un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Președintele Iranului pare că nu s-a prăbușit bine de prima oară

20 May 2024  ·

GÂNDURI  ·

22 comentarii

Elicopterul care îl transporta pe președintele Iranului și încă 8 oameni s-a prăbușit ieri seară într-o zonă muntoasă de la granița cu Azerbaidjan. OK, ciudat.

Ora 19:

Un oficial iranian spune că contactul cu două persoane aflate la bordul elicopterului președintelui indică faptul că prăbușirea nu a fost “severă”.

Oficialii iranieni au vorbit cu două persoane aflate în același elicopter cu președintele Ebrahim Raisi de când acesta s-a prăbușit duminică, a declarat vicepreședintele iranian Mohsen Mansouri, agenției de știri semi-oficiale FARS.

Pentru că oficialii au luat contact “de mai multe ori” cu un pasager și un membru al echipajului de zbor la scurt timp după prăbușire, “pare că incidentul nu a fost sever”, a spus Mansouri.

Ora 6:

Președintele și ministrul de externe al Iranului sunt considerați morți după ce agențiile de presă iraniene au raportat că „nu au fost găsiți supraviețuitori” la locul prăbușirii unui elicopter care transporta cei doi bărbați și alte șapte persoane.

 

Cam bate la ochi. Poate că de aia a durat aproape 15 ore să fie găsită epava elicopterului, trebuia să se prăbușească mai bine, ca să zic așa.

Sau, cum a zis Marjorie Greene cândva, au fost laserele spațiale evreiești care i-au venit de hac.

Oricum, elicopterul este bănuit a fi un model american pe care Iranul îl are de dinainte de revoluția islamică, deci are minim 50 de ani, dacă nu mai mult. Iranul a rămas cu câteva aeronave din perioada lor de prietenie cu americanii, inclusiv câteva F-14.

Morala este că elicopterele sunt nesigure, dar știam asta încă de când a murit patronul echipei Liverpool într-unul care probabil avea cei mai buni piloți și era verificat la zi.

asus s5507

    22 comentarii

  1. Si Kobe Bryant tot cu elicopter s-a prabusit.
    Stirile de la inceput vorbeau de “aterizare fortata”, nu de prabusire. Contactul o fi fost cu cineva din celelalte 2 elicoptere care circulau impreuna cu presedintele si s-a incurcat lumea in declaratii.

      (Citează)

    • Mai greu cu aterizarea forțată la elicoptere, că alea pică mereu pe verticală, nu ca avioanele, unde mai ai o șansă de planare. :))

        (Citează)

    • Ciuby: Mai greu cu aterizarea forțată la elicoptere, că alea pică mereu pe verticală, nu ca avioanele, unde mai ai o șansă de planare. :))

      De fapt, elicopterele pica deseori amortizat in elice, ca florile de tei, atunci cand raman fara motor.

        (Citează)

  2. Eu citisem ca elicopterul e model canadian, (toate cele 3 din formație). De prin 2002 a fost scos din uz de Canada și parteneri pe motiv de fiabilitate redusa și o serie de prăbușiri similare, peste tot în lume.

    Observații:
    – din moment ce erau sub embargou, Iranul, piese de schimb și mentenanță nu aveau, deci și-au canibalizat flota actuala cât au putut.
    – elicopterul putea fi folosit exclusiv la zbor vizual (n-avea echipamente de zbor asistat). Pe vremea aia și fără vizibilitate, au fost siguri ca au ei “free pass” de la Allah.

    Asta e, niște “martiri” în plus, niște virgine mai nefericite, ceva bucurie la iranienii de rând.

      (Citează)

  3. *Patronul celor de la Leicester a murit in accident de elicopter. :)

    https://en.wikipedia.org/wiki/2018_Leicester_helicopter_crash

      (Citează)

  4. sau echipei Leicester? da’ poate nu e vorba de fotbal

      (Citează)

  5. Bagă datele de pe flight radar.

      (Citează)

  6. Am peste 150 zboruri cu elicopterul (efectuate pe vremea cand lucram pe platforma), si nu este chiar asa de nesigur cum lasa Radu sa se inteleaga. Baiatul asta se pricepe la toate si se pare ca de fapt la nimic. Emite in ultima vreme pareri aberante despre toate, fara sa aiba prea mult habar. Nu mai zic de inexactitatile tot mai frecvente din articolele sale (patronul lui Leicester a murit in accident de elicopter, nu Liverpool, of of of).

      (Citează)

    • Este mai nesigur decat avionul, asta e clar:

      “By fatalities per billion miles travelled, helicopters are far riskier than commercial jets or scheduled airlines, but still safer than personal vehicles: Helicopters: 1.19 fatalities per billion miles. Commercial Airlines: 0.07 fatalities per billion miles.”

      Deci faptul ca tu ai 150 de zboruri cu elicopterul, nu inseamna nimic. Si chiar de o insemna ceva, in niciun caz nu inseamna ca poti sa faci pe desteptul.

        (Citează)

  7. cam multa manie proletara pe aici, sincer si eu am inteles, de pe net, inca nu mi-am cumparat elicopter ca este mai complicat, mai multe comenzi, etc sa pilotezi un elicopter decat un avion. Acum, cand vine un expert si zice ca e asa si asa dar nici chiar asa, m-am lamurit si treaba e clara, faptul ca a incurcat echipele chiar face zborul cu elicopterul mai sigur. Apropo, de povestea aia de la noi cu elicopterul militar trimis sa vada de ce a cazut avionul militar se mai stie ceva?

      (Citează)

    • Nu am avut intentia sa fac pe desteptul, e pacat ca asta ai inteles. Nu contest ca zborul cu elicopterul este mai nesigur decat cel cu avionul, dar totusi nu este atat de nesigur precum pare. Din cele 150 zboruri au fost destule in conditii proaste, vant puternic, ceata, ploaie si chiar mici furtuni. Recunosc ca modul in care vibreaza iti poate da un sentiment de nesiguranta, dar vibratiile sunt ceva normal la un elicopter si te obișnuiești.

      boglous:
      Este mai nesigur decat avionul, asta e clar:

      “By fatalities per billion miles travelled, helicopters are far riskier than commercial jets or scheduled airlines, but still safer than personal vehicles: Helicopters: 1.19 fatalities per billion miles. Commercial Airlines: 0.07 fatalities per billion miles.”

      Deci faptul ca tu ai 150 de zboruri cu elicopterul, nu inseamna nimic. Si chiar de o insemna ceva, in niciun caz nu inseamna ca poti sa faci pe desteptul.

        (Citează)

  8. Toată lumea se pricepe acum și la pilotat elicoptere. Da, o fi confundat Radu echipele de fotbal. Realitatea rămâne. Elicopterul este un mijloc de transport extrem de nesigur.

      (Citează)

  9. Sigur prietenii lui Radu, evreii, au facut-o. Este clar mana Mossad-ului. Exista de altfel si un cerc de suspecti: 2 agenti Mossad. Este vorba de Eli Copter si Avi On. Dar se pare ca Avi era in concediu.

      (Citează)

  10. PartidulSpecialiiRomânia

    20/05/2024 la 7:04 PM

    Informați-vă numai din surse oficiale sâc

      (Citează)

  11. Elicopterele se prabusesc mai greu, cat timp se invarte elicea, chiar si din inertie, vor cadea relativ controlat si cu sanse bune de supravietuire.

    Referitor la stirile contradictorii, unii nu voiau sa scape puterea si au bagat-o pe aia ca au discutat cu supravietuitori.

      (Citează)

    • Problema este cînd NU cade pe teren drept. Adică pe povîrnișuri sau rîpi, cînd se mai și rostogolește puțin și kerosenul se împrăștie peste tot și se aprinde.

        (Citează)

    • Nu ma gandisem ca elicopterele folosesc si ele kerosen, traiam cu ideea ca e doar pentru avioane.

        (Citează)

  12. Liverpool? Poate Leicester.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus