bune la ceasuri și căști la Huawei Black Friday, inclusiv noul Watch D2 care măsoară tensiunea

8 Nov 2024  ·

PUBLICITATE, TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

Huawei, care-i lider de piață pe wearables în România, are o mulțime de oferte bune pe propriu magazin online, nu doar prin parteneri. Ofertele lor de Black Friday țin mai multă vreme, pe sistemul următor:

  • astăzi, 8 noiembrie, au reduceri direct în site.
  • în următoarele trei weekenduri, inclusiv acesta 9-11 noiembrie, are loc câte un Black Weekend cu oferte limitate în timp și cu focus pe accesorii.

Studenții primesc încă 20% discount la anumite produse. În reducerile de astăzi văd prețuri foarte bune pentru produse pe care le-am testat sau le-am folosit. De exemplu:

  • Watch GT4 de 46 mm – 789 lei redus de la 1.189 lei. Primiți gratuit garanție extinsă cu 12 luni și încă o curea la alegere, care oficial costă 199 lei în rest, plus opțiunea de a cumpăra căști FreeBuds i5 cu doar 49 de lei.
  • varianta feminină de 41 mm, cu carcasă aurie și curea albă de piele, costă tot 789 lei.
  • earbuds FreeBuds Pro 3 – 649 lei
  • căști open FreeClip  – 649 lei și primiți gratuit extinderea garanției cu 12 luni.

Ceasul Watch GT4 este un model cu ecran AMOLED și autonomia bateriei de 14 zile. Din experiența mea, chiar o atinge, plus că are încărcare wireless Qi. Carcasa este din inox și rezistă la înot, iar funcțiile smart sunt cele uzuale: monitorizare somn și puls, pași, etaje urcate, fitness, workouts cu GPS integrat, notificări din telefon șamd.

Căștile FreeBuds Pro 3 sunt printre cele mai bune earbuds cu anulare activă de zgomot de pe piață. Eu am folosit o vreme o generație anterioară și pe vremea aceea erau singurele earbuds care făceau ANC cu adevărat sesizabil. Sunt în continuare un model de top și, la acest preț, practic imbatabile. Funcționează cu orice telefon.

Căștile acelea FreeClip din ofertă sunt de tip open, adică nu intră în canalul auditiv, nici măcar în lobul urechii, ci stau cam la 1 centimetru distanță de aceasta. Sunt pentru cei care nu suportă cască în interiorul urechii sau vor să audă bine și ce se vorbește sau întâmplă în jurul lor. Sunt mici și ușoară și au totuși priză bună pe ureche.

Mai văd acolo o reducere la Watch 4 Pro Space Edition, care este o ediție specială. Carcasă din titan, brățară din titan, sticlă safir, fețe de ceas cu tematică spațială, rachete și planete. Are autonomie de 21 de zile. Este genul de ceas la care le arăți și altora tot felul de funcții și animații inedite. Odată cu el puteți cumpăra căști FreeBuds 5i cu 49 de lei.

Huawei mi-a trimis însă un ceas Watch D2, iar acest model este unul special pentru că-ți măsoară presiunea arterială a sângelui prin strângerea încheieturii, nu folosind senzori optici. Are același mecanism ca un tensiometru normal, adică un manșon care se umflă pe încheietură și măsoară astfel tensiunea.

Sincer să fiu, acum 5 ani n-aș fi crezut că un astfel de dispozitiv este posibil. Acest D2 este a doua generație, dar este primul din serie pe care-l văd eu. Mă așteptam să fie mare și grosier, dar este de fapt finuț și nu-i dă nimeni seama că ai o curea specială la mână.

Cureaua este dublă, are si un strat foarte subțire și plăcut la atingere pe care ceasul îl umflă.

Durează vreo 20 de secunde să-ți iei tensiunea după ce apeși Start pe ecran. Ceasul umflă cureaua, apoi îți arată cele două valori caracteristici. Toate sunt salvate și în aplicația Huawei Health de telefon. A funcționat neașteptat de bine.

Ceasul face de toate, ca orice alt ceas Huawei. Monitorizează somnul, pulsul, activități sportive și fitness, are notificări și un aspect elegant. Mi se pare, însă, întâi un dispozitiv medical (și este certificat la nivel european pentru măsurători) gândit pentru cei care, din diverse motive, vor să-și ia des tensiunea arterială.

Este un dispozitiv mereu la îndemână, ușor de transportat cu tine pentru că în tot restul timpului este un smart watch clasic, cu care poți măsura tensiunea când vrei tu. Să cari un tensiometru digital cu tine, sau stetoscop și pompiță, nu este foarte fezabil.

Eu îl văd potrivit ca instrument de monitorizare pentru oameni care vor astfel de măsurători, pentru părinții lor șamd. Cred, de fapt, că are o nișă mare a lui pe piață. Costă 1.999 lei în prezent, proaspăt lansat, dar dacă veți cumpăra unul în oferta curentă veți putea cumpăra și căști Huawei FreeBuds SE 2 cu doar 9,9 lei și un cântar smart FreeScale 3 cu 49 de lei și căști FreeBuds 6i cu 329 lei.

Oferta de Black Friday include și telefoane Pura 70, toate variantele, plus cele din seria Nova 12. Pura 70 excelează pe fotografie, dar pentru aplicații trebuie să trageți de AppGallery, iar cele Google nu rulează sau o fac cu diverse compromisuri de interconectare.

Mie mi-au trimis și o tabletă Matepad Pro, nou lansată și ea. Este un alt model remarcabil, chiar uimitor. Pe cutie scrie mare PaperMatte Edition și asta înseamnă că are un ecran mat. Este, de fapt, ireal de mat.

Uitați mai jos o fotografie făcută sub ring-light-ul meu. Inelul de lumină care se reflectă din telefon ar trebui să se continue și pe tabletă, dar ecranul mat al acesteia îl estomează aproape complet. Și dacă o duci direct sub bec și tot este dificil să îl vezi reflectat în ecran.

Ecranul este unul Tandem OLED, ca pe iPad Pro, practic două ecrane OLED suprapuse pentru luminozitate și mai mare (2000 nits și 144 Hz). Tratamentul anti-reflexie de deasupra nu știu cum este făcut. Aș vrea ca toate telefoanele și tabletele și laptopurile să aibă așa ceva.

Pachetul include o husă-tastatură, care are loc și pentru stylusul. Stylusul M-Pencil ar trebui cumpărat separat, dar este oferit gratuit în perioada promoțională. Este un model complex, cu feedback tactil care imită creionul.

Dezavantajul ei este același, suport redus de Android, aplicațiile se iau din AppGallery și cele dezvoltate de Google nu rulează sau o fac cu diverse compromisuri pe care mulți nu sunt dispuși să le accepte.

 

Un lucru interesant la toate aceste oferte este că studenții primesc o reducere suplimentară de 20% pentru anumite produse. Există un program Back To School. Odată ce studentul se validează acolo, poate avea 20% discount suplimentar la laptopurile MateBook D 14, MateBook D 16 și MateBook X Pro 2024, tabletele MatePad Pro 12,2”, MatePad 12 X și ceasurile WATCH GT 5 și WATCH D2. Not bad.

asus s5507

    8 comentarii

  1. Lasă sfaturile medicale în seama specialiștilor adevărați, monitorizarea tensiunii arteriale are o procedură strictă și precisă.
    Chiar dacă ai nevoie de promo ca sa vinzi.

      (Citează)

    • Am tensiometru acasă și știu să folosesc inclusiv unul analogic cu pompiță și stetoscop. Am și glucometru, de altfel. Sigur că medicul decide ce tensiune ai și ce tratament ai nevoie, dacă este cazul, dar asta nu înseamnă că nu poți folosi și tu un instrument de măsură.

      Ceasul îți spune să stai liniștit 5 minute, să ții mâna într-un anumit mod etc. Dar avantajul lui principal este tot mobilitatea. Îți poți lua tensiunea, de fapt, când vrei tu, fără să umbli cu aparatul mare după tine.

        (Citează)

  2. Tensiometrele de incheietura nu sunt deloc precise si nici recomandate pentru ca citirea are marja mare de eroare fata de citirea pe brat, desi unele sunt comercializate prin unele farmacii si se vand pentru ca sunt mai ieftine dar lumea nu prea stie ce cumpara anyway, asa ca e irelevant. N-o sa vedeti niciun aparat de masurat tensiunea de incheietura in vreun cabinet medical, nici macar mobil. Absolut toate masoara pe brat.

    Sistemul de masurare care vine cu ceasul pare o jucarie chiar si comparat cu cele de incheietura din farmacii. Plus ca pernita aia de pe interiorul curelei la cat de firava se prezinta va ceda probabil dupa cateva zeci de utilizari pentru ca presiunea necesara e relativ mare iar ea se freaca tot timpul de o incheietura transpirata in restul timpului, ceea ce produce uzura.

    Altfel, pentru masurarea tensiunii, pozitia corpului in sezut cu bratul asezat pe un suport (perna, rucsac, etc) care sa-l tina flexat si relaxat sunt esentiale ca si starea de relaxare generala in care trebuie sa se afle corpul dar consider ca pozitia necesara poate fi replicata usor “while on the go”, inclusiv outdoor, deci asta nu ar fi neaparat un impediment. Eu trebuie sa-mi suprveghez tensiunea de 2x pe zi de ani de zile si port un aparat clasic dupa mine, inclusiv baterii de rezerva, daca planuiesc sa stau o zi intreaga inafara casei. Nu am avut niciodata dificultati sa-mi iau tensiunea unde m-a prins momentul. Si nu, nu m-ar tenta sa inlocuiesc un device medical certificat cu un gadget “subtirel, oricat de confortabil ar parea.

    Dar, nah, nu e nici primul, nici ultimul produs pe care necunoscatorii il vor cumpara in baza unor promisiuni de marketing exagerate.

      (Citează)

  3. “ceasul face de toate, ca orice alt ceas huawei”. Mai puțin plăti NFC. Este un maaaare minus, știi si tu asta.

      (Citează)

  4. nwradu:
    Îți poți lua tensiunea, de fapt, când vrei tu, fără să umbli cu aparatul mare după tine.

    Sau poți să crezi că îți iei tensiunea. Un placebo prea scump pentru ce oferă, dar … are balta pește…

      (Citează)

  5. Din ce in ce mai multe dezacorduri si greseli in articole, e.g. “care are loc și pentru stylusul.”

      (Citează)

  6. Radu deja se uita pe emag dupa creme pentru arsuri.

      (Citează)

  7. Tableta e tare, dar trebuie sa fie pe la 3000 de lei daca vor sa si vanda.
    Handicapul sistemului de operare si al procesorului nu il poti anula cu tastatura si/stylus.
    Chiar de ar avea Android pur, tot nu poate fi comparabil un un iPad din punctul de vedere al optimizarii si suportului.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus