un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Noile Xiaomi 14 și 14 Pro par telefoane foarte bune, cu aspect, hardware și camere foto de top

27 Oct 2023  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii

Xiaomi s-a mișcat foarte bine. Noile Xiaomi 14 și 14 Pro au fost anunțate acum și vor fi primele telefoane din piață cu Snapdragon 8 Gen 3, dar și printre primele cu Android 14 și cu noua interfață HyperOS a chinezilor. Telefoanele au și o combinație performantă de camere și arată și bine.

Îmi place că au culori plăcute. Fotografia de sus este cu Xiaomi 14 și cea de jos cu modele Xiaomi 14 Pro, care au ecranul ușor curbat spre lateralele telefonului.

Hardware-ul este aproape identic, ambele având Snapdragon 8 Gen 3, proaspăt anunțat și el de Qualcomm, cu 8/12/16 GB RAM și până la 1 TB stocare UFS 4.0. Acest chipset are tot felul de funcții AI integrate direct în el și poate face deci mult mai multă procesare în telefon, ceea ce va avantaja diverse aplicații.

Între timp au apărut și benchmark-uri cu acest chipset și rezultatele sunt excelente:

  • AnTuTu 2,1 milioane puncte
  • Geekbench 6: 2.500 puncte single-core și 7.500 multi-core.

Sunt cu vreo 30% mai mari decât rezultatele lui S23 Ultra, care are Snapdragon 8 Gen 2 la bord. Este un salt generațional mare.

Dar hardware-ul de top nu se termină aici. Ambele telefoane au ecrane la 120 Hz și 3000 nits peak brightness (imens!). Modelul 14 are 6,36 inci, iar 14 Pro are 6,7 inci și rezoluție chiar mai mare. Bateriile par mari, 4.610 mAh la 90 W și 4.880 mAh la 120 W, porturi USB 3.2 Gen 2 rapide și carcasă cu rating IP68.

Spuneam ceva de camerele foto care par foarte bune. Modelul mai mic, Xiaomi 14, are trei camere pe spate, astfel:

  • principală de 50 Mpx f/1,6 cu senzor de 1/1,3 și stabilizare optică
  • ultrawide de 50 Mpx f/2,2
  • zoom optic 3,2x de 50 Mpx f/2 și stabilizare optică.

Problema lui Samsung S23 Ultra, de exemplu, este că ambele camere de zoom optic au senzori de doar 10 megapixeli și asta este o rezoluție destul de mică, ce nu permite mult zoom digital sau crop la nevoie. Xiaomi 14 folosește un senzor de 50 megapixeli pentru zoom optic 3,2x, ceea ce ar putea fi deci un 6,4x tot optic folosind crop pe senzor și probabil că inclusiv la 10x obține rezultate bune, având în vedere algoritmii moderni de upscaling foto și video.

Xiaomi 14 Pro stă chiar și mai bine, camera principală având diafragma variabilă între f/1,4 și f/4. Îmi place și asta pentru că fotografiile la f/1,4 sau f/1,6 au o adâncime de câmp atât de mare încât uneori nu-ți poți fotografia palma sau alte obiecte mici și să ai întreg obiectul în focus. O diafragmă variabila rezolvă acest incovenient trecând spre f/4, de exemplu.

Sigur, rămâne de văzut într-un review și cum sunt tunate aceste camere. Poate ca au culori suprasaturate nenatural, poate că focalizează sau declanșează lent sau au cine știe ce alte probleme care fac diferența în utilizarea de zi cu zi. Vom vedea.

Nu știu multe detalii despre HyperOS, cum se va numi viitoare interfață a acestor telefoane. Din unele surse am înțeles că este mai mult de un skin, este un adevărat fork de Android pe care Xiaomi îl va menține pe termen lung.

Eu unul nu sunt fan al actualului MIUI de pe telefoanele Xiaomi. Mi se pare că încearcă prea multe, că imită prea mult Control Center-ul din iOS, că are mult bloatware și că traducerile în română sunt făcute foarte prost, ceea ce este de rușinică pentru numărul 3 în țara noastră și la nivel mondial, de altfel. Poate că HyperOS va schimba asta.

Vedem probabil prin ianuarie, când vor veni și la noi. Dacă vin la un preț bun, vor face o concurență acerbă modelelor S24 de la Samsung.

sursa: Android Authority.

asus s5507

    11 comentarii

  1. nu inteleg de ce ar face concurenta pt Samsung si nu si pt Apple. indiferent cata tehnologie au peste, tot facut de chineji si pt spionajul partidului este

      (Citează)

    • Folosesc Xiaomi 13 de cateva luni si e un telefon foarte bun, camera nu e de vis dar nu am o problema atat de mare cu asta.
      Nu vad motiv de upgrade la 14, 13 este foarte performant cu setarea performance mode, ecranul foarte luminos.
      Nici nu as trece la noul OS fara sa vad reviewuri.

        (Citează)

  2. Poate sunt eu ciudat, dar n-am tinut niciodata interfata telefonului in limba romana, poate am sechele de la un Motorola din acela cu butoane care reusise performanta sa traduca doua optiuni din engleza in acelasi fel, de nu stiai care-i care. Sau de la Defy, care in romana era un soi de all your base are belong to us

      (Citează)

  3. Este atât de bun Xiaomi încât CEO-ul lor folosește un iPhone. 😅

      (Citează)

  4. Eu nu inteleg cum o.. chinezarie pana la urma, poate sa coste cat un flagship de la Samsung. Aah, daca ar avea performante de flagship (inclusiv la foto), dar pret de zona medium, atunci poate ar fi de interes.

      (Citează)

  5. ipo:
    Poate sunt eu ciudat, dar n-am tinut niciodata interfata telefonului in limba romana, poate am sechele de la un Motorola din acela cu butoane care reusise performanta sa traduca doua optiuni din engleza in acelasi fel, de nu stiai care-i care. Sau de la Defy, care in romana era un soi de all your base are belong to us

    Boss, cred că ai sechele grave rău. Mergi și tu la terapie că ajută, serios. Există și terapie de de-hipstăreală. 🙄

      (Citează)

    • Boss, tu ești cumva din ăla de nu folosește un soft sau nu citește o carte dacă nu e în limba română? Hai să-ți mai zic ceva din obiceiurile putrede ale hipsterimii, că văz că-ți place termenul, sunt ciudați care, când învață o limbă străină, își schimbă meniul telefonului în limba respectivă. Imaginează-ți năzdrăvănie. Și mai abitir, unii căpcăuni se mai uită și la filme străine fără subtitrări sau dublări în română. Se sparie gândul.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus