►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Nu sunt multe de povestit despre cursa de Formula 1 din Mexic, dincolo de ascensiunea lui Norris de pe locul 17 pe locul 5 la final, ceea ce a fost remarcabil. Totuși, cum zic și în titlu, mai sunt doar 3 curse în acest sezon, iar clasamentul final pare tot mai strâns după cursa din Mexic.
A fost plăcut să văd cele două Ferrari terminând pe primele două poziții în calificări, urmate de Verstappen. Ricciardo, de asemenea, s-a clasat pe locul 4 și pare să-și reintre în forma de altădată.
Cursa din Mexic a pornit cu stângul după ce în chiar primul viraj Perez a greșit, a intrat în Leclerc și a abandonat chiar în cursa sa de casă, în fața suporterilor veniți să-l vadă pilotând. Mexicanul este urmărit de ghinion, iar asta s-ar putea să-l coste locul de pilot în 2024.
Vezi această postare pe Instagram
1️⃣Verstappen, în schimb, a pornit de pe locul 3 și a ajuns pe locul 1 după primul viraj, după un start excelent. A condus apoi relaxat toată cursa și a obținut astfel a 16-a victorie în acest sezon, un nou record făcut posibil și de faptul că avem foarte multe curse acum în 2023.
Pentru mine omul cursei a fost 2️⃣Hamilton, care a terminat pe locul 2 după o plecare de pe 6. A muncit pentru acest podium, a pilotat perfect, nici o greșeală, management perfect de pneuri, depășiri bine gândite de fiecare dată când a fost cazul. Un accident al lui Magnussen prin turul 33 a dus la oprirea cursei pentru refacerea circuitului, iar după restart Hamilton a trecut de pe locul 3 pe 2 și l-a menținut până la capăt. A luat și punctul pentru fastest lap. Russell, cu același monopost la dispoziție, a terminat pe locul 6, de exemplu.
Ferrari-urile au plecat de pe locurile 1 și 2, dar au terminat pe 3 și 4. Mă așteptam să fie depășite de Verstappen și Perez. Perez a ieșit din schemă, dar în schimb a apărut Hamilton. Mi se pare că niște upgrade-uri aduse de Mercedes în ultimele curse își văd roadele.
M-am mirat că echipa nu i-a cerut lui 3️⃣Leclerc să-l lase pe 4️⃣Sainz în față, care este pe locul 4 în clasamentul general și are șanse la locul 3. Poate că au fost discuții interne după cursa anterioară și s-o fi convenit că, în afara cazului în care un pilot este mult mai rapid, nu vor mai face ordine de echipă.
5️⃣Lando Norris a fost vedeta cursei pentru mine întrucât a plecat de pe 17 și a terminat pe locul 5, depășind la rând toți piloții din fața sa, inclusiv pe Ricciardo și pe Russell. Mi se pare că a demonstrat din nou că este un pilot cu viitor bun în F1 și că face față stresului ce apare în curse speciale precum în Mexic.
Russell nu a făcut nimic memorabil. Ricciardo, în schimb, a avut o cursă bună, plecând de pe locul 4 și terminând pe 7. Având în vedere că monopostul Alphatauri nu este foarte performant, cred că a obținut tot ce se putea din Mexic.
În colțul dezamăgitor, Aston Martin a avut două abandonuri. Alonso cu probleme tehnice, Stroll la fel după ce a fost lovit ușor de Bottas, care a luat 5 secunde penalizare pentru asta. Tsunoda avea șanse la puncte, dar s-a grăbit într-o depășire, n-a calculat bine lucrurile și a ieșit în decor după ce l-a acroșat pe Piastri, eliminându-se singur din cursa pentru puncte.
Nu sunt multe de zis despre cursa din Mexic în sine, dar ordinea la final a compactat clasamentul și se anunță o luptă bună pentru anumite poziții din clasamentul final.
Hamilton, de exemplu, este la 20 de puncte de Perez. Mexicanul are șanse mai multe să păstreze locul 2, dacă nu mai greșește sau nu are ghinion, dar cum ar fi să-l ia Hamilton? Ar fi o surpriză foarte plăcută (cel puțin pentru mine) pe final de sezon.
Sainz, Alonso, Norris și Leclerc se luptă pentru poziția 4 la general, fiind separați de 17 puncte. Cu 3 curse rămase, dintre care una cu eveniment Sprint, clasamentul pozițiilor 4-7 ar putea arăta în orice configurație la finalul lor și cred că aici va fi cea mai palpitantă întrecere, de altfel.
Russell, din păcate, pare că rămâne în urmă.
Și în clasamentul echipelor se pot schimba multe. Ferrari și Mercedes se luptă pentru locul 2. McLaren, de asemenea, ar putea apărea la final pe locul 3, deși șansele matematice sunt destul de mici.
Per total, însă, în ultimele trei curse vom avea duelurile Hamilton vs Perez și Sainz vs Leclerc vs Norris vs Alonso, dar și Hamilton și Russell vs Leclerc și Sainz pentru clasamentul echipelor. Practic, în fiecare cursă rămasă va conta foarte mult fiecare punct pus în joc și unde termină fiecare pilot.
Următoarea cursă: Brazilia, pe 5 noiembrie la ora 19. Cursa de Sprint va avea loc pe 4 noiembrie, la ora 20:30.
Această serie este susținută de Bitdefender.
La fel ca în Formula 1, fiecare secundă contează atunci când vorbim despre prevenție, detecție și oprirea atacurilor cibernetice.
Aflați mai multe despre parteneriatul Bitdefender cu Scuderia Ferrari aici: https://www.bitdefender.ro/scuderiaferrari
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
6 comentarii
30/10/2023 la 6:31 PM
pana acum concurentii “sofau” (like in chauffeur), iar acum perez a pilotat?
inca nu stiu daca sa o incdrez la amuzant sau la trist.
john2381(Citează)
30/10/2023 la 7:53 PM
Perez nu este urmărit de nici un ghinion, omul este instabil emoțional și orice urmă de presiune îl pune la pământ (sau îl ridică în aer, depinde cum privești). Este inacceptabil să fie în poziția actuală având în vedere ce conduce. Momentan, diferența dintre el și Verstappen este mai mare decât diferența dintre el și locul 22 – DeVries (care are 0 pct, btw). Probabil chiar a crezut și i s-au urcat la cap toate titlurile care îl numeau “competitorul” lui Max la începutul sezonului, iar acesta a demonstrat că este într-o cu totul alta ligă față de majoritatea piloților și nu sunt decât vreo 3-4 pe grilă care i-ar putea face față într-un monopost similar.
Adrian(Citează)
30/10/2023 la 8:22 PM
Foarte palpitant tinand cont ca se stie castigatorul matematic de pe la mijloicul sezonului :)
Iulian(Citează)
31/10/2023 la 10:23 AM
Ai exagert cu asta: “McLaren, de asemenea, ar putea apărea la final pe locul 3, deși șansele matematice sunt destul de mici.” Desi de la Ferrari te poti astepta la orice…
Dan(Citează)
31/10/2023 la 10:51 AM
La fel cu Sainz care ar avea sanse la locul 3…
Care e deosebirea intre “omul cursei” si “vedeta cursei”? Ca vad ca sunt persoane diferite.
alunelu(Citează)
31/10/2023 la 2:10 PM
Eu as fi vazut pe LEC omul cursei care desi a fost acrosat a reusit sa prinda podium..
eBogdan(Citează)