un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Noul Asus ExpertBook P5 este un ultra-portabil bun de muncă echipat cu noul procesor Intel Lunar Lake

24 Oct 2024  ·

TEHNOLOGIE  ·

5 comentarii

Asus a lansat ieri în România ultraportabilul ExpertBook P5. Mi-a plăcut laptopul, este ușor, subțire și performant, cu hardware și conectică bună pentru prețul său de 5.800 de lei.

Modelele ExpertBook fac parte din segmentul business, unde Asus activează prin două game, ExpertBook P și ExpertBook B. În gama P, acest P5, cod P5405, este cel mai performant.

Mi-a plăcut mult laptopul, este cât de subțire se poate. În zona sa cea mai groasă, de exemplu, a fost nevoie chiar de modificarea carcasei pentru ca porturile HDMI și USB-A să încapă. Are maxim 1,64 cm și cântărește 1,27 kilograme.

Modelul este unul “de muncă”, în sensul că se adresează activităților uzuale de birou pentru freelanceri, antreprenori, corporatiști, dar probabil gândit mai pentru manageri. Nu-i musai un laptop de pe care să introduci facturi în contabilitate, ci mai degrabă potrivit celor care aleargă des între ședințe, călătoresc mult și vor un laptop peste medie de pe care să poată face cam orice activitate.

Hardware-ul mi se pare chiar prea bun. Procesorul este un Intel Core Ultra 7 258V din noua generație Lunar Lake, abia lansată, și vine cu 32 GB RAM integrați. Stocarea este de 1 TB pe PCI-Express 4.0, dar laptopul are 2 sloturi de SSD în interior.

Ecranul este unul de 14 inci, rezoluție 2.560 x 1.600 px, certificat pentru reducerea luminii albastre, cu refresh la 144 Hz.

Laptopul include 2 porturi USB 3.2 gen 2 tip A, 2 porturi Thunderbolt 4 pe USB-C, 1 port HDMI 2.1 și o mufă audio combo. Modelele de acum vin cu Wi-Fi 6e, iar cele comercializate începând cu Q1 2025 vor avea Wi-Fi 7.

Acumulatorul este de 65 Wh și se încarcă la maxim 65 wați cu încărcătorul din cutie, pe USB-C cu power delivery. Sunt foarte curios care va fi autonomia totală a laptopului. Procesorul acesta Lunar Lake este foarte eficient energetic și cei care au folosit deja laptopul spuneau că se poate duce spre cifre fantastice de 15-20 de ore de utilizare normală. Asta ar corespunde cu restul testelor care spun că noile Lunar Lake sunt comparabile cu autonomia laptopurilor Apple.

Webcam-ul este unul 1080p cu iluminator IR pentru autentificare facială, iar tastatura include și cititor de amprente în butonul on/off.

Un element important: acest laptop are 3 ani garanție. Așa oferă Asus pentru el. Și mai are și tot felul de îmbunătățiri pentru a-l face fiabil pe termen lung, precum o balama ranforsată suplimentar, update-uri de BIOS pe 5 ani și o suită de teste MIL-STD-810H, plus unele suplimentare (de exemplu, rezistă la 50 de kg apăsare).

Prețul este de 5.800 de lei pentru configurația de mai sus. Există una și mai ieftină, cu Intel 226V și 16 GB RAM, probabil pe la 5.000 de lei. Mi s-a părut un preț bun pentru un ultrabook bine făcute și de ultimă generație.

M-am înscris și eu pe lista de testare, că sunt curios cum sunt noile procesoare Intel pentru laptopuri. Toate indiciile spun că sunt eficiente energetic, iar plăcile lor video integrate ar putea chiar juca niște jocuri pe low quality, dacă vrei să te distrezi. Vom vedea.

asus s5507

    5 comentarii

  1. Hai să ne mai temperăm așteptările legate de autonomie. Apple spune că MacBook Air are până la 15 ore de wireless browsing, iar Laptop Mag a scos 15h la Air, 14 la Asus. În testele lor da, sunt comparabile.
    Altcineva (reddit) a obținut 8-9h la modul practic (utilizare office), probabil că în mod constant poți scoate media, 10-11h. Nu e rău, dar departe de ARM.

    15h e bine, poate chiar foarte bine dacă e constant, 20h nu e azi pentru ceva practic.

      (Citează)

  2. Eu nu inteleg de ce 90% din laptopuri nu au taste pentru sageti in sus si in jos.

      (Citează)

  3. Okochea:
    Eu nu inteleg de ce 90% din laptopuri nu au taste pentru sageti in sus si in jos.

    Care sunt alea?

      (Citează)

  4. Arată ca Huawei Matebook, chiar nu înțelegeam titlul.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus