►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Iată gândurile mele pe baza exit-poll-urilor și a rezultatelor care se știu până acum (miezul nopții) despre alegeri. Puteți vedea rezultate în timp real de la numărători pe rezultatevot.ro, pe măsură ce sunt numărate voturile. Întâi, despre primăriile Bucureștiului.
Peste 747.000 de bucureșteni au votat. Nicușor Dan câștigă detașat (45%), cu peste 20 de puncte procentuale în fața lui Firea (24%). Mie rezultatul îmi spune că bucureștenii își dau seama că Dan este bine intenționat și i-au dat din nou încredere și timp pentru a-și realiza planurile.
De asemenea, Dan are un scor peste al partidelor care l-au susținut. Probabil că a fost votat inclusiv de votanți ai PSD-PNL.
Gabriela Firea contestă exit poll-ul și așteaptă numărătoarea voturilor pentru că scorul “cu siguranță nu va rămâne așa”. Pare că nu știe să piardă.
A pierdut. Nu mai contează cu cât. Ea vrea însă să demonstreze că n-a pierdut rușinos și mai bagă și scuza cu “am intrat târziu în campanie”, de parcă n-ar fi fost primarul anterior al Bucureștiului și n-ar mai fi pierdut o dată alegerile inclusiv din postura de primar în funcție.
Piedone a luat 13%. S-a dovedit o fâsâială candidatura lui Piedone, care părea că are ceva succes doar în sondajele partidelor. În realitate, când jumătate din bucureșteni s-au dus la urne, aceștia au spus clar că nu-l vor pe Piedone.
Piedone iese cu această ocazie din politica orașului, cel puțin oficial. A reușit să-și instaleze fiul ca primar la sectorul 5 și să lanseze un fel de dinastie politică, deci neoficial va trage sforile pe acolo.
Burduja de la PNL s-a dovedit o fâsâială și mai mare, cu doar 10%. Asta a devenit PNL, un partid de 10% la primar și 12% la Consiliul General, deși capitala le-a fost de obicei teren favorabil.
Aș vrea să remarc și cu câtă seninătate și ușurință mințeau candidații PSD și PNL înainte de aceste alegeri. Pe 3 iunie, Firea declara că este la două puncte de Nicușor Dan. Pe 4 iunie, Sebastian Burduja spunea că sondajele îl dau la un punct de Nicușor Dan (link). Ieri, în ziua alegerilor, Burduja trimitea presei rezultate exit-poll care-l prezentau “imediat în spatele” lui Dan (link).
Mari oameni, mari caractere. Burduja mai voia și dezbateri electorale cu Dan în timp ce mințea așa. Cam asta a ajuns PNL-ul în alianța cu PSD.
Update: rezultatele parțiale confirmă ce spunea Firea, cu siguranță nu vor rămâne așa. Ea a mai scăzut, Burduja la fel:
La Sectorul 1, Clotilde Armand este la egalitate în exit-poll cu George Tuță (PSD-PNL). În alt exit-poll, conduce cu 42% vs 40%. Trebuie așteptate numărarea și renumărarea voturilor și probabil contestațiile de rigoare.
La Sectorul 2, Radu Mihaiu este la egalitate cu Rareș Hopincă (PSD-PNL) și situația va fi aceeași. Sunt uimit să aflu asta, mă așteptam ca Radu Mihaiu să câștige fără probleme.
Dacă amândoi primarii pierd, USR rămâne fără nici o primărie de sector. Personal mă aștept însă să le câștige, cred că mai mulți votanți USR s-au prezentat seara la urne și sondajele exit-poll probabil nu i-au prins bine.
Negoiță câștigă la sectorul 3, Băluță câștigă la sectorul 4 cu 59% din voturi. Vlad Piedone ia sectorul 5, cum era de așteptat. La sectorul 6, Ciprian Ciucu a câștigat cu 70% alegerile.
Mie mi se pare că Ciucu demonstrează că, dacă te ții de treabă și mai ales și comunici bine ce implementezi și de ce o faci, pe înțelesul tuturor, obții ușor și voturile necesare.
Votul aici este important pentru că arată și preferințele politice ale bucureștenilor, lăsând la o parte ce face apoi consiliul local pentru ei. Cum votează deci bucureștenii?
PSD singur este aproape de a fi din nou partidul majoritar din București, iar împreună cu PNL ajunge la 40%. USR își păstrează totuși mulți fani și ia 30% aici. Reper nu mă miră cu doar 6%.
Aici sunt și mai relevante rezultatele pentru că arată cum votează toți românii, inclusiv diaspora, partidele politice. Și cum prezența al vot a fost bună față de alegerile anterioare, rezultatele sunt importante.
PSD-PNL este alianța majoritară în țară, dar știam asta. Vom vedea ce se întâmplă la alegerile prezidențiale.
AUR a luat sub așteptările mele, dar totuși suficient pentru a fi al doilea partid politic din România. Și da, PNL n-a candidat separat, dar sunt șanse mari ca de fapt să fie pe locul 3 sau chiar 4, sub AUR și poate și sub USR.
USR, cu 11%, pierde teren. REPER nu trece de pragul electoral pentru Parlamentul European, cum era și de așteptat. Pe Șoșoacă nu a luat-o nimeni în serios.
Ca idee, însă, la alegerile europarlamentare anterioare, PNL strângea 27% și PSD 22%. Împreună nu sunt foarte departe de scorul alianței lor de acum, dar probabil că astăzi ponderea este de genul PSD 40% și PNL 15%.
USR a scăzut de la 22% în 2019, cel mai bun scor al lor la alegeri, la 11%. Trebuie să așteptăm defalcarea pe diasporă, dar cred ca vom afla că mulți români din afara țării au votat AUR și nu USR, ca data trecută. Separarea celor din REPER a făcut un deserviciu tuturor.
Puteți vedea rezultate în timp real de la numărători pe rezultatevot.ro. Cele de mai sus sunt scrise după datele cunoscute până la ora 1 noaptea.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
17 comentarii
10/06/2024 la 6:31 AM
“A intervenit o eroare:
TypeError: Failed to fetch”
Bun site-ul ala :)
Albert(Citează)
10/06/2024 la 7:54 AM
Deci practic la bucale nu s-a schimbat nimic. Aceiasi primari, aceiasi combinatie la consiliu.
Blackskull(Citează)
10/06/2024 la 1:10 PM
Hai ca nu fură degeaba. Se pare ca madam gîlceavă de la 1 e pa-pa. La fel si ala de la 2.
Blackskull(Citează)
10/06/2024 la 7:59 AM
Cred ca atat Firea si Ciolos ar trebui sa ne scuteasca de acum inainte.Aia e, sunt prea buni pt noi, nu ii meritam noi. :)
Iar Stelian Buturugeanu a reusit sa fie mai ridicol decat Piedone, bravo puiutz mic de secu! Da, nici pe tine nu te meritam, csf ncsf.
Morrissey(Citează)
10/06/2024 la 8:27 AM
Vezi să nu scăpăm de ei. Firea se duce s-o frece europarlamentar, concediu plătit de la buget pe patru ani, după care se va întoarce cu tupeu proaspăt. Nu neapărat cu șanse, dar cu tupeu. Burduja își găsește el o sinecură, ceva, nu lasă partidul din brațe asemenea valori.
Iar Cioloș își savurează rezultatele excesului de orgoliu. Parțial valabil și în cazul USR, care a obținut un rezultat slab considerând cele câteva procente venite de la votanții PMP.
Singura parte bună la final de scrutin ar fi că, aparent, nu sunt chiar atât de mulți idioți care să voteze AUR+SOS, pe cât s-ar fi așteptat marionetele moscovite. Mult prea mulți, totuși.
Peredhil(Citează)
10/06/2024 la 8:05 AM
Burduja ramane cel mai penibil candidat la capitala. Cum sa vii ma la vot cu motocicleta? Copil de bani gata.
Andrei(Citează)
10/06/2024 la 3:32 PM
Fix asta e motivul pentru care e penibil…
Nu ca e un fiu de securist, teleportat direct pe functie de conducere in PNL dintr-un partidulet de buzunar, dupa ce a incercat penibil sa acapereze protestele anti Dragnea (apropo, atunci aa vrut sa isi atraga publicul profitand de moartea fiicei sale printr-un articol scris la comanda de o lepra – PAH)
nashu_mare(Citează)
10/06/2024 la 9:00 AM
Probabil cei din staff i-au spus că ar da bine, ar fi cool papagalul.
Niște jenibili toți.
Andrei(Citează)
10/06/2024 la 10:41 AM
Nu avem încă rezultate finale. Acele sondaje nu prea sunt de încredere. Aș aștepta măcar rezultatele parțiale comunicate de BEC înainte de a comenta.
Mihai(Citează)
10/06/2024 la 3:21 PM
La 2, nu este supriza atat de mare. AUR si piedonii nu au avut candidat. A avut insa REPER, care s-au dovedit ca nu sunt chiar atat de inutili.
nashu_mare(Citează)
10/06/2024 la 7:43 PM
“A avut insa REPER, care s-au dovedit ca nu sunt chiar atat de inutili.”
Bine spus.
silicon_v(Citează)
10/06/2024 la 4:27 PM
La 2, oamenii au votat intoarcerea la mizerie – iar din seria – ontanu si altii de trista amintire. Erau multi lenesi si nesimtiti suparati ca Mihaiu eliberase trotuarele de cazanele lor…acum vom face iar slalom pe troutare printre masini. E greu sa scoti romanu din mizerie…
sxylar(Citează)
10/06/2024 la 4:45 PM
Poți scoate unii români din mizerie, dar e infinit mai greu să scoți mizeria din acei români.
Eu… gen(Citează)
10/06/2024 la 7:49 PM
La final, au avut doar utilitatea de a deturna din voturile către USR în sectoarele 1 și 2. Spre bucuria USL.
Peredhil(Citează)
10/06/2024 la 10:22 PM
Au deturnat voturi dinspre primari. Dacă ar fi deturnat voturi dinspre usr, nu ar fi comentat nimeni. Ar fi fost interesul lor legitim și realist. Așa, au lucrat pentru alții și împotriva intereselor autodeclarate.
Dar, de altfel, așa au făcut și atunci când erau în același partid. Bănuiala mea e ca majoritatea sunt imaturi și nu știu mai bine. Alții, cum e Cioloș, sunt în afara acestei bănuieli. E deja la a ț-șpea manevră atât de inspirată.
nashu_mare(Citează)
10/06/2024 la 7:58 PM
Cat timp 150.000 de oameni o voteaza pe Firea care a bagat primaria in faliment, care a capusat bugetul cu firme facute de ea in detrimentul oricarei concurente, nu stiu ce mai poti spune.
Cat timp aceeasi primari de sector care au facut puzurile alea de aglomereaza totul prin blocuri printre blocuri fara pic de infrastructura adecvata ies din nou lejer, nici nu te mai intrebi de ce iti trebuie 3 aplicatii de platit parcarea in acelasi oras, fiecare cu locurile ei de parcare.
Cand Sosoaca e trimisa in parlamentul UE cu niste voturi din diaspora nici nu stii daca sa razi sau sa iti plangi de mila.
E iluzoriu sa va bucurati ca a iesit Nicu Dan in Bucuresti cu 40% cand in toata tara a rupt tot PSD si PNL, voi realizati ca au avut scorurile cele mai mari pt o alianta dupa FSN in anii ’90?
cris(Citează)
12/06/2024 la 7:14 AM
Cam apare peste tot afirmatia ca Burduja este un pui de securist si daca crezi ca mintea pentru primarie, sa vezi cum minte pentru PNRR ;)
De fapt nu doar el, cam toate ministerele mint de ingheata apele cand e vorba de PNRR.
Romanul e umil si voteaza cu puterea (Nicusor Dan), meschin si voteaza impotriva celor pe care ii uraste cand sunt loviti din toate partile (Firea), prost si voteaza cu ciocoii noi (Piedone junior).
Gaelex(Citează)