un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Berăria H și-a înlocuit sistemul audio cu unul L-Acoustics

25 Apr 2024  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

20 comentarii

Berăria H ține concert după concert, cu toate genurile de muzică, iar acum au schimbat tot sistemul de sonorizare cu unul mult mai performant de la L-Acoustics.

Am fost pe acolo când au finalizat upgrade-ul și încă făceau teste de sunet. Diferența este ușor observabilă, în special dacă știți cum se auzea înainte la un concert în acel loc. Noul sistem oferă sunet mai clar, cu distorsiuni mai puține. Parcă acordurile fine sunt mai ușor de observat.

Mi s-a părut mereu dificil de descris în cuvinte performanța unui echipament audio. Trebuie ascultat direct. Nu cred că-i ușor să asiguri o sonorizare bună pentru o clădire de forma Berăriei H, mai ales cu acoperișul acela rotunjit, dar cred că acum au scos maximul din ce se poate face acolo cu L-Acoustics.

L-Acoustics este o companie celebră în domeniu. A fost înființată în 1985, în Paris. În prezent, Icon of the Seas, cel mai mare vas de croazieră din lume, este dotat cap-coadă cu L-Acoustics, iar pe site scrie de instalări în tot felul de săli mari de spectacole, cluburi celebre, stadioane și alte asemenea spații publice. Tomorrowland, Coachella, Untold — tot ei. They’re big. În România au ca parteneri pe Eltek, care a făcut instalarea.

Sistemul cuprinde, printre altele, o serie de difuzoare principale montate de-o parte și de alta a scenei, iar sub ele se află bancuri de subwoofere. Boxele sunt modele long-throw Kara II, iar deasupra fiecărui banc se află un subwoofer care pare a fi modelul SB18.

 

Pe podea sunt grupate subwoofere. Sunt câte 4 la număr de fiecare parte a scenei, trei orientate spre public, unul orientat invers, spre perete, pentru niște reflexii. Fiecare este un model dual KS28 cu 2 x 18 inci în interior. 79 de kilograme bucata. That’s a lot of subwoofer.

De-a lungul scenei sunt alte difuzoare mici, orientate spre mesele care se află chiar în fața lor (difuzoarele mari atârnate de tavan proiectează sunet peste aceste mese, pentru restul berăriei). Probabil sunt short-throw-uri din seria X.

Un sistem similar, dar cu mai puține incinte, este montat la etaj în zona secundară (scena Ciuc?). Și tot la etaj, dar vizavi de scena principală, unde este un balcon cu niște mese, sunt alte difuzoare short-throw montate din loc în loc.

M-am băgat și în spatele scenei. Acolo sunt vreo două rackuri mari de echipamente. Amplificatoarele erau LA4x (4 x 1000W) și LA12x (4 x 3.300W). Am uitat să le număr, dar două rackuri mari pline, plus switch-uri LS10 de rutare.

Mai sunt și alte echipamente pentru muzicieni, unde fiecare de pe scenă poate alege ce instrumente să audă cu precădere în cască șamd.

Au rulat teste sonore și sistemul s-a descurcat bine cam pe orice tip de muzică. Pe pop și rock este bun. Pe muzică electronică m-a dat pe spate. Se simțea bassul, ca să zic așa, Berăria H poate funcționa oricând și ca un club de noapte acum.

Calitatea sporită a sunetului este adusă și de reglajele fine care au fost posibile. Fiecare difuzor a fost bine reglat pentru sala respectivă. De exemplu, spuneam că la balcon sunt niște short-throw-uri care bineînțeles că au fost reglate cu un delay precis ca să nu producă un ecou nedorit sunetului care vine oricum dinspre instalația de lângă scenă.

Sunt și foarte direcționale, însă. Imediat ce te pui sub un astfel de short-throw de la balcon, nu mai percepi sunetul ca venind de la acesta, ci direct de la scenă. Reflexiile nedorite chiar au fost ținute la minim și am avut impresia aceasta deși sala era practic goală. Cu sute de oameni pe acolo, la mititei și burgeri, reflexiile vor fi și mai mici.

Cică ar fi costat 500.000 de euro doar sistemele L-Acoustics, iar investiția totală s-a apropiat de un milion de euro pentru că au fost schimbat și o mulțime de cabluri, s-au construit niște structuri metalice de rezistență mari cât toate zilele etc. Good for them.

 

Uneori mă gândesc ca aș fi putut lucra și eu în acest domeniu al ingineriei sonore dacă lucrurile se aliniau altfel. Teoretic, am făcut Comunicații Multimedia și Sisteme Audio Hi-Fi. Practic, partea de Hi-Fi a fost făcută la mișto, profesori delăsători, zero implicare. Teoretic, este ceva ce poți învăța și singur, dacă te pasionează. Practic, n-a fost nimeni care să-mi trezească interesul pentru acest domeniu, spre deosebire de cel al comunicațiilor și codării foto-video.

asus s5507

    20 comentarii

  1. La cat de groaznica era sonorizarea din BH, orice imbunatatire e buna.
    Pana acum se auzea decent (dar prea tare) doar in fata scenei.

      (Citează)

  2. 2 chestii m-au facut sa nu mai calc de ani de zile p-acolo. Sonorizarea si mesele alea “pomană style”.

      (Citează)

  3. In sfarsit :)
    Urasc sa merg la un festival/club/concert si sa se auda nasol.

    La un mom dat pe vremuri imi placea sunetul din club Midi la Cluj; cred ca era Funktion One daca imi amintesc bine.

      (Citează)

  4. E lume care merge la BH pentru experiența audio de la evenimente? Ma cam îndoiesc. Sper ca le-au luat prin NOD sa mănânce si Stanciu ceva din banii ăștia 😅

      (Citează)

    • Pai asta e cam singuru motiv ptr care merge lumea acolo: diferite evenimente, concerte sau chestii de genu. Ca altfel de ce-ai merge in locu ala care arata ca o cantina comunista, cu mancare cel mult banala dar preturi 2 stele mișlan.

        (Citează)

    • Pai eu cand am mers am mers pentru socializare cu grupul. Si mulți alții părea ca sunt mai interesați de vorbitul între ei decat de calitatea sonorizării evenimentului.
      Dar ok am înțeles, majoritatea ziceți că chiar merg pentru x concert.

        (Citează)

  5. Am intrat aici doar sa spun ca sonorizarea la H era penibila la superlativ.
    Sper doar sa sune mai uman putin acum.

      (Citează)

  6. Mama, ce mizerie era sistemul de dinainte!

      (Citează)

    • +1. Am fost la câteva concerte – sonorizare de cârciumă de cartier – tare, să nu te poți înțelege cu cei de la masă, dar măcar de calitate proastă ca să te enerveze și prestația artistului.

        (Citează)

  7. Stai, adica ei stiau ca sonorizarea e praf? Eu am crezut intotdeauna ca patronii si angajatii sunt toti cu deficiente de auz, altfel nu inteleg cum au putut insista sa faca acele asa-zise concerte acolo in toti anii astia.

      (Citează)

    • Mai bine te intrebi cum au putut clientii sa insiste sa plateasca pentru asa-zisele concerte in toti anii acestia.

        (Citează)

    • Andrei G: Andrei G25/04/2024 la 4:33 PM
      Mai bine te intrebi cum au putut clientii sa insiste sa plateasca pentru asa-zisele concerte in toti anii acestia.

      Păi dacă doreai neapărat sa vezi/asculți un artist, luai bilete în fața scenei, unde se auzea destul de decent. De aia dădeau in draci bilete gratis în margini, ca nu plătea nimeni bilete acolo sa audă ecouri din diverse zone.

        (Citează)

  8. Orice este mai bun decât mizeria de sonorizare dinainte.

      (Citează)

  9. Really, exista specializare de sisteme audio hi-fi in Romania? Unde? Ca eu cand am cautat (suntem apropiati ca varsta) nu am vazut altceva in afara de electronica aplicata la Politehnica.
    Fix asta voiam si eu sa fac acum multi ani cand ma uitam dupa facultati, dar nu imi aduc aminte sa fi vazut undeva o astfel de specializare.

      (Citează)

  10. Nu poti sa denumesti un local berarie si ei sa vanda doar 5 marci de bere. Diversitate mai mare are pana si vecinul de la bodega din colt

      (Citează)

  11. Are Stanciu bani…

    Deja cumpar destul de pe eMAG, ma cunosc si cu Hard Rock Cafe, asa ca imi displace profund ideea sa ii dau si in Beraria H.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus