►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Care este topul retailerilor din România după cifră de afaceri
Cum voi vota la alegerile din 9 iunie și de ce ar fi bine să votați și voi »
5 Jun 2024 ·
GÂNDURI ·
Citeam ceva despre Euro 2024, care începe pe 14 iunie și pentru care plănuiesc uzualul Predictor și alte treburi. Mi-am adus aminte de Euro 2020, cel desfășurat în 2021 de fapt.
Mi-am adus aminte că, într-unul dintre primele meciuri ale campionatului, un jucător de fotbal s-a prăbușit pe teren în timpul meciului, iar aproape imediat a devenit evident că este o problemă foarte serioasă. A fost un moment groaznic în care zeci de milioane de oameni s-au uitat la televizor așteptând să vadă ce se întâmplă.
Așa că mi-am dat seama că nu știam, de fapt, cum s-a terminat totul. Adică jucătorul respectiv, Christian Eriksen de la danezi, a făcut stop cardiac și a fost dus la spital în timpul manevrelor de resuscitare, iar după câteva zile știam că trăiește.
Am căutat acum pe net ce s-a întâmplat după aceea. Meciul a avut loc pe 12 iunie 2021. Pe 16 iunie, medicii au anunțat că trebuie să-i implanteze un fel de pace maker sau defibrilator intern, necesar pentru a evita probleme similare în viitor. Pe 18 iunie, a trecut prin această operație și a fost eliberat din spital și s-a dus acasă pentru recuperare.
Eriksen era jucător al lui Inter Milan în acea vreme, dar contractul a fost întrerupt. Regulamentul din Italia interzice jucătorilor cu pace maker să joace.
Ce m-a uimit însă este că Eriksen s-a întors în fotbal. Na, e treaba medicilor și a testelor să decidă asta și probabil au fost toate bune, dar pur și simplu nu credeam că este posibil să mai joci la nivel înalt după astfel de probleme. Eriksen a revenit pe teren pentru Danemarca în martie 2022 și a jucat în toate meciurile de la Campionatul Mondial din 2022. Danemarca încă nu a anunțat lotul pentru Euro 2024, dar poate va fi pe teren.
În fotbalul de cluburi, la început de 2022 a semnat cu Brentford din Marea Britanie, iar în iulie 2022 a trecut la Manchester United, unde joacă și în prezent. Probabil este cel mai de succes exemplu de revenire după o problemă atât de severă. Sunt o mulțime de jucători care au murit pe teren sau care, deși resuscitați, nu au mai jucat niciodată sau au rămas chiar cu sechele puternice.
« Care este topul retailerilor din România după cifră de afaceri
Cum voi vota la alegerile din 9 iunie și de ce ar fi bine să votați și voi »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
05/06/2024 la 7:17 PM
O să îți spun ceva greu de crezut. După operație și după tratament s-ar putea să fie mult mai sănătos decât mulți dintre noi. De fapt, sunt sigur.
Adi(Citează)
05/06/2024 la 8:09 PM
Poate că da, poate că nu. Nu știm ce a avut exact.
Dar în literatura medicală este cunoscut și documentat faptul că anumite sporturi (inclusiv fotbal), practicate la nivel de performanță, sunt factor de risc pentru apariția anumitor patologii cardiace.
Faptul că e sportiv nu-l face supra-om, dimpotrivă, pentru că e totuși om, forțarea unui anumit organ, în cazul ăsta inima, poate îmbolnăvi acel organ.
Eu… gen(Citează)
06/06/2024 la 12:58 AM
Eu am stimulator cardiac din 2015(de la 33 Ani). Își face treaba de nici nu zici că este acolo, atenția fiind pe trecerea prin porțile cu câmp magnetic de la aeroport. Modelele din ziua de azi, poate chiar cel implantat lui are dublu rol: partea de pace(reglează un anumit puls) și o funcție de avarie când poate intră în stop cardiac și atunci are funcție de defribilator.
Floare(Citează)
06/06/2024 la 9:01 AM
Nu mai organizezi o liga de UEFA predictor pentru Euro 2024?
yashipuku(Citează)
06/06/2024 la 9:34 AM
Eriksen a dat golul de 2-1 in DAN-SUE de aseara. Este de subliniat nu ca inca are viata sportiva ci ca joaca la nivel inalt, in campionatul englez si in echipa nationala.
Cristi(Citează)
06/06/2024 la 12:16 PM
Nu cred ca sunt o mulțime de jucători care au murit pe teren. Au fost caz, parca unul si la noi, dar nu se aduna de “o mulțime”.
Gaelex(Citează)
06/06/2024 la 1:55 PM
Un studiu comandat de FIFA spune că între 2014 și 2018 au fost 617 cazuri de morți subite, majoritar din patologie cardică.
Aș zice că se încadrează bine la “o mulțime”.
Am zis și mai sus, este cunoscută și documentată problema.
Eu… gen(Citează)