un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Care este planul, vom avea 7 aplicații pentru plata parcării de la primărie în București?

3 Nov 2023  ·

AUTO  ·

13 comentarii

Știre de ieri: Primăria Sectorului 3 a lansat și o aplicație pentru plata parcării în sectorul 3 (link).

În București situația este următoarea: există locuri de parcare ale primăriei generale, de obicei acelea de prin centru, și locuri de parcare amenajate de primăriile de sector. Pentru acestea din urmă, taxa de parcare se plătește la primăria de sector, iar moda pare a fi că fiecare sector va avea propria aplicație de plată a parcării.

De exemplu, Primăria Sectorului 4 are o aplicație proprie în care poți plăti parcarea. Este chiar bine făcută, poți plăti prin card sau SMS din aplicație, iar în caz că ai și tichet (unele parcări, cele mari, au barieră și dau tichet la intrare) îl poți scana din aplicație cu camera foto. Și aplicația în sine îți permite să faci și solicitări diverse către primărie și să raportezi probleme prin sector, dar asta este altă treabă. Tot în sectorul 4 funcționează și Tpark… dar doar în sectorul 4.

Acum Primăria Sectorului 3 are propria aplicație. Pentru Primăria Municipiului București bănuiesc că aveți instalată aplicația oficială Parking (cică au refăcut-o) sau folosiți AmParcat, în caz că vreți să plătiți cu 20% mai mult pentru o oră de parcare. Despre celelalte sectoare nu știu nimic.

Dragi primari,

Dar care viitorul? Orașul cu 7 primari va avea și 7 aplicații separate de parcare oficială?! Fiecare șofer trebuie să aibă 7 aplicații în telefon, în caz că nu vrea să plătească prin SMS?

Stimați primari, treziți-vă un pic! Nu locuim în Babylon aici! Situația devine tot mai ridicolă. Puneți-vă la masa tratativelor, înțelegeți-vă să folosiți cu toții o singură aplicație oficială a Bucureștiului care să încaseze bani pentru toate tipurile de parcări din orice sector și să-i vireze unde trebuie.

Înțeleg că este mai bine pentru prietenii cu firme de programare să aibă 7 contracte în loc de unul singur, dar. este. ridicol. Colaborați cu toții la o singură aplicație sau măcar alegeți una privată gen Tpark care să integreze toate parcările municipale și de sector din oraș și gata.

Și gândiți și un soi de marcaj comun. Auziți aici despre sectorul 3: “Locurile nenominale sunt cele marcate cu galben, cu un cod format din litere și cifre (A10, B9, etc.)”. Majoritatea Bucureștenilor nu știu exact în ce sector se află, în special când sunt în vizită și în special în zonele de “graniță” între sectoare. Eu habar n-am exact unde se termină sectorul 1 și unde începe doiul sau șasele. Când mă învârt pe 6 străduțe și în sfârșit găsesc loc de parcare, nu vreau să mă uit și după marcaje legate de culoare și coduri ca să mă prind în ce sector sunt, ci vreau un cod comun ușor de înțeleg.

Exemplu: parcările PMB pot avea cod cu 0 în față, iar cele de sector cu numărul sectorului în față și gata. Nu locul A6 din parcarea de la Timpuri Noi, ci locul 34897 și atât. Sau altă metodă, whatever.

Nu de alta, dar în timp ce în București se codează de zor aplicații diferite de parcare, situația din stradă arată astfel:

asus s5507

    13 comentarii

  1. Pai tu vrei sa imparta aceeasi spaga la 7? Iti dai seama cate negocieri ar fi necesare?
    Si in plus, de ce sa se agite pentru o problema care afecteaza maxim 5% din populatia orasului (restul de 95% parcheaza ca aia din poze)

      (Citează)

    • Asta e cel mai bun mesaj de aici.
      Sutn mult mai multi locuitori urbei care nu prea merita nimic, sunt niste animale. Iesiti din bula voastra!
      Fiecare parcheaza cum poate pt ca are o justificare de ca c at de fiecare data.
      Sa se faca!

        (Citează)

  2. Singura solutie reala este desfiintarea sectoarelor, restule frectie.

      (Citează)

  3. Mai bine cate-o aplicatie de platit parcarea ptr fiecare cartier. Sau de ce nu ptr fiecare strada.

      (Citează)

  4. Singura solutie este numirea ca inalt reprezentant din partea BOR la primaria capitalei, a sfintei nascatoare Gabita Fiirea.

      (Citează)

  5. Orice, dar să nu facem curățenie unde este staționarea interzisă

      (Citează)

  6. “ci locul 34897 și atât.”
    pentru ca oamenii lucreaza atat de bine cu id-uri numerice :)
    eu propun sa ne apelam cu cnpul de acum inainte, eliminam elementul redundant numit “nume”

      (Citează)

  7. Comenseaza cu lipsa apei calde si a caldurii, noroc ca nu mai sunt ierni grele.
    Aplicatia 24Pay nu functioneaza pe la nici o primarie pentru plata parcarii?

      (Citează)

  8. Sunt Gabi și vă zic ca o singură dată am parcat aiurea și o singură dată am luat amendă pentru asta!

    Felicitări Poliția Locală S1 pentru promptitudine!
    Și felicitări pentru digitalizare și cea mai bună adresă de e-mail, de genul politialocalasector1bucuresti@serviciulpulblicsector1.ro :facepalm:

      (Citează)

  9. Nu e niciun plan. In rest, adorabil cand cineva se adreseaza unor persoane care nu sunt in discutia aia, doar pt supradoza de patetism. Domnilor primari, pana CAND?!!!😀
    Ai scris macar pe pagina de FB a vreunuia dintre cei 7 primari? Probabil nu.
    Dragi primari!! Draaaagi primaaaari🤦🏻‍♂️
    😀

      (Citează)

  10. De ce nu este folosit site-ul oficial al CPMB? Care intr-un mod foarte logic te duce la adresa de mai jos ca sa iti iei parcarea:
    https://abonamente.cmpb.ro/index.php?play/parking/index/area/23

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus