Stellar Blade este neașteptat de bun

Stellar Blade este un joc bun. L-am jucat vreo 20 de ore până acum și mai am destul la el, dar abia aștept să-l duc până la capăt pentru că dezvoltatorilor le-a ieșit bine. Stellar Blade este acel gen de joc care te agață cu succes și nu te lasă să te plictisești, ci mereu spui “hai să mai fac și asta” — iar apoi descoperi că între timp s-a făcut ora 2 noaptea.

Povestea este interesantă. Joci cu Eve, un fel de super-soldat trimis în misiune pe Terra de către Colonia unde s-au refugiat supraviețuitorii Pământului. Planeta noastră fusese cucerită și practic distrusă de tot felul de monștri numiți Naytiba, iar misiunea lui Eve este să-l găsească pe cel originar și să-l caftească. Pun mai jos un clip de gameplay cu primele minute, practic faza de tutorial.

Sigur că povestea este mai complexă de atât. Practic imediat ce aterizezi și apoi ajungi în orașul ultimilor supraviețuitori umani de pe Terra afli de posibile conspirații legate de război. Santinelele par să comploteze ceva, diverși oameni dispar fără explicație șamd. Așa că sunt mult de explorat pe partea de poveste, iar jocul înțeleg că are mai multe finaluri, deși m-am ferit până acum cu succes de orice spoiler despre asta.

Dezvoltatorii jocului sunt numiți Shift Up, despre care am înțeles că sunt coreeni și la doar al doilea lor joc. Cu toate acestea, le-au ieșit excelent câteva aspecte în Stellar Blade. Sistemul de luptă este foarte bun, de exemplu. Jocul este un soulslike clasic, ai normal și heavy attack, dodge și parry, diverse combo-uri șamd, dar ce le-a ieșit bine este echilibrul legat de dificultatea luptelor și felul în care îți folosești skillurile.

De exemplu, monștrii își telegrafiază atacurile cu suficient de mult timp înainte ca să poți da un parry sau un dodge fără să fii gamer profesionist, dar nu cu atât de mult timp înainte încât luptele să fie prea ușoare. Challenge-ul este unul constant, monștrii devin mai tari sau mai mulți pe măsură ce tu devii mai bun la a-i omorî, iar skill-urile și combo-urile se completează bine între ele.

(Stellar Blade este exclusiv pe PlayStation 5. Îl găsiți în PS Store sau la eMAG/Altex. Jocul este unul dintre puținele moderne care are demo disponibil gratuit, apropo. Îl găsiți aici.)

Dacă vreți un sfat pentru început, există skill-uri care măresc intervalul de timp în care poți face Perfect Dodge sau Perfect Parry, care permit apoi niște contra-atacuri bune. Investiți din timp în aceste skill-uri și într-unul numit Rush, care îți permite să parcurgi rapid distanța până la un inamic, practic să sari pe el.

Monștrii din joc, acei naytiba, sunt foarte variați și bine desenați. Chiar par scary și… monstruoși. Există și mulți “elite” prin joc, plus că destul de des dai de câte un boss care te solicită mult mai mult.

Din loc în loc prin joc sunt zone unde te poți odihni și recompleta poțiunile de vindecare, dar, după formula clasică, inamicii din zonă reînvie și ei cu această ocazie. Cu toate acestea, să parcurgi din nou o zonă nu este niciodată plictisitor sau repetitiv, în special când începi să dai cu combo-uri sau cu atacuri speciale.

Un alt lucru care le-a ieșit bine în joc este personalizarea personajului. Poate că se simte influența desenelor japoneze și coreene, dar dezvoltatorii, dacă tot au desenat un personaj principal, l-au făcut să arate și bine. Jocul îți permite să-i schimbi hainele lui Eve, iar majoritatea costumele sunt moderne/party/sexy.

Mai mult, poți să-i schimbi coafura, cerceii și inclusiv să-i pui ochelari odată ce ajungi la magazinele din joc cu așa ceva. Nu credeam să zic asta, dar am făcut toate cele de mai sus. Cum bine mi-a spus cândva un alt gamer, dacă tot te uiți 50 de ore la un personaj pe ecran, măcar să arate foarte bine, așa că el alegea mereu personaj feminin, nu masculin. În Stellar Blade arată direct bine.

Iată un alt personaj cu care te întâlnești pe acolo, ca exemplu despre cum producătorii s-au dus în acea direcție de SF/fantasy în care toți sunt îmbrăcați sumar precum în Barbarella:

Jocul începe practic într-un oraș abandonat care este destul de liniar, mai degrabă cu rol de tutorial avansat. Odată ce-l termini și ajungi pentru prima oară în orașul supraviețuitorilor umani (numit, în mod suprinzător, Xion, probabil pentru că dezvoltatorii au fost fani Matrix — un alt oraș chiar se numește Matrix) harta devine mai deschisă. Nu o să spun open-world, dar este cam același sistem din recentul Jedi Survivor, unde poți explora o hartă cam în ce direcție și ordine vrei tu, sunt quest-uri secundare (simpluțe) de luat, mistere de cercetat șamd.

(Erau mari fani statui înainte de dezastru.)

Luptele sunt bine reglate, explorarea cam la fel. Jocul are și mici momente de platforming, care parcă nu sunt la fel de bine tunate, dar nu contează. Sunt prea scurte ca să conteze, vorbim de câteva înlănțuiri de sărituri sau cățărări stil Uncharted, nu ceva mai greu.

Un alt lucru care mi-a plăcut este că sunt destule skill-uri în joc, dar punctele de upgrade se fac rapid și în mod natural. Nu este nevoie de farming, ci vei face destulă experiență pur și simplu urmărind traseul normal al jocului pentru a le avea aproape pe toate. Există și un fel de simulator de training pentru a le exersa și mi-a plăcut că îți afișează pe ecran ce comenzi ai dat și ce rezultat au avut ele. Astfel poți afla rapid că nu ți-a ieșit un counterattack, ci doar un block pentru că jocul a considerat că ai ținut apăsat prea puțin o anumită tastă.

Mai sunt și alte elemente care îmi plac. Micile mesaje pe care le recuperezi de la victime sunt de efect, chiar dacă sunt un mecanism des întâlnit în jocuri. Comploturile, micile informații despre un posibil alt război sau sursa monștrilor naytiba, chiar și întrebarea legată de ce o fi Mother Sphere, faptul că te împrietenești cu vânzătorii de obiecte, toate contribuie la acea senzație despre care vă spuneam că mă face să joc în continuare și să văd ce rezervă următoarea zonă sau următorul quest.

Ceva de reproșat? Nimic semnificativ. Nu-mi place muzica, mi se pare repetitivă, am dat-o mai încet. Apoi, mi se pare că producătorilor le-a fost teamă să-i dea lui Eve personalitate mai puternică. Sau poate că așa este un tip de personaj din cultura lor, genul badass cu o misiune și care nu are timp de emoții. Eve este genul de personaj care îi ajută cu plăcere pe toți, nu vrea nimic în schimb și singura ei dorință este să fie îndrumată spre unde sunt dușmanii pentru că asta este misiunea ei, să omoare naytiba.

I get it, este un super-soldat creat special pentru asta, într-un viitor cu upgrade-uri cibernetice care asigură partea de RPG. În același timp, însă, ar fi fost interesant să aflu părerile ei personale despre ce se mai întâmplă acolo sau despre lumea din care vine. De exemplu, unii supraviețuitori din Xion văd Colonia ca un refugiu al celor bogați, care au fugit acolo și au scăpat astfel de distrugerea planetei. Alții o văd pe Eve ca pe un înger venind din cer să-i ajute, mulți chiar îi spun Angel în oraș. Producătorii au gândit, deci, o societate mai complexă. Pe Eve, însă, ca personaj în mijlocul acestei situații, nu o vezi aproape niciodată reacționând la această societate din jurul ei. Este mereu la modul “am o misiune de îndeplinit, where my enemies at?”

Cum spuneam, bănuiala mea este că aici este influența culturii pop coreene și poate japoneze, genul de personaj blazat care lasă doar sabia să vorbească.

Practic, ca să rezum, îmi place mult Stellar Blade, îl joc cu plăcere și entuziasm. Tocmai asta mă face să-mi doresc ca dezvoltatorii să fi dus totul și mai departe, să fi mers într-un punct precum unele Final Fantasy de demult în care personajele principale au și momente de introspecție sau interacționează cu stângăcie între ele sau evoluează ca oameni, ceea ce le-a făcut memorabile în istoria gamingului.

Chiar și fără acestea, însă, Stellar Blade cred că va plăcea chiar și celor care nu joacă uzual acest stil de jocuri de acțiune. Mi se pare un punct bun de intrare chiar și pentru cei neobișnuiți cu dodge/parry și restul mecanicii unui soulslike tocmai pentru că nu are dificultatea lui Elden Ring și vine și cu o poveste interesantă.