un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Sonos lansează căștile Sonos Ace cu design și calitate audio de top

21 May 2024  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

Sonos lansează în sfârșit căști pe piață. Se numesc Ace și sunt printre cele mai bune căști pentru ascultat muzică, iar în stilul Sonos, au un design minimalist și o calitate bună a materialelor. Update: la eMAG.

Sonos Ace sunt căști over-ear cu anulare activă de zgomot. Redau sunet de foarte bună calitate, genul acela de experiență în care nu-ți vine să le mai dai jos de pe urechi.

Experiența este o desfătare pentru urechi. Fiecare instrument se aude clar, fiecare acord este acolo unde trebuie, vocea se aude de parcă artistul este lângă tine și face un recital cu dedicație.

Buretele stil memory foam de pe cupe este gros și izolează foarte bine fonic, deci parcă auzi și mai bine totul. Sunt sigur că există căști de multe sute sau mii de euro care oferă sunet și mai bun, dar în zona aceasta de consumer/prosumer și gama lor de preț, Sonos Ace probabil că vor fi greu de egalat.

Am dat și volumul la maxim. Nu distorsionează. Sonos Ace au și suficient bass încât, dacă ascultați muzică electronică sau trap sau altceva de acest gen, să nu vă dezamăgească. Mi s-au părut însă perfecte pentru muzică ce aduce în ureche toată gama de frecvențe pentru a pune în valoare performanța adevărată a căștilor.

Și anularea de zgomot activă mi s-a părut foarte bună. Cele zise mai sus se bazează însă pe experiența mea de o oră de utilizare a căștilor. Trebuie mai mult timp ca să le pot testa și în metrou sau cu zgomot alb de diverse tipuri, cum fac de obicei. Trebuie mai mult timp și pentru a asculta mai multă vreme muzică și podcast-uri. O să cumpăr unele, dacă nu trimite Sonos o pereche la test înainte de lansarea oficială.

Tot Sonos spune că autonomia este de aproximativ 30 de ore cu anularea de zgomot activă. Căștile Ace se încarcă prin USB-C și 3 minute de încărcare inițială îți vor oferi 3 ore de ascultare de muzică.

Pe lângă sunet bun, Sonos a insistat și pe aspectul căștilor, intenția fiind să respecte aceeași linie de design premium și minimalist de pe soundbar-uri și boxe.

Sonos Ace sunt lansate în două culori, un fel de off-white și negru. Cele negre mi s-au părut foarte safe, dar întrucât detaliile fine sunt mai greu de văzut pe ele, mi se pare că nu transmit la fel de bine ideea de căști premium precum cele albe. Cele negre sunt pur și simplu mai greu de văzut pe capul cuiva.

Cele albe scot mult mai bine în evidență design-ul curat al noilor Ace. Cupele sunt mari și numele Sonos este relativ discret întipărit pe ele, față de altele din piață. Diverse mici elemente și butoane sunt argintii, la fel și bara metalică ce unește cupele. Bara aceasta este îmbrăcată și ea în material moale și plăcut la atingere. “Balamaua” este și ea ascunsă în interiorul căștilor.

O alegere care mi-a plăcut: cupele în sine sunt magnetice și pot fi scoase de pe căști, dacă tragi suficient de tare. Cei de la Sonos spun că intenția lor a fost să fie ușor de înlocuit cu altele noi, în timp, făcând din Ace un model pe care să-l poți folosi în stare bună timp de ani de zile.

Căștile nu au control tactil. Tot oamenii de la Sonos mi-au spus că au dorit să evite situația în care nu poți controla muzica iarna pentru că porți mănuși. De asemenea, în opinia lor oamenii nu arată prea bine când tot fac gesturi cu o mână pe casca de la ureche, așa că nu au implementat gesturi tactile pe Ace.

În schimb, există un buton on/off și un buton care activează sau dezactivează ANC/transparență. Există în plus și un fel de buton slider, îl poți apăsa, dar și mișca sus-jos. Este argintiu și parcă aș fi preferat să fie și acesta alb sau poate măcar mai discret, însă ca metodă de control este foarte bine implementat. Apăsarea are rol de play/pause, sliderul schimbă volumul și melodiile.

În loc să scrie R și L pe căști, cei de la Sonos au făcut membrana interioară a cupei drepte de altă culoare. Este verzuie pe modelul alb, gri pe căștile Ace negre. Cutia lor include și un fel de pouch în care să le poți transporta.

Mai au o funcție interesantă. Căștile Sonos Ace se pot conecta și la soundbar-uri Sonos. Întâi doar modelul de top Sonos Arc va fi suportat, dar un update va fi lansat în săptămânile următoare și pentru celelalte soundbar-uri Sonos.

Căștile vor putea prelua foarte ușor sunetul de la soundbar. Ca idee, televizorul transmite sunetul către soundbar, iar soundbar-ul către căști cu o conexiune wireless proprietară. Avantajul este că, atunci când îți dorești asta, poți asculta în căști ceea ce altfel ar fi redat pe soundbar.

Este o funcție utilă de exemplu în toiul nopții, când poate vrei să urmărești un film sau să te joci pe consolă fără a-i deranja pe ceilalți din casă cu sunetul puternic redat de soundbar, dar și fără a fi nevoit să asculți în surdină și să pierzi astfel jumătate din sunetul redat de ceea ce urmărești.

Se lansează pe 5 iunie în magazine. Prețul anunțat este de 2.499 lei, mai ieftine decât AirPods Max, dar mie mi s-au părut mai bune decât acestea. Au apărut și pe site-ul oficial Sonos.

asus s5507

    13 comentarii

  1. Faine, merg pe Sony Ult Wear :D

      (Citează)

  2. am luat xm5 cu 800 de lei. numa zic.

      (Citează)

  3. Yay, butoane!

      (Citează)

  4. Abia astept sa le testez, sa le compar cu Bower & Wilkins PX8.

      (Citează)

  5. Am luat ULT-urile, ANC e la fel cum era la XM5 din ce țin minte, sunt bune pentru lucrat acasă.

    Bass-ul îl activez doar când am chef să mă prostesc, în rest totul lux până acum.

      (Citează)

  6. Face Apple căști care nu se rabatează și pac toți retarzii fac la fel.

      (Citează)

  7. Am doar boxe Sonos prin casa insa dupa chixul pe care l-au dat cu ultima versiune de software (update obligatoriu btw), nu cred ca o sa mai cumpar ceva. Mi se pare o crasa lipsa de respect fata de utilizatori.

      (Citează)

    • Da si un link cu detalii ceva…

        (Citează)

    • @etk – poti explica te rog ce este in neregula dupa update?
      am si eu sonos cat si aplicatia, dar recunosc ca nu o folosesc :)

      in afara de o noua interfata, eu nu vad nimic in neregula. dar nefolosind-o, probabil ca d-aia nu inteleg.

      daca ai putea explica…

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus