►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Este greu să nu începi un review al căștilor Sony INZONE H5 cu concluzia deoarece include un aspect care mie mi se pare foarte important de reținut. Prin urmare, acestea sunt căști wireless de gaming care oferă un sunet foarte bun și un confort excelent, chiar remarcabil în această privință.
În același timp, însă, rețineți că nu au conexiune Bluetooth. Conexiunea wireless despre care vorbeam este asigurată cu un dongle USB ușor conectabil la PC și la PlayStation 5, care asigură și o latență mică a sunetului transmis. Neavând însă Bluetooth, INZONE H5 sunt doar căști de gaming și atât, nu un model care să poată fi folosit, la o adică, pentru a asculta și muzică dintr-un telefon sau pentru conectare simplă la un laptop sau alt dispozitiv, decât dacă vrei să folosești cablul audio pentru asta.
Altfel spus, acest model este, din start, destinat doar gamerilor și atât. Costă 639 de lei la eMAG, oferă o autonomie de 28 de ore wireless și încărcare rapidă, sunet spațial, microfon incorporat. Sunt compatibile cu Windows și cu PlayStation 5, ba chiar aș spune că, fiind produse tot de Sony, sunt un model perfect pentru gaming pe consolă.
Am spus de confort remarcabil. Căștile acestea INZONE H5 sunt mai confortabile decât noile ULT Wear, decât 1000XM5 și decât orice alte căști over-ear purtate de mine. Cupele, care ascund drivere de 40 mm, sunt dintr-un material moale, cu o elasticitate care mă face să mă gândesc la un soi de memory foam. Urechea îmi intră cu totul în interiorul cupei, iar contactul acelui material moale cu capul este foarte plăcut și confortabil.
În plus, sunt astfel reglate din fabrică încât nu m-au apăsat puternic pe cap, având o deschidere parcă gândită special pentru dimensiunea capului meu, dar oferind totuși o priză bună peste urechi pentra a asigura o izolare fonică pasivă bună și confort în purtarea de durată.
Tot la senzația de confort contribuie greutatea lor foarte redusă, au 260 de grame cu totul. Asta înseamnă un plastic care pare subțire pentru exteriorul cupelor, plastic și pentru bara structurală care leagă cupele între ele, dar este de preferat așa. Sunt căști de gaming, le porți multe ore la rând când te joci și faci asta în casă, deci cel mai mult contează să fie greutate redusă.
Am zis plastic, dar construcția este cât se poate de îngrijită. Îmbinările par premium, felul în care lărgești sau îngustezi căștile sugerează un mecanism bine lucrat, nu scârțâie, nu troncăne.
Microfonul este nedetașabil și legat pe mijlocul cupei stângi. Îl poți roti însă de la gură și până în poziția verticală, iar tija sa este ușor deformabilă pentru a-l apropia mai mult sau mai puțin de gură. Tot pe stânga se află o rotiță de volum, în trepte, și mufele jack audio și USB-C.
Pe dreapta se află butonul on/off și un buton inscripționat Game/Chat, care permite de fapt reglarea ponderii chatului sau a sunetelor de joc în ceea ce asculți în căști. În funcție de ce joci, uneori este mai important să auzi mai tare ce zic coechipierii, nu sunetele de joc.
Eu am testat varianta neagră. Există și pe alb, care arată și ele interesant, cu un aspect parcă mai futurist. Sunt de fapt alb-negru, unele elemente de design de pe ele fiind tot de culoare neagră. Acelea parcă se potrivesc și mai bine lângă un Playstation 5.
Dongle-ul de conectare este unul pe USB-A, mare cam cât un stick USB normal. Acesta asigură o conexiune de 2,4 GHz directă între căști și PC sau consolă, oferind astfel o latență cât mai mică a sunetului, ceea ce contează mult în anumite tipuri de jocuri.
Este desigur inclus în pachet, alături de un cablu USB de încărcare a căștilor și de un cablu jack audio de 1,5 metri lungime. Din păcate, căștile nu includ și o cutie de transport, ceea ce zic că ar fi fost necesar pentru gamerii semi-profesioniști și ideea de LAN Party-uri și competiții.
Am mai spus și că sunetul este foarte bun. Sunt căști de gaming, așa că te aștepți să auzi sunetele fine și cu o sensibilitate crescută, iar INZONE H5 oferă asta. Nu sunt multe de spus aici, de fapt. Sunt bune, desigur având în vedere gama de preț în care se plasează. Bass-ul este parcă prea tare. Vocile se aud clar. Microfonul este acceptabil, iar în această gamă de preț este dificil să găsești unul performant.
Dacă vreți anulare activă de zgomot sau sunet de o calitate mult mai bună, există și astfel de căști în piață. INZONE H5 mi se par unele de nivel semi-pro și casual. Sunt în special potrivite celor care vor o soluție ușor de conectat la PlayStation 5 și care să rămână “legate” de consolă, în sensul că nu le vei folosi și la call-uri pentru muncă sau la muzică pe stradă, ci după sesiunea de gaming le pui lângă controller și consolă până la următoarea.
Pe PC există un software numit Inzone Hub, dar aduce de fapt doar un egalizator pentru sunet, cu câteva preseturi. Mai poți dezactiva auto gain-ul pentru microfon și poți regla de aici echilibrul între chat și joc, dar pentru asta există și butonul de pe căști.
Mai trebuie remarcat și că aceste căști sunt de fapt PC-first, dacă pot spune așa. Inzone Hub le oferă 360 Spatial Audio, la o adică, o setare pe care în jocuri s-ar putea să doriți să o activați, în timp ce pe căști “de muzică” nu i-am simțit niciodată rostul. Mai ai acel egalizator, plus alte setări. Dacă iei dongle-ul și îl înfigi într-un PS5, funcționează direct plug-and-play, dar setările de pe PC nu se transferă în PS5 și, de altfel, nu ai opțiuni de configurare.
La o adică le poți folosi prin cablul audio TRRS pentru conectivitate la un laptop sau telefon, dacă mai aveți unul cu jack. Devin atunci utile și pentru apeluri video, gaming sau muzică fără a avea în preajmă acel dongle. Dacă însă vreți conectivitate pe fir, există modele mai ieftine pe piață. De asemenea, în teorie ați putea conecta INZONE H5 la un telefon mobil, folosind un adaptor USB-C la USB-A și dongle-ul căștilor, dar nu văd nici un motiv pentru care ai vrea să te complici astfel.
Concluzia v-am spus-o din start. INZONE 5 oferă sunet bun și confort excelent pentru gaming îndelungat, plus autonomie mare. Sunt “căști și atât” pentru gameri, iar Sony are în gama INZONE și modele cu funcții mai multe pentru cei ce vor asta.
Nu le reproșez lipsa Bluetooth, că se vede lipsa acestei conexiuni din specificațiile lor, ci doar atrag atenția că lipsește în caz că presupuneți că toate căștile moderne oferă și așa ceva. INZONE H5 se adresează unei nișe de clienți ce nu vor căști bune la toate, ci doar unele de gaming. Singurul element negativ mi se pare lipsa unei cutii de transport în pachet, pentru momentele când le arunci într-un rucsac înghesuit alături de un laptop de gaming sau când călătorești la vreun LAN Party.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
30/04/2024 la 8:38 AM
Dacă era facut de Apple: “pentru doar $89.99 vă puteți cumpăra și acest iDongle fără care oricum casca nu funcționează” (citat aproximativ dintr-un mesaj inexistent de lansare).
alunelu(Citează)
30/04/2024 la 8:26 PM
da-mi un exemplu de produs apple care nu functioneaza fara a cumpara un accesoriu separat. astept
GabrielG(Citează)
30/04/2024 la 11:09 PM
iPhone 14. Trebuie să cumperi încărcător pentru că se vinde fără.
Așa e că nu te prea duce capul?
alunelu(Citează)
30/04/2024 la 12:04 PM
Deci ai testat casti de gaming dar nu ai oferit nici un feedback din diferite jocuri pe care le-ai jucat ?
Chiar ma uitam de niste casti de gaming si bugetul era pe la 150E dar articolul tau innafara de a expune fisa tehica nu ai nici o informatie de cum sunt in joc, cat de bun e microfonul, etc . A trebuit sa ma uit pe net daca are mute si aparent de fflip to mute (ridici microfonul)
L!nuX(Citează)
30/04/2024 la 1:37 PM
Hello,
Pare fix genul de articol scris să fie scris, că așa a venit comanda de la Sony… Mai bine ne lipseam de acest wall of text și pur și simplu adăugai specificațiile de pe cutie, spuneai că sunt pentru gaming, the end.
reviews ceva mai clare:
https://www.soundguys.com/sony-inzone-h5-111897/
https://www.trustedreviews.com/reviews/sony-inzone-h5
https://www.pcgamer.com/sony-inzone-h5-wireless-gaming-headset-review/
Razvan(Citează)
30/04/2024 la 8:28 PM
maldivele alea crezi ca vin ele aici?
GabrielG(Citează)
01/05/2024 la 3:01 PM
De banii astia iti iei Sennheiser Accentum care sunt la alt nivel
fur(Citează)