un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Laptopurile pe ARM cu Snapdragon X Elite ar putea fi chiar mai bune, după câteva update-uri de firmware

27 Jun 2024  ·

TEHNOLOGIE  ·

2 comentarii

Cred că a fost o problemă cu benchmark-urile din unele review-uri de Snapdragon X Elite. Cred că rezultatele sunt și mai mari în realitate, ceea ce face startul despre care vorbeam și mai bun.

Uitați un exemplu de la Connect. În review-ul video, au niște rezultate în benchmark-urile sintetice standard. În ziua publicării, apare un update de firmware pentru laptop în MyAsus și apoi și un hotfix în Windows Update, repetând testele, performanța crește semnificativ. Review-ul text de pe site are noile valori, că în video n-au mai avut ce-i face.

Creșteri semnificative:

  • Geekbench single-core: de la 1.410 pct la 2.466 pct, adică +75%.
  • Geekbench multi-core: de la 8.765 pct la 14.795 pct, adică +68%.
  • Cinebench R23 single-core: de la 1.082 pct la 1.108 pct (+2,5%).
  • Cinebench R23 multi-core: de la 10.598 pct la 11.882 pct (+12%).

Sunt diferențe semnificative făcute din drivere sau software. O fi uitat Qualcomm sau Asus să deblocheze ceva prin procesor.

Connect nu spune ce procesor au avut pe laptopul pe care l-au testat (sunt 5 modele de Snapdragon X Elite) și nici part number-ul laptopului. Bănuiesc însă că este vorba de X Elite 78 pentru că asta a avut și Gadget la teste (review-ul lor), deci probabil astfel de sample-uri are Asus România.

În plus, modelul cu procesor 78 este listat și de PC Garage, încă un semn că doar asta a ajuns până acum în România.

BTW, în aceleași teste, Gadget obține: 2.440 și 12.698 puncte Geekbench și 1.071 cu 9.760 puncte Cinebench R23. Pentru multi-core, Gadget obține pe același laptop cu 14,7% mai puțin în primul test și cu 17,8% mai puțin în al doilea test. Așa arată un sistem cu update, dar nu și hotfix.

For the record, sunt 4 procesoare Snapdragon X Elite. Toate sunt 12-core cu nuclee Oryon, toate au 42 MB cache total, toate au același NPU Hexagon și suportă același tip de memorie și periferice. Diferențele sunt pe la GPU și frecvențe de ceas:

  • X1E-00-1DE: 3,8 GHz multi-threaded, 4,3 GHz dual-core boost, 4,6 TFLOPS pe GPU
  • X1E-84-100: 3,8 GHz multi-threaded, 4,2 GHz dual-core boost, 4,6 TFLOPS pe GPU
  • X1E-80-100: 3,4 GHz multi-threaded, 4 GHz dual-core boost, 3,8 TFLOPS pe GPU
  • X1E-78-100: 3,4 GHz multi-threaded, fără dual-core boost, 3,8 TFLOPS pe GPU

și există și un Snapdragon X Plus, cod X1P-64-100, care are 10 nuclee Oryon, 3,8 GHz multi-threaded, fără dual-core boost și 3,8 TFLOPS pe placa video, dar în rest identic.

Am pus cu bold cifrele care contează din coduri. Așa le zice lumea, procesoarele 78, 80 sau 84, pentru că X1E înseamnă probabil prima generație de X Elite, iar 100 poate fi tot un cod generațional, poate de die size sau altceva. Primul cod, acel 00-1DE, este un developer edition scos acum ceva vreme și nu cred că-l vom vedea în comerț.

Altfel spus, cel mai performant este 84, iar cel mai slab este 78, deși diferențele sunt mici între ele și cred că mai degrabă pentru performanța finală va conta priceperea integratorului de a asigura un șasiu și o placă de bază cât mai bună.

 

Și diferențe de performanță nu au fost doar la Connect. Uitați mai jos un clip în care autorul analizează diverse benchmark-uri de pe Internet și diferențele între ele:

Și un clip Max Tech cu două laptopuri, un Surface Laptop 7 cu procesor 80 și un Samsung Galaxy Book4 Edge cu procesor 84, iar primul loc trece de la un laptop la altul în funcție de testul efectuat, uneori cu diferențe mari.

Concluzia sa este similară, nu contează așa mult tipul procesorului, cât alte specificații ale computerului respectiv.

Totuși, a existat un NDA, de asta au lansat toți cam în același timp clipurile. Testele de laptop durează mult, se fac pe parcursul unor zile, apoi analizezi rezultatele, tragi o concluzie, scrii un text, filmezi, editezi, publici clipul. Altfel spus, toate acestea teste au fost făcute cu multe zile înainte de NDA/ziua lansării și deci este posibil ca mai multe rezultate să fie mai mici decât după un update de firmware.

(Altfel, dacă doar Asus avea nevoie de update pentru deblocarea performanței full, nu și alți producătorii… man, nasol de Asus, că dau prost în multe clipuri cu modelul lor Vivobook S15.)

Oricum ar fi, concluzia mea rămâne aceeași: dacă acesta este startul, este un start promițător. Iar dacă cifrele de mai sus sunt obținute cu un 78, și mai bine.

Iată și alte comparații:

asus s5507

    2 comentarii

  1. De asta sunt așa utile recenziile, că durează testele câteva zile. Iar faptul că se grăbesc toți să publice benchmark-uri doar pentru vizualizări normal că face testele neconcludente, nimic nou aici. Mi se pare de apreciat ce face Alex Ziskind, că încearcă tot felul de chestii pe domeniul lui (programare), în rest nu ajută pe nimeni ce zice Geekbench. Frații Yuriev au aceeași supă reîncălzită de fiecare dată, o groază de speculații și aceleași poze pe care le exportă pe fiecare laptop.

    Problema va fi la aplicații, că e importantă optimizarea lor pentru ARM. Din ce am văzut eu până acum, emularea din Windows e ok, merg multe chestii, dar n-am analizat cât din performanță se pierde prin emulare. În momentul de față token-urile și driverele nu prea merg, probabil că ăsta e primul obstacol pentru multă lume, dar dacă vor merge astea laptopurile cu Snapdragon vor fi suficient de bune, aici e cheia. Așa au fost și MacBook-urile tot timpul, suficient pentru o majoritate, chiar dacă n-au excelat niciodată pe hârtie în comparație cu ce era pe piață.

      (Citează)

  2. Aștept cu interes primul ThinkPad mai serios cu procesor ARM.
    În prezent am unul cu i7-1370P iar bateria și performanțele pe baterie sunt o glumă proastă.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus