►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
14 Nov 2023 ·
GÂNDURI ·
Uitați două știri din ultima săptămână despre medicină modernă. Mai bine zis, despre tehnologii de înaltă clasă care permit rezolvarea unor afecțiuni prin atacarea lor la nivel celular sau genetic. Toate sunt consecințe ale cercetării la nivel celular și genetic a corpului uman, a dorinței de a înțelege în cele mai mici detalii chimice procesele prin care acest funcționează.
Prima: într-un test clinic făcut în New York pe 14 pacienți cu cancer colorectal, toți cei 14 au intrat în remisie după un tratament de imunoterapie (link).
Imunoterapie înseamnă, într-o explicație foarte simplistă, că sistemul imunitar al pacientului este învățat sau direcționat să atace celulele canceroase din tumorile respectivei forme de cancer. Este ceva despre care am văzut multe știri în ultimii ani și se crede că va fi un tratament foarte performant împotriva diverselor forme de cancer.
În testul acesta, au fost 14 pacienți cu o anumită formă de cancer rectal. Explicația este ceva complicat legat de blocarea unor proteine în celule ale sistemului imunitar, care astfel recunosc tumoarea canceroasă și o distrug. Toți cei 14 pacienți au scăpat de cancer prin acest tratament, probabil câteva injecții, fără radio- sau chimio-terapie.
Iar cum cancerul colorectal este una dintre principalele cauze de mortalitate în lume, inclusiv România, și există inclusiv predispoziții genetice pentru așa ceva, vestea este excelentă.
A doua: în China, mai mulți copii născuți surzi și-au căpătat abilitatea de a auzi după un tratament genetic (link).
Tratamentul în sine folosește un virus inofensiv. Cred că-i ceva asemănător cu terapia CRISPR, unde un virus este modificat pentru a tăia o celulă acolo unde vor medicii și pentru a introduce în acel loc un nou cod ADN. Din ce am înțeles, unii viruși fac asta în mod natural, iar prin modificare li se poate spune “uite cum arată celula pe care vrei tu să o cauți prin corp și uite ce aminoacizi trebuie să conectezi acolo”.
Poate că așa a fost și în China. Cercetătorii au folosit un virus pentru a adăuga ADN lipsă în celulele din urechea copiilor, celule care altfel nu știau să propage sunetele mai departe. Odată “corectate”, copii au început să audă după aproximativ o lună.
Trăim vremuri uimitoare, de fapt. Aproape în fiecare an sunt mai multe astfel de știri despre tratamente revoluționare ale căror teste clinice dau speranțe de viitor pentru medicină care poate vindeca boli până acum incurabile, care poate reface organe șamd.
Probabil că posibilitățile medicinei vor fi foarte diferite peste 20-30 de ani față de vremurile din prezent. Nu pot decât să sper că vor fi și accesibile tuturor și nu blocate după costuri de zeci sau sute de mii de euro per tratament. Teoretic în timp orice tratament devine mai ieftin, odată de tehnologia devine accesibilă, dar vom vedea.
De asemenea, poate cândva se va găsi o soluție și pentru răceala asta clasică, the common cold cum zic americanii, ca să nu mai stăm cu tuse, febră și robinet în nas timp de câteva zile. Alice este răcită de vineri, o doare și gâtul și nu înțelege de ce și dormim cu toții atât de prost noaptea că dimineața mă mir că am forță să fac o cafea.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
23 comentarii
14/11/2023 la 7:55 AM
Frumos spus, speranța viitorului…
Dar despre cancerul pe care îl ingurgitam zilnic, cu suportul BA$F, Codex Alimentarius (semnat de B0k) și de toate chimicalele băgate în alimente sau deversate în râurile din care provine apa de robinet, (nu mai zic de aer) spre îmbogățirea unora… speranțe de eliminare?!?
TheSame(Citează)
14/11/2023 la 8:17 AM
:))))))))))) Nimic despre Nibiru, bubuli, tunelurile dacice, reptilieni?
Ion(Citează)
14/11/2023 la 8:39 AM
Ioane nu fii prost, ca e foarte scump sa cumperi mancare sanatoasa, cat o fi si aia.
Daca tu preferi sa mananc Mac si sa zici ca totul e in regula…
La lista de mai sus putem adauga si microplasticele, care au ajuns sa fie gasite in plante, in sange, in placenta, in nori, nu mai zic de apa.
Pyro(Citează)
14/11/2023 la 8:50 AM
sigur, n-am avut copsa mica, baia-mare, slatina, benzina cu plumb, panza freatica contaminata pe zone intinse etc. etc. inainte de ”codex” si basf.
pe @thescame il suspectez ca a beneficiat de expunere prelungita la noxe cu plumb in copilarie.
daddy(Citează)
14/11/2023 la 11:22 AM
@nick:
usereyul nu va lua mai mult de 4%, oricâte povești ați debita. Mâna pe lopată și scri’ți mai abundent pe 0nl1ne!
TheSame(Citează)
14/11/2023 la 7:08 PM
@TheSame, pe blog poti scrie normal, nu e cu “cenzura” de pe FB sa scrii vacxin in loc de vaccin etc. Bineintele, daca mai stii cum se scrie normal.
alunelu(Citează)
14/11/2023 la 12:13 PM
Dar despre care da din avion cu norul alb care vine peste noi?
C(Citează)
14/11/2023 la 8:27 AM
Intre timp, in spitalele din Romania s-ar putea sa vreti sa veniti cu hartia igienica de acasa.
Andrei(Citează)
14/11/2023 la 9:16 AM
E ceva in apartamentul ala al vostru, Radu.
Ceva care va imbolnaveste in mod constant.
Poate fi si de alimentatie.
Dar e clar ca ceva faceti gresit. In mod repetat.
Alex2(Citează)
14/11/2023 la 9:28 AM
De la antena 5G de pe bloc.
Andrei(Citează)
14/11/2023 la 9:50 AM
Razi tu razi, Harap Alb, dar nu e rasul tau :)
Radu ar putea incerca o vacanta, u oc unde sa scape de wifi-ul de acasa, de umezeala si praful din apartament, de mancarea comandata la Glovo sau la restaurante.
Poate ca ceva se imbunatateste.
De multe ori e nevoie de o schimbare mica pentru a avea un rezultat spectaculos. Doar ca e greu pana sa gasim acea schimbare mica ce trebuie facuta.
Alex2(Citează)
14/11/2023 la 9:43 AM
Da, se numeste copil de 2 ani care se duce la gradinita. Plus ca e sezonul racelilor, gripelor etc.
Ela(Citează)
14/11/2023 la 10:04 AM
Nu stiu pe nimeni cu copil mic ce sa nu fie bocna de racit in perioada asta.
Robert(Citează)
14/11/2023 la 10:36 AM
Radu trebuie sa se duca in tabara lui Cezar Ionascu.
Andrei(Citează)
14/11/2023 la 10:35 AM
legat de cancerul la colon, akkermansia everywhere. o sa auzim de multe ori de bacteria asta in urmatorii 10-15 ani. mai ales in context inflamatie cronica, obezitate, boli de nutritie si boli autoimune.
acest paragraf mi s-a parut semnificativ:
An important question is why these localized mismatch repair–deficient rectal tumors respond so much more robustly than metastatic colorectal tumors. In a study involving patients with metastatic disease who had not previously received any treatment, the rate of imaging-based complete response of mismatch repair–deficient colorectal tumors was 11.1% despite the presence of molecular features at baseline that were similar to those of the tumors evaluated in our study.15 One explanation that lends itself to tumors of the gastrointestinal tract is the potential influence of the gut microbiome. A growing literature supports the immunomodulatory role of certain bacterial species in augmenting the antitumor immune response potentiated by checkpoint blockade.31-33 A study of neoadjuvant checkpoint blockade in NSCLC showed that an abundance of gut ruminococcus and akkermansia species was associated with major pathological response.34 Fusobacterium nucleatum has been found to be associated with an immunoresponsive tumor microenvironment in mismatch repair–deficient tumors.35 We speculate that, in addition to the tumor cell–intrinsic factor driving the response to PD-1 blockade (namely, the extremely high tumor mutational burden associated with mismatch-repair deficiency), a tumor cell–extrinsic factor, such as the microbiome, may be driving this exceptionally good response. Tumor cell–intrinsic features beyond tumor mutational burden — such as clonality, aneuploidy, and mutation class,36-38 which have been shown to influence response to immunotherapy — may affect the differences in response between localized and metastatic disease.
acadea(Citează)
14/11/2023 la 11:04 AM
Ceva noutati despre parkinson? Sau daca este cineva care cunoaste un doctor bun pe partea asta, in bucale. Sint foarte interesat de subiect.
Blackskull(Citează)
14/11/2023 la 12:38 PM
Scuze, nu m-am putut abtine.
Doi bețivi stau de vorbă:
– Bă, tu care boală crezi că este mai gravă? Parkinson sau Alzheimer?
– Eu zic că mai bine este să ai Parkinson.
– De ce?
– Păi, mai bine verși jumătate de pahar până îl duci la gură, decât să uiți unde ai pus sticla.
Andrei(Citează)
14/11/2023 la 7:46 PM
@Andrei, mai era si bancul ala:
Sotul si sotia se uita la TV la un documentar despre Alzheimer. Sotia zice:
– Daca ajung asa vreodata, te rog sa ma impusti.
La care sotul:
– Ai mai zis asta o data deja…
alunelu(Citează)
14/11/2023 la 2:07 PM
Lasa “comon cold” bine ca nu aveti covid.
alex(Citează)
14/11/2023 la 10:13 PM
bosilor, nu va mai deranjati sa comentati. radu nu citeste comentariile decat la articolele platite
GabrielG(Citează)
15/11/2023 la 7:47 AM
Blogul ăsta nu e ca să îi spunem noi lui Radu, neintrebati ce și cum. Eu intru pe forum ca să aflu părerea, suflul unei majoritati de oameni, zic eu, cu gândire mai liberă și eventual să imi exprim părerea.
Nu inteleg de ce cereti ca Radu să răspundă sau citeasca tot. Se tot insistă pe asta.
Pe de alta parte nici nu am de ce sa ii mulțumesc lui pentru asta, că dacă nu ar fi asa, nu s-ar mai povesti.
Dan(Citează)
15/11/2023 la 11:00 AM
pai atunci sa nu ne mai intrebe ce salarii avem. sau ce am cumparat de la emag
GabrielG(Citează)
16/11/2023 la 5:25 AM
Nu puteau sa faca metodele astea acum 10 ani cand imi prindeau bine pentru cineva, sa se trateze cu ele in loc de variantele clasice chemo si radio.
Gaelex(Citează)