►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Finestore a pornit Black Friday: iată oferte bune și ce am cumpărat eu
Fashion Days deschide Black Friday luni: iată 50+ produse-vedetă și ce ne-a plăcut nouă »
Luna aceasta ne va aduce STALKER 2 și un nou Flight Simulator, dar cel mai entuziasmat sunt de Little Big Adventure. Path of Exile 2 a fost amânat în ultimul moment pentru decembrie.
6 noiembrie. Am jucat o vreme primul Planet Coaster pentru că este jocul perfect pentru relaxare: construiești parcuri de distracție într-o lume happy, viu colorată, în care gameplay-ul este despre gestionat cozile de la intrare și cum să crești vânzările de sucuri după ce clienții ies de la rollercoastere ample.
Planet Coaster 2 vine cu grafică mai bună, mod sandbox și carieră, noi ride-uri… în fine, un joc nou din serie, dar probabil la fel de plăcut.
6 noiembrie. Un joc rogue-like cu lupte, combo-uri, perspectivă isometrică, opțiune co-op și care din trailer pare distractiv. Există și un demo pe Steam.
12 noiembrie. N-am jucat niciunul din serie, dar știu că seria are mulți fani și cred deci că mulți se vor bucura de o nouă ediție a acestui joc. Succes la condus tractorul!
14 noiembrie. Este un remake al unui joc din 2014 care mi-a marcat copilăria. L-am jucat de zeci de ori împreună cu urmarea sa, LBA 2, care a fost full 3D. Povestea lui Twinsen este frumoasă, iar drăgălășenia personajelor era remarcabilă. Creatorii jocului de atunci au realizat animații și gesturi frumoase, iar gameplay-ul îți permitea uneori să găsești metode inedite de a rezolva puzzle-urile sau de a câștiga luptele.
Sper ca într-o zi să-i arăt și lui Alice jocul și să-i povestesc cât de mult mi-a plăcut mie și să-l joace și ea. Până atunci, salut remake-ul din prezent.
15 noiembrie. Sunt la modă jocurile de construcție și dezvoltare industrială, precum Satisfactory. Acesta ar putea fi un altul de succes.
19 noiembrie. După jocul uimitor din 2020, care a revoluționat ce înseamnă grafică fotorealistă și randarea întregii planete și a condițiilor meteo reale, susținut apoi de update-uri periodice pentru diverse regiuni ale Pământului, acum vine o nouă versiune.
În principiu, mi se pare mai mult Flight Simulator. Acum are și niște moduri suplimentare de joc, precum agricultură, salvări marine șamd, dar plăcerea cea mai mare a unora va fi să zboare un Cessna printre munți, a altora un Airbus A320 la 10 kilometri înălțime.
Jocul din 2020 m-a făcut să studiez probabil timp de zeci de ore manuale de avioane, informații și principii de navigare prin VOR, glideslope-uri IFR, planuri de zbor, waypoint-uri, exprimări și termeni din aviatie, MCDU-ul de pe Airbus și ce înseamnă fiecare pictogramă de pe ecranul avionului șamd. A fost și singurul joc pe care m-am înregistrat jucându-l și descriind de ce fac diverse actiuni, iar clipurile respective au strâns zeci de mii de views.
Posibil, deci, să scot joystick-ul de la naftalină pentru el.
20 noiembrie. Era o vreme când nu credeam că va fi lansat acest joc, în special după ce echipa de dezvoltatori a fost nevoită să se refugieze din Ucraina.
Primul joc, lansat în 2007, a venit cu un scenariu interesant: zona Cernobîlului a fost schimbată în urma accidentului nuclear de acolo, fiind acum casa unor fenomene inexplicabile, monștri ciudați, facțiuni înarmate care controlează diverse zone de interes și stalkeri, un fel de vânători de comori pe acolo. Jocul recrease realist centrala de la Cernobîl și o parte din orașul Pripiat. Era și foarte dificil, un open-world în care de fapt trebuia să abordezi lucrurile într-o anumită ordine pentru a ajunge departe, altfel ți-o luai rapid.
STALKER 2 vine cu Unreal Engine 5 și o nouă poveste în zona centralei de la Cernobîl. Ar putea fi fail. Ar putea fi unul dintre cele mai bune jocuri ale anului.
« Finestore a pornit Black Friday: iată oferte bune și ce am cumpărat eu
Fashion Days deschide Black Friday luni: iată 50+ produse-vedetă și ce ne-a plăcut nouă »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
5 comentarii
01/11/2024 la 11:04 PM
Sa lucrezi 8-10h de la PC si dupa sa mai stai inca 2-3h sa te joci… Iesiti prieteni la un joc real: tenis, fotbal, basket – ORICE.
venom(Citează)
02/11/2024 la 12:55 AM
Despre cine e asta cu 8-10 ore?
Teniescu(Citează)
02/11/2024 la 7:36 AM
Flight simulator se poate juca și cu un controller stardard de Xbox?
Sau este necesar un joystick?
Scorpy(Citează)
02/11/2024 la 10:39 AM
Da. Eu l-am jucat pe Gamepas pc cu un controller xbox si e foarte bine implementat
Pozilla(Citează)
02/11/2024 la 10:27 AM
Daca esti fan Testoasele Ninja (sau macar nostalgic), joaca Shredder’s Revenge, un joc recent, dar facut retro pe stilul celor vechi de arcade. Foarte, foarte bun. Cred ca il poti juca si pe Netflix, la sectiunea de jocuri.
Sol(Citează)