►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
25 Mar 2024 ·
TURISM ·
De câte ori venim dintr-o excursie, eu și Matilda avem un obicei: alegem cele mai bune fotografii făcute și le punem să apară într-un dispozitiv Google Home pe care-l avem pe hol, iar apoi ne gândim ce ne-a plăcut și ce nu în călătorie.
Cele mai bune fotografii din Maldive sunt cele de mai jos. Unele sunt cu noi. Altele sunt cu insula în sine sau momente care ne amintesc de ceva plăcut de acolo.
Majoritatea sunt făcute cu un Samsung S24 Ultra (review), apropo. Am cerut din nou unul cu mine pentru comparație cu iPhone. N-am făcut comparație până la urmă, nu-i un loc unde să cari ușor cu tine două telefoane, dar am filmat un tur de insulă cu telefonul și voi edita cândva acel clip.
Când a fost vorba de fotografii, însă, am descoperit acasă că cele cu S24 Ultra au ieșit mai bine în câteva privințe. Ziua, de exemplu, culorile de pe S24 Ultra erau mai accentuate, iar acolo era un loc cu nuanțe puternice de albastru și verde și lumină foarte puternică. Portretele sunt mai bune. Câteva funcții AI mi-au fost chiar utile. Focalizarea se face mai aproape. Noaptea, însă, S24 Ultra n-a avut rival. O mulțime de fotografii făcute cu iPhone-ul au prea multe lens flares. Am pus două exemple la final.
În galeria de mai jos au intrat și câteva fotografii făcute cu iPhone 15 Pro Max, cam o treime. Vă las să le ghiciți, dar probabil nu veți putea. Le-am ales, în fond, pe cele mai bune făcute cu ambele telefoane.
Câteva gânduri despre unele fotografii și de ce sunt speciale pentru noi:
Aici este Alice care, după o noapte mai chinuită într-un avion mare și apoi un zbor cu hidroavionul și trecerea bruscă la 35 de grade, a tras un somn de prânz de 3 ore. Nu s-a trezit nici când noi troncăneam prin cameră și erau toate luminile aprinse.
Mă uitam la ea cum doarme așa liniștită, cu mânuțele ei mici împreunate pe pernă, și mă gândeam că a meritat tot efortul făcut. Toată economia pe care eu și Matilda am făcut-o în ultimul an, toată munca suplimentară, toate compromisurile pentru a ne permite o vacanță la care visăm de mulți ani, toate au meritat pentru a-ți vedea copilul dormind fericit după ce a alergat încântată pe plajă.
Fotografia aceasta este o amintire plăcută pentru mine deoarece reunește două lucruri care-mi plac mult: plaja și cafeaua. Mi-am făcut o cafea pe espressorul din cameră și era bună și cremoasă. Am ieșit din cameră direct pe plajă, era cald și plăcut.
Apa oceanului era atât de caldă încât puteai intra și ieși din ea oricând, fără nici o senzație de disconfort, așa că am intrat până la genunchi cu cafeaua în mână. Când m-am întors spre mal, când vedeam apa aceea limpede și palmierii înalți și plaja perfectă, m-am gândit că sigur așa trebuie să arate paradisul pentru mine. Poate cu mai mult wifi, totuși.
Așa era în fața căsuței noastre. Puteam să tragem șezlongurile lângă un grup de palmieri, iar două hamace erau montate permanent și acolo.
Apusurile erau foarte plăcute și cerul se colora frumos. Ultima fotografie este dintr-o croazieră pe care am făcut-o, sunset cruise, era inclusă în pachet, și mi-a plăcut cum se vedeau razele de soare prin nori.
Tot atunci niște delfini au venit pe lângă barcă. Alice a fost chiar încântată de ei, de “pejte”, și de atunci pufăie așa cum a văzut ea că face delfinul când expiră prin gaura aia din cap.
Aici stăteam seara la câte un cocktail sau pahar de vin. Din păcate, de obicei doar câte unul, că Alice se culca totuși devreme și nu puteam să o lăsăm nesupravegheată în cameră, dar așa e viața cu copii.
Fotografia mi se pare uimitoare, însă. Acum câțiva ani nu aș fi putut crede că un telefon mobil poate scoate o astfel de imagine după apus, în special cu o scenă atât de complexă cu cer colorat, lumini în piscină, detalii în coroana palmierilor șamd.
Într-o seară, cei de la restaurant au scos mesele afară, pe plajă, și au făcut un fel de seară specială. Am mâncat sub acești palmieri. M-am uitat în sus și printre ei am văzut constelația Orion, v-am mai spus că este ușor de recunoscut. Am învățat-o cu această ocazie și pe Matilda cum să o recunoască.
Aici suntem noi.
Aici este Alice descoperind peștișorii dintr-un mic iaz amenajat.
Aici este Alice exemplificând cum se transmite de la tată la copil culoarea ochilor.
Aici este ea mergând independentă la plajă.
Acesta este cel mai frumos pește pe care l-am văzut vreodată. Alice l-a botezat Eric. 4 din 5 păpuși sau ursuleți de-ai ei de acasă se numesc Eric sau Erica. Acum și un pește din Maldive.
Un hidroavion a venit la un moment dat atât de aproape de plajă încât am crezut că vrea să iasă la mal. Cred că și-a întârziat decolarea și de asta a ajuns așa aproape, apoi a decolat cu vântul în față. Eu eram deja la mal când a făcut asta, așa că am simțit din plin picăturile de apă și nisipul suflat de motoare. A fost super! (este și în clipul cu hidroavionul, la final, scena aceasta).
Alice descoperind că poate avea pepene cu câteva luni înainte de sezonul său oficial! Cred că a mâncat jumătate din stocul de pepene roșu al hotelului.
Uitați ce ziceam de lens flares pe iPhone, apropo. Înțeleg că este o problemă veche pe aceste telefoane. Nu știu cauza, dar într-una din imagini practic este încă o barcă fantomă acolo. De asta am preferat să ies apoi cu S24 Ultra aproape în fiecare seară.
Revenind la Samsung S24 Ultra, am avut apoi timp muuuult pe plajă și în avion să mă joc și cu funcțiile sale AI de editare. Am scris și în review despre ele. Poți să elimini obiecte nedorite din fotografie, să alegi o îmbunătățire automată a imaginii, timelapse zi-noapte etc.
Eu am avut treabă cu eliminat obiecte din fotografii. Mi se pare mie că anumite obiecte nu musai că strică fotografia, dar atrag atenția asupra lor și nu asta îmi doresc. Îmi aduc aminte că acum mulți ani făceam asta cu foarte multe clickuri și iterații în Lightroom sau alte programe.
Acum totul devine banal de simplu: dai Edit pe fotografie, alegi butonul de AI, încercuiești grosier ce te deranjează și programul de obicei selectează exact obiectul care te interesa. Poți să-i schimbi poziția în imagine sau poți să-l elimini, iar un AI generativ va umple golul cu ceva care să se potrivească.
Interfața arată cam așa:
Este destul de cool când vezi că se întâmplă în telefon după câteva secunde de procesare.
Cea mai mare reușită a fost cea de mai jos. Am fost fotobombat de un domn, dar programul nu doar că l-a delimitat 100% corect, dar l-a și eliminat cu rezultat foarte bun. Telefonul a pus apoi perfect la loc lemne, piscină, plajă și mare acolo unde era cazul. Un pic blurate, dar nu observă nimeni asta dacă-i arăți direct imaginea finală. (Folosiți tastele săgeți pentru a schimba rapid între imagini.)
În altă situație aveam papucii inutil în cadru și știam asta când am făcut fotografia. Am făcut-o oricum pentru că știam că este o situație perfectă pentru eliminat obiectul.
Am eliminat și o minge:
Mai jos am scos un om care culegea alge de la mal:
O altă funcție care a mers bine a fost cea de Remaster. Dai fotografia în sus în galerie și apar diverse opțiuni. Remaster este de obicei mereu acolo, dar în alte imagini mai ai posibilitatea de a elimina umbre sau reflexii nedorite.
De obicei nu folosesc Remaster, dar aici mi-a plăcut că făcea exact ce mi-aș fi dorit să corectez la fotografie, adică amplifica un pic shadows în zona pădurii și îi readucea acolo niște culoare și detalii:
Iar aici Remaster și apoi eliminat o creangă:
Poți da și un efect de portret bun fotografiei, chiar dacă nu ai capturat-o de la început pe modul Portrait:
În alt caz mi se vedea degetul în fotografie, în partea de sus, așa că l-am eliminat și am și rotit un pic imaginea cu fill generativ, care a mers destul de bine.
A mers bine AI-ul. Cum am zis în review-ul telefonului, funcțiile acestea AI nu sunt ceva de folosit în fiecare zi, cel puțin pe partea de fotografiere, dar când ai nevoie de ele, te bucuri că le ai incluse.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
29 comentarii
25/03/2024 la 8:56 AM
Oaaau! Mindblowing !
Blackskull(Citează)
25/03/2024 la 8:58 AM
Chiar paradis pe acolo.De curiozitate: era problema cu aricii de mare sau algele in apa? Ati purtat ceva sa va feriti: papuci de mare ori altceva..?
Si e vreo problema cu tantarii anofel pe acolo? Intreb ca ma tenteaza si tre’ sa conving sotia :)
Somebody(Citează)
25/03/2024 la 5:43 PM
Nu, nimic. Nisip fin inclusiv în apă. În unele zone parcă era mai dur, ca și cum ar fi fost corali sau pietre dedesubt, dar asta doar în comparație cu zonele unde era ca făina. Am avut papuci de mare, nu i-am folosit.
Țânțari apăreau seara, dar doar dacă stăteai la beznă la tine pe terasă. Pe la bar nu m-au deranjat. La pat aveam baldachin cu protecție, dar mi s-a părut că era inutil. Dădeau ei pe insulă cu substanțe. Am văzut țânțarii, unii mici, dar în rest nu am văzut alte insecte. Nici măcar printre copaci și liane nu erau păianjeni sau altceva deranjant vizual.
Și înțeleg că alte insule sunt chiar mai bune la capitolul plajă și apă. Sfatul meu ar fi să stați însă la o vilă pe plajă, nu din aceea clasică pe apă. Este mai ieftin și mai “natural”, ieși direct pe plajă, simți că ești mai liber. M-am plimbat pe la vilele acelea pe piloni, în apă, și mi s-a părut prea artificial totul.
nwradu(Citează)
25/03/2024 la 9:44 PM
In schimb daca tantarii sunt o problema, la vila pe apa cu siguranta nu vei avea probleme. Dar daca mergi cu copil, clar pe plaja, intrarea in apa din vila e pe scari, si apa e adanca din prima.
Alex(Citează)
25/03/2024 la 11:07 PM
Merci mult, Radu! Argumente solide in procesul de convingere. :)
Somebody(Citează)
25/03/2024 la 8:59 AM
frumoase poze .poti impartasi ce va placut cel mai mult si ce nu?Ms
florin(Citează)
25/03/2024 la 5:44 PM
Da, o să scriu. Am filmat și un tur de hotel și insulă, cred că voi zice atunci mai multe detalii.
nwradu(Citează)
25/03/2024 la 10:38 AM
Foarte faine pozele și mă bucur să văd cât de bine stați voi în vacanțe (se vede că vă simțiți bine împreună_. E păcat că n-au avut WiFi pe acolo, mai ales pentru un om care lucrează online zi de zi. Pozele voastre mi-au adus un zâmbet mare pe față, așa ca de luni 🙂 Poate în alt articol scrii despre plusurile și minusurile de acolo.
Mihai(Citează)
25/03/2024 la 5:44 PM
Da, o să editez turul de hotel/insulă și cred că scriu acolo toate detaliile acestea.
nwradu(Citează)
25/03/2024 la 11:33 AM
Pe plaja din mamaia n-ar fi alergat la fel de incantata? :)))
Louis(Citează)
25/03/2024 la 12:18 PM
Probabil nu, că o înțepau cojile de semințe, se împiedica de doze și pahare de bere, călca în chistoace de țigări etc. Plus că nu prea avea unde să alerge printre șezlongurile lipite. Și să nu vorbim că era cam frig în februarie la Mamaia și în sezon te costă cam tot atâta sejurul…
Adrian(Citează)
25/03/2024 la 4:51 PM
Adrian, sa inteleg ca s-a ieftinit Mamaia?
Sorin(Citează)
25/03/2024 la 5:45 PM
Nu știu, poate vom afla. Cred că s-ar simți un pic timorată de aglomerația tipică de acolo.
nwradu(Citează)
25/03/2024 la 12:16 PM
LE: corectie : v-a placut
florin(Citează)
25/03/2024 la 12:18 PM
Ft fain! Vi s-a părut potrivită vârsta lui Alice pentru destinația asta? Noi avem un bebe de 8 luni, aveți idee cum e cu serviciile medicale în caz de urgență?
Alina(Citează)
25/03/2024 la 4:50 PM
Pai cum sa fie? Astepti hidroavionul ca sa te duca pe insula aia mai mare, unde exista un singur spital care poate are, poate nu are ce trebuie.
Sorin(Citează)
25/03/2024 la 5:53 PM
Pentru vârsta ei da. Erau oameni și cu copii mai mici, dar cel mai mic avea cam un an. Doar să nu stați la vilă în apă, pe piloni.
Hotelul are medic pe insulă toată ziua. Cred că toate au. Pentru alte urgențe, cel mai apropiat spital era la 30 de minute cu barca, dar probabil aveau și elicopter.
Noi am fost însă pe un atol departe de Male, de capitală. Cam toate hotelurile scriu însă pe site care este situația serviciilor medicale la ei.
În rest, a fost perfect, da. Nu voiam să plecăm musai în perioada aceasta, dar s-a nimerit să fie un charter cu plecare la ora 23 și aterizare la ora 9, deci Alice a dormit toată noaptea la dus și la întors în avion, ceea ce a fost perfect.
Apoi, acolo este nisip fin, apa are intrare lină, nu am văzut insecte periculoase, nu erau scări pe nicăieri (trei trepte la intrarea în restaurant, singura), draperii blackout la cameră și nu scârțâia nimic pe acolo, mâncare potrivită, kids corner la bufet, zonă de joacă pentru copii cu 4 îngrijitoare (la vârsta bebelușului tău nu contează) etc. Ne-au dat până și niște scutece în cameră, la venire.
Sfatul meu: dacă mergeți în Maldive, luați cazare pe plajă, nu la vilă pe piloni. Acolo cred că aș fi stat mereu stresat că, dacă o las pe Alice nesupravegheată un pic, iese pe terasă și cade în apă. Pe plajă nu era nici un astfel de pericol, în schimb.
nwradu(Citează)
26/03/2024 la 4:09 PM
Din fericire nu stim cum sunt serviciile medicale din Male. Noi am luat la noi toate medicamentele universului pentru ea: de la antibiotic, fenistil, zyrtec, panadol, nurofen, plasturi stil copca, saruri de rehidratare – nici nu stiu ce n-am luat :D Ca sa ne asiguram pe cat posibil ca nu e nevoie sa ajungem la spital acolo.
In caz de orice, asa cum spune Radu, ai medic la dispozitie pe insula – de la 9 dimineata pana pe la 16 seara era la noi – si daca e groasa treaba te trimit oamenii in Male sau la cel mai apropiat spital.
Matilda(Citează)
25/03/2024 la 1:49 PM
E frumos in Maldive, am fost in pandemie 8 zile in Sun Island (Maamigili). E locul ideal daca vrei sa fii pampered, sa lenevesti la soare si sa fii indopat. Apa e absolut de cristal. Am avut norocul sa vad Whale Shark si Manta Ray la snorkeling. Locul meu de suflet ramane in schimb Seychelles, am stat pe 3 insule, Praslin, La Digue si ultima la intoarce Mahe. Iti recomand sa faci un trip si aici.
butcher(Citează)
25/03/2024 la 5:54 PM
Whale shark, super tare! Am văzut și eu niște rechini de recif și un manta ray, dar de deasupra de pe ponton.
Seychelles este pe listă, dar mi se pare foarte scumpă destinația, mai ales cu copil. Vedem cum o fi în viitor.
nwradu(Citează)
25/03/2024 la 4:43 PM
“Din păcate, de obicei doar câte unul, că Alice se culca totuși devreme și nu puteam să o lăsăm nesupravegheată în cameră, dar așa e viața cu copii.”
Nu v-ati gandit la un baby monitor sau un telefon lasat pe apel whatsapp in camera?
Balcon sau terasa la bungalow nu aveati? Ma gandesc ca poti sa iei o sticla de vin/sampanie si sa stai pe balcon cu sotia, o data ce a adormit copilul.
alex(Citează)
25/03/2024 la 5:04 PM
Ohoho, cate cine romantice avem eu si sotia la activ cu casca in ureche… Probabil aia de prin hotelurile unde am stat isi imaginau ca suntem ceva agenti secreti, din cand in cand unul din noi mai primea si cate o misiune urgenta, celalalt ramanea sa ia mancarea la pachet si sa plateasca nota. Fun times.
Sorin(Citează)
25/03/2024 la 5:57 PM
Eh, am luat o țeapă aici.
Eu am plecat la mine cu cameră wifi și am fi putut să o lăsăm pe Alice cu camera la somn, că într-un minut am fi fost înapoi.
Din păcate, hotelul avea wifi din acela cu pagină de login și nu am putut conecta camera la wifi-ul lor. Data viitoare aș merge cu baby monitor normal, pe semnal radio, că ăla bate vreo 50 de metri.
Am stat cu Matilda pe terasa noastră când Alice dormea, da. Uneori mergeam și făceam baie pe rând, alteori veneam pregătiți cu cocktail sau cafea și stăteam 2 ore acolo. Mă refeream însă la mers la barul hotelului, să vezi pe cineva cântând etc.
nwradu(Citează)
25/03/2024 la 9:53 PM
Pt baietii cu idei de astea, cautati pe sf google : Madeleine McCann
Alex(Citează)
25/03/2024 la 5:28 PM
E clar, vine criza , s-a umplut Maldive de romani.
Nu ma prind daca ai fost trimis de Samsung sau chiar ai platit tu, din ce vad pare sa faci reclama la telefon.
L!nuX(Citează)
25/03/2024 la 5:58 PM
Mi-a plătit Samsung totul, desigur. Mi-au mai dat și 5000 de euro de cheltuială. N-am avut pe ce acolo, așa că i-am păstrat și aia este.
nwradu(Citează)
27/03/2024 la 7:40 AM
Arata foarte fain! Podelele sunt superbe. Când faci prezentarea poți sa incluzi și un buget pentru toată distracția?
Geamana(Citează)
27/03/2024 la 7:41 AM
Arata foarte fain! Podelele sunt superbe. Când faci prezentarea poți sa incluzi și un buget pentru toată distracția?
Geamana(Citează)
04/04/2024 la 9:14 AM
Salut,
Prin ce agentie ati gasit bilet?
Multumesc.
Byte00(Citează)