un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cum știi dacă vei avea sau nu acces la un marketplace alternativ de iPhone în UE

7 Mar 2024  ·

TEHNOLOGIE  ·

9 comentarii

Un document de suport Apple detaliază cum decide ce utilizatori sunt eligibili pentru a accesa un marketplace alternativ de iOS, așa cum îi forțează UE să accepte.

Condițiile sunt:

  • Trebuie să ai Apple ID pe una din țările Uniunii Europene.
  • Trebuie să fii fizic prezent în Uniunea Europeană.

Apple spune că telefonul tău va verifica singur îndeplinirea condițiilor și va transmite către Apple doar dacă ești eligibil sau nu, nu și poziția ta precisă în UE. Bănuiesc că poziția precisă este transmisă de aplicația Weather sau Apple Maps sau altceva 🙃

Dacă pleci din UE într-o călătorie, vei avea în continuare acces la marketplace-urile alternative pentru o perioadă scurtă de timp. Dacă pleci o perioadă mai lungă, pierzi accesul la marketplace. Aplicațiile instalate vor funcționa în continuare, dar nu le vei putea actualiza și nici instala altele.

Apple nu a definit ce înseamnă perioadă scurtă sau lungă. Probabil vor face și asta cândva.

Recent au schimbat însă condițiile pentru dezvoltatorii de marketplace-uri. Au renunțat la condiția stupidă privind linia de credit de 1 milion de euro, oferind o alternativă.

Alternativa este acum să ai cont de dezvoltator de minim 2 ani și să ai o aplicație de succes cu minim 1 milion de instalări noi în UE în anul calendaristic trecut.

Do either of the following: (1) Provide Apple a stand-by letter of credit in the amount of €1,000,000 from a financial institution that’s at least A-rated or equivalent by S&P, Fitch, or Moody’s, and maintain that standby letter of credit as long as your alternative app marketplace is in operation; or (2) be a member of good standing in the Apple Developer Program for two continuous years or more, and have an app that had more than one million first annual installs on iOS in the EU in the prior calendar year.

Nu este o variantă mult mai bună, de fapt. Poți să ai și 10 milioane de instalări acum, dar dacă nu ai avut 1 milion de instalări noi în ultimul an, nu ești eligibil.

Apple pur și simplu face tot posibilul să respecte litera legii în UE, nu spiritul ei. Nici măcar cu litera legii nu le iese bine, că se tot joacă pe contre cu UE pe această temă. Practic, compania americană face tot posibilul pentru a descuraja implementarea de noi marketplace-uri alternative, astfel încât șansele sunt să nu vedem decât puține și poate de la câțiva dezvoltatori foarte mari, care își permit bătaia de cap.

 

Sunt plecat din țară într-un loc unde nu există rutare directă cu multe site-uri din România, inclusiv al meu. Articole noi vin deci foarte greu și printr-un VPN cam trist.

asus s5507

    9 comentarii

  1. “Sunt plecat din țară într-un loc unde nu există…”
    Esti pe Marte?

      (Citează)

  2. pariez pe albania

      (Citează)

  3. Este suficient sa apara 2 marketplace-uri alternative. Apoi competition is on!

      (Citează)

  4. Oare Claudiu se va întoarce la Android după mutarea asta?

      (Citează)

  5. Si uite asa o sa vina din toata lumea in vizita in Europa doar sa incarce aplicatii incredibile, foarte sigure, disponibile gratis pe marketplace alternativ.

      (Citează)

  6. E prima data cand aud de rutare directa cu anumite siteuri din RO.
    A aparut un nou tip de internet?

      (Citează)

  7. Cum adică foarte puține magazine? cine își dorește, la modul serios, cât mai multe? Cu cât vor fi mai multe, cu atât ceea ce vând ar trebui să aibă un cost mai mare, mai ales datorită publicității pe care trebuie să și-o facă. Când e un singur loc trebuie să ajungă oamenii la aplicația ta, când sunt mai multe trebuie să ajungă mai întâi la magazinul tău, pe care trebuie să-l poți ține sus, cu toate costurile aferente.

    Nici măcar nu vorbește nimeni funcționalitate, ce nu poți obține cu sistemul de acum, ci doar că vor unii să vândă altfel culmea, în interesul consumatorului. Pentru dezvoltatori App Store a fost tot timpul o soluție bună și comodă, că e toată lumea acolo, așa cum e YT. De asta și platformele care seamănă cu YT au avut așa mult succes în trecut – Vessel, ca exemplu de succes răsunător.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus