un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cum am comandat de pe Freshful în drum spre casă și un cod de reducere pentru comenzile voastre

10 Jul 2024  ·

FOOD & LIFESTYLE, PUBLICITATE  ·

22 comentarii

Uitați un exemplu foarte bun pentru de ce prefer să-mi fac cumpărăturile de la Freshful, în special în această perioadă. Am fost într-un weekend prelungit la mare. Pe căldurile acestea, am lăsat frigiderul practic gol acasă, mâncând din timp tot ce ar fi fost perisabil.

Asta a însemnat și că, la întoarcere, aveam nevoie de provizii în special pentru acea seară și pentru următoarea dimineață. Un copil venit de pe drum nu așteaptă să cari tu bagajele și să-ți iei o sacoșă și să pleci la cumpărături prin cartier, ci vrea în clipa aceea mâncare. Nici noi nu aveam chef de făcut o aprovizionare “manuală” pe 35 de grade C după ce-am stat 5 ore în mașină, ci doar voiam să ne aducă cineva provizii în timp ce noi facem o baie și o culcăm pe Alice.

Și fix asta s-a întâmplat. Am comandat pe Freshful înainte de a pleca spre București și am ales un interval de livrare când estimam noi că vom fi sosit deja acasă. Am luat fructe și legume proaspete pentru Alice, am luat iaurt, lactate, o friptură, înghețată pentru noi, bere (de fapt, “berică”) pentru că mai sunt niște meciuri. Ni le-a adus cineva la ușă pe toate și sunt de calitate foarte bună.


Apropo, folosiți codul de reducere NWRADU10 pentru 10% discount la comenzile de peste 250 de lei. Nu se aplică pe tutun și este valabil până pe 22 iulie.

Freshful are o altă reducere bună. În loc să ieșiți la cumpărături pe vremea asta caniculară și să cărați sacoșe pe afară, comandați la ei. Noii clienți primesc așa:

  • La prima comandă: 50 de lei reducere la o comandă de minimum 300 lei și livrare gratuită.
  • La următoarele 3 comenzi: 20% reducere la tot coșul (minimum 150 lei), în limita a 50 lei reducere per comandă, și livrare gratuită. Detalii despre campania lor aici.

Iar dacă nu sunteți client nou Freshful, cum spuneam mai sus, folosiți NWRADU10 pentru 10% reducere.


Matilda a ales majoritatea produselor. Alice s-a prins deja că telefonul mobil poate aduce mâncare, așa că a zis “vreau afine” și “vreau înghețată!” Eu am pus o friptură bună din Save Me și un porumb de fiert și niște nisip pentru pisici, că știam că nu mai avem.

Comanda a fost plasată la ora 12:39. Chiar și la această oră, sloturile de livrare arătau ca mai jos, cu disponibilități în aceeași zi peste doar câteva ore. Am ales intervalul 18-20.

Am fost noi mai optimiști cu drumul decât credeam. Livratorul Freshful ne-a sunat la 18:44. Noi am ajuns în fața blocului la 18:50. L-am găsit în fața ușii cu sacoșele cu produse, așa că perfect timing până la urmă.

Iată fața lui Alice când i-am spus “dă-mi un pic afinele ca să fac o fotografie înainte să le deschidem, ok?” Este foarte fotogenică.

Am mai luat și produse Alpro pentru că este un concurs în perioada aceasta. Mini-cozonacul însiropat de la Iris este foarte bun, plin de nucă și, o descoperire recent, merge foarte bine cu o cupă de înghețată. Pâinea aceasta cu cartofi este de asemenea foarte gustoasă și merge super într-un sandviș cu roșii românești de sezon.

 

Și nu-i vorba doar de primit provizii când te întorci dintr-o vacanță, deși acesta este unul dintre avantajele Freshful și nu-i prima oară când îl folosim. În principal aș spune că este vorba despre căldura din această perioadă. Noaptea aceasta m-am răsucit pe toate părțile. La ora la care am dus-o pe Alice la grădiniță era deja asupritor de cald și deja mă tem că urmează două luni de astfel de condiții.

Pur și simplu nu mi se pare vreme de ieșit să cari câteva kilograme de legume, fructe, carne, pâine, apă și ce-o mai fi nevoie prin casă când există servicii precum Freshful. Sau de ce să mi se topească înghețata când Freshful o poate aduce cu mașini refrigerate? La propriu pot livra chiar și gheață.

Le-am spus și părinților mei că, dacă au nevoie de alimente mai multe sau mai grele, să-mi spună și le comand eu cu livrare la ușă. Folosiți din plin beneficiile pe care le aduce tehnologia modernă și faptul că Freshful livrează alimente proaspete la prețuri bune, mai ales cu codurile de mai sus pentru clienți noi și vechi.

asus s5507

    22 comentarii

  1. Deja browser-ul stie sa se duca direct in sectiunea Save me pe freshful, gasesc aproape intotdeauna ceva interesant de luat de acolo. Si pentru ca am incredere ca au fost tinute in conditiile corecte, nu imi fac griji ca ar putea fi alterate.

    Acum ca a venit vara, nu mai pot sa iau lapte de la Mega din zona, pentru ca se strica in frigider. Banui ca nu il transporta sau depoziteaza la rece pe traseul spre raft, altfel nu imi explic cum se acreste la mine in frigider. Nu imi convine sa arunc banii la chiuveta si mai ales sa descopar dimineata ca nu am lapte sa pun in cafea.

      (Citează)

  2. Porumb de fiert pe Freshful – 4.38 lei. Porumb de fiert luat ieri de nevasta-mea la magazinul de alaturi: 2.40 lei.

      (Citează)

  3. Un copil venit de pe drum nu așteaptă să cari tu bagajele și să-ți iei o sacoșă și să pleci la cumpărături prin cartier, ci vrea în clipa aceea mâncare

    Având în vedere că poți alege un interval de 2 ore în care să vină și că se poate întâmpla și să întârzie (mi s-a întâmplat să vină chiar și cu o oră mai târziu), nu cred că funcționează această premisă

      (Citează)

    • Am estimat luând în calcul și asta. Dacă ajungea livratorul la începutul intervalului, n-am fi fost acolo, dar îi spuneam să lase la ușă pungile pe riscul nostru. Asta însă merge la noi, avem un bloc ok. Pur și simplu aș fi ales alt interval în altă situație.

        (Citează)

  4. “Freshful livrează alimente proaspete la prețuri bune”

    sa fie serioși, au niste preturi de te doare
    mintea. cumpăr lapte din Profi cu 7.5 lei, la freshful e cel puțin 10 lei același lapte.

    fructele și legumele cumpărare de la ei aproape niciodată nu au gust. într-adevăr pentru cineva care se întoarce din concediu și are copil sunt perfecți, dar sa fim corecți până la capăt. au preturile cele mai mari dintre toate magazinele, online sau nu.

      (Citează)

    • E normal să nu fie prețuri identice cu un magazin în care te duci tu să iei marfa de la raft și să o aduci acasă. Depinde de obiceiurile și timpul tău. Freshful nu cred că este despre cel mai mic preț, ci despre a câștiga timp și a avea o gamă largă de produse din care să alegi.

        (Citează)

  5. nu stiu daca e vorba de avantajele aduse de “tehnologia modernă” ci mai degraba de mina de lucru extrem de ieftina

      (Citează)

  6. io inteleg ca e articol platit desi nemarcat, dar hai sa nu ne prefacem ca se strica bautura de migdale, cateva legume/fructe si niste oua in 3-4 zile. Asta ca sa nu mai zic de bere/inghetata.

      (Citează)

    • Legumele și fructele luate deja, dacă le mai lași câteva zile, se strică sau mucegăiesc. Carnea nu rezistă nici ea foarte mult. Doar nu am făcut aprovizionare chiar înainte de plecare, apoi am lăsat totul neatins în frigider, doar ca să avem ce mânca la întoarcere, când pot la fel de simplu să comand… la întoarcere, nu?

        (Citează)

  7. sincer este foarte trist pe timp de vara sa nu iei rosii si altele din piete..

      (Citează)

  8. E interesant un astfel de articol.
    In el vad un Radu diferit de mine ca stil de viata cam cat de diferiti pot fi un om care traieste si lucreaza in centrul Tokyo-ului cu un altul care traieste si lucreaza undeva in desertul australian (cu cel mai aproape vecin la 50 km). Locuiesc in acelasi oras cu Radu, am oarecum acelasi nivel de studii, am ca si el o familie. E o diferenta ca el e selfemployed iar eu salariat 8-16.
    Intrebarea este daca el chiar gandeste asa cum scrie in articol sau interpreteaza un rol ca ar gandi asa ca sa poata scrie acest articol semipublicitar despre freshfu.

      (Citează)

    • Cred că toți avem stiluri diferite de viață, de asta există și o asemenea varietate de magazine și servicii pe piață. Sunt unii care nu comandă niciodată online, alții care nu comandă decât așa. Sunt unii care merg la cinema, unii care nu calcă niciodată acolo.

      Eu nu am timp de inventat vieți paralele. Scriu despre ce fac, ce văd, ce-mi place. De exemplu, la Freshful am 16 comenzi date în acest an. Dacă tu ai total alte obiceiuri sau stil de viață, that is totally fine. Nu putem fi identici.

        (Citează)

  9. de ce nu publici comentariile ? cam urat..

      (Citează)

  10. Am comandat recent Freshful, totul ok.
    Dar după câteva comenzi de Sezamo, unde poți seta livrarea pe intervale de 15 minute, sa stau suspendat ca timp într-o fereastra de 2 ore la Freshful mi s-a părut preistoric.

      (Citează)

    • De curiozitate, a ajuns mereu în acele intervaluri?

        (Citează)

    • Cred ca exagerezi un pic :) nu e asa greu sa ai un interval de 2 ore intr-o zi din saptamana ta in care esti in casa. Oricum te suna in prealabil si te asteapta 5 minute daca te-a surprins in fapt cu punga de gunoi in mana.

        (Citează)

  11. Am zis sa profit de oferta freshfull cu 50 lei la prima comanda. Am pus in cos niste apa, deodorante, niste fructe, legume etc. Cat sa faca vreo 400 lei. Am facut apoi comparatie cu lidl sau auchan, ca astea le am langa mine. Ieseam mai ieftin la ambele cu tot cu reducerea aia de 50 lei a lu freshfull. Am coborat din bloc, am mers la auchan am luat ce aveam de luat si aia a fost. Juma de ora a durat totu, am facut si oleaca de miscare si-am ramas si cu bani de-o shaorma.
    Asta ptr ca am magazinele alea la 2 min de mine. Da’ intr-un moment de maxima urgenta sau de lene d-aia porceasca, poate….poate as alege o livrare d-asta cu freshfull sau echivalente.

      (Citează)

  12. Da, uneori chiar ceva mai devreme, întreba dacă pot primi așa. Never later

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus