►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・PC Garage・Flip・Secom・Altex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
16 Jul 2024 ·
GÂNDURI ·
Cum zice titlul: ne-am trezit aici în bloc că cineva a pornit de pe terasa sa și a coborât ca un alpinist pe exteriorul balcoanelor, ținându-se de niște fierătanii cu rol decorativ, vreo două etaje. S-a lăsat apoi cu strada închisă de poliție, descarcerare, mascați, pompieri și vreo 3-4 ore de negocieri pentru a-l convinge să coboare de unde se blocase.
Eu nu știam că se întâmplă așa ceva, deși totul a început pe la ora la care am dus-o pe Alice la grădiniță, doar că nu m-am uitat în… sus la întoarcere. Vreo oră mai târziu, când Matilda a plecat la muncă, îmi dă mesaj și îmi spune “e cineva cățărat pe un aparat de aer condiționat la etajul 7, cred că vrea să se sinucidă, a venit și poliția”.
Mă uit deci pe grupul de WhatsApp al blocului și acolo era, într-adevăr, un mesaj în care o vecină practic spusese “este unul care se cațără ca un ninja pe balconul meu” și o scurtă filmare pe geam, din care am scos cadrul de mai jos:
Crazy shit. Nu multe reply-uri în rest. Probabil de asta nici nu am observat discuția încă din prima clipă. Apoi m-am uitat pe geam și părea că jumătate din serviciile de intervenții de urgență s-au mutat la noi în parcare.
Am coborât și eu jos, ca să văd ce și cum. Acțiunea nu avea loc pe partea mea de bloc, ci în spate. Afară am găsit două autospeciale de pompieri pentru descarcerare și două mașini de poliție trase la strada principală, plus o autospecială cu scară, o ambulanță și trei mașini de poliție în spatele blocului, unde avea loc intervenția.
Deja montaseră bandă de limitare a accesului pe o distanță foarte mare în jurul blocului, vreo 40 de metri în ambele direcții. Eu și câțiva vecini, coborând însă direct în interiorul ei, am stat acolo lângă câțiva pompieri ca să vedem ce se întâmplă. Ne-au ținut oricum la distanța maximă, practic lângă banda respectivă, și periodic ne împingeau la limita ei.
Am făcut fotografia de mai jos. Un pompier a venit la mine și mi-a spus cu o voce de robot telefonic că, pentru protecția demnității victimei, trebuie să nu filmez. I-am spus că fac doar 3 fotografii și atât. Am vrut să spun “care demnitate? Este deja semi-dezbrăcat și cățărat pe un aer condiționat”, dar nu are rost o dezbatere a regulilor pompierilor, sunt conștient că își au rostul lor. Am blurat oricum fețele.
În tot acest timp, poliția negocia cu respectivul să se dea jos de acolo. Erau doi polițiști în civil în apartamentul respectiv, vorbind pe geam cu victima/suspectul(?). Treaba asta se întâmpla deja de vreo două ore.
Mai mulți polițiști și pompieri erau și pe acoperiș, dar probabil în eventualitatea în care respectivul om s-ar fi cățărat din nou până acolo. Momentan nu aveau cum să ajute. S-au dus acolo în viteză, însă, când au ajuns la blocul nostru, și au rupt două lacăte în drumul lor, neașteptând să le aducă un vecin cheia.
Nu știu de ce mai stăteau toate celelalte mașini de descarcerare acolo, însă. Nu mai era nimic de “descarcerat”. Mă așteptam să plece spre baza lor, gata de alte intervenții, dar poate că așa este procedura.
Eu am stat la distanță și m-am uitat. În jur, toată lumea făcea la fel. Pompierii și personalul medical și polițiștii din stradă, neputând să ajute cu nimic, așteptau și ei să vadă ce se întâmplă.
La un moment dat am stat lângă un agent de la Serviciul de Acțiuni Speciale, îmbrăcat în echipament complet de protecție, cu cască, vestă anti-glonț, pantaloni cu buzunare de accesorii, ditamai pistolul într-un holder mare la brâu și probabil aveau și armă mai mare în mașină. Erau vreo 4 în total. Înțeleg rolul, poate că suspectul devine violent sau are un cuțit, așa că cineva trebuie să fie pregătit pentru o astfel de situație, doar că nu mi-am pornit ziua așteptându-mă la așa ceva pe la bloc. De obicei avem doar pisici drăguțe precum aceasta care dormea așa cum o vedeți în imagine:
Totul a durat vreo 4 ore. La un moment dat un pompier s-a dus la magazin și a revenit cu două sticle mari de suc și cu chipsuri și a urcat în bloc cu ele. Vecinul prin casa căruia au trecut polițiștii mi-a spus apoi că le-a făcut și sandvișuri, ca o gazdă bună.
Pe afară au început să se întâmple alte ciudățenii, majoritatea legată de bătaie. Românul este fan bătaie, se pare. Întâi a venit un domn care trecea prin zonă și m-a întrebat ce se întâmplă. I-am arătat cățărătorul. A spus “-Ah, păi și nu se urcă acolo poliția ca să-l bată bine?”
Apoi a început să vorbească pe o voce un pic mai puternică: “-Dar sari mă de acolo și gata, ce ne ții aici?!” Nu s-a prins că nu-l ține nimeni acolo pe el.
Cea mai tare a fost o femeie care locuiește la vreo două blocuri distanță, că o știu din vedere. Își plimba câinele, unul mic și bătrân. A venit acolo. A văzut situația. A început să vorbească singură și ne-a tocat la cap vreo oră.
Întâi m-a întrebat și ea dacă eu cred că-l vor bate pe respectivul după ce-l dau jos. I-am spus că nu cred că-l vor bate, nu. A zis și ea “-Da, probabil nu mai bat oameni acum” și apoi “dar uneori ar trebui!“. Apoi a mai stat câteva secunde și a zis “-Dar ce să bați la ăsta, uite cum arată deja, e vai de el“.
După câteva minute, deși nimeni nu interacționa cu ea, a început să spună “-Jandarmii ăștia nu se pricep la nimic, uite-i cum stau degeaba aici“. Nu era nici un jandarm prezent. Nu se stătea tocmai degeaba. Undeva la etajul 7, niște polițiști sau ce-or fi fost încercau de două ore să-l convingă pe un nebun să se dea jos pașnic de acolo.
Continuă apoi doamna cu “-Urăsc jandarmii, îi urăsc pe toți“. Am vrut să o întreb dacă și-a luat bătaie pe 10 august sau de ce zice asta. Am vrut să-i zic și să se ducă să le spună direct lor asta, nu mie. Am tăcut, însă, că uneori ai înțelepciunea de a nu hrăni ursul, și m-am relocat după o mașină din parcare.
Doamna respectivă a vorbit însă o oră în continuu cu toți cei prezenți. Uneori vorbea singură. Ca idee, la un moment dat a zis ceva de Ciolacu, iar cu altă ocazie clasicul “la cât costă toate astăzi…“. La un moment dat, o domnișoară care era pe acolo a întrebat-o dacă este al ei câinele care se așezase lângă un copac. Da, era câinele ei. I-a povestit apoi întreaga viață a câinelui.
Știu și eu acum că acel câine are o bubă la piciorul stânga spate și trebuie dat cu cremă zilnic. La un moment dat, domnișoara a fugit. Doamna vorbăreață și-a găsit altă victimă și tot trăncănea acolo.
Mai trec câteva minute și doamna are o revelație. “-Dar ce fac cu ăsta dacă-l dau jos?! Au unde să-l închidă?” M-am gândit că probabil nu este cu închis pe nicăieri și noi în bloc trebuie să luăm urgent măsuri pentru blocarea accesului pe acoperiș, altfel a doua zi iarăși avem acțiune de intervenție la bloc. Pe respectivul probabil că-l duc la spital sau ce spune procedura, apoi îl eliberează.
Doamna a continuat cu “-Măcar să-l bată bine, să se învețe minte! Dacă-l bat acum, nu mai face a doua oară“. Pentru o vreme am visat cum mă duc la pompierii din zonă și le spun “-După ce-l dați jos pe ăla de pe bloc, luați-o și pe doamna cu voi“.
În cele din urmă, probabil că negociatorii de la fereastră au reușit să se înțeleagă cu victima/suspectul, care era de 4 ore cocoțat pe un aer condiționat, în plin soare, pe caniculă. Un mesaj a venit prin radio, iar un pompier s-a dus să mute autospeciala cu scară pe poziție.
Credeți că așa ceva se face rapid? Cred că a durat 15 minute. Multe manevre pentru găsit poziția de “parcare”, apoi extins picioare de sprijin pe jumătate, apoi pus niște plăci sub ele, apoi stabilizat mașina și apoi lunga extindere a scării. Nu pot decât să sper că, în caz de vreun incendiu, se mai sar niște etape.
Din bloc a coborât un polițist civil, probabil din echipa de negociere, și s-a urcat în nacelă. Scara cu nacelă a fost extinsă pe jumătate spre victimă/suspect. Probabil că acesta s-a speriat de marea desfășurare de forțe, pentru că totul s-a oprit și a început încă un dialog de 15 minute între oamenii din nacelă și victimă/suspect.
Doamna vorbăreață a văzut vreo 3 pompieri filmând totul și a țipat deodată și ea “-Ăștia dau pe… cum îi zice unde stau tinerii acum… pe Tiktok !” Se întoarce cu entuziasm, mă vede pe mine, țipă la mine “-Filmează și dumneata, să pui pe Tiktok cum nu-și fac ăștia treaba!”
N-am mai rezistat și am trecut peste politica de a ignora spam-ul ei. I-am spus că mie mi se pare că-și fac bine treaba și că nu-i treaba noastră să le judecăm oricum intervenția, că probabil avem alte meserii decât ei. S-a dezumflat că nu vreau să filmez pentru TikTok nimic și m-a lăsat în pace.
În cele din urmă, nacela a tras la aerul condiționat și omul semi-dezbrăcat s-a urcat în ea. Eu am urcat în casă, că aveam comentarii de ignorat. Doamna tot singură vorbea pe acolo. Din lift au ieșit câțiva polițiști, inclusiv unul cu armură, alergând ca să fie în stradă la coborârea nacelei.
N-am apucat să spun niciunuia un “mulțumim pentru intervenție”, cum aș fi vrut, dar am gândit-o.
Nu știm ce-a avut respectivul alpinist. Pe la noi prin bloc n-a ajuns pe acoperiș, că era încuiată acea cale. Probabil a intrat pe la altă scară pe acoperiș (este un bloc lung, cu mai multe scări) și a venit până la a noastră.
Nu se știe nici dacă a vrut să intre la cineva în casă, poate ca să fure ceva, sau pur și simplu era drogat sau cu probleme mintale. Am auzit un zvon că, în mintea lui, fugea de cineva. Poate a vrut să se ascundă escalandând în jos blocul.
O concluzie este, însă, că se poate intra foarte ușor într-o casă de la ultimele etaje, în special dacă balcoanele au tot felul de ornamente metalice pe exterior, ca la noi. Dacă găsea un balcon deschis, probabil intra în el.
Să nu credeți că o ușă termopan vă protejează. Am vizitat cândva o fabrică de termopane, unde mi-a arătat cineva cum profilul PVC poate fi deformat ușor cu o surubelniță în dreptul sistemului de blocare și se deschide. Pentru spații comerciale, se face profil întărit suplimentar, dar aproape nimeni nu-și comandă așa ceva pentru apartament. Dar să nu intrăm în astfel de subiecte, concluzia va fi că nici un loc nu este în siguranță.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
36 comentarii
16/07/2024 la 6:51 AM
O mașină de politie, una de pompieri, o salvare si gata, atât trebuia pentru un dezaxat. Si mult prea multe discuții.
4 ore i-a dat cineva o apa? Asta nu pare sa fie la procedura.
Daca e vreunul din asta care amenință ca se arunca, nu vad de ce ar trebui sa il opreasca cineva.
Gaelex(Citează)
16/07/2024 la 7:07 AM
Am strania senzație că doamna cu câinele îți vizitează frecvent blogul. Gaylex cred că își zice.
andrei(Citează)
16/07/2024 la 10:11 AM
Sunt sigur că i-au dat, da.
Noi, ca societate evoluată, am decis cândva să încercăm să avem grijă și de cei ce nu pot avea grijă de ei înșiși. Nu trăim ca în Sparta, unde aruncăm copiii afară și vedem cine supraviețuiește. Avem destule resurse și servicii pentru toți.
nwradu(Citează)
16/07/2024 la 10:34 AM
Așa s-ar zice. Așa ar trebui, dacă ne uităm pe hartă și în calendar. După care vedem care e situația reală, pe stradă, în spitale, în căminele de bătrâni și în alte locuri unde ar trebui să găsim serviciile și resursele.
A nu se înțelege că susțin ignorarea cazurilor de gen (deși, din experiență proprie, cine vrea să se sinucidă cu adevărat, o face, de obicei fără multă zarvă, iar multe tentative spectaculoase sunt de fapt cerșeală de atenție – dar, desigur, am avut acces la un număr limitat de situații) doar faptul că mai e mult pănă să avem destule resurse și servicii pentru toți.
Peredhil(Citează)
16/07/2024 la 7:00 AM
1. In ce hal arata balcoanele alea, cu barele ruginite, tencuiala distrusa si balcoanele inchise dupa ideile fiecaruia. Pare bloc dintr-un ghetou african. 2. Bucurestiul e plin de oameni cu diverse tulburari psihice nediagnosticate si/sau netratate. Oamenii care vorbesc in dodii sunt omniprezenti, aia care ameninta ca se arunca de pe bloc sunt la ordinea zilei.
Deea(Citează)
16/07/2024 la 10:13 AM
Da, grilajele alea au fost o idee proastă, probabil au arătat bine doar în primul an al blocului.
Nu doar Bucureștiul, cred că așa este în toată lumea. Am văzut astfel de cazuri pe oriunde am fost. Mă întreb dacă străinii au servicii mai bune pentru ei
nwradu(Citează)
16/07/2024 la 11:14 AM
@Deea, de curiozitate, cum arata imobiliarele in care ai investit tu cand ai decis ca nu poti sa te adaptezi la civilizatia din Vest si te-ai intors la mizeria din Romania?
Andrei G(Citează)
16/07/2024 la 11:18 AM
Andrei, am luat al doilea apartament semicentral spre central, bloc nou. In urmatorii 5 ani intentionez sa-l iau pe al treilea, daca ma tine buzunarul.
Deea(Citează)
16/07/2024 la 7:05 AM
🤣🤣 babele de la tara care ies sa se uite “ca trece mortu’”, varianta de Bucuresti.
Poate va facea nefericitul ala o surpriza sa se arunce in direct in capul vostru
F.(Citează)
16/07/2024 la 7:15 AM
Acum ceva timp s-a aruncat o desteapta, a cazut peste o femeie care a murit pe loc, respectiva a supravietuit. Bucurestiul este un malaxor in care oamenii isi pierd mintile. Este suficient sa iesiti pe strada si sa ii observati timp de cateva minute. Zilele trecute a fost filmata o tipa goala-pusca, plimbandu-si tacticos labradorul. Am avut un vecin care s-a aruncat, a nimerit cu capul fix in gardul blocului si a ramas infipt acolo, o scena suprarealista.
Deea(Citează)
16/07/2024 la 11:17 AM
@Deea, si de ce stai in acest malaxor in care oamenii isi pierd mintile? Ce te-a determinat s ate intorci, dupa ce ai reusit sa scapi si sa ajungi in civilizatia din Vest?
Nici macar de copiii tai nu ti-a pasat? Adica asta ai spus de nenumarate ori, ca daca sunt oameni carora le pasa cat de putin de copii, ar trebui sa scape cat mai repede din Romania.
Esti foarte iritanta cand critici ani de zile toate lucrurile din jurul tau, reusesti sa “scapi”, dar te intorci inapoi si continui cu toate comentariile de doi bani.
Andrei G(Citează)
16/07/2024 la 11:25 AM
Blocurile alea nu se reabiliteaza “pe gratis”, noi toti platim pentru spoiala asta de 2 bani a blocurilor comuniste.
Deea(Citează)
16/07/2024 la 7:35 AM
Din păcate stăm la pământ cu serviciile sociale și cu cele de sănătate mintală.
Em(Citează)
16/07/2024 la 8:00 AM
Arata bine blocul vostru din prefabricate.
Andrei(Citează)
16/07/2024 la 8:10 AM
Poate traiul in blocurile astea care arata mizerabil, adevarate ghetouri, te face sa-ti pierzi treptat mintile si la un moment dat ajungi atarnat de balustrada ruginita, declicul s-a produs deja si tot ce poti sa mai faci este fie sa sari, fie sa te internezi la Obregia.
Deea(Citează)
16/07/2024 la 8:04 AM
Btw, in poza cu omul care stă pe aerul condiționat nu ai blurat fețele.
Em(Citează)
16/07/2024 la 10:15 AM
Ba cred că toate sunt blurate.
nwradu(Citează)
16/07/2024 la 8:41 AM
Din cate vad, si internetul e la fel de plin
Corcoran(Citează)
16/07/2024 la 9:09 AM
intrebarea rosie:
ii repara cineva aerul domnului?
ca dupa ce sta un nene de 50-60 kg pe aer, nu cred ca prinderile alea sunt cele mai ok.
matthers(Citează)
16/07/2024 la 9:31 AM
Cineva va crapa cu AC-ul infipt in cap. Just another day in paradise.
Deea(Citează)
16/07/2024 la 9:55 AM
Da da, vin mascatii si dau putin cu berbecul in console, de jos in sus, sa le regleze.
Andrei(Citează)
16/07/2024 la 10:17 AM
Cred că sunt ok, țin alea mult mai mult.
nwradu(Citează)
16/07/2024 la 9:20 AM
Sunt blurate, deschide full size si da zoom.
alunelu(Citează)
16/07/2024 la 9:55 AM
Am intrat doar sa comentez privitor la bloc: ce e babaiat gherla aia? Parca e cladire din favelas. Si alea de pe aleea livezilor din ferentax arata mai bine.
Blackskull(Citează)
16/07/2024 la 10:21 AM
Păi un designer a avut ideea de a pune riflaje de metal sau cum se cheamă pe exterior, dar probabil din economie nu au fost niciodată zincate. Noroc că le scot la reabilitare.
Cred că nu te-ai uitat însă cu atenție la multe blocuri din București. Sunt în Militari unele, pe Iuliu Maniu, unde chiar te sperii. Cam pe la Gorjului acolo. Vezi însă și Calea Victoriei și cam orice alt bloc nou sau vechi.
Se repară prin reabilitarea termică, dar părerea mea este că și cele reabilitate vor arăta urât peste 10 ani, că se tot scurge apă murdară pe fațade și, întrucât nu mai au nici o textură pe ele, se vede urât.
nwradu(Citează)
16/07/2024 la 10:26 AM
Daca blocul tau e dinainte de ’77, ar fi bine sa vinzi apartamentul cat mai poti. Va fi un asset foarte pagubos in curand. Iar fatada aia e absolut oribila. Eu sunt surprinsa ca stai intr-un astfel de bloc.
Deea(Citează)
16/07/2024 la 11:23 AM
@Deea, eu sunt surprins ca tu locuiesti intr-un astfel de oras.
Si mai sunt surprins ca sunt bucuresteni care se mira cand vad un bloc cu fatada in paragina, de parca nu asta ar fi realitate in jumatate din oras.
Chiar daca esti bine intentionat, fara o lege care sa oblige la renovare, este foarte dificil sa convingi toti vecinii sa contribuie financiar la o astfel de lucrare.
Si uite asa, toti astepta sa primeasca pomana din parte Primariei si sa le fie reabilitate cladirile pe gratis.
Andrei G(Citează)
16/07/2024 la 10:36 AM
Dacă l-a prins bărbatul amantei de la etajul 27, pe unde să coboare?!…
Clarks(Citează)
16/07/2024 la 11:46 AM
Tesla model nou-nout si stat in bloc mahala :)) Doamne, as vinde maine si mi-as lua intr-un bloc nou mai decent + loc in parcare subterana. Mai bine cu Loganul si loc la subterana.
venom(Citează)
16/07/2024 la 11:51 AM
Da, mai bine într-un ansamblu nou unde nu ești conectat la nimic decât într-o zonă în care ești super aproape de un parc care arată din ce în ce mai ok, în care ești conectat la două metrouri, în care ai multe restaurante în jur și magazine, astfel încât nu este nevoie să te deplasezi ca prostul cu mașina peste tot.
Razvan(Citează)
16/07/2024 la 12:23 PM
Sunt o gramada de blocuri noi semicentrale, in zone ok. Blocul ala e o mizerie de bloc.
Deea(Citează)
16/07/2024 la 5:41 PM
Sigur ca sunt, ia vezi ca mai sunt niste apartamente libere la One Timpuri Noi. Doar 330k euro cu TVA pe 3 camere. Ieftin am spus!
Pyro(Citează)
16/07/2024 la 7:01 PM
Gasesti si pe la 250-270. Tu cat ai fi vrut sa fie?
Deea(Citează)
16/07/2024 la 8:54 PM
Romanasi dand 250-270 pe un apartament :)))))) vorbim de asset-uri si prostii, dar dam 250-270k pe “rezidenturi semicentrale”..
zetanu(Citează)
16/07/2024 la 10:19 PM
Daca ar fi avut cine stie ce super mega suprafata as fi inteles, dar are o terasa de 15mp si dimensiunile aproape clasice comuniste.
Deci as spune MAXIM 200k cu tot cu TVA; oricum au defecte cu duiumul si majoritatea astora, gen open kitchen, pereti de bca prin care auzi futaiul vecinului etc.
Macar la asta vechi in care stau am pereti de rezistenta intre toate camerele plus vecini.
In plus de asta, daca as avea 320k de dat ca boul pe 3 camere, mi-as lua o casa printre blocuri, tot in zona, si ies mai castigat, chit ca dau dublu sau mai mult.
Pyro(Citează)
17/07/2024 la 9:59 PM
Văd atât de multe lucruri în neregulă în pozele ălea încât mă gândesc la clipul ăsta.
Catalinx(Citează)