un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestorePC GarageFlipSecomAltex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Modificați opțiunile acestea pentru a accelera interfața oricărui telefon Samsung

21 Nov 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

29 comentarii

La început de noiembrie, un Samsung S23 Ultra a costat 4.599 lei nou. Excelent preț pentru un telefon care cu siguranță a fost cel mai bun Android din acest an.

Să vă spun o concluzie rapidă după ce am utilizat Samsung S23 Ultra timp de 10 luni: remarcabil de la cap la coadă! Chiar n-am ce-i reproșa la nici un capitol, este foarte performant, fotografiază excelent, bateria ține cu zilele. Este greu să-i faci concurență pe Android, mai ales la astfel de oferte.

Tot atunci a apărut și update-ul la Android 14 și OneUI 6 și mie mi se pare că telefonul a devenit parcă și mai rapid, mai vioi, cum ar spune unii. Poate este sentimentul de firmware nou, dar pare că au mai optimizat ROM-ul pentru rapiditate.

Iată un truc pe care eu l-am aplicat în ultimii 3 ani pe toate telefoanele mele Samsung și vi-l recomand și vouă pentru că accelerează și mai mult interfața telefonului. În locul Samsung, eu aș aplica by default setările pe care vi le spun mai jos. 40% dintre cititorii acestui blog îl accesează de pe dispozitive Samsung, deci sper să vă folosească.

Update conform comentariilor: trucul acesta merge pe orice telefon Android!

Întâi trebuie să aveți Developer Mode activat. Este un meniu secret în telefon. Dacă nu l-ați activat până acum, mergeți în Settings > About Phone > Software Information și acolo găsiți câmpul numit Build Number și apăsați rapid de vreo 10 ori pe el. La un moment dat veți primi un mesaj scurt că a fost activat Developer Mode.

Acum, în meniul Settings va fi unul nou jos de tot, numit Developer Options. Intrați în el. Nu modificați nimic în afara setărilor indicate de mine decât dacă înțelegeți ce faceți pe acolo și cum să reveniți la cele originale.

Developer Options are o mulțime de setări în el, este ditamai meniul. Navigați prin el până ajungeți la secțiunea Drawing. Opțiunile căutate sunt cele trei legate de Animation Scale de mai jos, care by default sunt setate pe 1x.

 

Aceste trei opțiuni controlează viteza animațiilor din interfață. Poate că nu vă dați seama, dar interfață este plină de animații. De câte ori deschideți o aplicație, dați back, micșorați o fotografie șamd, niște ferestre se animează, cresc, pleacă într-o direcție sau alta șamd.

Mutați toate trei setările pe 0,5x. Pare contraintuitiv, nu? Dacă vrei animații mai rapide, de ce nu muți pe 2x? Am încercat eu și le face mai lente, nu mai rapide. Se pare că X este durata animației, așa că dacă vrei să o faci mai scurtă, o reduci la jumătate, de unde 0,5x.

Mutați-le pe toate trei pe 0,5x, ieșiți din Developer options și asta este tot. Subconștientul vostru va observa rapid că ferestrele se mișcă mai repede, că alergați mai bine prin meniuri și opțiuni.

Dacă sunteți power user cu dexteritate mare și învârtiți rapid aplicații și butoane prin interfață, această opțiune vă va face și mai fericiți. Din câte știu, aceste opțiuni sunt în interfața oricărui telefon Samsung, nu doar pe S23 Ultra.

asus s5507

    29 comentarii

  1. @nwradu, păi și ce facem cu unele aplicații bancare care nu funcționează dacă ai dev mode enabled? Rămân setările pe 0.5x dacă dai disable la animații?

      (Citează)

    • Ce aplicații bancare nu funcționează dacă ai developer mode activat? Chiar sunt curios ce bănci au venit cu așa idee creață.

        (Citează)

    • Raiffeisen – vorbesc din proprie exp. Cel puțin pe vechea app , Raipay nu mergea sigur, am ajuns la suport.

        (Citează)

    • Nu știam de sertare. Este buna.
      Mulțumesc

        (Citează)

    • Cătălin Tănase

      21/11/2023 la 1:27 PM

      Ești sigur că nu confunzi Developer Mode cu Root? Nu am avut nicio dată probleme cu aplicațiile Raiffeisen pe niciun telefon cu Android, și la toate am avut Developer Mode activat

        (Citează)

    • Folosesc Smart Mobile, Smart Token și RDB fără nici o problemă. Sigur nu confunzi cu rootare, cum zice Cătălin?

      Developer options îți dă acces la niște setări mai avansate sau posibilități de a testa ecranul, dar nu mai mult.

        (Citează)

    • Salut Radu! Nu, nu foloseam root deoarece era telefon de job și nu poți instala work profile pe un telefon rootat (cel puțin așa e setat MDM-ul nostru fie că e Google fie că e Apple sau MS). Răspunsul celor de la bancă a fost că am telefonul rootat deși doar developer mode era activat. Aveam și eu multă vreme până când nu a mai mers și ăsta a fost răspunsul că aplicația nu merge pe un telefon rootat. Am trecut demult la Wallet din Google e mult mai ok.

      Ca să vedeți că nu fabulez this is the case:
      On Mon, Jul 11, 2022, 17:48 Jane Doe wrote:
      Buna ziua,

      Colegii mi-au comunicat ca este necesar ca telefonul pe care doriți sa instalați și sa utilizați aplicatia trebuie sa îndeplinească anumite cerinte minime si anume:

      • sa fie un dispozitiv mobil cu sistem de operare Android (versiunea sistemului de operare trebuie sa fie Android 7 sau superioara);
      • dispozitivul mobil sa aiba functionalitate NFC;
      • dispozitivul mobil sa NU fie rootat;
      • dispozitivul mobil sa NU fie in modul dedicat dezvoltatorilor („Developer mode”);
      • dispozitivul mobil sa fie conectat la internet si sa fie securizat (Screen lock cu PIN, parola, biometrie etc.);
      • sa acceptati Termenii si conditiile aplicatiei;
      • sa acordati permisiunile solicitate de Aplicatie (de ex. NFC, camera foto, etc);
      • sa introduceti in Aplicatie un numar de telefon mobil, ca identificator al dispozitivului pe care se instalati Aplicatia;
      • sa setati o parola a Aplicatiei, ce va fi utilizata la autorizarea tranzactiilor de mare valoare.

      Va mulțumesc frumos!

        (Citează)

    • g3#, eu t ecred că ăsta e mesajul de la bancă, dar eu funcționez cu Developer Mode activat de 4 telefoane încoace (de atunci merg pe 0 la animații) și nu am avut probleme cu nici o altă aplicație, inclusiv de la Raiffeisen.
      Nu știu ce să zic, doar văd că nu tușește nimic pe telefon de la Developer Mode.

        (Citează)

  2. Asta funcționează la orice Android și e printre primele lucruri pe care îl fac la un telefon nou. Personal, doar Transition și Animator le schimb pe 0.5x, dacă schimbi și Window face ca animația aia de “progress circle” să fie neplăcut de rapidă.

    Acela e multiplicatorul pentru animator, iar 0.5x înseamnă că va înjumătăți durata animațiilor.

      (Citează)

  3. Curios când a fost Ultra la 4599.
    La eMag de BF a fost 4699 varianta 256 și 4899 varianta 512.
    Venind de la S23, nu mi se pare prea wow ultra, parcă e doar mult hype. Mă rog, îl am de o săptămână și nici nu prea am avut timp de el.
    Trucul cu Animation scale e vechi, pe mine personal nu m-am deranjat la 1x.

      (Citează)

    • Niagara louncher
      și aveți toată viteza lumii pe orice android oricât de obsolet..

      Mai interesantă era implementarea funcției chromecast in noul One UI 6..

        (Citează)

  4. g3#: șa

    Raiffeisen merge, Raipay e pe duca, renunta la el, au trecut pe Google Pay

      (Citează)

  5. g3#: Raiffeisen merge, Raipay e pe duca, renunta la el, au trecut pe Google Pay

    Raiffeisen merge, Raipay e pe duca, renunta la el, au trecut pe Google Pay

      (Citează)

  6. Funcționează. S20 FE 5g. Merci.

      (Citează)

  7. Pe Note 10 sunt deja toate pe .5x , probabil au schimbat Samsung prin updates, ca sa nu para ca iti fac telefonul mai incet.

      (Citează)

  8. E treaba veche si merge pe multe telefoane nu numai pe samsung. Dar daca dezactivezi developer mode, setarile revin la 1x.
    Vezi ca in poza atasata ai pus aiurea sagetile alea si care nu se pricepe intra si modifica aiurea p-acolo.

      (Citează)

  9. Pe mine m-a ajutat această informație:

    You can even turn animations off if you want (but you probably won’t like it).
    https://lifehacker.com/your-android-phone-can-feel-so-much-faster-1850118629

      (Citează)

  10. Aceleasi metode de 15 ani. Fara fanatism, dar ios e cu 2 clase peste android , fara aceste setari de clasa a 4a.
    Mi se pare penibil ca nu sunt niste setari default ok pentru animatii, trebuie inca sa cauti tweaks “sa mearga mai repede”.

      (Citează)

    • Ce comparație de tot rahatul. Viteza default a animațiilor pe Android e similară cu cea de pe iOS, ce ne arată Radu aici e cum să crești viteza acestora pentru un feeling în plus de viteză.

      Pe iOS cel-cu-2-clase-peste nici măcar nu poți să schimbi viteza animațiilor. Recomand să petreci 1 – 2 zile cu un Android căruia i s-au modificat acești parametri, să vezi ce lent o să ți se pară iOS după aia (iar asta ți-o spune cineva care folosește ambele sisteme de operare zi de zi).

        (Citează)

    • De la citatul asta incoilo, cam stii unde se duce comentariul. :))

      Robert: Fara fanatism, dar

        (Citează)

    • iOS pe un iphone nou e vizibil mai lent decat un android bun cu 2 ani mai vechi, dar cu setarile astea activate.

      Parerea ta e proasta.

        (Citează)

    • Giani Mucea: iOS pe un iphone nou e vizibil mai lent decat un android bun cu 2 ani mai vechi, dar cu setarile astea activate.

      N-auzi bre ca e naspa sa ai niste setari prin care sa alegi chestia asta? E mult mai bine sa decida apple de la inceput cum ar trebui sa fie si aia e. Sa poti alege chiar un launcher fara niciun fel de animatie e de-a dreptul erezie. :D Câh, câh! Nu e voie! Caca!

        (Citează)

    • Mie personal intotdeauna mi s-a parut mai lente iOS si MacOS fata de Android si Windows. Doar ca avantajul la aceste sisteme de operare de la Apple este ca viteza de deschidere a unei aplicatii este aceeasi de fieacare data. Pe Android/Windows sunt momente cand se deschid foarte rapid si momente cand se deschid mai lent.
      Probabil este legat de modul diferit de gestionare al memoriei.

        (Citează)

    • @Andrei: dacă ți s-a părut înseamnă că nu ai avut și nici incercat iOS / macOS. Arată-mi un un test în care Android / Windows este mai rapid ca și iOS / macOS.

      Eu am trecut de 3 ani în tabăra Apple și toți, inclusiv din anturajul meu, spun că Apple este next level. Acum, că ție nu-ți plac anumite lucruri, e una, dar să spui că ți se pare mai lent fără să le încerci în pararel, este alta.

      Eu nu știu cum poate lăuda cineva un telefon Samsung. Cea mai oribilă experiență din toate punctele de vedere: de la UI / UX groaznic, bug-uri nerezolvate, update la OS după multe luni bune de la lansarea oficială și doar pe un anumit model, ș.a.m.d. și mai costă și cât un iPhone. Este singura companie din lume care vinde 3 procesoare diferite cu 3 performanțe diferite. Nu ai cum să spui ceva bun despre ei și am avut S8+, Note 9 și S21 Ultra, toate au avut lag după câteva luni.

        (Citează)

    • Nu as vrea sa ma contrazic cu tine… deja ai inceput cu argumente total aiurea.
      Asa este, Apple sunt cele mai bune telefoane si nu exista niciun dezavantaj.

        (Citează)

  11. Numai eu vad sagetile decalate de cele 3 optiuni targetate?

      (Citează)

  12. Dan:
    Numai eu vad sagetile decalate de cele 3 optiuni targetate?

    Cred ca da. Sagetile sunt bine puse.

      (Citează)

  13. Eu scot de tot animațiile, iar la Samsung poți face asta fără să deblochezi developer mode, doar din setări > accesibilitate > îmbunătățiri vizuale > elimină animațiile.

    La fel și pe PC (Windows 10), țin animațiile dezactivate.

    Îmi place să văd cum mi se desenează instant fereastra pe ecran, nu să pierd mereu câte jumătate de secundă până îmi apare fereastra sau până apare tastatura. Însă din câte am înțeles, acum pe Android 14 există animație și pentru tastatură, chiar dacă le-ai dezactivat, până la 13 nu era și apărea instant. S20-ul meu nu primește Android 14, deci încă nu mă afectează.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus