un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestorePC GarageFlipSecomAltex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Formula 1 în Qatar: Verstappen este oficial campion mondial, iar Mercedes-urile se ciocnesc între ele

9 Oct 2023  ·

AUTO  ·

8 comentarii

🏆 Verstappen a câștigat matematic campionatul mondial încă de sâmbătă, din cursa de Sprint. Oricum singurul pilot care mai avea șanse era chiar coechipierul său Perez și, să fim serioși, nu s-ar fi întâmplat niciodată vreo minune.

Cursa din Qatar, însă, a venit cu multe noutăți, unele inclusiv înainte de startul oficial.

Înainte de cursă

Secțiunea aceasta va fi mare. Cred că cel mai important este zvonul că echipa Haas ar putea fi vândută saudiților pentru o sumă între 800 și 1000 de milioane de dolari, dacă nu mai mult.

Intrarea unei echipei noi în Formula 1 este foarte complicată, încă nu este clar dacă F1 va accepta echipa Andretti Cadillac, de exemplu. Să deții o echipă de Formula 1 este aur curat în acest moment, așa că Haas ar putea vinde-o foarte scump pe a sa.

Uitați-vă și la clipul de mai jos despre dificultățile lui Andretti de a intra în Formula 1:

Am văzut o statistică foarte interesantă despre McLaren. Upgrade-ul acela de monopost introdus pe la jumătatea cursei a fost magic. McLaren a obținut 17 puncte în primele 8 curse ale sezonului și 145 de puncte în următoarele 8 curse, după upgrade-ul respectiv. Acum au avut două weekend-uri consecutive cu ambii piloți pe podium. Unde ar fi fost McLaren dacă ar fi avut o astfel de performanță încă de la începutul sezonului? Probabil pe locul 2 în clasament.

Un articol bun vorbește despre Adrian Newey, Chief Technical Officer la Red Bull în acest moment. Monoposturile create de acesta au câștigat 12 titluri de constructor de-a lungul carierei sale, cu Williams, McLaren și Red Bull. Monopostul Red Bull din acest sezon este privit chiar ca cel mai bun din istorie Formulei 1, după un număr foarte mare de victorii în sezon.

Alphatauri ar putea trece printr-un rebranding în curând, posibil ca Hugo Boss sau Adidas să vină ca sponsori mari.

În timpul antrenamentelor au fost observate probleme cu pneurile Pirelli sau mai degrabă cu uzura lor accentuată din cauza unor borduri mai pronunțate pe acest circuit. Pentru cursa din Qatar, arbitrii au decis că fiecare set de pneuri poate fi utilizat maxim 18 tururi, apoi trebuie schimbat, indiferent de tipul său. Cum unele seturi se folosesc în calificări, tururile rapide din calificări se pun la socoteală pentru acele 18 tururi.

Oricum, cursa are 57 de tururi. 57 div 18 înseamnă 3 și ceva, deci fiecare pilot urma să fie obligat prin regulamentul ad-hoc pentru Qatar la cel puțin 3 treceri pe la boxe, primul maxim în turul 18 și ultimul musai după turul 39.

Nu în ultimul rând, intram în acest weekend de cursă cu următorul calcul: dacă Verstappen obținea în total 3 puncte, fără a conta cum se clasează Perez. Iar cum în Qatar urma să avem Sprint și cursă normală, era practic imposibil ca Verstappen să nu obțină măcar 3 puncte.

În calificări

Verstappen în pole position. Campionatul era ca și câștigat. Mercedes-urile s-au calificat pe locurile 2 și 3, ceea ce până la urmă le-a adus ghinion mare în cursă. Cred că surpriza calificărilor a fost clasarea pe 12 a lui Sainz și pe 13 a lui Perez.

În cursa de Sprint

Ai putea crede că în cursa de Sprint piloții stau mai rezervați pentru a nu-și distruge monopostul înainte de cursa propriu-zisă a weekendului, când se dau mult mai multe puncte.

Cu toate acestea, în Sprint-ul din Qatar a apărut de trei ori safety car-ul, de două ori din cauza unor acroșaje și o dată pentru că Sargeant a făcut ceea ce face el de obicei, adică a ieșit singur în decor și a abandonat.

Așa că a fost o cursă Sprint fragmentată de safety car. Piloții care au început pe Medium au fost favorizați. Cei cu Soft-uri au fost inițial mai rapizi, dar pe final de cursă, când plutonul s-a compactat la ultimul safety car, tot avantajul câștigat de aceștia a dispărut, iar piloții cu Medium erau cei cu anvelope mai performante.

Într-unul dintre accidente a fost implicat Perez, care a abandonat. Verstappen a devenit campion mondial în acel moment pentru că Perez nu-l mai putea depăși nici matematic. Verstappen a continuat oricum Sprintul pentru a obține locul 2.

Pe primul loc a ieșit Piastri, prima sa victorie în Formula 1 și probabil nu va fi singura din carieră. Pe locul 3 s-a clasat Norris, deci weekendul începea deja excelent pentru McLaren. Mercedes-urile au ajuns pe 4 și 5. Russell a fost unul dintre piloții cu Soft-uri dezavantajați de safety car. Am impresia că era pe locul 2, dar în ultimele tururi a fost depășit și a terminat pe locul 4. Hamilton a avut Medium-uri. A pornit de pe 12 în Sprint și a terminat pe locul 5, un rezultat foarte bun.

În cursă

Cele două Mercedes au plecat de pe pozițiile 2 și 3 în cursă, ceea ce le-a adus ghinion. Imediat după start s-au lovit între ele. Vina mi s-a părut în totalitate a fi a lui Hamilton, care deși avea jumătate de pistă la dispoziție, a închis prea repede unghiul și l-a acroșat pe Russell în timp ce încerca să-l depășească pe exterior, amândoi ieșind în decor.

Hamilton a abandonat pe loc. Și-a asumat întreaga responsabilitate după cursă, probabil după ce a văzut reluările. 4️⃣ Russell a continuat cursa și a pilotat extraordinar. A terminat pe locul 4 după ce a pornit, practic, ultimul în cursă după acroșaj. Locul 4 după 4 schimbări de pneuri (3 regulamentare și una neprevăzută după acroșaj) este chiar uimitor.

1️⃣ Verstappen a condus de la cap la coadă și a câștigat fără probleme cursa, deși nu la o distanță foarte mare de locul 2, 2️⃣ Oscar Piastri. Doar 5 secunde i-au despărțit la final. 3️⃣ Norris s-a clasat pe locul 3 după o plecare de pe poziția 10.

Am mai spus cu multe ocazii că titlul mondial era practic garantat pentru Verstappen. L-a câștigat pe merit și dovedește în fiecare cursă asta. Am spus însă că spectacolul adevărat în acest sezon este oferit de alte echipe și cursa din Qatar a confirmat asta. McLaren a obținut aici un rezultat extraordinar, locurile 1 și 3 în Sprint și locurile 2 și 3 în cursă, un total de 47 de puncte obținute într-un singur weekend.

Norris s-a văitat din nou că nu este lăsat să concureze cu Piastri. Nu știu dacă l-ar fi putut depăși oricum. Am înțeles însă decizia echipei de a le cere să păstreze pozițiile curente: erau prea multe puncte în joc pentru a risca o depășire. Este al doilea weekend la rând în care McLaren aduce ambii piloți pe podium.

Ferrari a avut ghinion. Locurile 6 și 12 în Sprint. În cursa mare, Sainz nu a luat startul, o treabă anunțată în ziua de duminică, motivul fiind legat de o problemă tehnică a monopostului. 5️⃣ Leclerc a terminat pe locul 5, iar echipa italiană a plecat cu puține puncte din acest weekend, doar 13.

Alonso mi s-a părut că avea șanse reale la un loc 2 în această cursă, ceea ce l-ar fi ajutat mult în clasamentul general. O ieșire în decor l-a făcut să piardă câteva locuri în clasament, terminând pe locul 6, urmat de Ocon pe 7 și Bottas pe 8, finlandezul revenind în puncte.

Zhou Guanyu a făcut o cursă bună, terminând pe locul 9, iar Perez a prins ultimul punct.

Am observat însă o treabă: cele 3 pit stops obligatorii au făcut ca piloții să aibă mereu pneuri performante pe monoposturi, ceea ce a făcut cursa mai disputată și mai palpitantă. Mă întreb dacă n-ar putea fi ceva introdus permanent în regulament într-un viitor în care Formula 1 va căuta din nou metode de a face cursele mai antrenante.

Au fost multe momente inedite și chiar amuzante. Verstappen l-a depășit cu un tur pe Perez, care a mai primit și 10 secunde de penalizare pentru depășirea repetată a limitelor circuitului. Mai mulți piloți au fost de fapt penalizați din acest motiv, ceea ce mi s-a părut cam exagerat într-o cursă în care tot arbitrii au decis că pneurile se tocesc foarte repede, iar piloții abia se puteau concentra din cauza căldurii.

Sargeant a abandonat din motive medicale. S-a simțit rău în cursă, ținea morțiș să continue, dar echipa l-a convins că nu-i nici o rușine să aducă mașina la boxe dacă nu se simte bine. A mai stat vreo 5 minute în mașină după ce a parcat-o, apoi s-a dat jos cu greu și ajutat de mecanici. Americanul are în continuare zero puncte în acest sezon.

Cred că a fost foarte cald pe circuit. Mai mulți piloți au fost arătați ridicând uneori vizorul căștii pentru a se răcori suplimentar. Alonso a cerut să-i fie aruncată apă peste el, dar nu s-a putut face asta.

L-am auzit după cursă pe Leclerc spunând că în Qatar este atât de cald încât nu doar că pierzi câteva kilograme în timpul cursei, dar pierderea de apă și electroliți duce la amețeală, în special în virajele high-G, iar pe final de cursă abia mai vezi bine. Apoi arbitrii te pun să nu ieși nici măcar cu 5 cm în afara pistei în viraje, deși ai 200 km/h. Poate este și mai mult de apreciat deci cum Verstappen nu doar că a pilotat perfect, fără a fi penalizat în vreun fel, ba chiar a făcut și fastest lap pentru un punct suplimentar.

Votul meu a mers către Russell atunci când s-a deschis votarea pe f1.com/vote în ultimele tururi. A câștigat însă Piastri.

Clasamente

Clasamentul piloților a rămas în mare neschimbat. Perez a obținut un singur punct, dar din fericire pentru el Hamilton a abandonat, așa că lupta pentru locul 2 n-a evoluat prea mult.

Aceeași situație și mai jos, Alonso a luat câteva puncte, dar Sainz nu a luat startul și deci nici acolo nu s-au schimbat multe. Norris a pus patru puncte între el și Russell. Piastri era prea jos pentru a schimba ceva, deși a câștigat multe puncte în acest weekend.

Nici în clasamentul constructorilor nu au fost schimbări de poziții. McLaren s-a apropiat însa la doar 11 puncte de Aston Martin după un weekend excelent și probabil îi vor depăși în curând.

Următoarea cursă: Austin, Texas, SUA pe 22 octombrie. Mai sunt 5 curse în sezon.


Această serie este susținută de Bitdefender.

La fel ca în Formula 1, fiecare secundă contează atunci când vorbim despre prevenție, detecție și oprirea atacurilor cibernetice.

Aflați mai multe despre parteneriatul Bitdefender cu Scuderia Ferrari aici: https://www.bitdefender.ro/scuderiaferrari

asus s5507

    8 comentarii

  1. La câte greșeli majore sunt încă de la începutul articolului, pot spune că e imposibil să nu o faci pentru comentarii. Nu cred că poți confunda Aston Martin cu Haas. Upgrade la jumătatea cursei. Da, în cursul unui pit-stop i-au schimbat câte ceva pe la mașină. Foarte plauzibil.

      (Citează)

  2. Pacat de Ferrari… mai ales ca era un moemnt perfect de a aduna puncte, diferenta la constructori intre Ferrari si Mercedes devine din ce in ce mai mica…

      (Citează)

  3. E ora 20. Tot acolo sunt. Nu il mai deranjati, iese el din cand in cand

      (Citează)

  4. Așa cum s-au plâns și alții faci multe greșeli, pare că scrii pentru sponsor, apropo oare cineva de la Bitdefender care se uită la F1 ce părere are că scrii articolele astea cu maxim sictir?
    Altă greșeală e că Verstappen n-a condus toată cursa, la un moment dat era Albon pe primul loc, evident datorită opririlor la boxe, dar totuși.

      (Citează)

  5. 57 div 18?
    si daca presupunem ca isi are locul aici..
    de cand div returneaza numere cu “si ceva”?
    div e catul (nr intreg) si mod restul.

      (Citează)

  6. arbitrii (?) au decis si limita de 18 tururi pt pneuri si tot ei nu lasa soferii sa depaseasca nici cu 5 cm limita pistei? :)

    ar fi amuzant (cum zici tu despre perez si turul in urma) daca n-ar fi dezamagitor.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus