►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
11 Dec 2023 ·
Primăria București dezbate un proiect de hotărâre prin care, începând cu vara 2024, aprovizionarea spațiilor comerciale din București ar putea fi permisă doar noaptea, între orele 22 și 6.
Sper ca proiectul să nu meargă mai departe. Nu ar aduce nimic bun. Să vă spun de ce mi se pare o propunere nu doar impractică, ci și ilogică.
În primul rând, principiul din spatele propunerii este unul foarte slab gândit. Motivul ar fi legat de reducerea traficului. Se vrea mutarea traficului comercial de aprovizionare noaptea, astfel încât ziua să scadă aglomerația de pe străzile din București.
Nu mi se pare normal să considerăm traficul comercial ca fiind cel secundar, cel ce poate fi trimis în toiul nopții ca să nu ne deranjeze pe șosele ziua. Din contră, acela este traficul care ține orașul în funcțiune, este sângele care-i pune în mișcare economia.
Bucureștiul are, în principal, două tipuri de economii: cea care presupune muncă de birou, că nu producem locomotive sau cutii de viteză pe aici, și cea care presupune vânzarea de produse de consum. Bucureștiul este un mare consumator de aproape orice, iar asta înseamnă bani mulți care se mișcă în economie, dar și aprovizionare.
Traficul comercial este sângele care ține vie această componentă a economiei capitalei. Cum să-l restricționezi doar la perioada nopții? Cum să dai prioritate altor tipuri de trafic? La propriu, cineva din PMB vrea să spună că omul care merge singur în mașină către o cafenea este mai important decât mașina care aduce alimente în magazine.
Și nu vorbim, apropo, doar de magazine alimentare, de Mega Image-urile și Lidl-urile de prin București. Nu, se spune spații comerciale acolo. Asta bănuiesc că include orice unitate de vânzare și traficul care o aprovizionează, indiferent că vorbim de covrigării, de hainele din mall, de rigipsul din magazinele de bricolaje sau de livrările de ingrediente pentru restaurante.
Știți ce-am văzut eu prin alte țări, de fapt? Că în unele orașe interdicțiile privind oprirea sau staționarea nu se aplică și aprovizionării și curieratului, ci doar mașinilor personale. Altfel spus, în unele orașe cu trafic bară la bară este totuși ok dacă pe banda 1 oprește pentru câteva minute o dubă ca să livreze un pachet sau un roll-container cu alimente la un bistro. De ce? Pentru că asta le face economia să duduie.
Asta este părerea mea complet subiectivă despre de ce restricționarea traficului comercial ar fi o idee nefericită.
Acum să vorbim un pic despre elemente obiective, zic eu, care fac din această propunere una care ar trebui respinsă.
Ar crea gălăgie mare prin cartiere noaptea. Locuitorii din blocurile cu spații comerciale la parter ar avea parte de zgomot de motor de camioane și dube, claxoane (străduțele din cartiere sunt mult mai blocate de mașini parcate noaptea decât ziua), uși trântite, înjurături, zgomot de lize, containere, s-ar auzi orice cuvânt schimbat între livrator și angajații magazinelor, ar fi noxe de la motoare la ralanti șamd.
Sunt genul de zgomote pe care în vacarmul zilei nu le observăm, dar noaptea ar fi foarte deranjante, în special când dormi cu fereastra deschisă. Nu vă gândiți la o dubă și atât. Chiar și un mic magazin de cartier primește zilnic marfă din foarte multe surse, că o dubă îi aduce sucuri, alte chipsuri, alta carne de pui și alta țigări. De obicei sunt furnizori diferiți pentru fiecare categorie de produs.
Unele magazine fac și acum aprovizionare în timpul nopții. Sunt sigur că locuitorii din preajma lor nu sunt fericiți (puteți citi niște testimoniale aici), deși vorbim de obicei de supermarketuri mai mari care aduc totul cu un singur transport de la un centru logistic.
Ar trebui mai mulți angajați. Ai niște lucrători comerciali care fac ziua treabă prin magazine, sunt casieri, pun marfă la raft, coc covrigii, fac buchete de flori etc. Cine să preia noaptea marfă? Păi… alți angajați.
Ar trebui încă o tură, 1-2 oameni de noapte. Asta în teorie ar crea noi locuri de muncă, dar în practică apar două probleme: este foarte dificil și acum să găsești angajați pentru o singură tură de zi, darămite pentru noaptea și apoi ar fi o creștere artificială a forței de muncă, una generată de legislație, nu de creșterea de business, ceea ce înseamnă doar costuri mai mari.
Problema costurilor este una reală. Angajații luați suplimentar doar ca să stea în magazin noaptea, așteptând să le fie livrate cutii cu lapte sau pungi de salată sau sticle de detergenți trebuie plătiți ca pentru muncă de noapte.
Astfel de costuri suplimentare, introduse din pix de o hotărâre locală, se vor traduce imediat în prețuri mai mari la raft. Chiar și considerând că ar apărea de undeva oameni de angajat pe turele de noapte, toate produsele s-ar scumpi la raft.
Și s-ar scumpi doar în București, ceea ce ar avea alte efecte nedorite în economie.
Sunt sigur că acest proiect de hotărâre locală nu va merge mai departe. Simplul fapt că cineva a avut însă această idee și a ajuns cu ea atât de departe încât a făcut-o publică și o pune în dezbatere este ceea ce mă uimește.
Mă deranjează traficul aglomerat din oraș la fel de mult ca și pe alții. De cele mai multe ori, însă, fac și eu în acele momente parte chiar din traficul care mă deranjează, că altfel n-aș fi acolo să-l observ. Nu am pretenția că drumurile mele în interes personal sunt importante și ale altora nu.
Dacă primăria vrea să reducă traficul din București, metodele sunt cele clasice și deja știute, trebuie doar aplicate: benzi unice pentru STB; extinderea cu viteză mai mare a metroului; scoaterea poliției în stradă, ca să dea amenzi celor care blochează banda 1 și intersecția și parcările; benzi de biciclete; amenzi pentru parcarea în locuri nepermise; taxă de congestie, dacă este cazul.
Nu este vreun mister. Nu trebuie descoperită vreo roată. Trebuie doar aplicate metodele care au dat deja roade în atât de multe orașe din lume care s-au aflat în situația Bucureștiului acum multe decenii.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
32 comentarii
11/12/2023 la 7:03 AM
Iar esti ingineri si ma intreb cum iti merge Tesla pe miristea pe care ai luat-o.
Noaptea nu este trafic si nu ai pe cine claxona. Aprovizionarea nu se face pe stradute laturalnice, magazinele Mega sunt la bulevard, Lidl si Kaufland au flota lor de aprovizionare pe care nu ai vazut-o *niciodata* in trafic (ghici de ce!!).
Iar magazinele mici pe care le plangi nu se aprovizioneaza de la tir, camion… poate cel mult o duba tip Sprinter sa vina la ele, dar si aceea este prea mare pentru ce necesar de marfa au. Presupunand ca vor vrea sa primeasca marfa de la 4 la 6, nu va fi o problema pentru ele.
Sa presupunem ca ai dreptate si vor fi cativa oameni deranjati de aprovizionare la 4 dimineata. Acum, sa comparam cu zecile si sutele de mii blocati in trafic din cauza unui camion care a stat in fruntea tuturor.
Sunt de acord cu politia iesita la munca, amenzile mai mari, bolarzii separatori din 1.5 in 1.5m pentru autobuze si transport in comun, benzi de bicicleta.
Gaelex(Citează)
11/12/2023 la 8:49 AM
You’ve spoken from my soul.
zodrac(Citează)
11/12/2023 la 10:05 AM
Spot on Gaelex!
Andrei(Citează)
11/12/2023 la 2:47 PM
Magazinele mici nu se aprovizioneaza singure decat pe foarte putine produse. In rest cumpara ori direct de la companii mari [racoritoare, paine, tigari, ciunga], ori de la distribuitori intermediari de FMCG. Sunt curios totusi cum s-ar aproviziona micii reselleri de Metro, ca ala cred ca e inchis noaptea.
ipo(Citează)
11/12/2023 la 7:35 AM
Dar voi in oras nu aveti geamuri din alea care izoleaza fonic? “Termopane” le zice. Sa nush, ziua nu se aude in casa traficul? Nu va deranjeaza? Daca ziua nu deranjeaza cand e balamuc, noaptea cand e liber (deci probabilitate mai mica de claxoane) cu ce ar deranja?
In alta ordine de idei, magazinele mari si foarte mari cred ca au deja asta, nu-mi aduc aminte de cozi de camioane la intratea in Carrefour Orhideea.
… abia astept sa le vina primarilor idei si sa colecteze gunoiul noaptea, sa nu mai stam in spatele masinii de gunoi in trafic
F.(Citează)
11/12/2023 la 7:54 AM
@Radu, ca tot iti place sa te plimbi, da o tura te rog pana la Valea Cascadelor cu Iuliu Maniu si numara cate dube si tiruri intra si ies din Bucuresti si cat de mult blocheaza saracia aia de intersectie si pe urma rescrie articolul.
dny(Citează)
11/12/2023 la 8:14 AM
Lăsați șoferii sa doarmă noaptea cu nevestele lor altfel vom fi nevoiti unii dintre noi sa o facem. Știu oameni care lucrează de noapte, e anormal. Sunt terminați social si emotional. Sa interzică mașinile cu parveniții de Buzău si aia e.
Coco(Citează)
11/12/2023 la 12:12 PM
Coco pare ca e primul care vine cu un argument normal (minus BZ). N-am lucrat noaptea si nu doresc nimanui. Cred ca le este afectata si sanatatea dupa o perioada. Hai sa ii distrugem pe unii ca sa mearga altii cu masinile in timpul zilei, mise pare incredibil. 0 spirit civic, sa ne fie noua bine.
Costel(Citează)
11/12/2023 la 2:33 PM
Si it istii sunt terminati social si emotional, dar nu o sa interzici acum programarea
Nm.bradu(Citează)
11/12/2023 la 8:29 AM
Hello,
mie unul mi se pare o idee buna. Se poate salva din traficul oricum haotic.
eBogdan(Citează)
11/12/2023 la 8:37 AM
E o idee foarte buna sa se aprovizioneze noaptea. Dubele alea parcate 10minute sa descarce la magazinul de colt ingreuneaza foarte mult traficul.
Alin(Citează)
11/12/2023 la 8:50 AM
In Constanta se colecteaza Noaptea gunoiul. E adevarat ce zice Radu, se face galagie, dar dureaza 1-2 minute apoi se face liniste din nou. Cand se colecta ziua, pe stradutele mici se creea ambuteiaj, masinile mici nu avea loc sa depaseasca, se claxonau, se injurau de morti, nu rezolvau nimic.
iulian c(Citează)
11/12/2023 la 9:27 AM
O idee excelenta ca magazinele sa se aprovizioneze noaptea
cosmin(Citează)
11/12/2023 la 9:29 AM
Să vezi ce frumos e când aprovizionează Mega Image dimineața la oră de vârf și vietnamezii de la firma de logistică blochează o bandă pe un drum aglomerat cu câte o bandă pe sens. Le-am atras atenția, am făcut sesizări la Mega și la Sun Logistics dar degeaba. Să presupunem că șoferii dubelor nu înțeleg română, dar nepăsare era și din partea personalului din magazin, care recepționa marfa. Bonus aveau și parcare proprie unde dacă făceau 2-3 manevre parcau mașina.
Nu e obligatoriu să se facă noapte, se poate face dimineața, înainte de orele de vârf. Magazinele se deschid deobicei la 7, faci aprovizionarea de la 5 la 7 și gata. La 2 ore nu e nevoie neapărat de angajat suplimentar, se pot face ore suplimentare plătite extra sau ajustat turele etc.
Prin marele orașe am văzut că sunt zone destinate aprovizionării, dar acolo e clar expus orarul de aprovizionare, iar poliția își face treaba.
Razvan C(Citează)
11/12/2023 la 11:10 AM
Da, ca o duba poate aproviziona toate magazinele intre orele 05:00 si 07:00. Sigur soferii de duba lucreaza in general doar 2 ore pe zi si ar fi viabil ceea ce spui tu pe aici.
PS: daca vedeai o problema, probabil sesizarea trebuia sa o faci la Politie.
Andrei G(Citează)
11/12/2023 la 11:22 AM
SI mai sunt si magazinele care se aprovizioneaza de la metro/selgros. Aia ce o sa faca? Se duc ziua cumpara marfa, parcheaza undeva duba cu marfa pana noaptea, apoi neaptea se duc si descarca la magazin? Gunoiul din Constanta se colecteaza doar noaptea, ceea ce e destul de ok, dar serviciul asta nu se face cu atat de multi oameni ca aprovizionarea magazinelor, unde e implicat un lant foarte mare.
Empire(Citează)
11/12/2023 la 5:01 PM
Deja ai prea multe pretentii.
Crezi ca Bujduveanu s-a chinuit macar sa gandeasca pana acolo? Mai mult ca sigur s-a gandit doar care ar fi o propunere “populara” printre bucuresteni.
Andrei G(Citează)
11/12/2023 la 9:31 AM
Interesanta abordare. Anul trecut am stat cateva zile in Madrid, intr-un cartier mai laturalnic.
Noaptea veneau masinile si ridicau gunoiul, apoi veneau niste cisterne cu oameni pe langa ele cu un furtun lung si spalau pe jos peste tot, adica intrau si prin parcarile mici dintre blocuri si spalau pe acolo.
La noi nu prea este asa ceva, spalatul ala nu exista (e diferit de masinile cu perii care spala marginile drumului) iar masinile de gunoi ridica gunoiul de pe la 7-8, cand e traficul mai mare.
Aia de ce pot, doar la noi e scandal cand se lucreaza noaptea? Cine sta la bulevard are non stop trafic si noaptea, iar magazinele gen Lidl oricum fac aprovizionare cand au chef, ca au parcarile lor.
rdb(Citează)
11/12/2023 la 10:02 AM
Vreți să simplificam traficul? Hai să facem cum se face in toată lumea normală ( și scăpăm și de poluare):
– interzis diesel in oraș
– interzis orice mașină sub Euro4
– taxa de intrat in centru
Ce ziceti? Facem să fie bine? 🤣🤣🤣
Răzvan(Citează)
11/12/2023 la 10:23 AM
– Dizel, hibrid ori electrica ocupa la fel de mult loc.
– Idem daca nu vorbim despre poluare
– Niciodata nu am inteles-o pe asta cu centru. Care e faza de ce doar in centru, de ce nu si in Militari? Eliberam centrul orasului si aglomeram mai tare restul?
Coco(Citează)
11/12/2023 la 11:29 AM
Nici eu nu inteleg cu ce ar ajuta daca eliberam centrul de masini/poluare, dar aglomeram restul zonelor.
Parca toti cititorii acestui blog locuiesc si muncesc doar in centrul orasului.
Nu ar fi mai bine sa:?
1. Marim de 2-3-5 ori impozitul pe autoturismele inmatriculate in Bucuresti;
2. Marim de 10 ori valoarea taxelor pentru a inmatricula un autoturism in Bucuresti;
3. Punem o taxa de acces in tot Bucurestiul (pana la linia de centura) pentru toate masinile care nu sunt inmatriculate in Bucuresti – asta ca sa ii descurajam pe cei care se gandesc sa-si inmatriculeze masina pe Ilfov sau alt oras ca sa evite taxele crescute de mai sus.
Toti banii suplimentari care se obtin din taxele de mai sus pot fi folositi pentru imbunatatirea parcului de autobuze si tramvaie ale STB.
Si astfel nu doar ca descurajezi detinerea de autoturisme personale, dar oferi si o optiune viabila de transport pentru locuitori.
Andrei G(Citează)
11/12/2023 la 1:49 PM
mazare reloaded?
si cum ar fi apoi sa ai in fiecare localitate din ilfov cate o taxa din asta, pe valea prahovei cate o taxa pentru fiecare localitate de acolo, pe litoral la fel.. si cam in toata tara?
de ce in bucuresti da si in restul localitatilor nu?
john2381(Citează)
11/12/2023 la 4:53 PM
@john2381, am zis deja ca taxa ar avea ca scop eliminarea celor care isi inmatriculeaza masina in alt oras si o folosesc in Bucuresti.
Si da, daca s-ar implementa asta in Bucuresti, nu as avea nici o problema ca fiecare oras mare din tara care are sosea de Centura sa introduca o taxa de acces.
Diferenta este ca Mazare pusese o taxa de acces intr-o localitate pe care unii doar o tranzitau si nu aveau alte optiuni rezonabile sa o ocoleasca.
PS: propunerea mea a venit ca replica la propunerea de a pune o taxa de acces in centrul orasului.
Andrei G(Citează)
11/12/2023 la 10:25 AM
Pai e normal sa faca asta noaptea. Doar livratori si lucratorii comerciali sunt niste suboameni care merita sa nu doarma noaptea. De ce nu cer cei deranjati sa inceapa munca la birou la5 cand. nu e trafic, sau copilul scoala la4 ca sa ajunga lejer cu masina in celalalt capat al orasului?
AndreiofB(Citează)
11/12/2023 la 11:09 AM
Voi stiti ca si acum exista oameni care lucreaza noaptea? Stiti ca exista multe domenii unde se lucreaza in 3 schimburi? Adica inclusiv noaptea.
Stiti ca nu-s mereu aceiasi oameni care lucreaza noaptea? Se rotesc.
Mai iesiti din bula si mai dati un ochi prin lumea reala.
Blackskull(Citează)
11/12/2023 la 11:46 AM
Andrei, te rog sa ne spui daca ai auzit de oameni care lucreaza in ture, inclusiv de la birou. E o munca remunerata, nu a zis nimeni pe aici (Poate Radu, ca el e deranjat de non probleme) sa munceasca pe gratis. Si in mod sigur n-a zis nimeni de copii, dar asa sunt cate unii, le place whataboutismul.
F.(Citează)
11/12/2023 la 11:14 AM
Te mai citesc din cand in cand ca e bine sa vezi si alte perspective, in ultima vreme ai argumente slabe pe aproape orice subiect.
“ca să dea amenzi celor care blochează banda 1 și intersecția și parcările” – extrem de des dubele de aprovizionare fac asta.
alxzen(Citează)
11/12/2023 la 11:32 AM
Si cat de des vezi ca sunt amendati acesti soferi de catre Politie? Daca s-ar da amenzi de fiecare data cand un soferi blocheaza o banda (indiferent ca este de la aprovizionare, ca isi duce copilul la scoala sau ca pur si simplu a coborat sa isi cumpere un covrig inainte de munca), probabil ca s-ar modifica si comportamentul acestora.
Adica in traducere “haide sa aplicam legile existente, inainte de a inventa alte legi noi”.
Andrei G(Citează)
11/12/2023 la 2:31 PM
…”Știți ce-am văzut eu prin alte țări, de fapt? Că în unele orașe interdicțiile privind oprirea sau staționarea nu se aplică și aprovizionării și curieratului, ci doar mașinilor personale. Altfel spus, în unele orașe cu trafic bară la bară este totuși ok dacă pe banda 1 oprește pentru câteva minute o dubă ca să livreze un pachet sau un roll-container cu alimente la un bistro. De ce? Pentru că asta le face economia să duduie.”…
Spre deosebire de ei si la noi e la fel:
Reguli pentru circulaţia vehiculelor – Oprirea, staţionarea şi parcarea –
Art. 63. –
(2) Nu se consideră oprire:
b) imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unităţile comerciale.
TheX(Citează)
11/12/2023 la 2:55 PM
al treilea comentariu intrat in moderare aiurea, si care a fost, desigur, scos de radu cand a ajuns la calculator. nu m-am ingrijorat, cum nu m-am ingrijorat nici de faptul ca nu le citeste si nu le baga in seama, si vorbim aici ca bezmeticii de pomana. doar nu o sa mai comentez. vorba aia, imi racesc gura de pomana.
ipo(Citează)
11/12/2023 la 10:27 PM
Corect. Hai sa eliberam strazile cu cei care muncesc la birou si nu cu cei care livreaza. Sau sa zicem ca ma enerveaza in trafic biclistii care fac glovo etc. Sa faca doar intre 23 si 5 . Atunci poti comanda saorma si apa plata la bax de la fresh.
AndreiofB(Citează)
12/12/2023 la 6:53 PM
Lasa ca sangele orasului poate sa mearga si noaptea. Nu ai ce sa faci salubrizare si aprovizionare ziua
Mihai(Citează)