►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
În 1953, când primul alpinist a cucerit Everestul, un șerpaș nepalez a alergat apoi peste 300 de kilometri pentru a duce vestea înapoi în oraș. După câteva săptămâni, a murit misterios. Articolul analizează asta, dar mai degrabă este interesant pentru că descrie viața celor care trăiesc lângă Everest, cum au ajuns acolo și din ce făceau bani. Este o lume așa variată, iar unii alergau 300 de kilometri în 7 zile și imediat înapoi pentru 15-20 de lire sterline. Iar uneori făceau asta de mai multe ori pe lună.
32 cele mai colorate păsări de pe planetă. Ce frumoasă este natura și ce vietăți produce uneori. Tot pe acolo, fotografii cu cai sălbatici islandezi.
Alegerile americane vor fi decise de 6% din totalul votanților, iar aceștia locuiesc în 6 state americane. Marea majoritate a americanilor votează mereu la fel sau locuiesc în state care mereu sunt de partea democraților sau a republicanilor. Câteva state, însă, își pot schimba partea în funcție de candidați. Chiar și acolo, doar puțini votanți încă nu știu cu cine vor vota — cei 6%. Sistemul cu electori în acțiune, ce să zic.
Aurora boreală a fost vizibilă din România. Atenție însă că majoritatea fotografiilor cu aurora boreală de pe net sunt făcute cu timp lung de expunere, iar cu ochiul nu se văd musai la fel.
Ținute de la gala Met. Cred că sunt toate ținutele în această galerie. Mi se pare mie sau încep să se poarte din nou sacourile cu două rânduri de nasturi și o parte bine petrecută peste cealaltă, ca acum niște decenii? De asemenea, vreau și eu palton ca al lui Lewis Hamilton.
Fast-food-ul este tot mai scump la americani și în restul lumii:
Premiile Pulitzer 2024. De exemplu, Investigative Reporting s-a dus la Hannah Dreier de la The New York Times “pentru o serie de investigații amănunțite care dezvăluie amploarea uimitoare a muncii copiilor migranți în întreaga Statele Unite și eșecurile corporative și guvernamentale care o perpetuează.”
Despre piața de clipuri plictisitoare pe care lumea adoarme. Unii adorm cu zgomot alb, alții cu o voce liniștitoare care citește încet articole de pe Wikipedia.
Trump i-a spus actriței de filme de adulți Stormy Daniels că îi aduce aminte de fiica lui. Totuși, singura asemănare pare a fi culoarea părului, dar na…
Niște hoți mexicani au omorât trei surferi americani și australieni în Baja California ca să le fure anvelopele de la camionetă. Cadavrele au fost găsit aruncate într-o fântână. Vizitați Mexic, este o țară super! Iar acum mexicanii sunt supărați că acest caz a fost rezolvat foarte rapid față de miile de crime nerezolvate din restul țării.
Începe un proces împotriva companiei Chiquita. Producătorul de banane este acuzat că a plătit milioane către teroriști columbieni care au omorât mii de oameni. Cumpărau protecție pentru terenurile lor și țineau fermierii sub control.
Miss USA și Miss Teen USA au renunțat la titlu aproape în aceeași zi. Nu este clar de ce, dar cine știe câtă presiune este de fapt pe deținătoarea unui astfel de titlu.
O femeie locuia în interiorul firmei luminoase a unui magazin. Avea loc și pentru un computer acolo.
Mai știți acum câțiva ani că o rochie de nuntă a devenit celebră pentru că unii o vedeau neagră cu albastru, alții albă cu auriu? Omul de la nunta respectivă este acum judecat pentru că și-a bătut nevasta. Eu nu înțeleg cum puteau vedea unii rochia aceea ca fiind alba cu auriu.
Cum să faci pui prăjit și foarte crocant:
Victorinox va face și bricege fără lamă, pentru anumite piețe.
Cum să recunoști o gelaterie bună. Hint: nu au morman de înghețată și nici culori prea intense.
Oferte: Samsung A55 și Samsung A35 ajung la prețuri record de mici. Cu codul “extraweekend” se scade 10% din preț, deci costă 1.540 lei și respectiv 1.214 lei. Și la asta se mai scad 200 și respectiv 100 de lei dacă ai ceva de dat înapoi la Flip.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
12/05/2024 la 10:04 AM
Fast-food-ul este tot mai scump – asta e adevarata Tragedie Americana.
Eu traiesc in Romania si tot stiu ce se intampla in Mexic si nu m-as duce acolo, probabil americanii aia erau pe filozofia: It’s all good, bro, chill.
Victorinox va face și bricege fără lamă – cel mai probabil pentru Canada, unde seful politiei a facut o conferinta de presa si a zis ca cel mai indicat e sa lasi cheia de la masina in contact, ca sa nu risti sa fii atacat de hotii care oricum ti-o vor lua.
Dr Love(Citează)
12/05/2024 la 10:27 AM
S-a vazut aurora boreala inclusiv din Bucuresti. Eu am vazut-o cu ochiul liber din nordul Bucurestiului in noaptea 10-11 mai. Pentru ochi nu a fost intensa ca in poze. In general cand vezi culori foarte fistichii si fosforescente in poze, sigur s-a tras nebuneste de culori acolo. Dar chiar si asa, s-a vazut perdea rosie pe cer la ochi, pe un unghi mare de orizont spre nord, chiar si din oras. Cine a fost in afara orasului a vazut-o pana sus pe cer.
grigo(Citează)
12/05/2024 la 10:31 AM
În poze apare mult mai colorată fără să fie nevoie de filtre. Dar nu culorile mi se par interesante ci cat de repede se mișcă pe cer.
etk(Citează)
12/05/2024 la 10:52 AM
> Eu nu înțeleg cum puteau vedea unii rochia aceea ca fiind alba cu auriu.
Eu la început o vedeam fiind albă cu auriu, acum o văd doar albastru cu negru. O vreme chiar căpătasem abilitatea de a vedea alternativ variațiile.
ov1d1u(Citează)
12/05/2024 la 12:58 PM
La Mexic am renunțat în ultima clipă, am vrut să merg pe cont propriu.
Două persoane mi-au explicat că puteam să merg fără probleme. Restul majorității se uitau un pic strâmb.
Una nu a ieșit din resort ( Cancun) și cealaltă are fica căsătorită cu un mexican. Prost eu .
( Am renunțat după o știre cu niște turiști împușcați, pentru că….).
Paco(Citează)
12/05/2024 la 1:09 PM
La locul anterior de munca aveam un coleg mexican. Omul trasese tare sa plece din Mexic in Spania ca apoi sa se stabileasca in Olanda. L-am intrebat de ce, mi-a zis scurt ca are familie si Mexic nu e o tara in care sa se simta in siguranta si ca a avut niste experiente neplacute.
Din punctul meu de vedere, ca turist, sunt multe locuri misto de tot si complet sigure. Dupa ce termin sa le vad pe alea, mai discutam.
Giani Mucea(Citează)
12/05/2024 la 1:19 PM
Mexic e belea. 3 surse diferite, care au fost acolo, mi-au zis asa : stai dreacu potolit. Prima sursa: fost prin agentie, n-a iesit din resort decat in 2 excursii organizate, asta la sfatul celor de acolo. Gen, nu umbla singur. Din toata frumusetea mexicului a vazut fix cucu.
Sursa doi: asemanator cu sursa 1, doar ca a iesit pe cont propriu o data. A zis sa simta cum traiesc localnicii. A zis ca nu mai vrea.
Sursa 3: cont propriu, nu s-ar mai duce a doua oara. A stat tot timpu cu un sentiment de frica si nesiguranta ceea ce i-a stricat tot concediul.
Asta imi aduce aminte de prima mea iesire din tara si primu zbor cu avionu, eram tanar fara prea multa minte la vremea aia, mi se parea exotic. Respectiv un sejur in Tunisia. Inceputu anilor 2000 cand era cat de cat ok.. Am bănănăit p-acolo o saptamana, cu taxi cu autobuz. Tot timpu am avut un sentiment ciudat de nesiguranta, care nu se poate descrie. Si a culminat cu o vizita intr-un bazar, unde dupa ce am refuzat politicos pa unu care vrea sa vanda niste scorpioni impaiati, mi-am luat o gramada de fuck you-uri si m-am trezit inconjurat de ciutanezi cu atitudine agresiva. Ulterior am aflat ca nu era o tara taman sigura, gen ca s-au mai rapit turisti ptr cate-o taiere de cap filmata, via retele teroriste.
Asa ca nu mai calc ever in tari d-astea. Or fi frumoase, da-s locuite de maimute.
Ma rezum la europa (unde iti trebuie 10 vieti ca sa vezi tot ce e fain), sua si canada, cateva tari din asia si cam atat.
Blackskull(Citează)
12/05/2024 la 1:45 PM
Met Gala are un vibe de Hunger Games grozav cu costumele alea.
pahomi(Citează)
12/05/2024 la 4:38 PM
ca acum niste decenii? imi pare rau sa te anunt, dar nu au fost niciodata “ne la moda” ma rog, greu sa stie cineva care se imbraca de la desigual si cu nike lebron ca adidasi casual.
GabrielG(Citează)
13/05/2024 la 12:17 AM
Asta nu inseamna ca nu sunt oribile.
alunelu(Citează)