Cel mai bun truc al francezilor a fost să convingă lumea că pâinea cu șuncă este o delicatesă

Mi se pare fascinant cum în Franța este considerată o delicatesă sandvișul cu unt și șuncă. Jambon-buerre, adică o baghetă franțuzească tăiată pe din două, unsă cu unt și cu una-două felii de șuncă vârâte înăuntru. Asta e tot. Pâine, unt, șuncă. Sau jambon, cum zic francezii.

Francezii au teancuri de pâine cu șuncă pe care le vând turiștilor, în special în zonele populare, iar turiștii merg mai departe pe stradă cu ele în mână și li se pare că au cucerit Parisul. “Oui, oui, c’est merveilleux, La Seine, la baguette, on y va!”

Nu neg, un sandviș cu șuncă este bun. Dacă-l faci cu o baghetă de calitate, un unt gustos și poate ușor sărat și un jambon artizanal de calitate (de la porci crescuți cum trebuie, nu din acela cu gust de săpun “marca hipermarketului”), probabil chiar delicios.

Reușita adevărată este însă să impui în piață un sandviș atât de simplu ca fiind o delicatesă emblematică a țării. Să susții asta cu o față serioasă, să o pui la vânzare în atât de multe locuri încât chiar devine emblematică și apoi să fie cumpărată în zeci, poate sute de mii de bucăți în fiecare zi. Poate chiar mai mult, în fond Franța are zeci de milioane de turiști pe an și or mânca și localnicii.

Aici se vede poate priceperea altora în a face turism sau poate faptul că au asociații și organizații care plănuiesc astfel de lucruri și se dă ordinul general “de mâine faceți baghetă cu suncă în toate boulangeriile voastre”, o metodă bună de a scoate un produs în față.

Închipuiți-vă o situație similară la noi. Sau, altfel spus, de ce nu facem și noi același lucru? Imaginați-vă o pâine din aceea tradițională românească, cu miez moale și pufos și coajă crocantă pe deasupra. Poate niște unt, poate niște muștar, iar apoi niște parizer. Este varianta românească la ce prepară francezii? Este. Este la fel de delicios? Este!

Poate chiar mai delicios, că mie bagheta franțuzească mi se pare că are o coajă prea tare, iar pâinea tradițională românească, mai ales cea în care se simte aciditatea de la maia și care este și sărată exact cât trebuie, mult mai gustoasă. Genul acela pe care ți-l aduc unele restaurante cald la masă și este atât de bună pâinea aceea încât îți vine să ceri și smântână și să o mănânci pe toată până să-ți vină și mâncarea pentru care fusese de fapt adusă.

Un parizer bun este, de asemenea delicios. Ar merge și la noi vândut pe scară largă un astfel de sandviș? Aș putea pune pariu că nu. Întâi pentru că ar fi nenumărate voci care ar spune “vai, cum să dăm parizer turiștilor, ne facem de râs! Ce mai urmează, să le zicem să-l mănânce pe un ziar deschis pe capota mașinii, eventual și cu o bere la PET?”.

La propriu avem un produs simplu și gustos, dar simt că multora le-ar fi rușine să spună că mănâncă așa ceva, la fel cum există și multe voci care contestă mititeii și îi consideră proști pe românii și pe străinii care stau la coadă pentru un boț de carne tocată făcută pe grătar. Probabil ar trebui să ne hrănim turiștii cu fazan și păstăi verzi pregătite în jar, nu știu.

Și probabil ar mai fi și factorul de mediu. Pâinea nu-i peste tot bună. Parizerul nu-i peste tot gustos (vreți unul bun? încercați un Bătrânul Sas din Freshful sau pe unde s-o mai vinde). Unii ar pune margarină sau muștar fad.

Dar nu că este păcat? Nu că te oftici când vezi cum alții vând milioane de pâini cu șuncă, iar tu ai un produs măcar la fel de bun și nu faci nimic cu el?