►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・PC Garage・Flip・Secom・Altex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
22 Dec 2023 ·
TURISM ·
În Bologna sunt două turnuri înclinate. Unul dintre ele este mai înclinat decât cel din Pisa. Le-am văzut recent pe amândouă
Au ceva italienii cu turnurile, le place să fie un pic strâmbe. Cele din Bologna se numesc simplu Le Due Torri, Cele două turnuri, ca în romanul lui Tolkien. Sunt în centrul orașului. Unul este de două ori mai înalt decât celălalt.
Povestea lor mi se pare fascinantă. Au fost construite pe la 1.100 și sunt atât de puține date despre acea perioadă încât legenda spune că ar fi fost două familii rivale care s-au întrecut în ridicarea celui mai înalt turn. Cel mai înalt se numește Astinelli, după numele familiei care l-a construit, și avea inițial 70 de metri, iar după câteva secole a fost înălțat la 97 de metri. Cam cât clădirea SkyTower din București.
Cel mai mic se numește Garisenda și avea inițial doar 60 de metri, iar în secolul 14 a fost demolat parțial pâna la 48 de metri, după ce a început să se încline prea mult. Turnurile au fost folosite în multe scopuri de-a lungul timpului, de la închisoare și fortărețe la direcționarea pompierilor în bombardamentele din WW2. Dante Alighieri, Goethe și Charles Dickens au scris despre ele.
By CC BY-SA 3.0, Link
Sunt vizibil înclinate. În fotografiile mele nu par așa, sunt făcute prea de aproape. Trebuie să stai un pic mai departe ca să observi că parcă este ceva în neregulă cu ele față de clădirile și liniile verticale din jurul lor.
La baza lor am găsit un panou informativ care mi-a plăcut mult. Spune care sunt cele mai înalte turnuri înclinate din lume. Credeam că turnul din Pisa este singurul cu adevărat vizibil înclinat, dar se pare ca sunt mai multe:
Altfel spus, britanicii au știut să-l construiască bine pe al lor, dar este și cel mai nou și probabil cu fundația cea mai bine stabilizată dintre toate. Turnul Garisenda din Bologna este cel mai înclinat din lume (I guess), la 4 grade, mai înclinat și decât cel din Pisa. Nu este la fel de celebru pentru că nu arată nici pe departe la fel de spectaculos, dar uite că îi merge.
Ce-i drept, turnul din Pisa se înclinase cu 5,5 grade în 1990, dar a fost ulterior îndreptat după lucrări de stabilizare și susținere, altfel ar fi în fruntea clasamentului de mai sus.
Mai vreau să zic și că nu m-aș urca niciodată să vizitez un astfel de turn. Îl văd bine și de jos… Sau cel puțin le-am văzut în septembrie 2023. Acum câteva zile, autoritățile din Bologna au intrat în alertă că s-ar putea prăbuși iminent.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
16 comentarii
22/12/2023 la 8:09 AM
Avem și noi un turn înclinat în comuna Ruși din județul Sibiu. Desigur că nu are “spectaculozitatea” celui din Pisa, dar cred că ar putea fi promovat, măcar pentru a fi vizitat de către cei ce se află în trecere. https://printransilvania.ro/turnul-inclinat-de-la-rusi
cata_ro(Citează)
22/12/2023 la 1:50 PM
Din articolul dat de tine, inteleg ca proprietarii acelui turn inclinat nu prea vor sa se implice sa il promoveze.
In plus, turnul se afla pe un teren privat unde se poate intra doar fiindca exista o gaura in gard… adica ar fi cam ilegal sa il vizitezi.
Andrei G(Citează)
22/12/2023 la 8:52 AM
“Turnul Garisenda din Bologna este cel mai înclinat din lume (I guess), la 4 grade”
Chiar poza pusa de tine spune ca cel mai inclinat este turnul bisericii din Bad Frankenhausen, 4,8 grade.
PHNC(Citează)
22/12/2023 la 10:54 AM
Exact!
Iar dacă mergi pe fir, găsești https://en.wikipedia.org/wiki/Leaning_Tower_of_Suurhusen, înclinat la 5,1 grade, după care afli și de https://www.farthest-leaning-tower.de/, la 5,4 grade.
Tot nemții-s cei mai tari!
Emil Ion(Citează)
22/12/2023 la 7:05 PM
Poza din articol nu are nicio legătură cu titlul pus de Radu și cu concluzia citată de PHNC.
Este vorba ce “cele mai înalte turnuri înclinate,” nu de “turnurile cu cea mai mare înclinare”. Turnurile din Bologna (luate la la pachet, văd) sunt pe primul loc nu datorită inclinatiei celui mic (4%, mai mică decât a altor turnuri, cum bine remarcați și voi) ci datorită înălțimii celuilalt, la mustață peste Big Ben.
Vijan(Citează)
22/12/2023 la 10:54 PM
uneori nici macar autorii de articole nu inteleg textul pe care il citesc.
avem (romania) un procent cam mare in unele statistici, dar situatiile astea par sa il dovedeasca real.
john2381(Citează)
22/12/2023 la 9:15 AM
Eu am urcat in 2022 in el. Sau 2021, nu mai tin minte exact, dar dupa ce aveam frica de inaltime, asta din Bologna mi-a pus capac. Structura e din lemn, super rudimentar si urci pana iti vine rau.
Marius(Citează)
22/12/2023 la 1:33 PM
N-ai lucrat pe macarale plutitoare ca să repari proiectoarele din ”cioc” ori să mai ajustezi camera video pentru magazii, să se și miște puțin din cauza valurilor…
Marinel(Citează)
22/12/2023 la 3:14 PM
Ai urcat in Asinelli (cel inalt si mai putin stramb), in Garisenda (cel stramb) nu se urca.
Rares(Citează)
22/12/2023 la 10:48 AM
Sa faci articol despre asa ceva, si sa nu mentionezi asmita, e ca si cum ai scrie despre sushi si nu ai spune japonia.
Boris(Citează)
22/12/2023 la 11:27 AM
Puțin context: în Evul Mediu, orașele-cetate erau organisme politice și economice autonome, care se confruntau adesea cu rivalități interne. În acest context, nobilii și afaceriștii locali își demonstrau puterea și statutul social prin construirea de turnuri fortificate. În timp, turnurile au devenit simboluri ale statutului social și ale bogăției. Cei care dețineau un turn erau considerați oameni de vază în societate.
Zippo(Citează)
22/12/2023 la 12:22 PM
Acum inteleg sensul “palatelor cu turnuri” :)) wink wink
Abi(Citează)
22/12/2023 la 1:35 PM
Vezi și turnurile din Georgia.
Marinel(Citează)
22/12/2023 la 2:52 PM
Dragut articol. Ma inclin.
alexEAT(Citează)
22/12/2023 la 5:04 PM
ceva mai departe de Bologna e un orasel cu multe astfel de turnuri
https://en.wikipedia.org/wiki/San_Gimignano#Towers
Ronnie(Citează)
08/01/2024 la 9:22 AM
Am urcat in el, horror :)).
Cu toate ca se spune despre cel din Pisa ca simti inclinarea mai mult, acesta era ingust si cu scari din lemn si fara vreun mijloc de siguranta.
PaulT(Citează)