V-ați gândit vreodată cât de importante au fost codurile de bare în comerț?

Am citit un articol despre codurile de bare și mi s-a părut uimitor cât de importantă a fost această tehnologie pentru dezvoltarea comerțului. Nu ne gândim la codurile de bare de pe produse, sunt doar ceva care face bip-bip la casa de marcat, dar intră în categoria aceea de tehnologii care au schimbat semnificativ lumea.

Pe scurt, înainte de codurile de bare, pe fiecare produs dintr-un magazin sau farmacie sau altceva se lipea o mică etichetă de preț. Asta încă se face în multe magazine mai mici din România, de altfel, și din întreaga lume. Pe vremuri, așa se făcea în toate.

Erau multe complicații. Angajații trebuiau să lipească o etichetă de preț pe fiecare produs— pe fiecare napolitană, sticlă de ulei, cutie de medicamente, pensulă, carte— ceea ce consuma timp.

Apoi, inventarul era foarte greu de făcut. Atunci când scanezi un cod de bare la casa de marcat, softul de gestiune scade un produs din totalul aflat în magazin. Știi exact ce ai vândut, ce se vinde bine, câte mai ai, când să comanzi din nou marfă.

În plus, scade timpul petrecut la casa de marcat. Când eram mai mic, mama lucra într-o farmacie și au trecut la case de marcat electrice, dar tot trebuia să bată manual prețul fiecărui produs, deci câteva cifre de apăsat pentru fiecare. Acum, când merg într-un Lidl de exemplu, casiera scanează mai repede produsele decât îmi ia mie să le pun în coșul de cumpărături, pentru că au cod de bare.

Codul de bare este format din bare verticale albe și negre de diverse lățime. Funcționează într-un mod foarte simplu: lumina scannerului se reflectă diferit din zonele verticale albe decât din cele negre. Reflexia este detectată de scanner, iar tipul ei reprezintă mesajul codat în acel cod de bare.

Mesajul în sine este o serie de cifre. Primele reprezintă un cod de producător (de ex Coca-Cola), iar următoarele un cod de produs (de ex suc normal 0,5l, Zero 0,33l etc). Sunt suficiente combinații pentru ca două produse să nu aibă cod similar.

Treaba asta cu detecția precisă a reflexiei scannerului era o tehnologie suficient de simplă în acea vreme. Codul de bare a fost inventat de un cercetător de la IBM, Joseph Woodland, în 1949. Abia prin 1973 a apărut necesitatea utilizării unei astfel de tehnologii în magazine.

Au fost propuse mai multe tipuri de coduri de bare:

Șanse mari au avut cele numite Litton și RCA din lista de mai sus, dar până la urmă a fost aleasă propunerea IBM.

Nu știu de ce, dar dacă ar fi nevoie să dau cu presupusul, aș spune că acele coduri Litton și RCA, fiind (semi)circulare, puteai fi scanate din orice poziție, pe când codul IBM trebuie scanat cât de cât perpendicular pe barele albe și negre, nu paralel cu acestea.

Și atunci de ce IBM? Bănuiala mea este că acest tip de cod era însă mult mai ușor de întipărit pe ambalajul oricărui produs, spre deosebire de un cod circular care avea nevoie de rezoluție și precizie de imprimare mai mare. Asta sigur ar fi contat mai mult în adopția codurilor de bare decât posibilitatea de a le scana mai ușor. În fond, întâi trebuie să ai ce scana.

La început, codul de bare aproape că a fost un fail. Spuneți-mi dacă sună similar cu alte situații din perioada contemporană: inițial lucrătorii din magazine au fost împotriva adoptării codurilor de bare, temându-se că își vor pierde joburile. Analiștii au estimat că nu vor fi niciodată utilizate pe scară largă.

Până la urmă, au fost utilizate. Probabil cu rezultate bune, de fapt, pentru că îți ia mai puțin timp să introduci marfa în gestiune și să o pui la raft și să o taxezi la ieșire, iar în plus și clienții preferă rapiditatea la casa de marcat. Poate că au și ieftinit produsele la raft, având în vedere că scad costurile “manevrării” lor.

Oricum, codul de bare s-a dovedit acea tehnologie care a intrat peste tot și acum reprezintă normalitatea în interacțiunea de la casa de marcat. Ne-a schimbat lumea, genul acela de tehnologie la care nu te gândești deloc până nu ți-o arată cineva mai în detaliu.

Culmea este că acum codul de bare clasic începe și el să fie înlocuit cu un alt tip de cod de mare, codul QR. Pe acesta îl știe toată lumea. A început timid, a dispărut o vreme, apoi a reapărut mai cu spor. Personal am senzația că faptul că trebuia să ai o aplicație dedicată în telefon pentru a scana coduri QR era un impediment, dar acum toate camerele foto integrează direct asta.

Nu-i vorba însă de camerele din telefoanele mobile, ci de scannerele din magazine. Produsele încep sau vor începe să utilizeze și coduri QR pe ambalaj, avantajul fiind că un cod QR poate conține mai multă informație codificată în pătrățelul respectiv.

De exemplu, pe lângă informațiile despre ce produs este cel scanat, se poate coda în codul QR și data expirării sale. Și mă refer la data expirării pentru fiecare produs distinct în parte, pentru fiecare borcan de iaurt din cele 100 de la raft, pentru că tipărirea codului se face în momentul aplicării etichetei în fabrica de iaurt.

Cum ajută asta? Păi să zicem că softul de gestiune îți spune “vezi că 5 iaurturi din cele 100 se apropie de expirare”. În loc ca angajații magazinului să le caute pe acelea 5 prin raft și să le pună etichete cu “reducere 50%” sau să le scoată în față, este suficient să pui o etichetă generală la raft care spune “iaurturile cu mai puțin de 2 zile până la expirare au 50% reducere”. Și apoi chiar clienții le-ar putea căuta pe acelea, dacă vor să facă o economie de bani, iar la casa de marcat se aplică direct reducerea atunci când condiția “if expiration date < 2” este adevărată.

Sau pot fi alte scenarii. De exemplu, poți codifica și numărul lotului pe un produs și fabrica din care a ieșit. Dacă apoi sunt probleme cu acel lot, poți vedea direct câte ai vândut deja. Dacă clientul respectiv a dat pe bon și cu vreun card de fidelitate la achiziție, poți afla direct cui l-ai vândut pentru a-l contacta.

Sau clientul poate scana codul QR al unui produs și să ajungă la o pagină web despre acesta, care poate conține informații suplimentare, rețete culinare etc. Sunt avantaje pe toate părțile și pare mai eficient decât să dai circle to search pe un salam și să speri că-l identifică pe cel curent.

Cine știe, poate peste 30 de ani vom spune nepoților “ehe, pe vremea mea codurile de bare aveau dungi ca o zebră…”

sursă: The Atlantic via MSN.