un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

PlayStation 5 Pro se va lansa pe 7 noiembrie cu GPU mult mai performant

12 Sep 2024  ·

TEHNOLOGIE  ·

2 comentarii

PlayStation 5 Pro a fost prezentat pentru prima oară. Au fost 24 de ore pline de lansări mari, de la noile iPhone la pliabilul triplu Huawei și până la Logan XX.

Au fost multe zvonuri că PS5 Pro va fi lansat în 2024 și Mark Cerny de la PlayStation le-a confirmat pe toate, prezentând noua consolă care va intra la vânzare în luna noiembrie. Prețul, însă, este neașteptat de mare.

Problema consolelor PS5 standard este că te pun să alegi între Fidelity și Performance în unele jocuri, adică te pun să alegi între grafică și efecte vizuale mai bune sau gaming la 60 fps. În trei sferturi din cazuri, spune Cerny, gamerii aleg frame rate-ul mai mare și deci pierd din calitatea vizuală a jocurilor.

PS5 Pro îmbunătățește semnificativ placa video a consolei. GPU-ul din Pro are cu 67% mai multe Compute Units și memorie cu 28% mai rapidă. În total, randarea este cu 45% mai performantă.

Asta înseamnă că PS5 Pro va rula la 60 fps jocurile, dar cu grafică precum obțineai înainte pe Fidelity.

Consola suportă și un ray tracing mai performant, cu mai multe reflexii și refracții ale luminii pentru efecte vizuale mai bune. Practic, ray tracingul este de 2-3 ori mai rapid decât în prezent.

Mai mult, PS5 Pro introduce un upscaling AI, numit PlayStation Spectral Super Resolution, care crește rezoluția cadrelor prin diverși algoritmi, similar cu mai cunoscutul DLSS de pe plăci NVIDIA.

Cu cele trei îmbunătățiri, jocurile nu doar că vor putea rula la 60 fps în cea mai bună grafică disponibilă, dar producătorii unor jocuri vor lansa update-uri care vor îmbunătăți grafica pe PS5 Pro. Un exemplu dat a fost introducerea de ray tracing în Gran Turismo 7, funcție care până acum era disponibilă doar în reluările curselor.

Jocurile acestea vor avea o etichetă PS5 Pro Enhanced. Au fost enumerate Alan Wake 2, Assassin’s Creed: Shadows, Demon’s Souls, Dragon’s Dogma 2, Final Fantasy 7 Rebirth, Gran Turismo 7, Hogwarts Legacy, Horizon Forbidden West, Marvel’s Spider-Man 2, Ratchet & Clank: Rift Apart, The Crew Motorfest, The First Descendant, The Last of Us Part II Remastered.

Mai sunt și alte schimbări pe PS5 Pro, precum un Game Boost care crește stabilitatea și performanța jocurilor de PS4 și PS5 pe noua consolă Pro, dar și upscaling de rezoluție pentru unele jocuri PS4.

PS5 Pro va avea și Wi-Fi 7 și suportă și Variable Refresh Rate și gaming la rezoluție 8K. Ca design, leak-urile s-au dovedit adevărate, design-ul este similar cu al generației actuale, dar cu trei linii negre pe centru. Înălțimea este aceeași cu a consolei PS5 originale, lățimea este cât a variantei Slim, iar un controller este inclus în pachet.

Per total, se simte ca un model Pro. Dacă randarea se face cu 45% mai rapid, este o îmbunătățire serioasă și care crește mult durata de viață a actualei generații de console.

Din păcate, această îmbunătățire vine și cu un cost pe măsură. În primul rând, PS5 Pro va costa 800 de euro în Europa, adică 4.000 de lei, cu vreo 40% mai mult decât costă în prezent un PS5. Mă așteptam la o diferență de preț mai mică. Ce-i drept, stocarea inclusă urcă la 2 TB, iar acel 1 TB suplimentar de viteza celui din consolă costă cam 100 de euro doar el. Și placa video pare una de nivel 2024, dacă rulează 4K la 60 fps cu ray tracing precum spune Sony.

În al doilea rând, PS5 Pro nu va include unitate optică de disc. Îi puteți atașa o unitate externă de disc, aceeași ca pe modelul recent Digital, dar și aceasta costă suplimentar.

Precomenzile încep pe 26 septembrie, iar livrările din 7 noiembrie. Părerea mea este că, dacă bugetul nu este o problemă, ci doar vreți o consolă PlayStation, merită să o așteptați pe aceasta. Nu mă aștept să fie probleme de stocuri la lansare, nu mai este situația din 2020.

PlayStation nu a precizat clar dacă și PS5-ul actual rămâne la vânzare pe termen lung. Probabil că va rămâne o perioadă pentru că articolul de pe blog folosește exprimarea “Whichever console option players choose, whether it’s PS5 or PS5 Pro, we wish to bring everyone the very best gaming experience that fits their needs.” Mă aștept ca PS5-ul clasic să apară deci în oferte bune în anul următor sau măcar sa rămână în piață pentru cei care vor varianta mai ieftină.

Iată și un clip de la omul care deține îngrijorător de multe console:

asus s5507

    2 comentarii

  1. Având în vedere faptul că e doar un refresh și că modificările sunt mici, nu cred că 1 TB în plus costă 100 de euro, doar nu vorbim de SSD-uri normale. Sony testează apele pentru PS6 pentru că nu prea mai are competiție. Nici nu cred că le pasă de numărul de console PS5 Pro vândute. Ce mă îngrijorează cel mai mult este tendința de a oferi pachete incomplete pentru că așa vor ei. Iar PS5 Pro este o consolă digitală, se compară prețul unui PS5 Slim digital cu PS5 Pro. Dacă facem asta, atunci diferența în procente se duce la 55%. Iar comparația cu plăcile video nu-și are rostul. Nici nu mai spun că 700 USD + taxe nu fac 800 de euro niciodată.

    O parte din prețul unei console a fost mereu suportat de producător. Acum au decis să-și bage piciorul și să afișeze lăcomia. Apropo, pachetele de unitate optică deja nu se mai găsesc pe Amazon și-n magazinele din SUA.

      (Citează)

  2. Read the room. Nu e aproape nimeni entuziasmat pentru Pro.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus