►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Nu înțelegeam cum Epic Games a câștigat procesul antitrust în fața lui Google, dar a pierdut împotriva lui Apple.
Epic a acuzat ambele companii de același lucru: practici antitrust, neconcurențiale, în special legate de interzicerea folosirii altor sistem de plăți dincolo de cele din Play Store și AppStore. Altfel spus, Google și Apple vor ca utilizatorii să plătească prin platformele lor bani către alte companii (diverse in-app purchases din jocuri, de exemplu) pentru a-și putea lua comisionul din acele plăți.
Și cum de a pierdut Google, dar Apple nu? Asta nu înțelegeam. În fond, Apple este compania care nu acceptă: încărcarea aplicațiilor din altă sursă decât AppStore; alte magazine de aplicații concurente cu AppStore; alte sisteme de plăți pentru aplicațiile luate din AppStore (de exemplu plata direct la dezvoltator sau prin alt procesator).
În același timp, Google are un sistem de operare open-source, licențiat și altor parteneri. Poți încărca programe de oriunde. Poți accesa alte magazine de aplicații.
Well, am aflat. Este chiar amuzant. Principiile Google s-au întors împotriva lor.
Pe scurt, în cazul Apple judecătorul a considerat că Apple are un sistem atât de închis încât nu are o responsabilitate pentru alte companii și deci nu-i poate găsi vinovați de activități antitrust sau anticoncurențiale.
Apple își produce propriul telefon, propriul software și operează propriul magazin de aplicații. Dacă altcineva vrea să intre pe această platformă, Apple te acceptă contra unui comision (procent din vânzări). Este un contract clar în care accepți să folosești platforma și sistemul lor de plăți și să le dai cotă parte din ce încasezi.
În cazul Google, însă, compania spune că este deschisă tuturor, dar au fost găsite dovezi de avantajare a unor companii în detrimentul altora. Propria lor deschidere către alții a fost un dezavantaj acum când s-a descoperit că nu-i tratau identic pe toți ceilalți, mici sau mari.
Una dintre probleme este că Play Store vine la pachet cu plata prin Google a serviciilor, fiind aproape imposibil să folosești o altă platformă de plăți.
La proces, însă, s-a aflat că Google are o înțelegere specială cu Spotify. Spotify plătește 0% comision către Google pentru a folosi un alt sistem. Google a oferit un comision preferențial și către Netflix. Când giganții au tratament preferențial, este mult mai dificil pentru companii mai mici să intre în sistem.
Google a dat inclusiv bani unor companii. Activision a primit 360 de milioane de dolari de la Google, probabil pentru a ține Call of Duty în Play Store. Google a oferit companiei Epic 147 de milioane de dolari pentru a ține Fortnite în platformă.
Apoi au existat emailuri și chat intern. Într-o discuție despre faptul că Epic ar putea scoate Fortnite din Play Store, directorii Google au spus că această decizie ar putea deveni “contagioasă” și de asta s-au decis să ofere acei bani.
Pe scurt, marile companii aveau șanse mai mari să beneficiezi de comisioane mai mici sau să primească bani sau credite de marketing și promovare, în defavoarea unor dezvoltatori mici care n-au această putere de negociere.
A mai contribuit și faptul că angajații Google au folosit un chat intern în care mesajele se ștergeau automat după 24 de ore pentru a discuta despre astfel de probleme. Avocații Epic au spus că este o dovadă că Google are lucruri de ascuns. Judecătorul a instruit jurații să considere că folosirea unui astfel de chat poate fi o dovadă de practici necinstite.
Ah da. Procesul Epic vs Apple s-a desfășurat în fața unui judecător. Epic vs Google a avut jurați, lucru solicitat de Epic și aprobat înainte de proces de către un judecător. Se consideră că jurații sunt mai ușor de influențat de dovezi indirecte precum “chatul cu auto-ștergere sigur arată ceva nasol” decât un judecător care este mai înclinat să judece doar informațiile palpabile privind speța.
Procesele nu s-au terminat. În cazul Epic vs Apple, Curtea Supremă analizează dacă este de competența ei să preia apelul Epic în acest caz. În Epic vs Google, judecătorul va decide măsurile pe care Google trebuie să le ia cândva luna viitoare.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
13 comentarii
18/12/2023 la 12:14 PM
Foarte amuzanta situatia celor doi giganti: unul zice ca e open dar bastanii sunt avantajati si fraierii platesc comision, iar apple ia comision tuturor nediscriminatoriu.
Ce nu inteleg este cum au ajuns cei de la google sa plateasca dezvoltatorii sa tina aplicatiile in magazin play, iar la app store se bat aia sa isi tina aplicatiile.
Poate pt ca utilizatorul de iphone o fi mai bogatas decat media androizilor (sunt si tel de 100 eur pe android) si cheltuie mai mult pe aplicatii?
Marius(Citează)
18/12/2023 la 12:20 PM
Ala e known fact. Userii de iOS sunt mult mai dispusi sa cumpere aplicatii si content.
Sol(Citează)
19/12/2023 la 12:14 PM
Pai nu ai alternativă pe iOS. Dacă nu ai aplicația în store nu exiști. Înțeleg că e ceva metoda cu AltStore, profil de dezvoltator și comectat telefonul la pc săptămânal. Dar câți utilizatori crezi că sunt dispuși să facă asta? Pe când pe Android e foarte ușor să descarci aplicația de pe net în format APK și să o instalezi. Direct de pe telefon. Există și magazine de aplicații separate precum f-droid. Dacă nu îi plăteau își puneau aplicația pe site-ul lor și ocoleau sistemul de plăți Google. Aplicații precum Fortnite sau COD Mobile generează sute de milioane de dolari anual în in-app purchases. Din alea Google ia 30% comision.
Alex(Citează)
20/12/2023 la 8:59 PM
Inteleg acum, merci pentru explicatii, nu stiam ca functioneaza chiar asa de open androidul.
Marius(Citează)
18/12/2023 la 1:28 PM
Mi se pare amuzant că Epic vrea să folosească tehnologia, banda, R&D, marketing-ul celor de la Apple / Google fără să plătească nimic.
Claudiu(Citează)
18/12/2023 la 1:46 PM
Sa te amuzi si mai bine, militează pentru sistemul ăsta pentru PC-uri. Toate aplicatiile care rulează pe windows să plătească lui Bill Gates pentru ca folosesc tehnologia Windows.
valentinul(Citează)
18/12/2023 la 10:09 PM
@valentinul îmi pare rău dar nu cred c-ai înțeles despre ce se vorbește aici :)
dumy(Citează)
19/12/2023 la 3:33 PM
@dumy, eu cred sincer ca a inteles, dar ca voi nu prea intelegti cat de penibil este sa militati pentru a se pastra aceste comisioane de 30%.
Din punct de vedere al tau, in calitate de consumator, ar trebui sa te bucure orice deschidere a unui sistem de operare ce poate sa duca la scaderea costurile tale de utilizare.
Si este simplu ce a zis @valentinul.
Gandeste-te cum ar fi ca de maine, pe PC-urile cu Windows, sa nu mai poti instala decat aplicatii din Microsoft Store. Si pretul pentru toate aceste aplicatii sa creasca cu 30%, pentru ca acesta este comisionul Microsoft.
Adica de ce ar folosi dezvoltatorii “tehnologia, banda, R&D, marketing-ul celor de la Microsoft” fara sa plateasca nimic?
Andrei G(Citează)
18/12/2023 la 2:59 PM
Diferenta de rationament mi se pare de fapt un mod mai elegant de a zice: “(Apple) ne-a dat bani domnle, bani multi, nu jucarie, si asta e motivatia cu care am venit in schimb”. Pe bune aia e gargara ce zic ei acolo. Unii au cotizau, ceilalti nu s-au inteles la spaga, simple as that.
Da, stiu doar in Romania se fac dintr-astea /s
N(Citează)
19/12/2023 la 12:41 AM
Totul se rezuma la faptul e ca in timp ce apple produce chestii reale, tangibile care aduc plus valoare, gen telefoane, google nu produce nimic. Niste linii de cod scrise de niste autisti nu inseamna nimic practic, n-au pentru ce sa ia bani. E ca si la windows, un cacat care poate fi inlocuit in proportie de 95% de chestii open source facute seara in timpul liber (vezi linux).
Boris(Citează)
19/12/2023 la 3:37 PM
Doar ca nu este deloc asa. Daca Windows-ul ar putea fi inlocuit atat de usor de Linux, fara sa afecteze experienta de utilizare, nu ar mai exista nici o companie care sa plateasca zeci sau sute de miii de euro pe sisteme de operare.
Da, sunt bune si cele 100 de versiuni diferite de Linux, dar doar pentru o nisa de utilizatori tehnici care au timpul si energia necesare sa invete un sistem de operare mult mai greoi.
PS: la fel ca pe piata de PC-uri, si pe piata de telefoane exista dispozitive bazate pe Linux. Poate parea surprinzator pentru tine, dar nu prea le cumpara nimeni.
Andrei G(Citează)
19/12/2023 la 10:37 PM
Daca oamenii ar fi fiinte cerebrale nu s-ar da miliarde de dolari pe tigari, pacanele sau..wibndowsuri. Distributiile de linux fac 90% din ce fac 90% din utilizatori. Nu asta-i motivul pentru care lumea cumpara windows, ci marketing plus tehnicile de upsell. Dar commentul meu nu era despre asta. Era despre faptul ca niste baieti in timpul liber pot face un soft care face 90% din ce face marele windows OS. La fel si despre rahatul reincalzit numit android. Pentru ce sa ia bani google pe android? Pt cod scris de niste autisti overpaid pe care l-ar scrie gratis seara acasa oricum de plictseala (cand oamenii normali ar sta cu familia sau s-ar distra)
Boris(Citează)
20/12/2023 la 10:14 PM
Asa simpla e treaba asta cu Android? Intreb sincer, ca nu stiu. Daca e asa simplu, de ce nu se baga si alti producatori sa faca sisteme de operare proprii precum apple? Ma gandesc spre ex ca samsung are cash-ul necesar sa investeasca in asa ceva.
Marius(Citează)