un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cum mi s-a părut finala Euro 2024 și victoria Spaniei

15 Jul 2024  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

2-1, dar mi s-a părut o finală destul de slabă. Prima repriză, cel puțin, a semănat cu un meci fără miză. Chiar și după a doua repriză am rămas cu impresia că Anglia a jucat mai bine în alte meciuri, precum în cel precedent.

Spania a câștigat și a făcut-o pe merit. A fost echipa cea mai bună de la acest european, terminând toate meciurile cu victorie, doar că… parcă le-a fost prea ușor să ajungă la trofeu. Privind în urmă, parcă îți vine să spui “normal că a câștigat Spania, nici o altă echipă nu a părut la același nivel”.

L-am auzit pe Southgate spunând ca s-a cunoscut oboseala jucătorilor englezi, în sens ca au fost prea multe meciuri la Euro și în restul competițiilor UEFA într-o perioadă scurtă. Ok, dar și jucătorii spanioli joacă la același nivel și până la urmă, rezistența fizică și mentală este unul dintre motivele pentru care o echipă poate fi mai bună decât alta.

Este al doilea european la rând când iau țeapă cu Kane, apropo. L-am avut în echipa fantastică și acum, și în 2021, cu aceleași rezultate slabe. Parcă tot așteptam să-și merite prin ceva renumele pe care îl are.

Liga blogului la Match Predictor a fost câștigată de cineva numit Radu. Nu eu, alt Radu. În finală a ghicit nu doar scorul, ci și că Williams va marca primul gol, iar cu boosterul 5x asta i-a adus 100 de puncte pentru un total de 468 de puncte în ligă, la distanță mare față de următorii trei clasați, care au avut scoruri foarte asemănătoare.

Felicitări, Radu! Trimite-mi un email cu un screenshot din care să se vadă că ești tu proprietarul acelui cont UEFA de pe primul loc și primești de la mine un voucher eMAG. Face excepție cazul în care locuiești în străinătate, caz în care primești doar sincere felicitări, neavând eMAG acolo.

 

Și acesta a fost Euro 2024. În 2026 are loc Campionatul Mondial. ținut în Canada, SUA și Mexic la comun, iar numărul de echipe participante a crescut de la 32 la 48, deci avem șanse mari să vedem România și acolo.

asus s5507

    11 comentarii

  1. nimic despre argentina si messi?

      (Citează)

    • Pai era clar dupa titlul articolului, nici nu trebuie sa citești mai departe sa iti dai seama ca nu are ce cauta Messi la euro.

        (Citează)

    • pai are limita de titluri pe blog?
      ma gandeam ca dupa atatea articole cu fotbal ar fi interesat macar de finala celeilalte cupe, daca nu si de uruguay si istorie.
      dar poate ca urmeaza. sau poate nu ii place fotbalul si daca a trecut valul de interes nu mai ies calculele financiare.

        (Citează)

  2. În sfârșit Radu se poate relaxa și nu mai trebuie să pretindă că ii place sau înțelege fotbalul

      (Citează)

    • Meciul asta si cel cu Portugalia – Franța 0-0, când iarăși am nimerit tot (primul marcator – none, prima echipă care inscrie – none si underdog bonus) m-au propulsat pe primul loc. Eu n-am vrut decât să-mi bat prietenii, mult mai pricepuți la fotbal decât mine.
      o sa trimit mailul, mulțumesc pentru gloria efemeră

        (Citează)

    • Lasa ca acuma incepe Olimpiada.
      Ce crezi ca e usoara viata de blogger?
      Mai ales ca nici nu au introdus Freshful optiunea sa iti duca si sa iti aduca copilul la / de la gradinita si deci Radu trebuie sa iasa in fiecare zi de doua ori afara pe caldura asta.
      Eu chiar ma intreb cum mai rezista!

        (Citează)

    • Cam așa sunt toate comentariile tale din trecut. Fă-ți un serviciu, nu mai citi blogul dacă nu-ți place. Ziua este scurtă, nu ți-o pierde pe site-uri care nu-ți plac.

        (Citează)

    • Ți-ai pierdut vremea degeaba scriind acest comentariu, nu aduce nimic util nimănui. Mai bine foloseai cele 10 secunde ca să te uiți la o poză cu o pisică.

        (Citează)

    • radu:
      Meciul asta si cel cu Portugalia – Franța 0-0, când iarăși am nimerit tot (primul marcator – none, prima echipă care inscrie – none si underdog bonus) m-au propulsat pe primul loc. Eu n-am vrut decât să-mi bat prietenii, mult mai pricepuți la fotbal decât mine.
      o sa trimit mailul, mulțumesc pentru gloria efemeră

      Trimis voucher, felicitări din nou!

        (Citează)

    • Care din ele boss, sau iți trebuie un algoritm să te decizi?

        (Citează)

  3. Slab turneu, echipele mari n-au jucat nimic, iar cele mici au rupt iarba in 2. Asta + suporterii si atmosfera au facut acest Euro digerabil.
    Din pacate din etapa a 2-a echipele isi faceau socotelile cum se pot califica si de pe locul 3 in grupa …

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus