►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am fost recent în stațiunea Mamaia. Și în Constanța, dar articolul acesta este despre Mamaia. În Constanța am vreo două localuri să vă recomand, de fapt.
Mamaia, în schimb, mi s-a părut într-o paragină din care va fi foarte greu să iasă pentru că este adâncă și răspândită. Mai mult, Mamaia s-a umplut de blocuri de apartamente oriunde a putut fi construit unul. Mi s-a părut, ochiometric așa, că 70% dintre clădiri sunt încă neterminate, în diverse stadii de șantier. Asta va fi o problemă pentru viitor.
Per total, mi s-a părut că stațiunea nu mai poate oferi un concediu plăcut. Sunt mai multe elemente frustrante decât relaxante. Nu văd nici o soluție ușoară de ieșit din această situație, din păcate. Bani de renovare să zicem că s-ar putea găsi, dar toate acele blocuri construite oriunde a fost loc, fără spații comerciale suficiente care să suporte mulțimea suplimentară de turiști (în cazul în care ar fi unii) nu este ceva ce poate fi reparat.
Zona hotelului Perla, de exemplu, pe unde începe stațiunea Mamaia, arată rău. Hotelul în sine pare abandonat, iar pe latura dinspre mare lipseau câteva ferestre de la un etaj. Nu este un aspect îmbucurător pentru intrarea în stațiune.
Există un tronson de promenadă bine pavat, dar atât. Magazinele de la Teatrul de Vară par neschimbate, în sensul ca treptele sunt sparte, crește iarbă dintre dalele de piatră, iar tavanul este… cum îl vedeți în poza de mai jos. Nici nu știu cum să-l descriu.
BTW, în fotografiile din articol ar trebui să vă uitați cu atenție. Detaliile fine sunt importante, dalele sparte, tencuiala căzută, geamurile sparte etc. Sunt multe în continuare.
Urma apoi o clădire mare pe care a scris cândva Autoservire, dar o parte din semn era căzut. Plaja din acea zonă avea un bar închis și un paznic care păzea niște scaune de plastic. În mod paradoxal, deși era singur acolo, asculta muzică la maxim, probabil în ton cu moda din sezon.
În continuare, pe promenada care începe de acolo și continuă prin toată zona veche a stațiunii Mamaia, era acest bloc nefinalizat.
Lângă el, alt bloc în lucru, iar vizavi un local cu aspect învechit.
La o terasă din zonă, au făcut un meniu frumos pe o firmă de plastic și apoi au șters jumătate din el:
Zona aceasta era printre singurele care arătau decent.
Vechiul hotel Doina arată rău, tencuiala este căzută. Vizavi este o alta zonă cu gardul tocit, un delfin de metal plin de gunoaie de plastic (acesta este scopul lui, dar acum este abandonat acolo), paleți aruncați pe plajă.
La un moment dat s-a turnat un bloc de beton și s-a înfipt în el un fel de arc metalic cu rol de suport de biciclete. Acum este ruginit. Chiar și neruginit arăta atât de improvizat și neelegant de zici că-i mai degrabă o baricadă anti-tanc.
Bineînțeles că scuarul de pe drum a devenit parcare.
Discoteca aceasta a fost cândva printre primele din Mamaia. Se uita lumea la ea ca la urs pentru că avea neoane colorate și lămpi UV când bubuia muzica de acolo în primii ani după deschidere. Acum arată ca o clădire abandonată din PUBG.
Zona cazinoului din Mamaia arată și ea rău. Iarba iese din pavajul distrus. Magazinele de acolo erau coșcovite. Pe clădire erau și geamuri sparte și burlane ruginite.
În zona centrală de acolo nu mai erau palmieri ca pe vremea lui Mazăre, dar nici arteziene din acelea care țâșnesc din pavaj și bucură copiii. Era o scenă acolo, iar în spatele ei se înălță “pitoresc” un bloc care pare abandonat de ceva vreme.
Mai la stânga un alt bloc stă abandonat. Buruieni până la genunchi, semne distruse, noi baricade anti-tanc, graffiti, gunoaie.
În Satul de Vacanță, unde totul părea închis în afară de o terasă, câțiva oameni au vopsit timp de câteva ore frunzele unui palmier pentru că nu erau suficient de verzi, apoi le-au lipit într-un palmier artificial. Mi s-a părut un sfârșit ironic al plimbării. La fel ca în vorba cu baba se piaptănă, în mijlocul paraginii de acolo o problemă era ca frunzele unui palmier artificial nu erau suficient de verzi.
Bine, plimbarea nu s-a terminat aici. În altă zi am mers la Zensushi Eleven, care este la etajul 11 într-un bloc la capătul opus al stațiunii Mamaia, aproape de rafinărie. Vreo 7 kilometri, spunea harta. Am luat un Bolt până acolo și drumul a fost interminabil. Am trecut de zona veche a stațiunii, apoi de Iaki, apoi de capătul vechi al stațiunii, apoi de blocuri noi, de câmp, de alte blocuri noi și în final am intrat din nou pe lângă plajă și am ajuns unde trebuie.
Situația nu arată mai bine nici pe aici. Blocul în care funcționează Zensushi (mâncarea a fost excelentă ca de obicei, apropo, și vezi plaja de sus) este în formă de U și în centrul său este o piscină pe care nu pare că a curățat-o nimeni de ceva vreme, nici golit-o.
S-au construit sau se construiesc pe acolo blocuri mari și frumoase. Cum spuneam, 70% par încă în construcție. Majoritatea au arhitectură interesantă, multă sticlă, balcoane mari.
Sunt însă și foarte înghesuite. Te uiți la vecin în casă fără probleme, probabil îi poți opera televizorul folosind telecomanda da. Spațiul dintre aceste blocuri este complet neîngrijit, sunt bălării înalte cât mine.
Dacă intri pe plajă, care este lată și din loc în loc se vede intenția de a face baruri, peisajul pare unul foarte urbanizat, cu bloc după bloc. Nordis, de exemplu, a construit 6 blocuri foarte mari, așezate 3 cu 3 pe două rânduri.
La un moment dat începe o zonă care nu mai are un drum și pe lângă plajă, ci blocurile încep la șosea, pe Bulevardul Mamaia, și se termină la nisip. Printre ele, străzi nefinalizate și buruieni. Aproape totul este șantier.
Sunt acolo zeci de mii de apartamente la vânzare sau care vor fi în curând puse la vânzare. Cine le va cumpăra pe toate? Nu știu.
Printre ele, însă, nu sunt suficiente spații comerciale care să susțină tot acest spațiu locativ. Erau vreo 3-4 restaurante în zonă. Puține magazine. Dacă ar fi plin acolo, nu știu cum s-ar putea susține toată zona. Te duci acolo pentru concediu și relaxare, ai nevoie de astfel de servicii, nu doar de un spațiu de cazare.
Acum, veți spune că acele apartamente sunt pentru cumpărat ca investiție și închiriat cu weekendul la mare. OK, dar tot zeci de mii sunt acolo, iar în jurul lor tot paragină și buruieni sunt, iar pentru toate sunt disponibile vreo 5-6 restaurante în total. Cum este asta o dezvoltare durabilă, bine planificată, a stațiunii?
Mă întreb și ce se va întâmpla pe termen lung. Sezonul estival ține vreo 3 luni. Dacă în restul anului zeci de mii de apartamente stau goale, cum se vor degrada ele? Parcă văd că toată această arhitectură frumoasă acum va arăta mult mai rău peste 10-15 ani.
O altă întrebare bună este cine va cumpăra toate acestea apartamente. Sunt zeci de mii lângă plajă. Multe altele pe partea cealaltă a șoselei, spre lac. Pe partea cealaltă a lacului, în zona Tomis Plus – Palazu Mare, s-au construit zeci de blocuri noi și destul de înghesuite. Constanța pare a avea mai multe apartamente disponibile decât va fi nevoie pentru foarte mulți ani.
Știu pe cineva care și-a cumpărat unul acolo cu câțiva ani în urmă. Este la vânzare de câteva luni și nu-l vrea nimeni. O inundație doar l-a costat o mulțime de bani. În curând va fi probabil o poveste foarte des auzită despre Constanța și Mamaia.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
46 comentarii
13/05/2024 la 7:13 AM
Dezolant. Blocurile astea vor deveni ghetouri, afaceri falimentare. Romanii se duc in Grecia, Bulgaria, Turcia, Spania. Litoralul romanesc este o gluma proasta la suprapret. Anul trecut am zis sa-i mai dau o sansa, never again. Au macelarit toata zona cu constructii fara cap si fara coada.
Deea(Citează)
13/05/2024 la 7:28 AM
Parțial adevărat! Doar românii din bulele voastre merg în Grecia, Spania, Turcia. Sunt destui care se cazează la acei omuleți care flutură cheia pe marginea drumului. Marea majoritate a-au împrietenit și își păstrează loc de la un an la altul. Dacă te plimbi pe falezele din stațiunile românești, și analizezi oamenii o să îți dai seama ca nu sunt genul care să se cazeze cu 1000lei pe noapte…
Dan(Citează)
13/05/2024 la 7:54 AM
An, după an, după an. Și au cooperat fericiți în relația proprietar-chiriaș sezonier până la adânci bătrâneți. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus și eu asta.
Bine, faptul că poți să ieși mai ieftin cu Grecia/ Turcia, uneori chiar și cu Italia decât cu litoralul autohton sunt, probabil, impresii greșite din bulă. Ce să ceri unor oameni cu suflet gol, lipsit de flacăra iubirii necondiționate de patrie.
Peredhil(Citează)
13/05/2024 la 8:37 AM
Parcări au prin zonă?
Mihai(Citează)
13/05/2024 la 9:26 AM
“ poți să ieși mai ieftin cu Grecia/ Turcia, uneori chiar și cu Italia decât cu litoralul autohton “
Depinde la ce te raportezi…daca compari standarde asemănătoare, cu siguranta ieși mai ieftin în străinătate. Dar sunt destui care încă nu își permit standardele alea(mă refer la ăia care încă nu au urcat într-un avion), si pt ăștia litoralul romanesc rămâne singura variantă de a se scalda într-o mare.
Dan(Citează)
13/05/2024 la 10:06 AM
Pentru un weekend pe litoral, nu ai cum sa iesi mai ieftin in Grecia, Spania, Turcia, oricat ai incerca. De multe ori nici macar pentru o saptamana la mare nu prea poti sa iesi mai ieftin in tarile de care spuneti voi.
Andrei G(Citează)
13/05/2024 la 10:14 AM
Posibil. Insa serviciile sunt net superioare. Cazarea, mancarea, plajele. Ultima oara am dat 40 lei pe un sigur bol de ciorba de peste, ce zici de asta? Cam cati romani continua sa-si fure singuri caciula, an de an, ca sa mearga pe litoralul romanesc?
Deea(Citează)
13/05/2024 la 11:13 AM
În primul rând, în România a fost tot timpul scump la mare (prețul normal, fără subvenții sau alte aranjamente), întrebați-vă părinții ăștia mai tineri. Nu zic că nu aveți dreptul să vă plângeți an de an, dar nu e de ieri treaba asta și n-o să fie mai ieftin doar pentru că vă plângeți voi.
În al doilea rând, nu trebuie comparate condițiile de la noi cu all inclusive din Grecia, Egipt sau Turcia. Acolo turismul se bazează pe volum și e încurajat de stat, de asta e mai ieftin. Zicea cineva de condiții asemănătoare, sunt curios în ce cluburi merg românii în Grecia, Turcia sau Egipt – știu că nu toată lumea caută asta, dar viața de noapte a fost tot timpul un plus pentru turismul de la noi.
Comparațiile cu vestul ar trebui făcute mai atent, că multă lume își face impresii greșite și urlă apoi pe internet. În Italia, de exemplu, numai taxa coperto la restaurant e cât ciorba lui Deea. Așa cum unii nu înțeleg că prețurile în București sunt altele nu pentru că e orașul fain și plin de parcuri, ci pentru că e capitală, degeaba compari cu nu știu ce orășel din Germania.
dam167(Citează)
13/05/2024 la 12:27 PM
Asa e, familiile cu copii mici abia asteapta clubareala, manelareala si ghertoiala, sa le bubuie muzica in creier. Pentru asta exista litoralul romanesc. Romanii se duc in BG, Grecia, Turcia pentru liniste, mancare buna, servicii decente, plaja fara gunoaie si manele urland in boxe. Dar ceilalti romani, aia de care mentionezi tu, scot voiosi banul din buzunar sa se dea cu capul de boxele din cluburile din Mamaia. Avem si noi cu ce ne mandri.
Deea(Citează)
13/05/2024 la 12:31 PM
@Deea, poate ca serviciile sunt net superioare, dar asta nu prea conteaza in conditiile in care multe persoane nu isi permit costurile pentru deplasarea intr-o alta tara.
Sa facem calculul la 4 zile (3 nopti) pe litoralul romanesc in sezon… de Joi pana Duminica:
– transport: daca pleci din Bucuresti, in jur de 280 de lei benzina si taxa de pod;
– cazarea: in jur de 400 de lei pe noapte, adica 1200 de lei;
– sezlonguri: in jur de 70 lei/zi doua sezlonguri, adica 280 lei.
Total, fara mancare: 1760 lei
Cat spui ca te costa transportul pentru doua persoane pana in Spania (sau chiar Grecia) pentru doua persoane in perioada Iunie-August?
Andrei G(Citează)
13/05/2024 la 12:56 PM
@Deea: mai există pe lumea asta și altceva decât familii cu copii mici. Și nu, nu vin doar români, vin și străini pentru că în ciuda aroganței clasei superioare din România viața de noapte era ok la noi, și la alte prețuri față de Santorini sau Mykonos. N-am mai fost demult în Mamaia, dar erau localuri la care faci tu referire și altele, la un alt nivel, ținea doar de buget.
În Grecia n-am fost, dar să avem pardon, nu mergi în Turcia pentru mâncare bună. Multă poate, dar nimic ieșit din comun. Sau na, peste tot există lux (premium cum se zice acum), dar în condițiile alea mănânci bine oriunde.
@Andrei G: eu aș face calculul pentru 7 zile, all inclusive, că acolo bat toți apropuri că ar fi mai ieftin și evident o afacere mai bună. Probabil că în Turcia sau Egipt cu 1000-1400 euro stă bine o familie cu un copil mic, iar mâncarea și băutura e în abundență. În plin sezon la noi nu cred că atingi aceleași condiții la banii ăștia, dar nu stai doar într-un resort. Exceptând all inclusive, toată lumea din jur îmi spune că Grecia și Croația s-au scumpit mult. Ai dreptate în schimb cu ideea de a merge pur și simplu la mare, la a ajunge la plajă – pentru mulți e încă mult mai rentabil să meargă la noi.
dam167(Citează)
13/05/2024 la 1:03 PM
@dam167, da, daca mergi 7 zile all inclusive este altceva.
Doar ca pe litoralul romanesc nu mai merge aproape nimeni de multa vreme in vacante de 7 nopti si s-a transformat in zona de vacante de weekend.
Asadar comparatie este oarecum gresita, nu toata lumea vrea sau isi permite sa stea 7 nopti/8 zile la mare.
Andrei G(Citează)
13/05/2024 la 7:22 AM
Îmi vine greu să cred ca cineva a construit atât de mult fără să aibă planuri de a și vinde. Nu cred ca își mai permite cineva să blocheze bani în beton în 2024. În Constanța e plin de ucrainieni, mai ales navigatori cu familiile lor din zona Odesa. În mare parte ei sunt care au crescut cererea în zona. La cum văd ca să se vorbește ucrainiană în Constanța cred ca raportul populației se apropie de 50/50.
Dan(Citează)
13/05/2024 la 7:30 AM
Ce dezolant arata Mamaia. Trist.
Ionut(Citează)
13/05/2024 la 7:46 AM
Sigur că da. Zi 60/40 ucraineni, că dă mai bine, și nu pui din buzunar. Ai naibii venetici, de s-au aciuit pe aici nepoftiți, că acum au pretexte să ceară autonomie și unire cu patria mumă.
A, stai, că de fapt așa fac rușii.
Peredhil(Citează)
13/05/2024 la 8:13 AM
Eu nu cred ca turistul de Mamaia e prea interesat de aspecte gen cladiri in paragina sau neterminate, trotuare sparte, gunoi etc. Astea sunt de treizeci de ani si au devenit parte din farmecul zonei. Iar lume care sa se duca va fi in continuare, mai ales de cand au explodat biletele de avion si preturile la tavernele grecesti.
Andrei(Citează)
13/05/2024 la 8:20 AM
Bai, nu apreciam ca reale fazele leftiste cu “lacomia umana a distrus X”.
Dar acum vad cu ochii mei ca lacomia umana a distrus Mamaia.
Daca ari fi lasat niste spatiu liber, niste spatiu verde, niste spatiu sa-ti mai tragi sufletul, blocurile alea ar fi mers. Dar nu.
Hapsanii au tras beton peste tot, pana a devenit cosmar.
mac gregor(Citează)
13/05/2024 la 10:11 AM
Era candva o satiune frumoasa, aerisita. Dar au construit blocuri (ca multe nu sunt hoteluri) pe toate spatiile verzi si spatiile de promenada dintre vechile hotelori. Apoi toti comerciantii au crescut preturile in fiecare an, singura justificare fiind ca ei trebuie ca in trei luni de sezon sa castige suficient incat sa traiasca pe picior mare un an de zile, pana incepe noul sezon.
Unele plaje erau atat de inghesuite, incat dadeau 200 de lei pe 2 sezloange pe care nu puteai sa le misti dupa soare, pentru ca erau aproape lipite de cele ale “vecinului”.
Andrei G(Citează)
13/05/2024 la 1:30 PM
Mda, nicio deosebire fata de alte centre urbane de interes imobiliar crescut.
Ghetto-izarea Romaniei cu beton, inox, sticla si acoperisuri de tabla colorata. Nicio legatura cu nevoile oamenilor pentru un ambient sanatos, confortabil sau placut. Calitatea vietii in aceste ghettouri nu exista.
Mi se pare ca spre deosebire de oriunde in lume la noi platesti mai mult pentru o calitate a locuirii mai proasta, paradoxal!
Demolata din temelii, arsa/dezinfectata si apoi reconstruita de la zero este singurul tratament care poate readuce astfel de zone in circuitul habitatului uman.
Comparatiile cu sejurul afara par facute de oameni pe a caror lista de “must see” in viata asta se afla probabil Gaestiul. Sau Mizilul.
Conceptul de “value for money” (calitate/experienta vs pret) scoate litoralul romanesc din orice comparatie de bun simt si-l arunca in derizoriu absolut.
Am stat pe litoralul romanesc ultima oara acum vreo 13 ani la Navodari la complexul Marina Regia. Mers din cauza de copil mic pt care cazarea aia era excelenta desi nu ieftina. Cazare buna, plaja larga si pustie perfecta, faptul ca daca vroiai o masa civilizata altfel decat ‘regular fare’ de hotel trebuia sa te urci in masina si sa mergi pana la naiba-n praznic not ok. Avantajul era ca era la limita pustietatii, era liniste si natura inca nemacelarita in jur desi incepeau sa apara semne. Nu mai stiu cum e acum. Am trecut in graba cu treaba prin zona de vreo 2 ori de atunci, mi s-a parut un fel de cancer citadin cu multiple metastaze (gen prelungirea ghencea), am facut in asa fel incat sa nu trebuiasca sa opresc nici de nevoie pe-acolo si i-am dat gaz sa ma departez cat mai rapid de butaforia aia sinistra.
Romania avea sansa sa aiba un litoral daca nu frumos (ca natura nu permite, aia e) macar interesant, primitor si reconfortant. Oamenii au distrus complet aceasta sansa.
Tom(Citează)
13/05/2024 la 2:39 PM
Daca discutam de sejururi de 3-4 zile in timpul verii, putem spune ca reuseste si litoralul romanesc sa se “lupte” cu ofertele din strainatate din punct de vedere al “value for money”. Si asta doar pentru ca transportul este mult mai ieftin in tara decat daca esti nevoit sa zbori cu avionul la cateva sute/mii de kilometri.
Andrei G(Citează)
13/05/2024 la 9:00 AM
Ma duc cam anual in mamaia. Doar primavara si toamna tarziu cand e liniste. Si preturi mai normale. Acu fui o noapte intre 1 si 2 mai. Pe 1 mai la ora 9 eram deja pe faleza cu bicla. Liniste. Mai spre pranz s-a mai aglomerat putin. Nimic de speriat. Am servit un pranz la restaurant zenith. 250 lei scurt. O mana de paste intr-o farfurie cat roata de tractor, o salata si un piept de pui cu orez+ 2 beri mici si o apică. Eftin ca braga. Apoi m-am dus in mega sa-mi iau niste senvișuri ca inca mi-era foame. Spre seara am luat drumu spre nord. Acolo era ceva adunatura cu mancare, niste rulote cu toate alea. Preturi de saint tropez. Lume pestrita. Surprinzator multi copii mici, desi bubuia muzica de-o simteai in piept. Apoi am zis sa dau un ochi in zona frateli nuba sa admir menajeria. O aglomeratie si-o cocalareala cum doar acolo vezi. Masini de sute de mii de euro inghsuite una langa alta, pitipoance trase la indigo, cocleți rupti in gura deja de la ora 18. Vis. Zona plina de baltoace ca plouase, navigau cocletii printre ele ca pierre vailant printre stanci.
Multi militieni si jandarmi, ca vorba aia, drogălăi la greu. Pe 2 mai am dat iar o tura cu biclele spre navodari, unde fata de toamna trecuta au mai rasarit niste blocuri. Daca ar fi blocuri pe ambele parti ale falezei, te-ai simti ca-ntr-un defileu. Magazine putine, cu preturi imense.
In mamaia aceleasi blocuri care se inmultesc peste noapte. Unde e oleaca de spatiu, zbang un bloc. In timp ce unele rasar de p-o zi pe alta, alte cladiri sint lasate in paragina. Cel mai trist este ca pălățelul regal (vila regala din mamaia) este vai steaua ei. Acolo daca se amenaja, se puteau face bani frumosi ca lumea ar vizita. Ca la balcic la castel. Doar ca la noi mai are oleaca si cade cosmelia aia. Poate aia se si vrea, ca in curtea aia ar incapea cateva blocuri. In mamaia inca se amenajeaza chestii ca inca n-a inceput sezonul, d-aia multe par parasite. Dar pana la 1 iunie se mai rezolva. Dau o spoiala rapida si rezolva. Revin la navodari, la sutele de blocuri, n-as lua apartament acolo nici platit. Sint probleme cu canalizarea, probleme cu organizarea (asociatia de proprietari). Multi au luat ca sa faca biznis, doar ca nu prea se ocupa nimeni de cladiri. Constructoru vinde si apoi nu-l mai intereseaza. Si te trezesti proprietar si n-ai cu cine sa vb. Acu noroc cu ucrainienii care colcaie p-acolo. Dupa ce-or pleca si astia nu stiu cum o sa decurga treaba.
Per total zona mamaia-navodari a devenit nefrecventabila in sezon. O cocalareala si o menajerie totala, pe foarte multi bani. Plus plaja marita care este o mizerie dpdv turistic. O fi fost buna marirea aia ptr ca se eroda, ca se tocea, ca pana mea. Dar strict turistic e jale. S-a dus pe suflet plaja aia misto cu nisipu fin ca faina. Acu toata plaja e ca un drum forestier.
Eu aleg mamaia ptr ca habitez in titan si-n 10 min sint pe autobahn si-n alte 2 ore max pe faleza. Dar o sa ma reorientez catre celelalte statiuni, chiar daca se lungeste timpul petrecut in masina. N-am mai fost demult prin zona jupiter, venus, neptun. Am auzit chestii de bine, merita verificat.
Iar ptr sezon, niciodata litoralul romanesc.
Blackskull(Citează)
13/05/2024 la 9:34 AM
“N-am mai fost demult prin zona jupiter, venus, neptun. Am auzit chestii de bine, merita verificat.” Incearca, e clar mai bine.
“Iar ptr sezon, niciodata litoralul romanesc.” De acord. Din pacate, raportul calitate/pret e sub nivelul marii.
silicon_v(Citează)
13/05/2024 la 9:14 AM
ai scris Militari Residence gresit
cosmin(Citează)
13/05/2024 la 10:41 AM
Da, e un dezastru ce s-a intamplat Mamaia cu constructiile, fiecare bucatica de pe malul lacului betonata, inclusiv unde sunt pasarele. Acolo unde e Nordis si Eurovial Sea On e un cosmar de betoane. In zona cluburilor / plaja H2O, One United a tras 2 blocuri luxoase si langa ele s-a ridicat un turn de 15 etaje. Zona de distractie din Mamaia Nord nu cred ca va rezista. Iar ce exista inainte e intr-o paragina dezolanta. Terenuri retrocedate de pe vremea lui Mazare unde s-a construit intr-o dusmanie totala.
butcher(Citează)
13/05/2024 la 10:55 AM
‘BTW, în fotografiile din articol ar trebui să vă uitați cu atenție. Detaliile fine sunt importante, dalele sparte, tencuiala căzută, geamurile sparte etc. Sunt multe în continuare.’ – cred ca noi deja ne-am obisnuit pina inamaduva ADNului cu aceste imagini si le consideram ca fiind normale. Pe la final dse ani 90, cand am mers si eu prima data la Jermania, dupa ce m-am intors, m-a intrebat un prieten (care el avea bunica acolo si fusese acolo mai des decat am fost eu) – ce ai vazut acolo si te-a surprins? I-am spus ca nimic, mi s-a parut totul natural si normal. I-am spus ca la noi ma surprind chestiile – gropile de pe drum cand platim bani sa avem drumuri, ca nu se dau amenzi desi avem legi care cer asta etc. El mi- spus ca acolo e Germania, aici e Romania. Asadar cred ca noi traim cu o anumita relaxare ca aici asa e nromal, deci ar fi ok si daca e un tavan cazut unde, nu doar cu vopsea scorojita, cred ca am merge cu atentie pe linga acesta si l-am ignora. Avem ca un filtru care ne mai estompeaza din mizeriile vazute si ne lasa sa traim. Si ne adorm simtul civic, nu ne rezvratim, mergem la vot etc etc.
Cata Lin(Citează)
13/05/2024 la 11:27 AM
Foarte matur și simplu răspunsul prietenului tău. Într-un sat ai să remarci tot timpul casa unei familii cu rădăcini germane, ăia au găsit tot timpul timp și bani să aibă gospodăria pusă la punct, noi românii nu am pus accentul pe asta niciodată. Și da, așa e normal aici sau mă rog, nu există motivație pentru a face mai mult. Dacă toată lumea ar simți că gropile din asfalt sunt problema, alea ar fi primele care s-ar rezolva, doar că merge și așa – și asta n-o spune administrația locală sau politicienii, o spun toți oamenii care locuiesc acolo. Dacă cetățenii ar vrea cu adevărat să astupe gropile, ar face-o.
Să ne răzvrătim ca să ce? să facă cineva treaba? gen, altcineva? Ce nu înțelege multă lume e că dacă mergi pe firul problemelor, în cazul ăsta gropile, nu e Popescu de vină, ci sunt atât de mulți Popescu pe acel fir încât ajungi la concluzia că e o problemă colectivă. Și nu, noi n-o să ajungem niciodată ca Germania pentru că nu ne dorim să fim ca ei.
dam167(Citează)
13/05/2024 la 10:59 AM
Problema statiunii Mamaia a fost ca nimeni nu a avut un plan coerent pentru aceasta. Pe vremea lui Mazare se mergea pe ideea turismului de week-end si o escapada de tipul ce se intampla acolo, ramane acolo. Asa ca s-a investit cat s-a putut pe zona asta pana cand a dat pe afara. Mamaia Nord(un mod elegant de a spune inceput de Navodari) a explodat fix pentru ca acolo incepusera sa se deschida cluburile de fite. Numai ca odata ce Mazare a disparut din peisaj, o oarecare reconfigurare de statiune a inceput. Noua conducere din Primaria Constanta a incercat cumva sa se delimiteze de ceea ce era in trecut si sa mai spele un pic fata statiunii. Cam de pe atunci a inceput efervescenta imobiliara pe care o vezi acum. Initial s-a construit in Mamaia Nord, iar apoi pe unde a fost loc sa se faca. Primii cumparatori au fost navigatorii localnici, care voiau sa faca ceva cu banii castigati peste mari, apoi au inceput si geniile din alte orase sa vina pana cand s-a ajuns la situatia asta. La toata povestea asta adauga si episodul cu maritul plajelor care ar fi fost facut fix cu ideea de construit mai mult in zona plajelor spun gurile rele.
Pur si simplu Mamaia acum este o extensie a Constantei si cam atat.
asdad2005(Citează)
13/05/2024 la 11:04 AM
miami de romania. cu tot cu bagaboante
GabrielG(Citează)
13/05/2024 la 11:36 AM
holy shit
fur(Citează)
13/05/2024 la 11:37 AM
Am fost anul trecut la sfaristul lui aprilie pentru 2 nopti. Nu am gasit unde sa bem o cafea. Am mers pana aproape de rafinarie. Pana la urma am intrat la Iaki la bar..
De mancat? Doar in Constanta, la pretul maricel adunand si Uber/Bolt dus-intors.
La sfarsitul lui octombrie am mers in Bulgaria. Foarte multe restaurante si terase din Balchik erau deschise si aveau si clienti. Aproape toti romani..
Cipper(Citează)
13/05/2024 la 11:52 AM
Unele poze îmi sunt familiare, cele de unde se termină Mamaia și începe Năvodari. De prin 2020 merg la Năvodari în două locuri.
Ceea ce spun se referă la Năvodari, dar situația e similară cu Mamaia. Arată urât într-adevăr și din păcare se tot construiesc blocuri pe bandă rulantă chiar și-n Năvodari. Nu se preocupă nimeni și de drumuri sau parcări. Cred că există suficient de multe spații comerciale, în cei 4 ani de când merg la Năvodari am văzut cum au dispărut afaceri ca să apară altele în locul lor. Unii iau cu asalt Lidl-ul de acolo și mai cumpără o înghețată sau ceva de mâncare, vin chiar cu băutură și mâncare la plajă și ocupă la refuz locurile libere din ce în ce mai puține dintre plajele amenajate.
De obicei nu prea calc în Mamaia când ajung la mare, Năvodari e suficient (ajung și repede de acasă de la Galați). Am avut neplăcuta surpriză să facem consumație pentru vreo 3 familii cu copii prin 2019 și să vină după noi chelnerița să ne întrebe de ce nu am lăsat bacșiș, că șeful îi va opri bacșișul din salariu. Asta a fost după ce ne-a tratat cu dispreț, ne-a pus pe noi să ne aducem la masă ce ne trebuie, mâncarea a întârziat și a fost proastă (și-au bătut joc de legumele pentru cei care nu mănâncă deloc carne) și băuturile au fost aproape calde, făcute la temperatura camerei. Am mâncat și-n altă parte, undeva pe o terasă de pe promenadă unde a fost mult mai bine (se poate dacă vrei, evident). Știu că familiile cu copii nu sunt ușor de mulțumit, că uneori copiii mai fac nazuri și gălăgie, dar nu poți să ai pretenții dacă n-ai chef să fii acolo și tratezi clienții cu dispreț.
Am fost și-n Grecia și clar e mai bine să mergi acolo dacă rezervi din timp și cu cap sejurul și stai măcar 5-6 zile. Pentru ieșiri rapide de sfârșit de săptămână e mai facil să ajungi la noi la mare. Practic peste tot în țară avem o întârziere de vreo 30+ de ani în ce privește dezvoltarea în multe domenii (drumuri, servicii, turism, industrie, agricultură).
Mihai(Citează)
13/05/2024 la 12:07 PM
Cei care construiau au ramas fara bani, n-au mai putut sa ii spele, s-a terminat evaziunea fiscala… ceva s-a intamplat.
Numarul de clienti potentiali a scazut drastic in momentul in care s-au eliminat voucherele de turism pentru unii bugetari.
Gaelex(Citează)
13/05/2024 la 1:38 PM
Daca fac abstractie de masinile “de lux” si cu vreo 2 shoturi la bord , as zice ca m-am intors in timp prin anii 90 cand faceam cheta cativa prieteni si puneam de benzina si un weekend la mare cu masina lu’ tata.
CatalinM(Citează)
13/05/2024 la 1:45 PM
Nu doar că nu mai este nisipul ăla fin, dar e și plin de scoici care să-ți taie tălpile.
pahomi(Citează)
13/05/2024 la 2:05 PM
Scoici pe plajă, revoltător!
dam167(Citează)
13/05/2024 la 3:38 PM
Probabil se refera la faptul ca plaja din Mamaia era renumita ca fiind una dintre plajele cu cel mai fin nisip.
Nu stiu daca ati mai fost in ultima perioada, dar dupa extinderea acesteia, nu prea mai poti sa mergi pe nisip fara papuci, pentru ca risti sa te zgarii sau sa te tai in scoici.
Andrei G(Citează)
13/05/2024 la 3:50 PM
Andrei G –
Thassos – 600 lei transportul / 240 Euro cazarea / sezlong 15 eur pe zi
Tot pe acolo iesi
Corcoran(Citează)
13/05/2024 la 4:31 PM
Tot pe acolo, doar cu 50% mai mai scump.
Si in loc de 3/4 zile de plaja, ai doar doua zile, ca celelalte doua zile le petreci pe drum.
Sunt total de acord cu voi ca pentru un sejur de o saptamana gasesti variante mai bune decat Romania, la preturi doar cu putin mai mari. Dar pentru turism de weekend, in sezon, nu prea exista optiuni mai convenabile.
Andrei G(Citează)
13/05/2024 la 5:51 PM
250 lei in plus e 50 la suta la tine? Ai facut matematica la Damaroaia?
Plus ca am stat si cu 55 Eur pe noapte in Thassos, cazare super decenta.
Deci ar fi cu 300 lei mai putin.
Prefer sa plec la 12 noaptea spre Thasson in loc sa plec la 4 dim spre Mamaia, tot pe la ora 9 ajung.
Oricum ai da-o nu merita, Mamaia e cocalareala maxima.
Corcoran(Citează)
13/05/2024 la 6:22 PM
Se cheamă Bulgaria opțiunea aia mai convenabilă și cu servicii mult mai bune.
Cipper(Citează)
14/05/2024 la 9:16 PM
Diferența dintre a merge din Nord-Est(SV sau IS) la Thassos și a merge pe litoralul românesc e foarte mare când vine vorba de mașina. Adaugă și faptul ca o să călătorești în mașină cu copii de vârstă fragedă. Dacă ai pus cei 600lei cu avionul de persoană, atunci refă calculul pentru o familie cu 2-3 copii și o să îți treacă de Mediterana. La concedii nu merge ca la mașini: nu poți să cumperi Thassos(VW, Ford) la mâna a 2-a, așa ca rămâi la Eforie(Dacia).
Dan(Citează)
14/05/2024 la 10:53 PM
@Dan – Inteleg, asa e.
Dar eu personal nu as merge pe litoralul romanesc nici daca nu as avea alte optiuni, prefer Therme.
Am fost pe litoral la noi acum vreo 7 ani, a fost ultima oara. Nu imi mai trebuie. Prefer sa fac niste ore in plus si sa merg in Grecia, sau Bulgaria, mult mai ok decat Mamaia.
Corcoran(Citează)
14/05/2024 la 1:11 AM
Nu te lua de Mizil sau Gaesti, astea arata mai bine ca Mamaia in ziua de azi
Marius(Citează)
14/05/2024 la 7:46 AM
Mda; Mamaia-Nord/Năvodari – am fost acolo cred că-n 2022.
La Cucaracha era plaja la care mergeam de obicei dar, într-o dimineața, am dat o tură-n Nord. Nici n-am coborât din mașină și-am făcur cale-ntroarsă.
Concluzia pe scurt:
Un dezastru. Construit ca-n comunism, cu trei locuri de parcare la o scară (mare!) de bloc…
Asta a scăpat în postarea de acum, fiind extrasezon; dar la un grad de ocupare de 50% totul se blochează; nimic nu mai mișcă.
LSorin(Citează)
14/05/2024 la 7:54 AM
De voucherele/tichetele de vacanță ai uitat? Asta nu inseamnă incurajarea de către stat a acestei forme de comerț, greu de numit ”turism”?
<>
Dincolo de faptul că acestea au scumpit ”serviciile”, sunt o risipă și-o nedreptate față de tot restul intreprinzătorilor din orice alt domeniu, băgând ”forțat” banii în buzunarele unora care nu-i merită și, la subiectul paginii, perpetuând miserupismul ”operatorilor dă turism”.
LSorin(Citează)
14/05/2024 la 9:53 AM
N-am uitat de tichete, doar că nu le iau în serios, sunt prea puțini bani. Prin încurajat de stat m-am referit la terenuri, subvenții și infrastructură pentru a construi stațiuni.
Dezvoltarea la noi e, să zicem, complicată, așa că e normal ca șmecherașii să dea din coate, în timp ce oamenii cinstiți și comozi se retrag in loc să-și „faciliteze” avize, autorizații, favoruri. Cine și ce merită e altă discuție, dar totul s-a scumpit.
dam167(Citează)